Gala premiilor Gopo și rasismul nostru cel de toate zilele!

Nu e oare marginalizarea manelelor o simplă scuză pentru discriminare?

(foto: Pixabay, CC0)

Ediția 2019 a premiilor Gopo a adus suficiente argumente pentru a discuta o temă pe cât de prezentă în spațiul public, pe atât de puţin dezbătută: rasismul. Mărturisesc că am avut intenția de a aborda această problemă înainte de incidentul de la gala premiilor Gopo când actori și actrițe prezente acolo s-au ridicat și au plecat din sală antrenând un val de dezbateri aprinse în mediul online dintr-un motiv, la prima vedere, bizar. Trupa lui Dan Bursuc, Kana Jambe, a urcat pe scenă și a interpretat o manea alături de piesa ”Romanian Rapsody”, o prelucrare a celebrei Bohemian Rapsody. Vasile Pavel ”Digudai”, un actor care nu a beneficiat de educație formală, a fost nominalizat la categoria ”cel mai bun actor” pentru rolul jucat în pelicula ”Soldații. Poveste din Ferentari”, o ecranizare a romanului omonim scris de Adi Șchiop. Presa a relatat pe larg despre momentul în care, la auzul manelelor, mai mulți actori au părăsit în grabă sala, de parcă ar fi izbucnit un incendiu de proporții. Actrița Iulia Lumânare, câștigătoare a premiului pentru cea mai bună actriță în rol secundar, a declarat: ”nu pot să girez cu prezenta mea un asemenea moment”.

E un bun prilej deci să adâncim reflecția asupra temei rasismului. Deși poate că mulți dintre cei care s-au ridicat să fugă de pericolul reprezentat de manele nu ar fi de acord cu această etichetă. Alergia la manele este mereu justificată pe criterii estetice. Acest gen este etichetat ca ”sub-cultură”, mai mult este considerat chiar o insultă adusă ”culturii adevărate”. Dar cine oare definește cultura adevărată? Ada Solomon, deși nu este o figură militantă a progresismului românesc, este producătoarea filmului ”Soldații. Poveste din Ferentari”.  De-a lungul timpului, Ada Solomon a fost cea care a răspuns de producția multor pelicule de succes care au primit premii la cele mai reputate festivaluri internaționale de film. Dacă ea a decis să acorde atenție acestei povești atât de emblematice pentru modul în care minoritarul va sfârși mereu trădat de majoritarul privilegiat, lucrul acesta ar fi trebuit, teoretic, să dea de gândit și celor care cred că fac parte din ”înalta cultură”, pentru că, iată, Ada Solomon, n-ai ce-i face, e parte din această cultură cu blazon! A face parte însă din cercul restrâns al ”marii arte și culturi române” e doar un titlu de glorie rezultată din bătălii pentru menținerea privilegiilor și a capitalului simbolic, a bunei reputații. Ceea ce supără la manele este că ele sunt produse de așa numita ”clasă inferioară”, de cei care au dus la ”țiganizarea României”. A avea totuși un festival pe bani publici de la care arta unei categorii de populație plătitoare de taxe este exclusă pe motive ”estetice” e cel puțin bizar. Iar distincția ”lăutar” – ”manelist” este menită să creeze categorii artificiale între artiștii roma și să arate o nouă față a aroganței și paternalismului. Românul cel verde vine și le spune lor, romilor, ce e autentic în ceea ce ei produc muzical și ce nu e autentic.  

Este vital să avem această discuție despre fenomenul rasismului în discursul public. Avem impresia, cum arată și Teun van Dijk, că doar bâtele pot să lovească în vreme ce cuvintele sunt inofensive. Totuși, discursul elitelor cu privire la etnie este  mecanismul de perpetuare a relațiilor de putere inegale la nivel social e la fel de important. Definiția de lucru cu care voi opera în continuare îi aparține cercetătorului olandez Teun Van Dijjk: ”rasismul este un fenomen social complex de dominație pe criterii etnice sau <rasiale> și a inegalității care rezultă de aici”. (Teun van Dijk, ”Discourse and Racism”, cap. 12)”. Astfel, în opinia lui van Dijk există o componentă socială a rasismului – este, să spunem partea vizibilă a acestui fenomen care se manifestă prin acțiuni concrete de tipul celei de la premiile Gopo – și o componentă cognitivă a rasismului. Cele mai multe dintre analizele fenomenului se concentrează pe acest nivel violent și vizbil al practicilor rasiste discriminatorii, așa cum apar ele în modul în care categoriile dominante interacționează cu minoritățile etnice. Totuși, van Dijk subliniază că există un nivel mai profund al rasismului care se manifestă la nivel cognitiv. Elitele au acces la platformele de comunicare, ele sunt cele care dau definițiile și setează categoriile. Ele sunt cele care ne spun ce e ”marea cultură” și ce e ”subcultura”. Ceea ce puține analize surprind însă, iar subtilitatea abordării lui van Dijk de aici vine, este că manifestările rasiste nu sunt mereu rezultatul unui proces conștient de decizie. Ele sunt efectul punerii automate în practică a unor acțiuni determinate de niște reprezentări mentale împărtășite la nivel social. Rasismul nu e însă un fenomen care să fie tratat individual, psihologic. El este rezultatul unor practici discursive prin intermediul cărora elitele își mențin privilegiile. A scoate din ecuație factorul istoric și social este o greșeală.

E important în acest context de studiat discursul elitelor pentru că acolo vedem în acțiune aceste modele mentale care determină acțiunile rasiste. Prejudecata nu e o chestiune pe care să o analizăm, cum fac psihologii, spune van Dijk, la nivel individual. Prejudecăţile sunt parte a unui sistem social complex care determină grupurile privilegiate să se comporte discriminatoriu. De aceea este important să luăm în calcul ierarhiile, relațiile de putere și modul în care ele au reușit să se mențină de-a lungul timpului prin discurs.

Discursul, înțeles ca orice act de comunicare – de la un gest obscen, la o caricatură sau un fragment de limbaj articulat – joacă un rol important în perpetuarea stereotipurilor și prejudecăților. Prin intermediul discursului ”învățăm rasismul”. El nu apare pur și simplu, în opinia cercetătorului olandez, din neant, prin pură interacțiune între diferite grupuri sociale.

E drept, schema lui van Dijk poate părea simplistă: discursul elitelor conduce la formarea unor modele mentale, iar acestea duc la acțiuni discriminatorii. Însă schema sa nu e una statică. Rasismul este un fenomen dinamic la a cărui construcție contribuie în permanență discursul, structurile mentale, acțiunile discriminatorii.

Ceea ce putem deduce de aici este că rasismul este rezultatul unei permanente lupte pentru putere în care grupurile dominante se folosesc de discurs pentru a-și justifica poziția și pentru a-și menține dominația asupra minorității etnice. Discursul are un rol dominant, deși pare că sunt doar cuvinte ”este tocmai această interfață cognitiv-discursivă care explică modul în care prejudecățile și ideologiile sunt exprimate, transmise, împărtășite și reproduse în societate”. (van Dijk, cap. 12, p. 148).

De ce e important, date fiind aceste considerații, ce s-a întâmplat la gala premiilor Gopo? E important pentru că discursul elitelor – înțelese ca grup care are acces privilegiat la platformele de comunicare având un important capital simbolic – influențează tipul de receptare și percepție a unor fenomene.

La nivelul elitelor consacrate și cunoscute pentru valorile conservatoare pe care le promovează, manelele reprezintă o decădere, o maculare a culturii adevărate. Pentru progresiști sau, mai degrabă, pentru cei care se pretind progresiști, manelele reprezintă produsul unei culturi tradiționale care glorifică violența, goana după bani, lenea, machismul, corupția, fiind ele însele tributare unei scheme simpliste de tip ei verus noi, prieteni versus dușmani. Prin urmare, cineva care se declară de stânga nu ar putea subscrie la valorile și principiile pe care maneliștii le promovează.

Cu adevărat interesantă, date fiind aceste frământări și năzuințe, ar fi o manea procapitalistă!  Eventual una în care să se cânte niște ode melodioase lui Dacian Cioloș și să servească drept cântecel electoral pentru prezidențiale. Probabil că ar reuși să creeze destule controverse în toate taberele. A celor care marginalizează romii pe motiv că sunt asistați care votează ca să primească pomeni de la PSD, a celor care probabil n-ar arunca niște voturi pe fereastră deși voturile ar veni dintr-o zonă a societății pentru care ar trebui să aibă soluții, dar mă tem să aflu care ar fi acelea, și a progresiștilor, care se vor putea finalmente dezice de un gen pe care oricum nu-l gustă.

Dar aici am amestecat intenționat mai multe niveluri ale interpretării. Dacă respingerea din templul culturii înalte a manelelor se face pe ”indubitabile” criterii estetice care ascund de fapt un rasism mai mult sau mai puțin conștient, respingerea progresistă a manelelor se face pornind de la tipul de mesaj politic pe care ele îl transmit. Din acest punct de vedere manelele sunt retrograde, tradiționaliste și tributare unei culturi interlope a marginalilor. În primul caz avem de-a face cu o evidentă luptă pentru menținerea privilegiilor, o violentă excludere a unei forme de cultură populară foarte îndrăgită de români în genere din cercul restrâns al aleșilor. În cel de-al doilea e tot o încercare de excludere și marginalizare care nu ia în calcul faptul că muzica lor e expresia tipului de realitate socială la care sunt expuși. Să fie oare ignorarea și marginalizarea soluțiile potrivite dintr-o perspectivă progresistă?

Postări asemănătoare


One Comment

  1. Ia și ascultă ??̆?? ?? ?? ???????,
    Cînd m-am trezit dă dimineață /
    eu aveam lacrimi pă față /
    Supărarea m-a dat gata /
    a venit și mi l-a luat pe tata /
    mi-a făcut inima amară /
    Ofî ce plîngeam pă la capitală
    Dă la fratele meu viața mea Florin pentru ochii lui sufletu lui pentru tăicuțu lui pentru Fănel Puștiu / și pentru nașu Mircea
    Cînd m-am trezit dă dimineață
    eu aveam lacrimi pă față /
    Supărarea m-a dat gata /
    ce repede mi-a luat pe tata /
    la inimă m-a secat /
    că a intrat cu mandat /
    dă mi-a făcut inima amară /
    ce oftam pă la capitală /
    Dar de ce să-mi fie frică
    Cănd am o vorbă : Ce să zică ?
    Eu pă nimeni nu trădez
    Eu la nime-=n-apelez
    N-am trădat pe nimenea
    Și nu trădez toată viațaa
    Că nu-mi spunea din privire
    Dar cum să dau eu în primire
    Că mă jur pîn-am să mor
    Că eu nu sînt trădător
    D-aia beau și zbier în gura mare
    Vander nu e de vînzare

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat