Care este rezultatul politicilor de dreaptă ale guvernului din ţara scandinavă, care este esenţa experimentului cu venitul minim garantat, care trebuie să fie viitorul UE şi a eurozonei, şi care trebuie să fie relaţiile cu Rusia din punctul de vedere al stângii finlandeze
Un interviu cu Henrik Nyholm, membru al Consiliuluilui de Partid al Alianţei de Stângă din Finlanda. Alianţa de Stânga (Vasemmistoliitto) a câştigat 7,1% din voturile finlandezilor la ultimele alegeri şi în momentul de faţă are 12 deputaţi în parlament. Henrik Nyholm a participat la conferinţa ”O altă Uniune Europeană este necesară şi posibilă” la Sofia, la invitaţia Stângii Europene şi al partidului Stânga Bulgară
Finlanda a fost prima ţara europeană care a decis să introducă experimental venitul universal de bază şi aceasta a provocat un mare interes mediatic. Însă ce anume nu a fost spus în discuţiile pe această temă, şi cum o ideea a stângii finlandeze a fost realizată într-un mod de dreaptă de către guvern?
Experimentul este pe o durată de 2 ani. Se desfăşoară deja de un an şi se va încheia anul acesta. Este important să vă prezint puţină istorie. Alianţa de Stângă din Finlanda a fost partidul care a ieşit cu un model pentru venitul de bază necondiţionat. A fost stabilită o suma de 660 euro împreună cu o reformă fiscală. Spus mai în linii generale, ideea reformei fiscale a fost că fiecare om, care primeşte sub 3300 de euro lunar – cât primesc oamenii cu venituri mici şi medii, să primescă facilităţi fiscale şi în acelaşi timp să existe şi venitul de bază necondiţionat.
Acest model a fost prezentat oamenilor în 2010, iar în 2011 în Finlanda au avut loc alegeri, la care am obţinut rezultate bune. După alegeri şi celelalte partide de asemenea au început să comenteze problema asta. Din cauza asta noi am ajuns la un acord preliminar cu fostul Partid Agrar, care în momentul de faţă se cheamă Partidul Centrist din Finlanda (Kesk). Acest partid în ultima perioadă arată tot mai ca partid conservativ de dreaptă.
Noi, de la Alianţa de Stângă, am dat o conferinţă de presă înainte de alegerile parlamentare din 2015. Cei doi preşedinţi, preşedintele partidului nostru şi preşedintele Partidului Agrar, au ajuns la un acord că dacă suntem între câştigatorii la alegeril, vom introduce venitul de bază necondiţionat, cel puţin ca un experiment. Apoi unul dintre cei doi preşedinţi ai partidelor a devenit prim-minustru. Din pacate acest prim-ministru n-a fost de la Alianţa de Stângă, ci Juha Sipilä, care acum este prim-ministrul nostru. El este cunoscut prin faptul că este un mare întreprenor şi milionar, iar Partidul Agrar niciodată nu a avut milionari. Acest om a stricat partidul şi l-a îndreptat spre o direcţie periculoasă. Istoric partidul acesta dintotdeaună a încercat să fie nici de stângă, şi nici de dreaptă, ci mai degrabă de centru. Dar acum ei au un preşedinte, care este milionar, şi politicile lor categoric sunt de dreaptă. Mai tâtziu acest om a început discuţii cu unele partide în parlament şi experimentul a început.
Aceşti 560 de euro, pe care guvernul îi dă acum oamenilor, reprezintă o sumă medie între ceea ce au vrut cei de stângâ şi ceea ce au susţinut cei de dreaptă. Noi, din Alianţa de Stângă, am cerut necondiţionat 660 euro împreună cu reforma fiscală. Însă partidul Coaliţia Naţională (KOK) a decis să foloseacă experimentul cu venitul de bază necondiţionat, ca să reducă subvenţiile şi beneficiile sociale. Adică, ei au vrut să economisească bani şi să taie beneficiile sociale, justificând aceste acţiuni cu introducerea venitul de bază necondiţionat. Ei încep să-le elimine şi încearcă să scadă şi însuşi venitul de bază la 300-400 de euro. Însă în Finlanda nu poţi trai nicăieri – nici măcar în zonele rurale, cu 300 de euro. Astfel întreaga idee, pe care am avut-o, s-a distrus.
