Guvernul celui mai tânăr președinte chilian din toate timpurile îi include pe cei mai apropiați colaboratori ai săi din timpul marii greve studențești din 2011. 14 din cei 24 de miniștri sunt femei. Ministerul apărării este condus de o nepoată a lui Allende
Acest articol a fost publicat pe Baricada Bulgaria în ziua de 12 martie 2022.
În timp ce în partea noastră de lume ne culcăm și ne trezim cu inima strânsă din cauza războiului care arde lângă noi, în „cealaltă parte a planetei” – în îndepărtatul Chile, majoritatea oamenilor sunt copleșiți de un optimism luminos și se bucură, crezând că patria lor se îndreaptă spre o nouă etapă, mai umană, a dezvoltării sale. Speranțele se îndreaptă spre începerea, la 11 martie, a mandatului celui mai tânăr președinte din istoria țării, Gabriel Boric, în vârstă de 36 de ani, care a triumfat la alegerile din decembrie.
Cu doar un deceniu în urmă, în 2011, a fost unul dintre cei mai populari lideri ai grevei uriașe a studenților de atunci, care a provocat prima fisură profundă în modelul neoliberal impus în timpul dictaturii lui Pinochet. Când au izbucnit proteste în masă în Chile împotriva aceluiași model, în octombrie 2019, Boric era deja deputat de stânga, la fel ca și principalii săi asociați din greva studenților. Boric a fost cel care a reușit atunci, cu negocieri insistente și compromisuri care i-au adus atacuri, să găsească echilibrul constructiv între o stradă clocotind de revendicări dintre cele mai radicale și o clasă politică „tradițională” respinsă inițial ca partener în parlament. Eforturile lui Boric și ale adepților săi au fost cele care au dus la elaborarea unui cadru legal pentru a începe procesul de reînnoire a Chile, mai întâi prin referendumul care a decis înlocuirea constituției lui Pinochet cu una nouă, care urma să fie redactată de o Convenție constituțională special aleasă, și apoi prin alegerile pentru această Convenție, în care candidații de stânga și independenți au obținut o victorie convingătoare, cu o reprezentare garantată a tuturor popoarelor indigene.
Alegerile prezidențiale au fost o continuare a acestui proces și, odată cu victoria lui Boric, cu peste 55% din voturi, au consolidat tendința socială clară către schimbări profunde în Chile. Boric a câștigat în calitate de candidat al coaliției de stânga „Susțin demnitatea”, care include Frontul Larg și Partidul Comunist Chilean. Atât socialiștii, cât și creștin-democrații l-au votat în masă la scrutin, iar aceste două partide, care au participat prin alianța lor „Acord” la administrațiile anterioare, au fost, de asemenea, ținta protestelor care au explodat în 2019. Pentru că în cei 30 de ani de democrație șchioapă din Chile, care au urmat dictaturii, nu au îndrăznit să se atingă de modelul neoliberal moștenit și au acumulat inegalități și nedreptăți. Dar, în fața unei extreme drepte anti-Borich, s-a reușit totuși să se realizeze cea mai largă unitate posibilă pentru a-i asigura victoria și pentru a se asigura că schimbările pe care le-a inițiat nu vor fi sabotate.
Un alt element foarte puternic din Chile nu trebuie uitat – nevoia acută a publicului de a curăța în sfârșit rănile supurante ale dictaturii, de a scoate la iveală întregul adevăr despre represiune și victime, de a face dreptate victimelor. Și, de asemenea, pentru a restabili integritatea țesăturii sociale zdrențuite și a continuității democratice, pentru a reînvia moștenirea acelei revoluții sociale chiliene pașnice care a fost făcută țăndări de lovitura de stat a lui Pinochet din 11 septembrie 1973. Nu degeaba, în timpul protestelor de la sfârșitul anului 2019, când o mare umană a inundat străzile orașelor chiliene, cuvintele legendarului președinte socialist Salvador Allende, rostite de acesta în ultimul său discurs radiofonic către popor din palatul prezidențial La Moneda din Santiago, bombardat de militari, au fost repetate cel mai des ca o profeție: „Muncitori ai patriei mele! Eu cred în Chile și în viitorul său! Alții vor depăși acest moment întunecat și amar în care trădarea încearcă să se impună. Fiți siguri că, mai devreme sau mai târziu, bulevardele largi se vor deschide din nou, iar omul liber le va lua pentru a construi o societate mai bună.”
În seara zilei de 11 martie, după ce a depus jurământul prezidențial oficial mai devreme în cursul zilei în sala de ceremonii a Senatului din orașul portuar Valparaiso (unde Pinochet mutase deja cele două camere ale parlamentului pentru a evita să fie „interferat” la Santiago), iar apoi a luat prânzul cu delegațiile oficiale pentru inaugurare în stațiunea vecină Viña del Mar, Boric a sosit la Santiago, direct la La Moneda, aterizând cu elicopterul. Piața din fața palatului prezidențial, unde se află și un monument dedicat lui Allende, a fost plină de oameni care l-au așteptat toată ziua pe noul șef de stat. Și în fața acestor oameni, care l-au întâmpinat cu scandări de „Boric, prietene, poporul este cu tine!”, a ținut primul său discurs prezidențial – de la unul dintre balcoanele din La Moneda.
