Fostul lider al Partidului Laburist a acordat Declassified cel mai sincer interviu de până acum despre presa britanică, serviciile militare și de informații britanice, Israel, Keir Starmer, Julian Assange și Arabia Saudită.
De: Matt Kennard
„Aveam planificat primul meu discurs în fața imobilului cu numărul 10 ca prim-ministru”, îmi spune Jeremy Corbyn. „Aveam de gând să anunț că lipsa de adăpost în Marea Britanie se termină acum, săptămâna viitoare nimeni nu va mai dormi în stradă”.
Stă pe o canapea la birourile proiectului său Peace & Justice Project din Finsbury Park, în mijlocul circumscripției sale electorale din nordul Londrei. „Nu-i rău pentru o primă încercare în politică, nu?”, întreabă el, afișând caracteristicul său zâmbetul ironic.
Așa cum s-a întâmplat, alegerile generale din 2019 au dus la o victorie zdrobitoare a conservatorilor lui Boris Johnson. Mai mult de 2.000 de persoane încă mai dorm în stradă în Marea Britanie în fiecare noapte.
Când ne-am întâlnit ultima dată, lucrurile arătau destul de diferit.
Era octombrie 2018 și îi luam un interviu pentru La Jornada, un ziar independent din Mexic, la birourile sale din Westminster. Era anul de după rezultatul șocant al alegerilor din 2017, când Partidul său Laburist obținuse cel mai mare succes electoral din 1945 încoace.
„Asaltul mediatic asupra lui Corbyn în timpul mandatului său de lider laburist din perioada 2015-2020 va fi consemnat ca fiind poate cel mai violent atac la adresa reputației unui om politic din istoria modernă a Marii Britanii.”
Se părea, atunci, că are șanse mari să devină următorul prim-ministru britanic.
Corbyn spune că își amintește interviul. „Este una dintre singurele aprecieri pozitive pe care le-ați primit ca lider”, mă aventurez. „Singura!”, ripostează el, râzând, înainte de a adăuga: „De fapt, ca să fiu sincer, am mai primit una bună de la Morning Star.”
E amuzant, dar nu e o glumă. Asaltul mediatic asupra lui Corbyn în timpul mandatului său de lider laburist din 2015-20 va fi consemnat ca fiind poate cel mai intens asasinat caracterial din istoria modernă a Marii Britanii.
Campania pentru a se asigura că nu va ajunge niciodată în celebrul imobil de la Nr. 10 a venit din partea suspecților obișnuiți din zona de dreapta, cum ar fi Sun și Telegraph, dar publicațiile autointitulate de stânga, cum ar fi Guardian și New Statesman, au fost, de asemenea, esențiale pentru aceasta.
De asemenea, campania a inclus, lucru care s-a dovedit crucial, o mare parte din propriul său partid. Realitatea este că aproape că n-a fost nicio parte din establishment-ului britanic care să nu se mobilizeze pentru a înlătura amenințarea pe care acesta o reprezenta.
Corbyn a lansat Proiectul pentru pace și justiție la începutul anului 2021 pentru a menține importantul câștig acumulat de stânga britanică în timpul mandatului său de lider laburist. La un an de la preluarea mandatului său, numărul de membri ai Partidului Laburist a crescut la 600.000, devenind cel mai mare partid din Europa de Vest.
Biroul noului său proiect este amenajat într-un spațiu destinat oamenilor din întreaga comunitate locală. Antrenori de fotbal, antreprenori, politicieni, sunt toți în contact unii cu alții în birourile comune. Este ceva foarte specific pentru Corbyn. „Să aducem oamenii împreună, asta facem”, spune el în timp ce intră.
Corbyn, acum în vârstă de 73 de ani, a fost deseori prezentat de presă ca un dinozaur neîngrijit și irascibil, dar astăzi poartă o cămașă albă impecabilă și un costum elegant de culoare verde măslin. Din momentul în care ne-am întâlnit, abia se oprește din glume. Ultimii doi ani petrecuți în afara focului de la Westminster i-au făcut bine. Este pregătit să ne povestească versiunea sa asupra evenimentelor.
„Un avertisment pentru mine„
Cu o lună înainte de alegerile din 2019, am decis să răsfoiesc tăieturile de ziar din cei patru ani în care Corbyn a fost lider laburist pentru a încerca să localizez toate articolele de presă despre el care își au sursa în zona armatei și a serviciilor de informații britanice. Ceea ce am descoperit m-a șocat.
Aproximativ 34 de articole naționale majore care îl atacau pe Corbyn ca fiind o „amenințare” la adresa securității britanice proveneau de la elemente din cadrul aparatului de securitate națională. Aranjate în ordine cronologică, arătau ca o campanie – și asta era doar ceea ce acești oameni făceau în public. Era probabil vârful icebergului.
Un exemplu a venit la o săptămână după ce Corbyn a fost ales lider laburist în 2015. The Sunday Times a publicat un articol în care cita un „general de rang înalt în activitate” care avertiza că forțele armate vor lua „măsuri directe” pentru a opri venirea la putere a unui guvern Corbyn. Generalul anonim a adăugat: „Ar fi demisii în masă la toate nivelurile și v-ați confrunta cu perspectiva foarte reală a unui eveniment care ar fi efectiv o revoltă”.
„M-am gândit că a fost un fel de lovitură indirectă, un avertisment pentru mine”.
Corbyn îmi spune: „Când a apărut această poveste la scurt timp după ce am fost ales lider în 2015, din partea aparent a unui ofițer militar în funcție, evident că am contestat-o imediat și au spus că era vorba de un o ieșire incorectă și că nu vorbeau în numele nimănui altcuiva. Dar eu am crezut că a fost un fel de lovitură indirectăi, un avertisment pentru mine.”
Avertismentul, spune Corbyn, a fost îndreptat împotriva politicilor sale internaționale „bazate pe pace, pe drepturile omului, pe democrație, pe comerț echitabil, mai degrabă decât politica de apărare și externă foarte pro-americană” a establishment-ului britanic.
El adaugă: „Știam că acest lucru va duce la atacuri și cu siguranță așa a fost. De asemenea, a servit drept avertisment pentru mulți dintre susținătorii noștri cu privire la ceea ce ne confruntăm atunci când contestăm politica externă a establishment-ului și acordul de până atunci dintre cei care se aflau în fruntea parlamentului de a susține aceeași politică externă. Așadar… am fost șocat? Da. Am fost surprins? Nu.”
‘Mă subminează în mod deliberat’
MI5 și MI6 au fost, de asemenea, implicate în ceea ce părea un efort coordonat. În septembrie 2018, două surse guvernamentale anonime de rang înalt au declarat pentru Sunday Times că Jeremy Corbyn a fost „convocat” pentru o „discuție despre terorism, bazată pe „fapte reale”, de către Andrew Parker, pe atunci șeful MI5. MI5 a fost probabil implicat în această scurgere de informații, deoarece articolul menționa despre ce dorea șeful agenției să îl informeze pe Corbyn.
De asemenea, reporterii au bazat articolul pe o „sursă de securitate” care „a recunoscut că unele dintre declarațiile publice ale liderului laburist privind terorismul au fost „îngrijorătoare” pentru serviciile de securitate”.
Apoi, două luni mai târziu, Daily Telegraph „a aflat” de la o sursă nespecificată că Corbyn „s-a întâlnit recent” cu Alex Younger, pe atunci șef al MI6, în timpul căruia „i s-a explicat clar importanța activității agenției și gravitatea amenințărilor cu care se confruntă Marea Britanie”. Imputarea a fost din nou că Corbyn ar fi fost naiv față de amenințările cu care se confruntă Marea Britanie.
Este probabil ca MI6 să fi fost implicat în scurgerea de informații, deoarece un „oficial de la Whitehall” a divulgat informații despre „starea de spirit” din cadrul agenției „că a venit timpul ca dl Corbyn să se familiarizeze cu funcționarea serviciilor de informații”.
„Totul a fost apoi scurs în public ca o modalitate de a mă submina în mod deliberat”.
„Erau în mod evident întâlniri private”, îmi spune Corbyn. „Evident, ne-am pregătit pentru ele și am mers acolo. Nu am informat și nu am divulgat absolut deloc despre întâlnire nimănui. Am dat instrucțiuni biroului meu ca această întâlnire să fie tratată ca fiind complet confidențială. Și așa a fost. A fost făcută publică de ei și a fost prezentată într-un mod care să mă submineze subliniind: că, într-un fel sau altul, am fost convocat și că am primit o mustrare. Aceasta nu a fost deloc natura întâlnirii.”
El adaugă: „Întâlnirea a fost o discuție în cadrul căreia au discutat diverse părți ale lumii și diverse probleme, dintre care niciuna nu a fost nouă pentru mine, nici nu a fost o surpriză pentru mine. A fost vorba despre rolul ISIS [Statul Islamic], despre războiul din Siria, despre războiul de după Irak, despre Afganistan… Ei cunoșteau foarte bine opiniile mele despre aceste conflicte și erau foarte conștienți de ceea ce am spus.”
El continuă: „Recunoșteau că aveam un punct de vedere diferit de al lor și al guvernului, iar întâlnirile au fost… destul de sincere. Au fost agresive? Nu. A fost o discuție inteligentă. Evident, totul a fost înregistrat. Evident, totul a fost apoi scurs în presă ca o modalitate de a mă submina în mod deliberat.”
‘Un mesaj deliberat’
Nu doar statul britanic a fost cel care s-a îndreptat împotriva lui Corbyn. În iunie 2019, secretarul de stat american de atunci, Mike Pompeo, a vizitat Marea Britanie și a fost înregistrat spunând în privat: „S-ar putea ca dl Corbyn să reușească să treacă de bariere și să fie ales. Este posibil. Ar trebui să știți că nu vom aștepta ca el să facă aceste lucruri pentru a începe să reacționăm.. Vom face tot ce ne stă în putință. Este prea riscant și prea important și prea greu s-o facem odată ce s-a întâmplat deja.”
În comparație cu acoperirea media extinsă a presupusului amestec rusesc în referendumul pentru Brexit, remarcile lui Pompeo abia dacă au fost înregistrate în mass-media britanică. L-am întrebat pe Corbyn cum își explică acest lucru..
„Avem o presă supusă în această țară”, îmi spune el. „Încrederea de sine britanică de a spune că avem cea mai bună presă din lume, cea mai bună televiziune din lume, cea mai bună democrație din lume. Este un nonsens, un nonsens total, complet. Avem o presă care este supusă, care se autocenzurează, care acceptă D-Notice (indicații de la aparatul de securitate), nu le contestă, iar marea majoritate a presei centrale nu a ridicat nici măcar un deget în sprijinul sau în apărarea lui Julian Assange.”
„Mulți dintre așa-zișii reporteri de investigație din mass-media britanică sunt pur și simplu patetici.”
El adaugă: „Și astfel, ideea că avem această presă britanică curajoasă care expune mereu adevărul este un nonsens total. Chiar și ziarele liberale presupus de stânga, cum ar fi The Guardian, unde se află ele în toată acestă poveste? Nicăieri. Unde au criticat ele remarcile lui Pompeo? Nicăieri. Evident, am protestat… Ni s-a spus doar că a fost o ședință privată… Nu a fost așa. A fost un mesaj destul de bine gândit”.
Pompeo a fost directorul CIA în perioada lui Trump în perioada 2017-18 și acest lucru nu-i scapă lui Corbyn, care aduce în discuție lovitura de stat susținută de CIA care l-a răsturnat pe președintele Salvador Allende și democrația chiliană în 1973. „Am trăit pentru a-l vedea pe Allende ales, am trăit pentru a-l vedea pe Allende ucis, am trăit pentru a vedea lovitura de stat din Chile”, spune el. Acestea au fost evenimente formatoare în dezvoltarea politică a lui Corbyn.
„Pompeo nu a fost, totuși, singurul care să facă asemenea remarci”, continuă Corbyn.
„Benjamin Netanyahu a cântărit și el în această privință și a spus că nu trebuie să devin prim-ministru. Îmi pare rău, cine este Benjamin Netanyahu să decidă cine ar trebui să fie premierul britanic? Nu este treaba mea să decid cine ar trebui să fie premierul israelian… deci cine este el să facă acest tip de comentariu? Din nou, presa britanică a înghițit totul… Sincer, mulți dintre așa-zișii reporteri de investigație din presa britanică sunt pur și simplu patetici.”
În noiembrie 2019, cu o lună înainte de alegeri, Daily Telegraph publicase un interviu „în exclusivitate” cu Netanyahu, în care acesta le spunea că „Israelul ar putea opri cooperarea cu Marea Britanie în materie de informații dacă Jeremy Corbyn devine prim-ministru”.
„O unealtă a establishment-ului britanic”
The Guardian a fost mult timp considerat ca fiind vocea stângii liberale din Marea Britanie, așa că i-a surprins pe mulți, deoarece, în timpul conducerii lui Corbyn, a acționat ca unul dintre principalele vehicule mediatice prin care s-a desfășurat campania de înlăturare a acestuia.
Ziarul a fost o parte esențială a „crizei antisemitismului” care a afectat conducerea lui Corbyn. În perioada 2016-19, The Guardian a publicat 1.215 articole care menționau laburiștii și antisemitismul, în medie aproximativ unul pe zi, potrivit unei căutări pe Factiva, baza de date a articolelor de ziar.
În aceeași perioadă, The Guardian a publicat doar 194 de articole care menționau problema mult mai gravă a Partidului Conservator cu islamofobia. Un sondaj YouGov din 2019, de exemplu, a constatat că aproape jumătate dintre membrii Partidului Conservator ar prefera să nu aibă un prim-ministru musulman.
Acoperirea media de către The Guardian a antisemitismului în Partidul Laburist a fost suspect de extinsă, în comparație cu amploarea cunoscută a problemei în partid, iar accentul pus pe Corbyn personal a sugerat că problema a fost folosită politic.
Regretatul antropolog evreu David Graeber a comentat după alegerile din 2019: „În ceea ce privește The Guardian, nu vom uita niciodată că, în timpul „controversei privind antisemitismul laburist”, au întrecut chiar și Daily Mail pentru a include cel mai mare procent de declarații false, aproape toate declarațiile, de altfel, în mod misterios, o eroare accidentală în defavoarea laburiștilor”.
„Nu-mi fac absolut nicio iluzie în The Guardian, absolut nicio iluzie”, îmi spune Corbyn. „Mama mea m-a crescut să citesc The Guardian. Mi-a spus: ‘Este un ziar bun în care poți avea încredere’. Nu se poate. După modul în care m-au tratat, nu am încredere în The Guardian”.
„Nu-mi fac absolut nicio iluzie în The Guardian, absolut nicio iluzie”.
El continuă: „Sunt oameni buni care lucrează în Guardian, sunt scriitori străluciți în Guardian, dar, ca ziar, este o unealtă a establishmentului britanic. Este un ziar al establishmentului mainstream. Deci, atâta timp cât toată lumea de stânga înțelege clar: când cumperi The Guardian, cumperi un ziar al establishment-ului”.
Corbyn spune că a vizitat birourile Guardian în timpul campaniei din 2015 pentru a se întâlni cu jurnaliștii acestuia. Una dintre ele a fost o întâlnire cu tot personalul, iar alta a fost cu echipa editorială de bază.
„Întâlnirea cu întregul personal a fost bună”, spune el. „Au fost mulți tineri acolo, a fost interesant, a fost amuzant, a fost ludic,, foarte plăcut, am fost foarte bine primit. Și au întrebat: „Bine, care este discursul tău pentru liderul Partidului Laburist?”. Iar eu am spus anti-austeritate și justiție socială… Unele dintre întrebări au fost destul de dure. Bine, e în regulă. A fost foarte respectuos, a fost o întâlnire foarte plăcută. Am avut apoi o întâlnire cu echipa editorială”.
El face o pauză. „Un pic diferit”, adaugă el, ridicând sprâncenele. „A fost ca și cum eram avertizat; ca și cum eram avertizat de această echipă de oameni de fapt incredibil de importanți”.
El continuă: „Așa că am fost surprins? Nu. Și de atunci a trebuit să trăiesc cu comportamentul celor de la The Guardian”. Dar The Guardian se află într-o poziție unică, deoarece este ziarul cel mai citit de membrii Partidului Laburist, este cel mai important în formarea opiniei de centru și de stânga în politica britanică. Și ei sunt foarte conștienți de acest lucru, motiv pentru care cred că trebuie făcută o analiză a modului în care Guardian a tratat perioada în care am fost liderul partidului, deoarece ei și BBC au avut mai multe relatări fără surse de critici antisemite în jurul meu decât orice alt ziar, inclusiv Mail, Telegraph și Sun.”
”Care este crima lui?„
O altă parte ignominioasă a istoriei recente a The Guardian a fost tratamentul aplicat fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, un fost colaborator al ziarului. În timp ce Assange a fost reținut în mod arbitrar de Marea Britanie în ambasada ecuadoriană din Londra, The Guardian a devenit un important vehicul mediatic prin intermediul căruia a fost purtat războiul informațional împotriva sa de către diverșii săi dușmani.