Cei de la partidul verde au încercat să lupte pentru un model ”neutru” cu 440 de euro lunar. Noi suntem partidul modern de stânga în parlament, dar totodată acolo e şi Partidul Comunist, care nu are un model concret pe acest subiect, însă doreşte că sumă să fie cel puţin 1000 de euro. Aşa arată în general tabloul politic: cei de dreaptă vor să distrugă statul social prin venitul de bază necondiţionat, cei verzi nu vor să se dea bani, şi noi, care vrem din nou să organizăm şi acutualizăm sistemul social nordic împreună cu venitul de bază necondiţionat.
Totuşi cum ar putea fi evaluată această experienţă ca rezultat – ca unul bun sau ca unul neefectiv?
Pe principiu întâmplător au fost aleşi 2000 de oameni în şomaj din părţi diferite ale Finlandei – nu numai din capitală, din oraşele mari, din zonele rurale şi din Laplanda, ci şi din toate zonele ţării, care să participe la experiment, în care li se dau fără necondiţionat 560 de euro lunar. Ideea guvernului a fost să vadă în ce măsură acest experiment ar fi efectiv asupra oamenilor fără job. Le era interesant să vadă ce pot face aceşti oameni: dacă vor începe propriul business, în general ce ar fi făcut. În ultimă instanţă trebuie observaţi şi şomerii, care n-au primit 560 de euro, să se compare ambele grupe şi să se studieye care e schimbarea şi ]n ce direcíe e mişcarea.
Este într-adevăr un studiu limitat, deşi mie mi se pare interesant. Dar să subliniez – studiul cu siguranţă nu trebuie să se refere doar la şomeri. Nu am idee ce va demonstra acest studiu în anul următor, când proiectul se va finaliza. Presupun că şomerii, care iau banii şi nu au de lucru, vor fi ceva mai fericiţi şi mai puţin stresaţi.
N-aş putea spune care va fi rezultatul, dar cred că oamenii care au făcut parte din acest experiment sunt mulţumiţi şi consideră că este bun. Din punctul de vedere al stângii speranţa noastră este să aducem experimentul în politica reală. Ceea ce îmi place în venitul de bază necondiţionat este, ce ar putea el să facă pentru oamenii din clasa muncitoare. Dacă trăieşti în Finlanda, trebuie să ai un venit. Dar pentru a-l avea, trebuie să ai un loc de muncă. Aşadar, oamenii deseori sunt presaţi să înceapă să muncească la primul loc de muncă pe care îl găsesc. Acest venit îi poate ajuta, pentru a se pune pe picioare, şi să găsească ceea ce este potrivit pentru ei. Dar acest experiment nu este ceva care va da rezultate economice precise, şi nu va fi ceva pe care să se poată baza aplicarea lui la nivel naţional sau european.
În alte ţări arătăm Finlanda ca un exemplu în realizarea statul social în ziua de astăzi. Numim exemplul vostru ”un socialism moale”, o îmbinare reuşită între capitalismul pieţii libere şi sistemul social puternic, cu un mare procent de lucratori care sunt membri ai sindicatelor, o societate colectivistă. Însa, iată că şi la voi se aplică politici neoliberale. De ce s-a ajuns la ele?
Da, asta e într-adevăr foarte ciudat, dar politicile de dreaptă au schimbat ţară foarte mult. În timp că călătoream de la Helsinki la Sofia pentru această conferinţă, guvernul nostru a încercat cu un numar mic de deputaţi în parlament să voteze o reformă a sistemului de sănătate, care va fi cea mai mare reformă în domeniul acesta pentru ultimii 50 sau chiar 100 de ani. Astfel se va aplica ideea dreptei pentru alegerea liberă a serviciilor medicale. Alegerea liberă înseamnă doar un lucru – dacă ai bani, vei beneficia de servicii bune.
Exact acum guvernul încearcă să introducă această reformă cu un număr foarte mic de deputaţi. Aşa că politica noastră devine din ce în ce mai de dreaptă şi mai antisocială. Şi eu observ asta în cetăţeni. Ei tot mai mult urăsc guvernul. Sunt foarte dezamăgiţi. Toate partidele în timpul alegerilor din 2015 spuneau că nu vor taia bugetul pentru educaţe, dar au făcut-o. Întregul guvern în acest moment este un teatru al minciunii, al promisiunilor false. Cât despre faptul că un mare procent de lucrători sunt organizaţi în sindicate şi despre puterea lor, da, aşa e, ei sunt puternici, pentru că există multe astfel de organizaţii. Dar de fapt numai se pare ca sunt puternici.
Ele nu pot avea influenţa?
Da. Din pacate nu pot organiza sau schimba nimic. Guvernul actual i-a minţit. Guvernul a procedat ca şi cum aceste organizaţii ar fi ”ale lui”, ale guvernului. Iar partidul respectiv, care este acum la putere, nu are nimic comun cu organizaţiile muncitoreşti. Cel mai mare jucător dintre sindicatele din Finlanda sunt social democraţii. Toate sindicatele acţionează prin politici social-democrate, doar unul dintre ele acţionează prin politici socialiste. Din pacate social democraţii din Finlanda îmbătrânesc. Nu sunt oameni tineri, care să-i urmeze. Se află pe un drum spre nicăieri, asta afectează şi sindicatele.
Primul ministru a încercat recent să introducă legi care contrazic complet constituţia finlandeză. Organizaţiile muncitoreşti s-au speriat. Şi fiindcă ei nu pot organiza nimic, au început să negocieze cu primul ministru. Numai sindicatul socialist s-a opus şi a spus: ”Nu, nu vom face ceea ce vrea primul ministru!”.
De fapt ce voia să facă el? Să prelungască programul de lucru fără plata suplimentară şi să scadă salariile – cu un procent mic, dar ideea în sine de scădere a salariilor este îngrozitoare. Asta nu s-a întâmplat, pentru că a fost anticonstituţional, dar organizaţiile muncitoreşti singure si au pus capul sub cuţit. Singură promisiune pe care au obţinut-o din partea primului ministru, dându-şi acordul că plata suplimentara să fie diminuată, a fost că condiţiile realaţiilor de muncă din Finlanda nu vor fi afectate. Situaţia politică în momentul de faţă este insuportabilă.
Alianţa de Stângă face parte din parlamentul actual din Finlanda, iar partidele de stânga prin tradiţie sunt foarte puternice. Cum de-aţi devenit şi voi o victimă a dreptei şi aveţi reuşite în lupta voastră?
Eu sunt născut în 1987. Este anul în care Coaliţia Naţională e fost admisă în guvern. Până atunci Uniunea Sovietică nu permitea că partide de dreaptă să participe la conducerea ţării. Deteriorarea statului nostru social a început încă din 1987. Şi rezultatele sunt deja mai vizibile: oameni nu mai au încredere în faptul că statul trebuie să fie social – aş spune că nu mai au încredere în nimic. Bineînţeles, în sens istoric colapsul Uniunii Sovietice ne-a inflenţat. Oamenilor le este frică şi nu au încredere, chiar dacă colapsul Uniunii Sovietice n-a influenţat politica de stânga din Finlanda. Dar acestea sunt frici imaginare, de care dreaptă se foloseşte bine.
Dacă vrei să ai succes în alegerile finlandeze, trebuie să te prezinţi ca politician de stânga, dar să rămâi la putere cu politici de dreaptă. Alegerile şi campaniile finlandeze nu sunt aceleaşi ca şi politicile care se aplică în anii de după alegeri. Asta e marea problemă în Finlanda în momentul de faţă. Ca forţă politică în parlament noi ne opunem acţiunilor nedrepte, în special ne opunem încercărilor să fie tăiate compensările de şomaj şi suntem împotriva legilor neconstituţionale. Facem mari demonstraţii împotriva guvernului şi avem o susţinere mare.
Adică, vă simţiţi puternici ca opoziţie?
Da, în special când luptăm împotriva distrugerii dobândirilor sociale. Acum câţiva ani am fost declaraţi cea mai fericită ţară din lume –mergând pe stradă eu nu văd aşa ceva. La noi este o vorbă – când sunt reprezentaţi ai stângii în parlament, nu sunt demonstraţii în stradă. Există un anumit sens în asta, o mare parte dintre oraganizatorii protestelor fac parte din Alianţa de Stângă. Atunci când sunt reprezentanţi ai stângii în parlament, lucrurile se întâmplă mai inteligent şi au un efect mult mai îndelungat.
Am citit un sondaj în mediile finlandeze în ajunul Zilei Europei – că cetăţenii sunt din ce în ce mai eurosceptici, iar legătură Uniunii Europene cu Finlanda nu mai este o captivantă poveste de dragoste, cum a fost fără îndoială în 1995 (când Finlanda a aderat la UE). Acum este o perioadă de recesiune şi de nesiguranţă pe plan economic.
Finlanda a intrat în UE cu votul cetăţenilor, lucru care cred că este ceva bun. Atunci Alianţa de Stângă s-a pronunţat împotriva intrării noastre în UE, dar votul a schimbat rezultatul în favoare intrării, ceea ce s-a şi întîmplat. Problema atunci n-a fost UE, ci uniunea valutară, pentru că nu s-a ţinut un referendum. Politicienii noştri au făcut această algere. Până în ziua de astăzi cred că a fost un pas greşit.