Emoția intensă a momentului istoric a pulsat în piață și în cuvintele pasionale ale fostului lider al studenților, care la un moment dat a trebuit chiar să-și scoată ochelarii de la ochii înlăcrimați. Discursul său a fost plin de mesaje de unitate între popor și guvern în sarcinile dificile care îl așteaptă – reformarea unei țări cu unele dintre cele mai mari niveluri de inegalitate din lume într-un stat social, protejarea drepturilor civile ale oamenilor, educație și asistență medicală la prețuri accesibile, pensii decente, justiție pentru victimele dictaturii și așa mai departe. „Voi, poporul chilian, sunteți principalii protagoniști în acest proces. Nu am fi fost aici dacă nu erați voi!”, a subliniat Boric. El și-a încheiat discursul amintind cuvintele legendare ale lui Allende: „Așa cum a prezis Salvador Allende acum aproape 50 de ani, redeschidem, dragi concetățeni, marile bulevarde pe care să meargă omul liber, bărbatul liber și femeia liberă, pentru a construi o societate mai bună. Continuăm. Trăiască Chile!”
În ianuarie, Boric și-a prezentat miniștrii cu care va lucra pentru schimbare. 14 dintre ei sunt femei și 10 bărbați.
Există figuri emblematice în cabinet. Postul cheie de ministru de interne i-a fost încredințat lui Ischia Siches, o doctoriță în vârstă de 35 de ani care a condus consiliul medical din Chile până în noiembrie anul trecut. Asociată a lui Borich încă din timpul luptelor studențești, ea și-a părăsit postul de la facultate pentru a conduce sediul de campanie al acestuia înainte de scrutin – și, după toate mărturiile, dedicarea ei în organizarea turneelor sale în jurul țării i-a asigurat o victorie convingătoare la urne.
Postul de ministru al Apărării, pe de altă parte, este ocupat de Maya Fernandez Allende, nepoata în vârstă de 50 de ani a lui Salvador Allende, care a condus anterior Camera Deputaților.
Maya este copilul lui Beatriz (Tati) Allende, cea mai mijlocie dintre cele trei fiice ale președintelui, care a fost și asistenta sa tehnică. Tati era însărcinată cu fratele Mayei, Alejandro, când a avut loc lovitura de stat. În dimineața pe 11 septembrie a fost cu tatăl ei la La Moneda, dar acesta a forțat-o să plece înainte de începerea bombardamentelor. Tati a emigrat apoi în Cuba, de unde era originar soțul ei, diplomat și agent al serviciilor cubaneze. Alejandro s-a născut la Havana, iar Maya a crescut acolo înainte de a se întoarce în Chile după căderea dictaturii. Dar copiii au crescut fără mama lor – Tati s-a sinucis la Havana în 1977, neputând suporta ceea ce i se întâmplase Chile…
„Mâna dreaptă” a lui Boric în noul guvern chilian va fi prietenul său apropiat și, de asemenea, un activist de frunte al grevei studențești din 2011. Giorgio Jackson, liderul celui mai mare partid din cadrul Frontului Larg, Revoluția Democratică. Jackson, în vârstă de 35 de ani, devine acum secretar general al președinției, cu rang de ministru, o poziție analogă cu cea de prim-ministru în sistemele prezidențiale.
Cealaltă față foarte populară și atrăgătoare a liderilor grevei studențești de acum un deceniu este comunista Camila Vallejo, în vârstă de 33 de ani, care acum devine purtătoarea de cuvânt a noului guvern chilian. Un clasament american o numise deja una dintre cele mai „promițătoare” femei politician din lume.
Cabinetul lui Boric are șapte miniștri care au sub 40 de ani, patru au între 40 și 49 de ani, iar 13 au peste 50. În momentul în care l-a prezentat, în luna ianuarie a acestui an, el l-a numit „un mix între tinerețe și experiență”. Există cu siguranță și un „mix” politic. De exemplu, Mario Marcel, un economist de marcă, până de curând șef al băncii centrale din Chile, care a dobândit, de asemenea, experiență internațională la OCDE și la Banca Interamericană de Dezvoltare, este nominalizat ca ministru de finanțe, legat de administrația Consensus și greu identificabil ca fiind de stânga. Dar este evident că, pentru a avea măcar o pace inițială cu marele capital industrial și bancar pe care va încerca să-l socializeze, Boric are nevoie de asemenea de astfel de figuri de compromis în echipa sa.
După cum a subliniat tânărul președinte în discursul său de la La Moneda, scopul guvernării sale este de a „merge departe”, dar tocmai de aceea parcursul va fi lent.
Așteptările tuturor sunt mari, emoțiile sunt mari, chilienii trăiesc intrarea în palatul prezidențial a tânărului avocat cu rădăcini croate, născut în cel mai sudic oraș al țării, Punta Arenas, ca pe deschiderea unei noi pagini din istoria țării. Cu siguranță nu le va fi ușor, greșelile și dezamăgirile nu vor lipsi, dar să sperăm că măcar de data aceasta vor fi lăsați în pace să continue pe „drumurile largi” spre visul unei societăți mai bune.