O aparentă minicampanie care încerca să îl lege pe Assange de Rusia a durat șase luni, până în noiembrie 2018, și a culminat cu o știre de primă pagină, bazată pe surse anonime, care susținea că Assange a avut trei întâlniri secrete în ambasadă cu fostul director de campanie al lui Trump, Paul Manafort.
În prezent, toată lumea a acceptat faptul că povestea Manafort a fost falsă, iar The Guardian nu mai face referire la ea în articolele pe această temă, deși ziarul nu a retractat-o niciodată.
„Nelson Mandela a fost plasat în regim de maximă securitate, în închisoare pe viață, după procesul de trădare din Rivonia din 1964”, îmi spune Corbyn când îl întreb despre Assange. „Pe tot parcursul anilor șaizeci și șaptezeci și până mult mai târziu, chiar și în anii optzeci, Nelson Mandela a fost o figură singuratică susținută de câțiva oameni din Africa și din întreaga lume. Nu a fost deloc o figură populară, iconică. A devenit mai târziu, a devenit o figură emblematică în lupta împotriva apartheidului.
„Iar când a fost eliberat și a venit în parlamentul britanic, au fost niște discursuri uimitoare din partea unor oameni care, aparent, fuseseră incredibil de activi în mișcarea de combatere a apartheidului. Dar, într-un fel sau altul, mi-a scăpat participarea lor la toate activitățile anti-apartheid la care am fost.” Zâmbește, apoi adaugă cu ironia sa caracteristică: „Știți cum merge treaba, nu-i nimic.”
„Julian Assange, care este crima lui?” întreabă Corbyn, apoi adaugă din nou cu emfază: „Care este crima lui?”.
„Într-o zi am dat interviuri pentru aproximativ 15 media din întreaga lume. Unde erau britanicii? Nicăriei”.
Răspunzându-și la propria întrebare, el continuă: „Assange a reușit să colecteze informații despre ceea ce făcea SUA, despre politica externă a SUA, despre activitățile sale ilegale din Afganistan, Irak, Guantanamo Bay și multe altele. În marile tradiție a unui jurnalistului care nu-și dezvăluie niciodată sursele, o tradiție foarte importantă, și a fost urmărit din această cauză și, după cum știm, a cerut în cele din urmă azil în ambasada Ecuadorului, dar nu a reușit să iasă de acolo.”
El adaugă: „Descoperim apoi că în tot acest timp în ambasada ecuadoriană… a existat o supraveghere a lui de către o companie de securitate aparent independentă, dar care în realitate lucra pentru americani.”
La începutul anului 2021, El Pais a dezvăluit că firma spaniolă care se ocupa de securitatea ambasadei ecuadoriene din Londra a împărtășit înregistrări audio și video ale întâlnirilor private ale lui Assange cu CIA. Acestea includeau conversații cu avocații săi.
Mai târziu, în cursul anului, noi dezvăluiri au arătat că un reporter de la Guardian știa că firma menită să îl protejeze pe Assange îl spiona de fapt pe acesta. În loc să îl alerteze pe Assange, jurnalistul de la Guardian a cerut transcrieri ale conversațiilor private înregistrate ilicit.
Assange „a fost inițial bine primit de Guardian”, spune Corbyn, adăugând că ziarul „a publicat toate materialele sale, apoi l-a abandonat și a continuat să îl abandoneze”.
Corbyn a declarat că a participat la numeroase demonstrații în fața tribunalelor din Marea Britanie în ultimele luni pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la cazul de extrădare a lui Assange. „Există un număr mare de mass-media acolo din toată lumea”, spune el.
„Într-o zi am dat interviuri pentru aproximativ 15 media din toată lumea. Unde erau britanicii? Nicăriei. Niciunul nu era, în afară de social media. Deci, ce este cu mass-media britanice de nu se pot duce la cel mai mare eveniment despre libertatea de a cunoaște din lume astăzi,care se desfășoară chiar la ușa lor, ar putea merge de la birourile lor la Înalta Curte și ar putea obține povestea.” El adaugă: „Acest lucru spune totul despre natura supusă a mass-media britanice.”
Julian Assange se află acum în închisoarea de maximă securitate Belmarsh din Londra de aproape 1.200 de zile. „Nu a fost condamnat pentru nimic”, spune Corbyn. „Nu există nicio condamnare nepedepsită pentru care trebuie să facă închisoare. Iar Belmarsh – am fost să văd deținuți în trecut – este un loc oribil, oribil, iar el se află acolo cu toate pericolele pentru sănătatea sa care decurg din asta”.
Vineri, ministrul de interne Priti Patel a aprobat extrădarea lui Assange în SUA pentru a fi condamnat la închisoare pe viață în această țară pentru spionaj.
„Nu l-am mai întâlnit niciodată înainte”
O figură care a avut un rol în lungul și sinuosul caz Assange este succesorul lui Corbyn în funcția de lider laburist, Sir Keir Starmer.
Starmer a fost șeful Procuraturii Coroanei (Crown Prosecution Service – CPS) în perioada 2008-2013, când s-a ocupat de propunerea de extrădare a lui Assange în Suedia pentru a fi interogat în legătură cu acuzațiile de agresiune sexuală.
CPS a recunoscut că a distrus e-mailuri cheie legate de cazul Assange, majoritatea acoperind perioada în care Starmer era director. De asemenea, un avocat al CPS care a lucrat sub conducerea lui Starmer a sfătuit autoritățile suedeze să nu viziteze Londra în 2010 sau 2011 pentru a-l interoga pe Assange. Un interviu în Marea Britanie la acel moment ar fi putut preveni blocajul de lungă durată din ambasadă.
Starmer a demisionat din funcția de ministru propus pentru imigrație al lui Corbyn în „lovitura de stat a găinilor” din 2016 împotriva conducerii lui Corbyn. În scrisoarea sa de demisie, Starmer a invocat „nevoia unei voci mult mai puternice în ceea ce privește problemele critice” și a exprimat „rezerve” cu privire la conducerea lui Corbyn.
După ce tenativa de înlăturare a lui Corbyn a eșuat și el a fost reales cu o majoritate zdrobitoare, Starmer nu numai că a fost numit în cabinetul de miniștri propuși de partid, dar a obținut una dintre cele mai înalte funcții ale acestuia.
Corbyn îmi spune: „L-am numit pe Keir Starmer în funcția de ministru propus pentru Brexit… datorită cunoștințelor și abilităților sale juridice și a importanței de a spune Partidului Laburist Parlamentar: „Uite, înțeleg componența PLP. Iată de ce am numit acest cabinet din umbră larg și divers’. A fost mai ușor de gestionat? Nu. Au existat multe dezbateri în cadrul cabinetului propus? Sigur că au fost. Nu am oprit aceste dezbateri, ci le-am încurajat”. [Miniștrii propuși sau miniștrii din umbră „shadow ministers” reprezintă o caracteristică a sistemului politic britanic în care opoziția numește propriul cabinet de miniștri. Ei nu au putere executivă, dar au datoria să analizeze îndeaproape politicile propuse de miniștri în funcție.n.trad.]
El adaugă: „Dar trebuie să spun că, pe măsură ce am dezvoltat această poziție foarte dificilă cu privire la Brexit, în care aveam o împărțire de 60-40 între susținătorii partidului care votau pentru rămânere și cei care votau pentru ieșire, am avut părerea că trebuie într-un fel sau altul să aducem oamenii împreună. Am încercat să îi unesc pe oameni în jurul mesajului social și economic spunând: „Dacă sunteți săraci și împotrivă, indiferent cum ați votat, aveți nevoie de un guvern laburist care va redistribui bogăția și puterea.”
Corbyn recunoaște că nu știa prea multe despre proaspătul său ministru propus pentru Brexit în acel moment.
„Eram apropiat de Keir Starmer? Nu, nu l-am întâlnit niciodată înainte de a deveni membru al parlamentului. Evident că știam cine este, era un parlamentar alăturat. Avusesem multe contacte? Nu, nu prea. Iar conversațiile noastre când era în cabinetul propus se refereau în mare parte la amănuntele legate de Brexit, la diferitele acorduri și la numeroasele întâlniri pe care le aveam la Bruxelles cu oficialii de acolo… Așa că, dincolo de asta, în afară de discuții ocazionale despre clubul de fotbal Arsenal, cam asta a fost tot.”
Corbyn continuă: „Eram la curent cu tot ce s-a întâmplat în trecutul său? Nu, nu chiar. Ar fi trebuit să fiu? Da. Dar sunt atât de multe lucruri pe care cineva ar putea și ar trebui să le cunoască, dar nu le cunoaște”.
Corbyn adaugă: „Am observat că atunci când a candidat la alegerile pentru funcția de lider al partidului a fost foarte clar că a acceptat manifestul din 2019 și conținutul acestuia și a prezentat cele zece puncte ale sale acolo. Acestea par să fi fost abandonate acum, ca să spunem așa”.
Atacul asupra stângii
Cele 10 promisiuni de acum celebre ale lui Starmer au promis că mandatul său la conducerea Partidului Laburist va fi efectiv o continuare a corbynismului fără Corbyn. El a promis că va susține o creștere a impozitelor pentru cei 5% din cei mai bine plătiți, va naționaliza căile ferate, poșta, energia și apa și va unifica partidul.
Dar, până acum, ceea ce a caracterizat conducerea lui Starmer a fost, de fapt, efortul său de a ataca stânga. Corbyn, ca simbol al revenirii stângii, a fost vizat în mod direct. În octombrie 2020, el a fost suspendat de Partidul Laburist, aparent din cauza răspunsului său la raportul Comisiei pentru Egalitate și Drepturile Omului (EHRC) privind antisemitismul din cadrul partidului.
În declarația lui Corbyn, acesta a afirmat că antisemitismul este „absolut detestabil” și că „un antisemit este unul în plus” în partid. El a adăugat: „Dimensiunea problemei a fost, de asemenea, exagerată în mod dramatic din motive politice de către adversarii noștri din interiorul și din afara partidului, precum și de către o mare parte din mass-media.”
Pentru oricine a urmărit evenimentele din cei cinci ani anteriori, acesta a fost un adevăr evident. De asemenea, acest aspect a fost important pentru a liniști temerile reale din comunitatea evreiască cu privire la amploarea antisemitismului din Partidul Laburist. Dar Starmer nu a văzut lucrurile în același mod.
„Răspunsul pe care l-am dat la raportul EHRC, pe care l-am considerat rezonabil și echilibrat, a fost întâmpinat cu suspendarea imediată a calității mele de membru,lucru despre care presa a fost anunțată înaintea mea”, îmi spune Corbyn.
„Prima dată când am auzit despre asta a fost când un jurnalist m-a oprit pe stradă în timp ce plecam de la Centrul comunitar Brickworks, chiar lângă aici, al cărui administrator sunt, și mi s-a spus că mi s-a suspendat calitatea de membru și am crezut că jurnalistul care a spus asta glumea, că mă lua peste picior. L-am întrebat: „Ce?” Mi-a spus: „Nu glumesc, ați fost suspendat”. Iar eu am spus: „Nu, nu, despre ce vorbești?””.
„Dimensiunea problemei a fost exagerată dramatic din motive politice de către adversarii noștri”.
Corbyn face o pauză. „A fost adevărat. Oricum, evident, am făcut apel și am câștigat acest apel, în unanimitate, am fost repus în drepturi, în unanimitate, aprobat de [Comitetul Executiv Național al Partidului Laburist], în unanimitate, iar apoi calitatea mea de membru al partidului parlamentar a fost suspendată. Și nu a existat niciun proces intentat împotriva mea de către partidul parlamentar.”
Lipsa unui proces echitabil îl supără în mod clar pe Corbyn, care ia foarte în serios procedura parlamentară și politica de partid. „Îi înfurie foarte tare pe alegătorii mei. Ei spun: ‘Uite, Jeremy, noi te-am votat ca deputat laburist, de ce? Avem încredere în tine, nu avem nicio problemă cu tine. Nu credem că ai făcut nimic greșit și îți salutăm activitatea ca parlamentar local.’ Și sunt foarte mândru să reprezint oamenii din această comunitate.”
Corbyn este acum deputat independent pentru circumscripția sa Islington North, pe care o reprezintă de 39 de ani.
El nu a mai vorbit public împotriva tratamentului său până acum. „Am fost supărat din cauza asta? Da, bineînțeles. Dar întotdeauna, în politică, am încercat să mă feresc de atacul personal”, spune el. „Este foarte tentant, dar… faptul că politicienii se iau la harță unii cu alții, că se înjură între ei, nu duce pe nimeni nicăieri. Nu pune pâine pe masă. Așa că este important să facem campanie pe baza unor puncte politice și a unor principii politice.”
Corbyn este neobișnuit de sincer în conversația noastră și nu se închide în sine și revine la un răspuns obișnuit decât atunci când îl întreb dacă va candida ca independent dacă laburiștii nu-i vor reda funcția de avertizor etic. „În prezent, sunt concentrat pe recuperarea funcției de avertizor etic”, spune el simplu. [În politica britanică există așa-numita funcție de averizor etic care este responsabil de coeziunea și respectarea eticii și politicii de partid.n.trad.]
„Cea mai mare rebeliune din toate timpurile”: Arabia Saudită
În timp ce mass-media britanică a fost fixată pe invazia Rusiei în Ucraina în acest an, a ignorat în mare măsură războiul purtat în Yemen de Arabia Saudită, care a început în 2015 și a creat cel mai mare dezastru umanitar din lume. Milioane de copii se află în pragul foametei.
Mașinăria de război saudită primește un sprijin critic din partea britanicilor, sub forma unor miliarde de lire sterline de arme, dar și a unui sprijin logistic de amploare. Din 1964, Marea Britanie are 10 militarii de rang înalt încorporați în forțele armate saudite, în timp ce trei membri ai personalului britanic se află permanent în cadrul Centrului de operațiuni aeriene saudite.
Sprijinul pentru dictatura wahhabită de la Riad a fost mult timp un element de bază bipartizan al politicii externe britanice. Îl întreb pe Corbyn de ce există acest consens transpartinic asupra unei politici atât de clar de neapărat de neapărat?
„Arabia Saudită și Marea Britanie au o relație economică, politică și militară foarte strânsă”, îmi spune Corbyn. „Nu este ceva nou. Merge chiar de la înființarea Arabiei Saudite, care a fost la început o invenție britanică.”
El adaugă: „Trebuie să citiți istoria întregului Orient Mijlociu pentru a realiza influența malefică a politicilor coloniale britanice în întreaga regiune. Acest lucru este bine documentat, dar trebuie să fie mai bine înțeles… una dintre pasiunile mele este îmbunătățirea predării istoriei în totalitatea sistemului nostru de educație, pentru a înțelege brutalitatea colonialismului și a imperialismului.”
Arabia Saudită este destinatarul a aproximativ 40% din toate exporturile de arme ale Marii Britanii. Principalul contractor este firma britanică BAE Systems, care a vândut armament în valoare de cel puțin 17,6 miliarde de lire sterline saudiților de când a început războiul împotriva Yemenului. Campania aeriană saudită susținută de Regatul Unit în Yemen a implicat în mod obișnuit crime de război, inclusiv bombardarea de școli și spitale.
Dar Partidul Laburist al lui Corbyn amenință să tulbure pentru prima dată această „relație specială” confortabilă dintre Regatul Unit și Arabia Saudită.
„M-am confruntat cu cele mai extraordinare campanii de lobby și opoziție din partea parlamentarilor laburiști”.
„Am făcut presiuni ca noi, ca partid, să facem o declarație prin care să încetăm orice comerț cu arme către Arabia Saudită”, îmi spune Corbyn, adăugând că a „intervenit, de asemenea, pentru a se asigura că delegația saudită nu va fi primită ca observatori la conferința Partidului Laburist. A existat o importantă reacție de refuz a acestui lucru din partea multor persoane, iar eu am spus: „Nu, atât timp cât ei bombardează Yemenul și ne opunem vânzărilor de arme către Arabia Saudită, asta rămâne valabil””.
Corbyn spune că a prezentat apoi o moțiune parlamentară pentru a suspenda vânzările de arme către Arabia Saudită. „M-am confruntat cu cele mai extraordinare campanii de lobby și opoziție din partea parlamentarilor laburiști, care au spus: „dăunează locurilor de muncă, dăunează marilor companii britanice, British Aerospace și altele, și nu puteți merge mai departe cu acest lucru, acest lucru va provoca consternare și daune în comunitățile și circumscripțiile noastre”.
„Am spus: ‘Uitați, înțeleg pe deplin implicațiile asupra locurilor de muncă pe o perioadă lungă de timp în această privință, dar dacă suntem serioși în ceea ce privește drepturile omului, și suntem – și se pare că toți sunteți – atunci aceasta trebuie să fie politica: suspendăm vânzările de armament și protejăm acele locuri de muncă pentru a transforma acele industrii în altceva'”.
În octombrie 2016, Corbyn a adus acest vot în Camera Comunelor, cerând încetarea sprijinului britanic pentru mașina de război saudită. O sută de deputați laburiști au votat împotrivă sau s-au abținut.
„A fost cea mai mare rebeliune împotriva mea din perioada în care am fost lider al partidului”, spune Corbyn. „Am fost consternat, întristat, dezamăgit de acest lucru. Și arată cât de adâncă este presiunea comerțului cu arme… forța motrice a politicii externe este adesea condusă de interesele celor care exportă arme.”
El adaugă: „Priviți cine finanțează grupurile de dezbateri. Priviți cine organizează seminariile. Uitați-vă cine publică articole în ziare care spun: „Există o mare tensiune care se construiește aici”… Înțelegem cu toții acest lucru. Cum rezolvați aceste tensiuni, aruncați cu arme în ele? Începeți un alt război undeva… știind foarte bine că toți banii cheltuiți pe aceste arme de către orice țară sunt bani care nu sunt cheltuiți pentru școli, spitale, locuințe sau pentru a hrăni oamenii.”
Cele mai influente trei grupuri de reflecție în materie de politică externă din Marea Britanie – RUSI, Chatham House și IISS – sunt toate finanțate de câteva dintre cele mai mari companii de armament din lume.
„Puterea lobby-ului armelor este realmente imensă în această țară”, spune Corbyn, înainte de a întreba: „De ce nu încetăm cu retorica, nu dăm drumul procesului de pace și nu începem să sprijinim inițiativele și procesele de pace? Toate războaiele se termină într-o conferință. Toate războaiele se termină cu un fel de acord. De ce să nu eliminăm faza de mijloc și să mergem până la capăt?”.
Prietenii laburiști ai Israelului
O altă ruptură față de consensul bipartizan în politica externă britanică sub Corbyn a fost poziția sa față de Israel.
Israelul încalcă în mod repetat legislația internațională privind drepturile omului și este considerat că practică apartheidul împotriva palestinienilor atât de către cele mai importante grupuri de apărare a drepturilor omului din SUA și Marea Britanie, Human Rights Watch și Amnesty International. Principalul grup israelian B’Tselem a ajuns, de asemenea, la aceeași concluzie.
Ca și în cazul Arabiei Saudite, sprijinul britanic pentru Israel este extins și multifațetat și include sprijinirea operațiunilor de luptă ale acestuia împotriva palestinienilor. Însă ambele manifeste electorale ale lui Corbyn au cerut oprirea furnizării de arme britanice către Israel, care sunt folosite pentru a încălca drepturile omului ale civililor palestinieni.
„Ați fost primul lider pro-palestinian al unui partid important pentru o lungă perioadă de timp, ceea ce a fost controversat”, îi spun.
„Cred că, probabil, primul”, ripostează Corbyn.
Mă gândisem că poate Michael Foot, ultimul lider de stânga al Partidului Laburist din 1980-83, a fost în favoarea drepturilor omului palestinian.
„Nu-mi amintesc ca Michael Foot să fi spus vreodată prea multe despre asta”, clarifică Corbyn, continuând: „Părerea mea este că susțin poporul palestinian – și să punem capăt ocupației din Gaza și Cisiordania. Iar ceea ce am avut în manifestele noastre a fost recunoașterea deplină a unui stat independent al Palestinei”.
Dar poziția lui Corbyn – care este aceeași cu cea declarată de guvernul britanic – a provocat o reacție furibundă din partea grupurilor din Marea Britanie care fac lobby în favoarea Israelului. Unul dintre acestea a fost Labour Friends of Israel (LFI), un grup parlamentar care spune că „militează pentru o soluție negociată cu două state pentru două popoare”.
Îl întreb pe Corbyn dacă se potrivește unui partid politic nominal progresist să aibă în interiorul său un grup de lobby care reprezintă un stat de apartheid?
„Ar fi trebuit ca partidul să ia măsuri mai ferme împotriva grupului Labour Friends of Israel pentru comportamentul său?”. Da.”
„Nu mă opun ca în cadrul partidului să existe prieteni ai anumitor țări sau locuri din întreaga lume, cred că este o parte firească a consctrucției politice democratice”, spune el. „Ceea ce mă îngrijorează este finanțarea care îi însoțește – și finanțarea aparent foarte generoasă pe care Labour Friends of Israel o primește de la, presupun, guvernul israelian.”
LFI nu-și dezvăluie finanțatorii, dar un documentar sub acoperire realizat în 2017 de Al-Jazeera a arătat că este foarte apropiată de ambasada israeliană din Londra.
Într-o înregistrare sub acoperire realizată la conferința laburistă din 2016, Joan Ryan, pe atunci președinte al LFI și deputat laburist, este văzută vorbind cu Shai Masot, un diplomat israelian de la ambasadă. Ea îl întreabă: „Ce s-a întâmplat cu numele pe care le-am pus în ambasada [israeliană], Shai?”.
Masot îi răspunde: „Tocmai acum am primit banii, sunt mai mult de un milion de lire sterline, sunt mulți bani”.
Într-o altă conversație, de data aceasta filmată în fața unui pub londonez, Michael Rubin, pe atunci oficial parlamentar pentru LFI, recunoaște că LFI și ambasada israeliană „colaborează foarte strâns, dar o mare parte din această colaborare se desfășoară în spatele scenei”. El adaugă că „ambasada [israeliană] ne ajută destul de mult. Atunci când apar povești negative despre Israel, ambasada ne trimite informații pentru ca noi să le putem contracara”.
În prezent, 75 de parlamentari laburiști – mult peste o treime din total – sunt „susținători” sau „ofițeri” ai LFI, inclusiv Keir Starmer și aproape toți miniștrii săi din umbră de rang înalt. Alți 38 de Lorzi laburiști sunt, de asemenea, înscriși. Luna trecută, secretarul din umbră pentru sănătate, Wes Streeting, a fost în Israel cu LFI.
Îl întreb pe Corbyn de ce Partidul Laburist nu a luat nicio măsură atunci când au fost difuzate dezvăluirile Al-Jazeera.
„De fapt, am protestat față de conținutul dezvăluirilor făcute de documentarul Al Jazeera”, îmi spune Corbyn. „Ar fi trebuit ca partidul să ia măsuri mai ferme împotriva organizației Labour Friends of Israel pentru comportamentul său? Da. Amintiți-vă, aceasta a fost o perioadă în care mulți dintre membrii birocrației de rang înalt a Partidului Laburist mă subminau în mod activ”.
El continuă: „Am subestimat acest lucru înainte de a deveni lider? Da, am făcut-o”.
Cât de mult crede Corbyn că criza de antisemitism care l-a cuprins a fost rezultatul poziției sale politice pro-palestiniene?
„În foarte mare măsură, așa este”, îmi spune el. „Mi-am petrecut viața luptând împotriva rasismului sub orice formă, în orice loc, indiferent de unde. Părinții mei și-au petrecut anii de formare luptând împotriva ascensiunii nazismului în Marea Britanie, și asta am fost educat făcând. Iar când, în anii 1970, Frontul Național era în marș în Marea Britanie, am fost unul dintre organizatorii marii demonstrații de la Wood Green pentru a încerca să împiedic Frontul Național să mărșăluiască”.
„Și, într-un fel sau altul, am fost acuzat că sunt antisemit”, continuă Corbyn. „Acuzațiile împotriva mea au fost murdare, necinstite și absolut dezgustătoare și îngrozitoare din partea unor oameni care ar trebui să știe mai bine și știu mai bine. Oameni care mă cunosc de 40 de ani și care nu s-au plâns niciodată de nimic din ceea ce am spus sau am făcut în materie de antirasism, până când am devenit lider al Partidului Laburist. Interesantă coincidență de sincronizare. Acuzații dezgustătoare pe care, evident, am încercat să le respingem în orice moment.
„Și voi fi veșnic recunoscător pentru sprijinul acordat de socialiștii evrei, de numeroșii membri evrei ai Partidului Laburist din întreaga țară și, bineînțeles, de comunitatea evreiască locală din circumscripția mea electorală.”
În ceea ce privește acuzațiile care i se aduc, adaugă el: „A fost ceva personal, a fost josnic, a fost dezgustător și rămâne așa.”
Ceea ce i s-a întâmplat lui Corbyn a fost un exemplu extrem al unei tactici încercate și testate, folosită de grupurile pro-Israel din întreaga lume: încercarea de a-i defăima pe criticii politicii israeliene ca fiind antisemiți. Senatorul american Bernie Sanders, romanciera Sally Rooney și compania de înghețată Ben & Jerry’s sunt cazuri recente.
„Tactica constă în a spune că cineva este intrinsec antisemit și această etichetă îi este lipită pe frunte,, iar apoi mass-media o repetă non-stop papagalicește”, spune Corbyn.
„Apoi apar abuzurile pe rețelele sociale, apar scrisorile abuzive, apar apelurile telefonice abuzive și toate acestea. Și este foarte oribil și foarte urât și este conceput pentru a fi foarte alienant și conceput, de asemenea, pentru a-ți absorbi toate energiile pentru a respinge aceste acuzații josnice, ceea ce, evident, am făcut. Dar tinde să distragă atenția de la mesajul fundamental despre pace, despre justiție, despre dreptate socială, despre economie și toate acestea.”
Strategia conservatorilor pentru alegerile din 2019 părea să fie aceea de a-i împiedica pe laburiști să câștige teren cu politicile lor, făcându-i să se împotmolească în acuzații de antisemitism, în timp ce împingeau obsesiv mesajul „Get Brexit Done”. A funcționat.
Corbyn a fost întotdeauna prezentat de către mass-media ca fiind un marginal radical în parlamentul britanic, în dezacord cu tradițiile și istoria acestuia. Într-un sens, acest lucru este adevărat – politicile sale ca lider pun pacea și justiția mai presus de interesele establishmentului – dar Corbyn este, de asemenea, un radical englez foarte tradițional.
El crede cu pasiune în sistemul parlamentar și este un adept al diverselor mecanisme ale acestuia – comisii, moțiuni de cenzură,, interpelări parlamentare. Are tendința de a discuta îndelung despre detaliile procedurii parlamentare, iar surpriza sa atunci când nu funcționează întotdeauna așa cum ar trebui să funcționeze miroase chiar a o anumită naivitate. În această privință, este asemănător cu eroul său Salvador Allende.
Dar Corbyn este mai presus de toate un parlamentar de circumscripție profund angajat. La ieșire, îl întreb dacă merge la ultimul meci al sezonului cu Arsenal în weekend. „Mă duc”, spune el, părând brusc foarte serios. „Mă duc mai devreme să mă întâlnesc cu managerul stadionului pentru că unii dintre cei care locuiesc în apartamentele de lângă locul unde parchează autobuzele fanilor din deplasare se plâng că îi deranjează gazele de eșapament. Vom încerca să vedem dacă putem rezolva problema.”
Înconjurat de circul politic, el se ocupă de ceea ce face cel mai bine: își reprezintă comunitatea. Dar, cu stânga câștigând teren din Franța până în Columbia, s-ar putea ca actul final al ascensiunii improbabile a lui Corbyn spre vârful politicii britanice să nu fie încă scris.
La un moment dat, am făcut greșeala de a spune că el a fost o problemă istorică pentru establishmentul britanic. „De ce vorbești la timpul trecut?”, mi-a tăiat-o el repede. Cred că a fost o glumă, dar poate că nu.
Acest interviu a fost publicat inițial în luna iunie pe platforma Declassified.UK
Matt Kennard este investigator-șef la Declassified UK. A fost bursier și apoi director la Centrul pentru Jurnalism de Investigație din Londra. Urmăriți-l pe Twitter @kennardmatt
