Lucrătorii din România au nevoie de un vot favorabil pe proiectul de Directivă privind salariile minime adecvate!

Apel public adresat europarlamentarilor români

(foto: Pixabay, CC0)

Azi în Parlamentul European se votează proiectul de Directivă în forma amendată de Comisia pentru Ocupare.

Lucrătorii și sindicatele din România vor urmări cu atenție, la fel ca lucrătorii și sindicatele din celelalte state membre, votul din Parlamentul European și așteaptă cu nerăbdare sprijinul celor pe care i-au votat să-i reprezinte în Parlamentul European, pentru începerea negocierilor pe baza raportului adoptat în Comisia EMPL.

Aprox 20% din salariatii din România cu contracte de muncă cu timp complet și 79% din salariații cu contract de muncă cu timp partial au astăzi venituri salariale la nivelul salariului minim.

1 din 8 salariați cu contract de muncă cu timp de muncă complet și 1 din 2 salariați cu contract de muncă cu timp parțial sunt astăzi expuși riscului de sărăcie în muncă.

Între 2019 și 2021 s-au pierdut 126 mii de locuri de muncă cu timp complet, o parte din acestea au fost transformate în locuri de muncă cu timp parțial.

Venitul salarial mediu pentru angajații cu contracte de muncă cu timp parțial este astăzi în termeni reali cu aproape 15% mai mic față de cel din 2019.

Ierarhiile salariale aproape au dispărut, negocierile colective au fost distruse, presiunea generată de nevoia de finanțare a sistemului de securitate socială este foarte mare, populația în vârstă de muncă îmbătrânește sau migrează. În acest context singura pârghie de a asigura o distribuție echitabilă a rezultatelor creșterii economice, dar și singurul instrument pentru a stopa fenomenul migrației a rămas salariul minim.

De mai bine de 5 ani încercăm să găsim un mecanism transparent de stabilire a salariului minim, nu s-a reușit acest lucru, indiferent de culoarea politică a partidelor aflate la guvernare. Orice discuție pe acest subiect a sfârșit prin luarea unei decizii unilaterale, fără fundamentare și schimbată de la un an la altul.

România are nevoie de forță de muncă pregătită, lucrătorii din România au nevoie de salarii decente pentru a rămâne să muncească în țară.

De asemenea, România s-a angajat prin ratificarea unor instrumente internaționale, precum Carta Socială Europeană revizuită, că va asigura un nivel decent al salariului minim.

Proiectul de Directivă inițiat de Comisia Europeană pentru salarii minime adecvate, în forma modificată și adoptată în Comisia pentru Ocupare și Afaceri Sociale din Parlamentul European, reprezintă o șansă reală de a schimba situația celor mai vulnerabili lucrători din România. Creșterea arbitrară a salariului minim nu mai este suficientă.

Zilnic, lucrătorii aud promisiuni că nimeni nu va fi lăsat în urmă. Această directivă are potențialul de a îndeplini această promisiune, dar numai dacă raportul adoptat de Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a Parlamentului European este confirmat de Plenul Parlamentului și dacă negocierile cu Consiliul pot începe cât mai curând posibil.

Amendamentele adoptate de Comisia pentru Ocupare sunt extrem de importante pentru a crea un climat de stabilitate și pace socială, dar în principal pentru a asigura salariaților un nivel de trai decent.

Azi în Parlamentul European se votează proiectul de Directivă în forma amendată de Comisia pentru Ocupare. BNS v-a transmis deja o scrisoare cu rugămintea de a vota favorabil această inițiativă (scrisoarea transmisă).

În acest context adresăm un apel public pentru toți parlamentarii români din Parlamentul European dar și către partidele politice din România, reiterând rugămintea de a fi alături de lucrătorii din România printr-un vot favorabil acordat proiectului de Directivă, așa cum a fost el avizat de Comisia pentru Ocupare.

Lucrătorii și sindicatele din România vor urmări cu atenție, la fel ca lucrătorii și sindicatele din celelalte state membre, votul din Parlamentul European și așteaptă cu nerăbdare sprijinul celor pe care i-au votat să-i reprezinte în Parlamentul European, pentru începerea negocierilor pe baza raportului adoptat în Comisia EMPL.

Acest articol reprezintă un comunicat de presă al Blocul Naţional Sindical.

The Barricade is an independent platform, which is supported financially by its readers. If you have enjoyed reading this article, support The Barricade’s existence! See how you can help – here!

Also, you can subscribe to our Patreon page. The Barricade also has a booming Telegram channela Twitter account and a YouTube channel, where all the podcasts are hosted. It can also be followed in RumbleSpotifySoundCloud and Instagram.

Vladimir Mitev

Vladimir Mitev

Jurnalist de știri și analize internaționale. A lucrat pentru revista săptămânală bulgară ”Tema” între 2008 și 2015. Fondatorul blogului bilingv româno-bulgar ”Podul prieteniei”. Articolele și traducerile lui au aparut în agenția BGNES, revistele ”A-specto”, ”Economie”, blogul ”Bulgaria Solidară”, și altele. A publicat şi în revistele românești Decât o Revista și Q Magazine, în revistele culturale Vatra şi Poesis, ca și pe site-ul românеsc de stânga Critic Atac. În prezent face doctorantură de literatură iraniană la Unversitatea din Sofia. Începând cu iunie 2020 dezvoltă în limba română, limba bulgară, limba engleză şi alte limbi blogul ”Podul persan al prieteniei”. Din vara anului 2021, el este co-gazda podcastului de relații internaționale "Discuţii transfrontaliere" în colaborare cu jurnalista poloneză Malgorzata Kulbaczewska-Figat.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *