Inegalităţi şi exemple de extincţie din Antichitate

Evenimentul de braconaj reprezentat de uciderea sportivă a ursului numit Arthur de către o figură aristocrată a scos în evidenţă rolul inegalităţilor socio-economice în distrugerea naturii, dar oare mai putem găsi exemple în privinţa efectelor puterii politice şi stratificărilor societale pe care le produce, asupra mediului natural?

Așurbanipal vânează un leu (sursă: Osama Shukir Muhammed Amin FRCP(Glasg), CC BY-SA 4.0)

Uciderea ursului Arthur, considerat a fi cel mai mare urs din România, de către un prinț din ministatul Liechtenstein a atras atenția presei internaționale, publicația britanică The Guardian trecând știrea în rubrica lor numită The Age of Extinction (era extincției). Scandalizarea pe bună dreptate a opiniei publice, evenimentul arată o problemă mai largă cu că care lumea se confruntă în era neoliberală: dispariția din ce în ce mai rapidă a speciilor de mamifere şi nu numai. Raportul ONU din mai 2019 arată că, din anul 1900, pe cele mai multe mari mase terestre procentul speciilor native a scăzut cu 20 de procente, asta însemnând că diversitatea speciilor şi ecosistemelor scade rapid, chiar dacă există mijloacele pentru a ne asigura un viitor sustenabil pentru oameni şi planetă. Printre nenumăratele observaţii acestui raport privind activităţile umane şi impactul lor asupra mediului, se pot citi statistici precum faptul că valoarea recoltelor agricole a crescut cu 300% din 1970 a însemnat că peste trei sferturi mediul terestru şi peste 66% din cel marin au fost semnificativ modificate, tendinţe mai puţin prezente în zonele deţinute de comunităţile indigene sau locale. Deşi consensul cercetătorilor privind cele mai rolul activităţilor umane este că efectele acestor activităţi devin vizibile începând cu industrializarea din ultimele două secole, cercetări recente demonstrează că impactul uman asupra planetei a început acum între patru mii şi două mii de ani, prin despădurirea în scopul activităţilor agricole; prin urmare, prima descoperire a studiului este că impactul activităţilor umane asupra naturii este mult mai lung decât Revoluţia Industrială, ale cărei efecte continuă acest impact uman milenar, iar a doua descoperire priveşte modificările asupra vegetaţiei, la fel de profunde în această eră umană – mai numită şi Antropocen exact pentru acest motiv al remodelării umane a planetei – ca în perioada ulterioară glaciaţiunii. Prin urmare, ştim că oamenii au modelat natura încă din perioada revoluţiei agricole, dar ce ne spun textele istorice? În acest articol voi prezenta două exemple de impact uman asupra naturii, ambele în contextul unor puteri imperiale şi falocentrice, Roma imperială, pentru care exteriorul era un exotic ce trebuia cucerit şi reconstruit în termenii viziunii sale, iar celălalt exemplu priveşte o civilizaţie militaristă şi brutală, pentru care cultura însemna venerarea puterii aristocrate – scrierile regale lăsate de imperiul asiro-babilonian.

