Alegerile parlamentare din Iran ar putea reprezenta recunoaşterea faptului că încercarea Republicii Islamice de a se apropia de Occident a eşuat
Uciderea generalului iranian Qassem Soleimani şi doborârea avionului civil ucrainean la Teheran în noaptea în care Iranul a tras împotriva bazelor militare americane din Irak sunt evenimente care au loc la mai puţin de o lună înaintea alegerilor parlamentare din Republica Islamică Iran. Iată de ce aceste două evenimente vor avea o semnificaţie aparte pentru modul în care se va configura harta politică a ţării. Pe 21 februarie 2020 iranienii vor vota pentru Adunarea Consultativă Islamică, adică pentru parlament, care are atribuții mai degrabă în domeniul politicii interne şi al economiei. De asemenea, membrii Consiliului Experţilor, instituție care are dreptul la a demite sau numi liderul suprem, vor fi parţial înlocuiți ca urmare a acestor alegeri.
În ianuarie Consiliul Gardienilor – instituţia care permite candidaţilor să participe la alegerile parlamentare a restricționat (așa cum a făcut mereu) dreptul de a candida la alegeri mai multor doritori – atât reformatori, cât și şi fundamentalişti (conservatori). Mai nemulţumiţi şi mai afectați de aceste proceduri de selectare a candidaţilor sunt evident reformiștii şi oamenii în jurul actualului președinte Hasan Rouhani, care este reprezentantul moderaţilor. El s-a indignat și și-a exprimat nemulțumirea cu privire la deciziile Consiliului Gardienilor, spunând că iranienii au nevoie de ”diversitate” când este vorba despre opțiunile politice. La şedinţa de guvern din data de 15 ianuarie 2020 Rouhani a făcut un apel că ”toate partidele şi grupurile politice” să primească permisiunea la a participa la alegeri, pentru că statul ”nu poate fi condus numai de una dintre tabere”.
De fiecare dată când au avut loc alegeri Consiliul Gardienilor i-a descalificat pe mulţi dintre candidaţi din diferite motive. Acum cei din Consiliul au spus că 90% dintre candidaţi vor fi respinşi din ”motive nepolitice”. Este de notat însă că zeci deputaţi din parlamentul actual nu au dreptul de a participa în alegerile actuale. Oameni precum cunoscutul deputat Ali Motahari – fiul unui dintre ideologii Revoluţiei Islamice – Morteza Motahari, nu se află printre cei acceptați să să candideze la postul de deputat.
Rouhani este mai apropiat de linia pro-occidentală din politica iraniană. El a fost ales ca preşedinte în anul 2013 cu promisiunea că va rezolva problemele în plan intern şi extern, care au fost create de conducerea fostului preşedinte Mahmud Ahmadinejad. Ahmadinejad este cunoscut pentru viziunea sa mesianică în privința ordinii mondiale şi pentru suprimarea celor mai mari proteste de după Revoluţia Islamică, care au scos în anul 2009 milioane de oameni pe străzile oraşelor mari din cauza unor îndoieli privind manipularea rezultatelor alegerilor. În primul cabinet al lui Rouhani au fost mai mulţi miniştri cu doctorate din SUA decât a în guvernul lui Barack Obama din aceeaşi perioadă.
Cel mai mare succes al guvernului lui Rouhani este semnarea acordului nuclear cu grupul celor şase (SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Rusia şi China) în anul 2015. Rouhani spera că după acest acord Iran s-ar integra în economia mondială, va începe să exporte mai mult petrol, va primi investiţii străine şi va depăşi sau cel puţin va reuși să amelioreze problemele sociale şi economice din Republica Islamică. Revenirea sancţiunilor, legată de venirea la putere a lui Donald Trump, a fost însoţită de părăsirea de către americani a acordului nuclear. Iran nu mai putea folosi avantajele acestui acord şi treptat a început să renunţe singur la unele clauze. Uciderea lui Soleimani la începutul anului 2020 a fost urmată de un refuz al iranienilor de a mai respecta prevederile acordului nuclear cu privire la numărul centrifugilor de îmbogățire a uraniului. După ce ţările lideri ale UE au ameninţat că vor raporta încălcările iraniene ale acordului nuclear la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, Teheran a contraameninţat că va pleca de la Acordul de Non-proliferare Nucleară în răspuns.
La şapte ani după ce Rouhani a venit la putere, pare că Iranul se află din nou aproape de situaţia în care a fost înainte conducerea președintelui – un teolog şi tehnocrat. Aflat la un pas de la renunţarea completă a acordului nuclear, guvernul iranian aproape a recunoscut că strategia sa din ultimii ani de deschidere către Vest a eşuat. Uciderea lui Soleimani va întări şi va mobiliza, probabil, celălalt curent din politica iraniană, legată de Garda Revoluţionară. În timp ce Rouhani urmărea politica mondială şi a încercat să facă Iranul partener al ţărilor occidentale, Garda Revoluţionară accentuează pe politica regională în Orientul Mijlociu. În această variantă Iranul este centrul ”axei rezistenţei” împotriva ”puterii arogante” a Vestului.
În acest context trebuie căutată miza alegerilor parlamentare din Iran. Ne putem oare aștepta să asistăm în Iran la o nouă perioadă de întărire a pozițiilor militarilor, o nouă perioadă de conflicte în plan intern şi extern, așa cum cum a fost cazul în timpul preşedinţiei lui Ahmadinejad? Oare lumea astăzi nu este diferită decât cea acum 8 ani, când Rusia şi China au fost mai slabe decât sunt astăzi? Ce viitor îi aşteaptă pe cei din gruparea tehnocraţilor din jurul lui Rouhani şi care va fi noul echilibru din politica iraniană?
Probabil în condiţiile unei presiuni fără echivoc îndreptate împotriva sa, statul iranian ar putea să ia din nou în calcul să se bazeze pe o omogenizare a elitelor sale politice. Ideea ar fi ca aceste elite să se concentreze pe o singură direcție și să evite clivajele ideologice percepute ca nefiind necesare la vârful politicii iraniene. Mii de oameni au protestat în Teheran împotriva ”greşelii involuntare” a armatei, care este fidelă islamului. Aşa că o parte din incertitudinea previziunilor este legată de estimarea prezenței la vot: fie prezența la vot va fi mare, acest lucru va oferi legitimitate noului parlament, fie această prezență va fi redusă nemulţumirea în Iran împotriva sistemului va continua. În revista săptămânală sa ”Sobh-e Sadegh” Garda Revoluionară a spus deja că doar o prezenţa mare la vot mare va permite ţării să aibă forța să țină piept politicii lui Donald Trump care pune o presiune maximă pe Republica Islamică Iran.
Contează şi dacă în noiembrie 2020 Donald Trump va fi reales preşedinte al SUA. Iranul va reuși probabil să găsească un echilibru și să navigheze printre forțele care își exercită dominația în Orientul Mijlociu şi lume. Să nu uităm că uciderea lui Soleimani a avut loc imediat după momentul în care pentru prima data flota rusă, cea chineză şi cea iraniană au avut exerciţii comune. La sfârşitul lui februarie 2020 vom avea un prim semn clar privind modul în care statul iranian şi societatea iraniană se poziționează față de evenimentele care au loc în regiune.