Suedia este cea mai apropriată de noi ţară, un aliat. Noi niciodată n-am făcut ceva fără că Suedia să nu facă parte din el. Dar iată că am intrat în eurozona, în timp ce Suedia nu a intrat. De atunci şi până în prezent avem deficite comerciale şi probleme. Suedia poate să aibă propriile sale politici valutare, iar noi nu putem. Exportul între ambele ţări s-a schimbat, împreună cu întreagă bază pe care ne-am bazat bunastarea. Eurozona ne a costat mult.
Bineînţeles, toţi se bucura că atunci când călătoresc nu trebuie să schimbe moneda, dar pentru Finlanda euro-ul nu este covenabil pentru economie. Dacă vorbim despre efecte, numai peste noapte preţurile s-au ridicat mult. Salariile, bineînţeles, nu s-au ridicat. Finlandei i-a fost dată o promisiune, că euro-ul ca moneda nu va dobândi o valoare mai mare decât a dolarului, pentru că noi suntem o ţară exportătoare şi vrem că moneda noastră să fie sub valoarea dolarului. Cred că încă în primul an s-a întâmplat exact invers: euro-ul a depăşit dolarul, şi tot ce exportam a devenit mai scump. În Alianţa de Stângă comentăm că UE este o ultimă şansa că ceva să se schimbe. Nu suntem complet sceptici, avem speranţă, dar ea este pentru o schimbare treptată a UE, iar eurozona are nevoie de corecţii urgente. Acestea sunt rădăcinile problemelor pe care le avem în momentul de faţă. Indiferent de asta oamenii de stângă nu votează la alegerile europene. Ei sunt împotriva UE. Dar tocmai pentru ca nu vrei o astfel de UE trebuie să votezi si să-i alegi pe oamenii care de asemenea sunt critici.
De ce stânga nu reuşeşte să vorbească cetăţenilor? De ce Orban, Babiş, partide precum Lege şi Dreptate din Polonia sunt la putere, împachetându se ca partide anti-sisteme?
Eu personal cred că noi, stânga, suntem văzuţi prea tradiţional. De fapt noi avem lucruri noi de spus. Asta se datorează mai repede unor reminiscenţe istorice şi unor eşecuri ale stângii. Mai este ceva important. Toate iniţiativele şi ideile noastre trebuie să fie plătite cumva. Dar parcă noi, cei de stângă, nu sunt atât de interesaţi de modul în care să finănţăm anumite lucruri. Cred că nouă ne este teamă de asta. Ne este teamă să spunem că bogaţii trebuie să plătească impozite mai mari. Ne este teamă să exprimăm unele lucruri evidente. Şi ceea ce cred despre întreaga Stângă europeană, este că trebuie să caute idei noi.
Filosoful sloven Slavoy Zizek acuză stânga că nu prea se ocupă cu problemele economice, ci mai degrabă cu teme abstracte. În opinia lui stânga însaşi a aruncat fasciştilor subiectele sociale.
Este exact aşa. Stânga este jefuită de propriile sale teme. Există un sondaj în Finlanda după care oamenii susţin partiul nostru Alianţa de Stângă datorită valorilor sociale. Exact pe ele trebuie să le păstrăm, pentru că oamenii asta caută la noi. Dar dacă este vorba de refomă economică, din pacate trebuie să recunosc că nu ne vor alege pe noi, chiar dacă oferim cel mai social model.
Finlanda a purtat patru războaie cu Rusia. Aveţi şi o minoritate rusă. Este o ţară cu care nu doar sunteţi vecini, ci şi aveţi o legatură diferită, uneori sumbră. Este interesant cum propaganda antirusă trece prin ţară voastră – este şi mai sumbră sau este cumva mai moderată?
Finlanda dintotdeauna a avut într-adevăr relaţii foarte bune cu Rusia. Da, am fost în războaie, dar relaţiile noastre sunt bune. Ştim bine că trebuie să avem relaţii bune cu vecinii noştri. Pentru că dacă ai vecini, trebuie să ai şi relaţii bune cu ei. Dar în 1987, aşa cum am spus, a apărut Coaliţia Naţională care urâşte Rusia şi face totul pentru a crea îngrijorări artificiale în rândul oamenilor. De obicei când vin la putere, întotdeaună iau ministerul de externe şi într-adevăr nu se descurcă bine cu asta.
Încă îmi amintesc cum unul dintre aceşti miniştri de externe a declarat la New York, că există trei mari ameninţări pentru Finlanda: Rusia, Rusia şi iar Rusia. Şi vedeţi că asta se întâmpla în Statele Unite! Asta bineînţeles, a fost la o conferinţă NATO, care adaugă o nuanţă şi mai negativă.
Instigarea artificială a acestei duşmănii este un element important din politica acestui partid. Face parte şi din strategia pentru aderarea la NATO. Însă finlandezi niciodată nu au vrut asta. Procentul de voturi, pe care noi, de la Alianţa de Stângă le obţinem, nu este suficient ca să facem politică singuri. Dar în problema despre aderarea la NATO oamenii în general întotdeauna au fost puternic împotrivă. Întotdeauna când politcenii actuali de dreaptă încep să vorbească despre aderare, eu spun: ”Bun, faceţi un referendum!”.
Însă acum, după Brexit, aceşti politiceni au început să pună la îndoială întrebarile către popor. După părerea politiceinilor ei, şi nu oamenii, ştiu mai bine şi ei trebuie să decidă. Este îngrozitor.
De altfel, în privinţa Rusiei desigur există şi ură legată de războaie. Dacă privim sărbătorirea independeţei noastre, cei de dreaptă spun: ”Da, da, ruşi ne-au dat independeţă, dar războaiele au cimentat-o”. Aşa că toate sărbătoririle independeţei noastre sunt legate de Războiul de Iarnă (1939-1940) sau de cel de Al Doilea Război Mondial.
Aceasta problemă în permănenţă este un subiect de discuţii. După părerea acestor oameni noi cumva am câştigat, pierzând, şi ei încearcă să ne scoată învingatori. Dar spun din nou, suntem vecini buni. Ruşii finlandezi sunt una dintre cele mai mari minorităţi din ţara noastră, aşa că nu avem probleme.
Din când în când în mediile finlandezi apare vreo îngrijorare că ruşi cumpără imobile şi pământ în Finlanda. Se spune: ”Aha, asta e Federaţia Rusă, care treptat ne cucereşte”. Oare capitalismul de astăzi nu lucrează tot aşa – dacă eşti pe piaţa liberă, fiecare cumpără câte ceva. Presupun că dacă există vreo ameninţare pentru securitatea naţională, pământul nu ar trebuie să fie anunţat pentru vânzare. Rădăcinile naţionaliste ale partidelor, care conduc astăzi Finlanda încearcă ”să naşcă” şi rusofobia. Se pare că oamenii aceştia iubesc răboaiele.
Adică Finlanda nu este o excepţie de la naţionalismele devenite atât de actuale?
Da. Întotdeaună, când avem o recesiune economică, naţionalismul iese la suprafaţă. Aşa e în istorie. În toate ţările noridce, când aveam criza economică în anii 90, au existat neonazişti, care aveau o susţinere puternică în raionele rurale. Şi din nou, astăzi când avem probleme economice, ei iar apar. Unul dintre grupurile neonaziste este ”Soldaţii lui Odin”. Ei sunt antiimigranţi, urăsc străinii, încearcă ”să protejeze” străzile de ameninţarea unor violatori imigranţi, ei consideră că străzile noastre sunt un camp de război şi că trebuie să le apere. Iar străzile finlandeze sunt dintre cele mai sigure. ”Soldaţii lui Odin” există şi în afară Finlandei – în Australia, Canada, Germania, SUA, Marea Britanie…
S-au numit după numele zeului suprem din mitologia germană, Odin, folosit de ei, presupun numai cu unele calităţi care îi sunt atribuite.
Da, partea deosebităeste că ei se băzează pe mitologia scandinavă, care nu are nimic comun cu Finlanda. Însă oamenii proşti fac lucruri proaste. Aşa e, ei folosesc doar asta că este un zeu păgân al războiului şi morţii şi omit într-un fel comod toate celelalte din mitologie.
Partidul ”Adevăraţii Finlandezi” de asemenea a încălecat valul rasismului. Anul trecut partidul s-a divizat din cauza unei lovituri interne. Omul, care a fost ales ca preşedinte al partidului ”Adevăraţii Finlandezi” este un fascist extrem, care vorbeşte despre eugenică.
Dar eu cred că indiferent de provocările rasiste, poporul finlandez nu este rasist şi nu este nici naţionalist. Iată de ce privesc înainte către alegerile următoare, în care cred că partidul conservativ rasist ”Adevăraţii Finlandezi” va dispare, iar voturile lor se vor duce undeva în altă parte. Sper, de asemenea că procentul nostru va creşte. Alegerile următoare din Finlanda, în 2019, vor fi foarte importante. Privesc spre ele cu speranţă.
