Sunt resursele naturale binecuvântare sau blestem?
Este litiul indispensabil pentru tranziţia verde sau ar putea să fie pur şi simplu lăsat sub pământ? Litiul este considerat a fi un element chimic al viitorului, crucial pentru succesul tranziţiei verde datorită utilizării sale pentru baterii.
Cererea pentru litiu este deja în creştere; până în 2030 se estimează că va creşte de cinci ori. Creşterea preţurilor şi a cererii au stimulat interesul pentru minereul de litiu, numit jadarit, descoperit în Serbia. Cu toate acestea, comunităţile locale nu sunt de acord cu planurile companiilor străine pentru extragerea litiului din Serbia. Jadaritul – un borosilicat de litiu-sodiu – are o asemănare izbitoare cu miticul kryptonit, un mineral devenit renumit datorită benzilor desenate şi filmelor despre Superman. Mineralul verde, creat prin distrugerea planetei Krypton, îi răpeşte lui Superman puterile. Expunerea scurtă la acesta este inofensivă pentru oamenii obişnuiţi, dar devine mortală pe termen lung.
Când acest echivalent al kryptonitei a fost descoperit pentru prima dată pe planeta Pământ la sfârşitul anului 2004, lângă oraşul sârbesc Loznica, încă nu se ştia cât de important va deveni, în curând, pentru omenire. După descoperirea mineralului, povestea a început să se desfăşoare, astfel încât am putut afla, încetul cu încetul, cine îşi poate pierde puterea din cauza minereului, ce personaje negative îl pot folosi, precum şi cine poate fi afectat pe termen lung de minereu. Totuşi, având în vedere că nu trăim într-o revistă de benzi desenate unde binele câştigă întotdeauna, vom încerca să prezicem ce vor însemna luptele pentru această resursă valoroasă.
Lupta din jurul exploatării jadaritului
Intriga începe atunci când o companie mare decide să se amestece în viaţa populaţiei locale din zona Loznica. Atrasă de noua comoară descoperită sub formă de minereu abundent de jadarit, bogat în litiu şi bor, compania angolano-americană Rio Tinto, a doua cea mai mare companie minieră din lume, lansează planuri pentru exploatarea minereului de importanţă strategică.
Kryptonitul are o culoare verde-cristal, iar jadaritul este un mineral important pentru tranziţia verde cu emisii scăzute de carbon.
În tranziţia verde, litiul va deveni la fel de important pe cât este acum petrolul, de îndată ce este un element esenţial pentru producerea de baterii, care reprezintă baza pentru o tranziţie completă la surse regenerabile de energie. Bateriile sunt necesare, deoarece s-au dovedit a fi cel mai bun mijloc pentru stocarea energiei de până acum, iar oamenii încă vor mai avea nevoie de energie în zilele fără soare sau vânt. În plus, tranziţia către transporturi mai sustenabile şi maşini hibride necesită producţia de baterii cu litiu pentru a accelera ritmul.
Serbia a fost atât binecuvântată, cât şi blestemată, deţinând până la zece procente din rezervele de litiu explorate până acum în lume. Minereul se află de-a lungul malului drept al râului Drina, urmând cursul apei râului Jadar, râu care a dat numele mineralului. Partea binecuvântată este că, dacă este utilizată corect, această resursă ar putea contribui la o dezvoltare rapidă a zonei şi a întregii ţări. Blestemul, pe de altă parte, provine din faptul că o astfel de dezvoltare şi posibila creştere a nivelului de trai – dacă o asemenea creştere ar avea loc – vor fi plătite prin distrugerea permanentă a mediului.
Compania Rio Tinto, care în 2020 a revendicat dreptul legal la exploatarea minereului de jadarit, a finalizat o cercetare geologică a zăcămintelor de jadarit. Rio Tinto a intrat în faza de pregătire a unui studiu de fezabilitate, care ar trebui finalizat în 2021. După aceea, este planificată construcţia unei mine subterane, din care produsele finale sub formă de acid boric, carbonat de litiu şi sulfat de sodiu ar fi obţinute după prelucrare.
Compania Rio Tinto îşi bazează PR-ul pe presupusa preocupare pentru mediu şi comunităţile locale. Anunţurile lor susţin că vor fi utilizate cele mai bune şi mai puţin dăunătoare metode şi că populaţia locală nu trebuie să-şi facă griji în privinţa poluării. Activiştii locali care se opun proiectului nu cred că totul este la fel de fabulos pe cât îl prezintă compania Rio Tinto, susţinând că extragerea jadaritului ar putea epuiza potenţialul agricol al terenurilor fertile de-a lungul râului Drina. Până în prezent, au fost organizate mai multe proteste pentru a atrage atenţia asupra lipsei de transparenţe a întregului proces. Activiştii avertizează că, în ciuda faptului că Rio Tinto se laudă despre cum se va implica în comunitatea locală, localnicii nu au parte de informaţiile necesare.
Pentru activiştii locali şi organizaţiile de mediu, preocuparea majoră este legată de câtă amploare ar avea o potenţială poluare. Râurile din această parte a Serbiei se revarsă adesea. Având în vedere că sterilul planificat va fi situat lângă râul Jadar, orice inundaţie ar reprezenta o potenţială catastrofă ecologică. În plus, conştientă de istoricul murdar al companiei Rio Tinto, populaţia locală se îndoieşte că vor fi folosite cele mai bune tehnologii disponibile şi se îngrijorează că îşi va pierde solul fertil din care trăieşte în mod tradiţional. Preocupările existente cu privire la degradarea mediului sunt complementate de neîncrederea în beneficiile economice ale proiectului. În prezent, Serbia are una din cele mai mici chirii de minereuri din Europa. Potrivit unui calcul făcut de o mişcare civilă numită echipa anti-corupţie Podrinje, Rio Tinto ar obţine aproximativ patru miliarde de euro din ţară în primii zece ani de exploatare, în timp ce profitul Serbiei ar putea fi de aproximativ trei sute de milioane de euro.
Primul-ministru Ana Brnabić a declarat că litiul nu va fi exportat ca materie primă şi că Serbia va produce semifabricate sau finisate din litiu. Cu toate acestea, în afară de declaraţia prim-ministrului, nu există dovezi ale unui plan pentru construcţia de fabrici în care litiu brut şi minereu de bor să fie transformate în produse finite, obţinându-se astfel valoare adăugată. Deoarece nici populaţia locală, nici compania Rio Tinto nu sunt dispuşi să renunţe la cererile lor, se pare că este de aşteptat să se dea o luptă istorică pentru soarta valorosului mineral.
Este posibil un altfel de exploatare?
Dacă litiul este unul din elementele-cheie pentru tranziţia verde, ar trebui examinat dacă există alte versiuni ale exploatării sale posibile. Desigur, nimeni nu ar vrea ca o mină să se deschidă lângă casa sa ori în zona în care locuieşte. Totuşi, dacă suntem ghidaţi de o paradigmă de dezvoltare care prevede o tranziţie verde către o dezvoltare cu emisii de carbon reduse, litiul trebuie extras de undeva. Dacă minereul nu este extras în Serbia, va fi extras în Bolivia, Argentina sau Chile, locuri unde vor fi afectate şi comunităţile locale. Se anticipează că nevoia de litiu va creşte foarte repede şi că până în 2030 va creşte de cinci ori faţă de 2020. Această cerere tot mai mare de litiu va fi însoţită de o presiune suplimentară pentru deschiderea de noi mine şi creşterea producţiei în cele existente. Cum să facem faţă unor astfel de provocări?
Dacă deja de ştie că litiul este o resursă strategică a viitorului; statul sârb ar trebui să îşi asume rolul de super-erou şi nu ar trebui să renunţe la această resursă în favoarea unei companii private care va avea un monopol asupra producţiei sale. Serbia ar putea privi la Bolivia, care a plasat producţia de litiu sub autoritatea sa şi, astfel, şi-a asigurat controlul şi profitul din exploatarea mineralului. Statul ar trebui să înfiinţeze o companie publică aflată sub controlul direct al cetăţenilor, care să se ocupe de această resursă. În cazul în care va avea loc exploatarea litiului, statul ar trebui să fie responsabil faţă de cetăţenii săi pentru a furniza cele mai bune tehnologii disponibile şi să contracareze poluarea, care în astfel de procese extinse în natură nu poate fi evitată indiferent de ce tehnologii sunt utilizate. Această implicare a statului nu ar însemna că doar o mică chirie din minereu ar fi lăsată publicului, ci ar menţine profitul din producţia de minereu în proprietatea publică. În afară de mine, statul ar trebui să se mai asigure şi că instalaţiile de prelucrare a litiului (în care s-ar obţine produse finite sub forma bateriilor cu litiu) vor fi deschise. Şi de ce să nu ducem lucrurile mai departe şi să ne imaginăm o fabrică de maşini hibride care va fi deschisă în Serbia în viitorul apropiat. Acest lucru ar asigura dezvoltarea pe termen lung nu numai în zona Loznica, ci şi mult mai larg.
Din păcate, condiţia prealabilă pentru acest tip de dezvoltare este că există un stat gata să lucreze în interesul cetăţenilor săi şi să nu finanţeze tranziţia energetică a altora şi propria sa distrugere a mediului. În plus, o astfel de dezvoltare necesită o schimbare a paradigmei de dezvoltare şi abandonarea investiţiilor străine directe ca ,,motor’’ al dezvoltării. Statul ar trebui să îşi asume un rol mult mai proeminent. Nu vedem acest lucruri întâmplându-se în prezent, dar este totuşi important să subliniem că există modele diferite şi care necesită voinţă politică pentru a fi puse în aplicare. Cu toate acestea, la fel cum kryptonitul este inofensiv, pe termen scurt, pentru oamenii obişnuiţi, dar mortal pe termen lung, acest tip de dezvoltare ar aduce degradarea ecologică pe termen lung, dar are potenţialul de a creşte egalitatea în societate.
O viziune alternativă asupra dezvoltării – păstrarea litiului în pământ
În benzile desenate cu Superman, utilizarea kryptonitului dăunează întotdeauna cuiva. Situaţia este similară cu litiul, a cărui exploatare este posibilă nu numai în vecinătatea oraşului Loznica, ci şi în vecinătatea Valjevo. Poate că cea mai bună soluţie ar fi păstrarea intactă a acestei resurse. Acest lucru ar preveni problemele la care conduce exploatarea sa. Un astfel de demers necesită o schimbare de paradigmă la toate nivelurile, de la local, naţional la global. Pentru ca litiul să rămână în pământ, este mai întâi necesar să se oprească cursa constantă pentru creşterea consumului de material şi energie, chiar dacă se presupune că este energie verde. Cele mai ecologice produse şi energie sunt cele care nu trebuie produse. Pentru ca aşa ceva să se întâmple, este necesară o transformare socio-ecologică către o societate care va cheltui mai puţin, dar mai corect şi mai eficient. Trebuie să ne întrebăm dacă creşterea constantă a producţiei şi consumului ne aduce fericire, sau dacă este ascunsă în alte lucruri.
Pandemia ne-a arătat că putem trăi folosind mai puţine resurse şi mai puţină energie şi că trebuie să investim în alte lucruri care sunt mai puţin intensive din punct de vedere material, dar care contribuie substanţial la calitatea vieţii pentru mai mulţi oameni – precum sănătatea publică, educaţia şi îngrijirea.
Povestea lui Superman începe când planeta sa natală Krypton explodează, iar părinţii săi îl trimit pe Pământ. Pentru a evita ca singura noastră planetă să fie distrusă şi transformată în deşeuri radioactive, aşa cum a fost Krypton, se pare că toţi oamenii trebuie să îşi asume rolul de Superman şi să elaboreze împreună noi strategii de dezvoltare, care nu sunt legate exclusiv de utilizarea constantă a tot mai multor resurse şi energie.
Acest articol a fost publicat originar pe site-ul Maşina şi este tradusă în română de Alexandru Ionaşcu în cadrul parteneriatului mediilor de stânga din regiunea Europei de Sud-Est (ELMO).
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!