Cum vedea Antichitatea romană lumea? Chiar şi când trăiau în mari centre urbane ca Roma, oamenii din lumea antică nu excelau la capitolul artificial, asta însemnând că erau mult mai aproape de natură decât cei din prezent şi se minunau în faţa spectaculosului naturii, în care erau incluse creaturile miraculoase şi/sau exotice şi hibrizi om-animal. Nu doar exemplele unor cercetători precum Kenneth Kitchell confirmă această curiozitate pentru exotic (în secolul I e.n. în arenele romane au fost introduse animale exotice precum hipopotamul, prima girafă şi primul tigru), dar şi literatura despre miraculosul plinian. Această fascinaţie pentru extraordinar a crescut pe măsură ce imperiul roman se extindea şi expunerea animalelor exotice la Roma în cadrul jocurilor din arene a sporit fascinaţia pentru ceea ce romanii considerau a fi minunile naturii, aşa cum afirmă şi Plinius într-un fragment din Naturalis Historia (Istoria Naturală, primul și cel mai extins text enciclopedic din Antichitatea latină). Un important aspect care trebuie luat în considerare este că informațiile din enciclopedia pliniană nu sunt propulsate doar de simpla curiozitate sau de o cercetare obiectivă, complet inocentă de contexte externe, socio-politice. Așa cum argumenta Trevor Murphy, un text imens precum Naturalis Historia funcționează ca o hartă a lumii cunoscute în care în centru se află Roma imperială și la granițe sunt plasate tărâmurile bizare cu locuitori la fel de bizari, geografiile necunoscute fiind clasificate în cadrul enciclopediei care servește asimilării informației pentru publicul roman din secol I e.n. Asimilarea popoarelor și teritoriilor noi se poate face doar sub extinderea militară a imperiului și prin schimburi comerciale – și enciclopedia funcționează ca un document imperial1. Toate datele obținute de Plinius Maior prin lecturi asidue sunt ordonate și devin parte a ideologiei culturale a Imperiului Roman. Expansiunea militară impulsionează dezvoltarea literaturii latine începând cu secolele III și II î.e.n., când primii scriitori romani sunt susținuți de comandanți militari din familia Scipionilor: „Începuturile imperiului și începuturile literaturii au fost precum cele două fețe ale uneia și aceleiași monede”2. Dar uimirea că devin martorii exotismului într-un timp atât de scurt – hipopotamul, girafa şi tigrul fiind prezentate în premieră publicului la jocurile cu gladiatorii într-un interval de nici cincizeci de ani, adică din 59/58 î.e.n. când Scaurus introduce primul hipopotam, până în 11 î.e.n. când, la Roma, apare primul tigru3 – nu i-a împiedicat pe romani să împingă multe specii în pragul dispariţiei. Matthew White descrie pasiunea romanilor pentru animale exotice ca elefanţi, hipopotami sau crocodili şi uciderea lor în arene, măcelărite cu zecile sau cu sutele4. Spectacolele cu gladiatori au provocat extincţia unor specii din zona mediterană, Matthew White citând dispariţia „ultimilor lei din Europa”, dispăruţi prin anul 100 e.n. La fel, nu toţi autorii romani erau fascinaţi de diversitatea miraculoasă a naturii. Tot în secolul II e.n. au dispărut elefanţii din nordul Africii şi unele specii care au reuşit să supravieţuiască perioadei romane, precum „tigri hircanieni, bouri, zimbri occidental şi lei din Berberia” nu s-au mai refăcut şi vor dispărea în secolele următoare5. Dar nu trebuie să ne uităm doar la romanii epocii imperiale pentru a vedea cum ierarhiile ordonate falocratic presupun nu doar inegalităţi socio-economice, ci şi distrugerea voită a mediului natural. În secolul al VII-lea î.e.n., putem citi în analele regelui asirian Assurbanipal (a domnit între 668 şi 631 î.e.n.) cum invazia asiriană a ţării Elamului este urmată nu doar de luarea de captivi şi distrugerea de oraşe, dar şi de incendierea unor păduri sacre (,,cetele mele de războinici au pătruns, văzînd tainele lor şi datu-le-au pradă flăcărilor’’). După ce o comunitate întreagă, aristocraţia oraşelor elamite, meşteşugari şi populaţie obişnuită, este dislocată şi transferat în Asiria (,,ţara Aşşur’’ ): ,,Vreme de o lună şi douăzeci şi cinci de zile de drum, pustiit-am ţinuturile Elamului; pretutindeni am presărat sare şi spini. Fii de regi, surori de regi, tineri şi bătrîni din regeasca familie a Elamului, prefecţi, păzitori ai oraşelor sale, aţîţia cîţi erau […] bărbaţi şi femei, mari şi mici cai, catîri, măgari, vite mari şi mici, mai numeroase ca un nor de lăcuste, le-am dus ca pradă în ţara Aşşur.’’6 În locul turmelor obişnuite pentru păscut sunt aduse animale sălbatice, modificându-se, astfel, relieful. Înregistrările meticuloase lăsate de scribii regelui asirian Assurbanipal oferă primul exemplu istoric de război ecologic folosit în dislocarea unei comunităţi şi schimbare mediului natural pentru a-l face inospitalier (,,pretutindeni am presărat sare şi spini’’), dar şi intervenţia asupra ecosistemului ,,glasul oamenilor, paşii turmelor de vite mici şi mari, precum şi voioasele chiote de bucurie le-am curmat în cîmpiile sale, unde lăsat-am să se statornicească colunii, gazelele şi tot soiul de sălbăticiuni…’’). Însă nu cinicii nu trebuie ascultaţi atunci când ne spun că asemenea lucruri ar face parte dintr-o nebuloasă ,,natură umană’’, un simplu construct lingvistic menit a justifica inegalităţile – în realitate, omenirea a progresat, exemplul în acest sens fiind chiar prăbuşirea imperiului asiro-babilonian sub greutatea propriului său expansionism.

Dar dacă oamenii intervin în forme organizate asupra naturii de cel puţin două milenii şi jumătate, de ce nu observăm în timp real dispariţia unor specii? Sunt o serie de motive, precum cantitatea mare de muncă necesară pentru stabilirea dispariţiei unei specii, ceea ce, de obicei, se stabileşte după multe decenii de la moartea ultimelor exemplare, însă multe specii pot fi salvate prin ecologia modernă. Ce se poate face? Acelaşi raport ONU citat recomandă o serie de politici interconectate, de la egalitatea de gen şi reducerea inegalităţilor, eliminarea sărăciei la accesul universal la apă, zone marine protejate, revitalizarea economiilor locale şi mai multe spaţii verzi în mediile urbane. Iar o parte din contribuţia la aceste deziderate înseamnă cunoaşterea critică a trecutului.

Bibliografie

Beard, Mary. 2017. SPQR: O istorie a Romei antice. Traducere din engleză de Mihnea Gafița. București: Editura Trei.

Kitchell, Kenneth F. Jr. 2015. „A Defense of the «Monstrous» Animals of Pliny, Aelian and Others”. Preternature: Critical and Historical Studies on the Preternatural. Penn State University Press. Vol. 4, No. 2. (125-151).

Murphy, Trevor. 2004. Pliny The Elder’s Natural History. The Empire in the Encyclopedia, Oxford: Oxford University Press.

White, Matthew. 2015. Marea carte a inumanităţii: o istorie a ororilor în 100 de episoade. Traducere din engleză de Dana-Ligia Ilin. Bucureşti: Humanitas.

Tăbliţele din argilă. Scrieri din Orientul Antic, traducere, prefaţă, cuvinte înainte şi note de Constantin Daniel şi Ion Acsan, Bucureşti, Editura Minerva, 1981


1 Trevor Murphy, Pliny The Elder’s Natural History. The Empire in the Encyclopedia, Oxford: Oxford University Press, 2004: „[…] document and artefact of empire” (p. 24).

2 Mary Beard, SPQR: O istorie a Romei antice, traducere din engleză de Mihai Gafița, București: Editura Trei, 2017, p. 152.

3 Kenneth F. Kitchell Jr., „A Defense of the «Monstrous» Animals of Pliny, Aelian and Others”, Preternature: Critical and Historical Studies on the Preternatural, Vol.4, No.2 (2015), p. 140.

4 Matthew White, Marea carte a inumanităţii: o istorie a ororilor în 100 de episoade, traducere din engleză de Dana-Ligia Ilin, Bucureşti, Humanitas, 2015, p. 46.

5 Ibid., p. 46.

6 Citatele provin volumul Tăbliţele din argilă. Scrieri din Orientul Antic, traducere, prefaţă, cuvinte înainte şi note de Constantin Daniel şi Ion Acsan, Bucureşti, Editura Minerva, 1981, p. 141.

Alexandru Ionaşcu

Alexandru Ionaşcu

Alexandru Ionaşcu (n. 1989) este doctor în filologie cu o teză intitulată „Monstruos şi monstruozitate în literatura engleză de secol al XIX-lea şi în literatura română din secolul al XX-lea”, un studiu de istorie şi teorie literară vizând o problematică puţin abordată în studiile umaniste din România, anume o istorie culturală a monstruozităţii din cultura occidentală şi analiza relaţiile sociale şi de gen din literatura română de secol XX. A publicat articole și studii în diverse reviste și volume academice, este prezent în diferite publicaţii literare și a participat la numeroase conferințe naționale și internaționale: Colocviul Şcolii Doctorale ‘’Alexandru Piru’’ din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova, 21 aprilie, 2018; Conferinţa Internaţională de Ştiinţe Umaniste şi Sociale Creativitate, Imaginar, Limbaj, mai 2017; Conferinţa Internaţională ’’Text. Context. Pretext’’, Craiova, 17-18 mai 2019; Conferinţa Internaţională ’’Politics. Diplomacy. Culture’’, Craiova, 30 mai – 1 iunie 2019 cu lucrări privitoare studiile lui Michel Foucault despre normalizare şi control social, familia burgheză din prozele lui Urmuz, rolurile de gen din proza cărtăresciană relaţia dintre capitalism şi romanul gotic englez din secolul al XIX-lea sau alteritatea din scrierile lui Dimitrie Cantemir. Printre domeniile lui de interes se numără studiile culturale şi de gen, literatura contemporană şi goticul, cinematografia şi relaţia dintre literatură şi sistemele precapitaliste.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *