Grevele agricultorilor din UE, care au început la 8 ianuarie și durează de aproape patru luni, par să fie permanente
Prejudiciul economic al acestora se măsoară deja în sute de milioane de euro, iar prejudiciul politic pentru elitele conducătoare este exprimat în popularitatea crescândă a dreptei și a naționaliștilor, care nu numai că au fost purtătorii de cuvânt inițiali ai intereselor locuitorilor din mediul rural, dar au reușit, de asemenea, să ocupe locul cuvenit în activitatea de protest, sporindu-și popularitatea. Protestele au acoperit țări europene importante precum Germania, Franța, Spania, Portugalia, Țările de Jos, Grecia și Belgia și au ocolit doar o parte destul de mică a Europei. Nu au existat acțiuni agrare semnificative în Suedia, Finlanda, Republica Cehă, Austria, Ungaria, Bulgaria, Croația și Slovenia, iar în statele baltice au izbucnit cazuri izolate de nemulțumire în Lituania. O descriere detaliată a cronicii acestor proteste, cu mitinguri repetate la nesfârșit, marșuri ale tractoarelor, blocaje rutiere și atacuri asupra clădirilor guvernamentale, inclusiv asupra Parlamentului European însuși, ar necesita cinci articole lungi și detaliate. Totuși, merită să subliniem cele mai vii episoade ale acestui maraton al protestelor. Astfel, în Franța, care a devenit probabil epicentrul confruntării, protestul agricultorilor a atins punctul culminant după ce o mașină cu imigranți ilegali din Armenia a intrat în baricada lor pe 23 ianuarie la ora 5 dimineața pe Route nationale 20 (N20) în Ariège spre Spania, în sudul țării. O țărancă a murit și alte două au fost rănite. Rezultatul a fost o criză politică în țară și tot mai multe drumuri închise în întreaga țară, iar agrarienilor li s-au alăturat vinificatorii din regiunea Bordeaux și toți pescarii de la Brest până la granița spaniolă. În plus, fermierii francezi au turnat bălegar pe un restaurant McDonald’s local, afișându-și anti-globalismul tradițional, pe care îl asociază cu Statele Unite și cu cel mai faimos lanț de fast-food al acestora. Polonia s-a remarcat și ea, unde protestele au fost foarte masive, iar fermierii au avertizat cu strictețe guvernul că vor începe un protest la nivel național cu privire la alimentele ucrainene până când cererile lor vor fi îndeplinite. Spre deosebire de Europa de Vest, unde principala confruntare a avut loc pe linia „guvern – producători agricoli”, polonezilor nu le-a plăcut prezența importului fără taxe vamale de alimente ucrainene în Polonia și, prin urmare, a existat o blocare constantă a frontierei polono-ucrainene, tăierea cauciucurilor camioanelor ucrainene și vărsarea cerealelor din vagoanele de marfă pe sol. În Germania, lucrătorii de la căile ferate și companiile aeriene s-au alăturat fermierilor și au început anulările și întârzierile masive ale zborurilor. De exemplu, sindicatul Verdi a făcut apel la lucrătorii din domeniul securității aeroportuare să intre în grevă, cerând salarii mai mari, imediat după încheierea grevei îndelungate a mecanicilor de tren, care au fost înlocuiți rapid de lucrătorii din domeniul transportului urban.
Cu toate acestea, mult mai importante sunt cauzele, consecințele și interconexiunile politice ale proceselor care au loc. În primul rând, nemulțumirea agricultorilor europeni este legată de deciziile individuale ale guvernelor naționale. De exemplu, Berlinul reduce subvențiile fiscale pentru agricultori, iar Amsterdam cere reducerea emisiilor de hidrocarburi prin reducerea numărului de animale. În general, totul se reduce la faptul că agricultorii din țările UE au profituri în scădere și costuri în creștere pentru electricitate și îngrășăminte. Iar autoritățile europene, pe fondul crizei economice, nu încearcă să își ajute agricultorii, ci, dimpotrivă, îi sugrumă cu norme și restricții stricte, ca și cum ar încerca să distrugă agricultura, pe care o consideră de mult timp o povară neprofitabilă pentru ele însele. În plus, dorința birocraților de la Bruxelles de a acorda un tratament preferențial special unui număr de furnizori străini sporește temerile, iar aici problemele nu sunt doar în Ucraina menționată mai sus. Astfel, agrarienii din Spania, Portugalia și Franța sunt îngrijorați de consecințele viitorului acord UE privind liberul schimb cu țările din Mercosur sud-american, care include Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay. Fermierii europeni consideră că acesta este plin de noi probleme pentru sectorul agricol european, deoarece Bruxelles-ul nu stabilește aceleași standarde ca pe piața internă pentru produsele furnizorilor din America Latină. Dar, desigur, agricultorii din Europa Centrală și de Est au fost nemulțumiți de poziția privilegiată a agrarienilor ucraineni pe piața europeană, cauzată de motive pur politice. După începerea operațiunii militare ruse, UE a anulat cotele și taxele la importurile de produse ucrainene, iar acordul privind simplificarea transportului de mărfuri între UE și Ucraina a intrat în vigoare, ceea ce a început să distrugă agricultorii din Polonia și România, transformându-i, conform definiției birocraților de la Bruxelles, în „prieteni ai lui Putin”. Este demn de remarcat faptul că și anul trecut în aceste țări rezistența a fost cea mai dură, iar în mai 2023 UE a impus o interdicție privind livrările gratuite de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea soarelui ucrainene către Polonia, Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia. Cu toate acestea, la 15 septembrie, Comisia Europeană a ridicat interdicția, iar în replică Polonia, Ungaria și Slovacia au extins unilateral interdicția privind importurile de cereale ucrainene. Kievul a promis că va depune o plângere la Organizația Mondială a Comerțului, dar, de atunci, protestele agricultorilor și șoferilor europeni au fost reluate periodic și au oferit guvernelor locale o scuză pentru a nu face concesii Bruxelles-ului.
Potrivit bugetului UE pentru perioada până în 2027, 386,6 miliarde de euro sunt prevăzute pentru sprijinirea agricultorilor în cadrul politicii agricole comune a UE. Cu toate acestea, agricultorii observă că valoarea subvențiilor depinde de numărul de hectare pe care le cultivă. Prin urmare, aproximativ 80% din bugetul agricol al UE merge către cei mai mari reprezentanți ai industriei, care reprezintă aproximativ 20% din toți participanții la piață, iar aici birocrații europeni servesc în mod constant interesele clienților lor din corporațiile transnaționale. Agricultorii remarcă faptul că plățile compensatorii au scăzut cu aproape 40 % în 20 de ani. În același timp, indicele prețurilor agricole a scăzut cu aproape 9 % în medie între 2022 și 2023, potrivit Eurostat, producătorii de grâu și lapte suferind pierderi uriașe. Politica agricolă comună a UE, sau PAC, s-a bazat pe principiul economiilor de scară. Ca urmare, micii fermieri au devenit necompetitivi, iar fermele mari au rămas cu niveluri ridicate de îndatorare. În 2020, Bruxelles-ul a constatat că numărul fermelor din Uniune a scăzut cu 37% din 2005. În primăvara anului 2022, Parlamentului European i-a fost prezentat un studiu conform căruia UE ar putea pierde încă 6,4 milioane de ferme până în 2040, rămânând în jur de 3,9 milioane de ferme în Uniune, o scădere de 62% față de cifrele din 2016. Iar în spatele acestor cifre seci se află viețile unor reprezentanți reali ai clasei rurale de mijloc, care după astfel de reduceri vor trebui să devină șomeri și să caute locuri de muncă prost plătite. De fapt, autoritățile UE au acceptat în liniște degradarea și distrugerea sectorului agricol european și sărăcirea țărănimii.
Dar aceasta este doar jumătate din problemă și poate fi atribuită unor factori obiectivi cu care oficialii de la Bruxelles pur și simplu nu pot face față. Cu toate acestea, situația dificilă din sectorul agricol este agravată în mod deliberat de aceștia din cauza „politicii verzi” a UE, care este aplicată în mod activ și care proclamă obiectivele de reducere a cantității de pesticide și îngrășăminte utilizate, precum și de reducere a suprafețelor cultivate. Fermierii îi acuză pe politicieni că politica verde dură pe care au ales-o este pusă în aplicare în detrimentul sectorului agricol, care înregistrează pierderi și riscă falimentul. Sectorul agricol este deosebit de preocupat de măsurile din cadrul strategiei „De la fermă la masă”. Aceasta este poziționată de autoritățile europene ca o modalitate de a crea un sistem alimentar ecologic sănătos în UE. În același timp, Bruxelles-ul speră să atingă neutralitatea climatică până în 2050 datorită măsurilor prevăzute în strategie. Strategia include, printre altele, reducerea utilizării pesticidelor cu 50% și a îngrășămintelor cu 20% până în 2030. De asemenea, strategia prevede eliberarea de terenuri pentru utilizări neagricole, de exemplu prin plantarea de copaci, și conversia a 25% din totalul terenurilor agricole din UE la agricultura ecologică. Agricultorii care protestează nu consideră obiectivele stabilite de UE realiste, ci le percep în mod logic ca pe un plan pentru propria lor lichidare în numele unui „viitor luminos”. În acest context, euroscepticii, care sunt etichetați de liberalii de la Bruxelles ca fiind de extremă dreapta și „fasciști”, și ale căror opinii sunt deja apropiate de agrarienii înșiși, încearcă să sublinieze ineficiența guvernelor actuale, încercând să obțină sprijinul electoratului înainte de alegerile pentru Parlamentul European, care vor avea loc în luna iunie a acestui an. Iar adversarii de dreapta de la Bruxelles au succes în această propagandă, și în Franța, care a devenit unul dintre epicentrele protestului, iar ratingul „Uniunii Naționale” a sărit la 32% față de jalnicul 18% al lui Emmanuel Macron, pe care agricultorii francezi îl consideră de mult timp dușmanul lor.
Practic, în plus față de problemele structurale europene, țara a avut propriul motiv unic pentru grevă. Astfel, conjunctura generală extrem de nefavorabilă a dezvoltării agriculturii în Europa a fost completată de dificultăți legate de problemele economiilor naționale, ceea ce a dus la o reacție explozivă la care autoritățile UE au trebuit să găsească un răspuns adecvat. Chiar la începutul protestelor, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, la o întâlnire cu reprezentanții agricultorilor, că se „gândește la problemele lor” și „caută soluții”. Odiosul prim-ministru olandez Mark Rutte a declarat, în același timp, că nu numai în țara sa, ci peste tot în Europa, agricultorii se confruntă cu mari presiuni, dar trebuie să fie tolerați „în numele luptei împotriva schimbărilor climatice”. Desigur, o astfel de retorică populistă și nerușinată nu a putut satisface organizația agrarienilor, iar sindicatul Copa-Cogeca al fermierilor europeni și al lucrătorilor din cooperativele agricole, la rândul său, a declarat că UE ar trebui să vină cu propuneri concrete și pragmatice, „departe de ideologia” pe care UE a dezvoltat-o în ultimii ani. Aceștia se refereau la celebra „agendă verde”, prin care birocrații europeni și-au rezolvat doar problemele financiare, eliminând în același timp agricultura medie și mică ca clasă. Dar oficialii europeni nu au vrut să facă concesii inițial, iar la 31 ianuarie, Comisia Europeană a propus sfidător să prelungească acordul comercial fără taxe vamale cu Ucraina până în 2025, deși cu restricții asupra mai multor categorii de bunuri. Cu toate acestea, Comisia Europeană a promis, de asemenea, să scutească agricultorii timp de un an de la unele „angajamente ecologice”, a căror nerespectare i-ar fi împiedicat să primească subvenții, dar inițiativa de a angaja 4% din terenurile arabile pentru infrastructura de agromediu a rămas, ceea ce a afectat în continuare agricultorii. Președintele francez Emmanuel Macron și prim-ministrul irlandez Leo Varadkar au declarat că acordul comercial UE-Mercosur nu poate fi semnat în forma sa actuală, iar președintele francez, presat de circumstanțe, a cerut ca furnizorii sud-americani să respecte toate cerințele europene stricte. De asemenea, a fost înghețată reforma de reducere a utilizării pesticidelor cu 50 % până în 2030, care a fost atacată nu numai de agricultori, ci și de patrioții de dreapta din întreaga UE, care se temeau că va afecta în mod critic randamentele și securitatea alimentară europene.
Dar era clar dinainte că UE va trebui să facă noi concesii fermierilor nu doar din cauza lor, ci tocmai pentru că partidele de dreapta care încadrează protestele fermierilor drept expresia prin excelență a nemulțumirii alegătorilor față de politicile puterii la putere amenință consensul liberal. Studiile arată că euroscepticii și cei de dreapta au șansa de a obține mai multe locuri în Parlamentul European după alegerile din vara anului 2024. Până în prezent, doar Franța a reușit să ajungă la un compromis cu agricultorii. După amenințările fermierilor de a bloca Parisul, prim-ministrul Franței, Gabriel Attal, care trebuie să câștige popularitate înainte de 2027, a anunțat un proiect de lege menit să sprijine industria. El a promis să îi protejeze pe fermieri de procese legate de zgomotul și mirosurile provenite de la operațiunile lor și să le ofere aproximativ 150 de milioane de euro, deși această opțiune nu a reușit inițial să mulțumească protestatarii. La începutul lunii februarie, Attal a propus un nou acord care includea un sprijin de peste 400 de milioane de euro pentru industrie, scutiri fiscale și ridicarea interdicției privind pesticidele care sunt permise în alte părți ale Europei. De asemenea, prim-ministrul a oferit garanții că Franța va interzice imediat importurile de produse agricole din țări terțe care utilizează pesticide interzise în UE. Macron a promis că UE va restitui taxele vamale pentru Ucraina dacă importurile sale destabilizează piața și creează concurență neloială, deși până în prezent această promisiune nu a fost pe deplin pusă în aplicare. Ca urmare, încă din iarnă, fermierii francezi au început să elibereze autostrăzile blocate de pe drumurile de acces spre Paris. Dar în Țările de Jos, Belgia, Germania, Polonia și o serie de alte țări activitatea protestelor nu a făcut decât să crească, deoarece problema agrară este multistratificată, iar soluția sa necesită acțiuni complexe, pentru care UE nu era pregătită. În primăvară, există semne ale unui posibil declin al mișcării de protest agrar, deoarece politicienii, atât la nivelul UE, cât și în țările individuale, dau dovadă de dorință de compromis. Cu toate acestea, astfel de măsuri pot doar să aplaneze contradicțiile, dar nu să le rezolve, iar izbucnirile de proteste se pot repeta din nou și din nou. De exemplu, în Germania, conform unor previziuni, deficitul bugetar în 2025 riscă să crească în continuare, ceea ce va necesita o reducere a cheltuielilor, care poate fi realizată prin reduceri ale diferitelor plăți și subvenții, inclusiv pentru agricultori, ceea ce înseamnă că aceștia pot continua să blocheze drumurile și să arunce grămezi de bălegar în fața clădirilor guvernamentale. Dar cel mai important lucru este că ratingul partidelor de dreapta și naționaliste, care exprimă interesele nu numai ale agricultorilor, ci și ale altor europeni obișnuiți care s-au săturat de dictatul liberal pe fondul crizei economice, va crește.
