Democrație și biserică: dușmanii care se prefac a fi fost prieteni vechi

Nu, Uniunea Europeană și legile sale, convenția europeană a drepturilor omului, valorile europene, nu se bazează pe vreo tradiție creștină. Secolele în care Europa a fost eminamente creștină au fost secole de războaie sîngeroase. Creștinismul nu a reprezentat un factor de pace sau coeziune. 

(foto: Maria Cernat)

O speranță puberă a dreptei conservatoare românești, Robert Ciobanu, publică pe situl marginaliaetc un articol, lung dar vag despre idila mondenă dintre biserică și democrație. A fost, spune el, o iubire pasională, cu mușcături pe țîțe și pe gît.

Articolul se numește Fundamentele creștine și democrate ale Uniunii Europene.

E un articol tipic pentru marginaliaetc: o perisologie bokeh fără detalii.

Articolul zice : ”Uniunea Europeană a fost încă de la începuturile sale un proiect politic supranațional de inspirație creștin-democrată, iar partidele afiliate grupului creștin democrat sunt și astăzi majoritare în Parlamentul European”.

Articolul are cinci pagini. E însă ușor de rezumat, fiindcă repetă iterativ de mai multe ori identic aceleași chestii. Autorul are credința fermă și nestrămutată că a repeta înseamnă a argumenta.

Deci : cum se raportează biserica la democrație ?

”Să precizăm că cele trei poziții posibile din punct de vedere logic au fost adoptate de Biserica Catolică, în diferite momente, în ultimii două sute de ani /…/ /…/ Regimul democratic poate fi considerat în dezacord total sau parțial cu învățătura dogmatică și morală creștină și astfel respins pe un temei teologic”

Biserica catolică la început a respins democrația și libertatea cuvîntului.

A doua poziție e aceea de distanță și indiferență a bisericii față de orînduiri politice trecătoare.

A treia și ultima poziție, cea mai recentă, e că democrația e expresia valorilor creștine. Din această a treia doctrină derivă ideologia politică creștin-democrată.

Regulile conversației 

Biserica este un simplu participant la dezbaterea politică. Regulile oricărei dezbateri sînt simple : cînd ai spus că îți place negrul, nu poți spune că îți place albul. 

Biserica catolică s-a pronunțat în ceea ce privește statul și politica prin declarațiile și faptele papei Grigore XVI. Declarațiile sînt enciclica Mirari vos din 1831. Spicuim cîteva : 

Personant horrendum in modum academiæ ac gymnasia novis opinionum monstris. Institutis enim exemploque perceptorum, corruptis adolescentium animis, ingens religionis clades, morumque perversitas teterrima percrebuit. = Vuiesc groaznic universitățile și liceele de opinii monstruoase nemaiauzite. Prin învățămintele și exemplele profesorilor se corup sufletele copiilor, religia e măcelărită, și s-a răspîndit o perversitate scandaloasă a moravurilor. 

matrimonium semel initum dirimi amplius non posse = divorțul este complet interzis. 

ex hoc putidissimo indifferentissimi fonte absurda illa fluit ac erronea sententia, seu potius deliramentum, asserendam esse ac vindicandam cuilibet libertatem conscientiæ = din puțul împuțit al indiferentismului curge părerea absurdă și greșită, sau mai degrabă delirul, care revendică libertatea conștiinței pentru toți. 

deterrima illa, ac numquam satis exsecranda et detextabilis libertas artis librariæ ad scripta quaelibet edenda in vulgus = reaua, niciodată destul de condamnata, și detestabila libertate de a publica orice cărți în public. 

circumlatis in vulgus scriptis doctrinas quasdam promulgari acceperimus, quibus debita erga principes fides atque submissio labefactatur = am auzit că se răspîndesc prin plebe scrieri care promovează învățături prin care se slăbește credința și supunerea față de regi.

Știm exact ce îl indignează pe papa Grigore. Era în 1832. De șase ani, Inchiziția nu mai omorîse pe nimeni. 

Faptele lui sînt la fel de grăitoare : se opunea introducerii iluminatului public cu gaz și căilor ferate ; a chemat trupele austriece ca să înăbușe în sînge revoltele din Statele papale. Poliția papală a răpit copilul evreului Daniel Montel, cetățean francez, a cărui soție născuse în Statele papale. Pretextul a fost că o slujnică ar fi declarat că a botezat copilul. El a fost restituit părinților doar după imense presiuni diplomatice. 

Pius IX a fost încă și mai reacționar. În 1856, poliția papală l-a răpit pe copilul Edgardo Mortara, fiul unei familii de evrei, despre care o fostă slujnică spunea că l-ar fi botezat. Copilul nu a fost niciodată redat familiei și a rămas la Vatican. Șocați de gestul crud, francezii încetează să mai protejeze Statele papale. În 1860, Vittorio Emanuele învinge trupele papale și unifică Italia. Din 1868, prin decretul Non expedit, Pius IX interzice catolicilor să participe la alegeri în regatul Italiei – interdicția a fost anulată abia în 1919. 

(Cînd, reamintim cititorilor obosiți, permisiunea nu le-a mai folosit la nimic, fiindcă în 1922 Mussolini ia puterea în Italia). 

În Syllabus errorum din 1864, apendice la o enciclică, papa scrie o lungă listă de erezii : E erezie că oricine are voie să îmbrățișeze și să declare religia care i se pare adevărată, după mintea lui. E erezie că protestantismul e altă formă de creștinism. Socialismul e o erezie. E erezie că biserica nu are putere temporală. E o erezie că administrația școlilor unei țări creștine trebuie să aparțină statului laic… E o erezie că școlile trebuie să fie libere de autoritatea și controlul ecleziastic. E o erezie că biserica trebuie separată de stat.. E o erezie că statul poate acorda divorțul. E erezie să spui că în epoca modernă nu mai e cazul să avem religia catolică drept unică religie de stat, celelalte religii fiind excluse. Libertatea cultului, și libertatea de a exprima opinii în public duc la coruperea moravurilor.  

Acestea au fost relațiile dintre stat, societate și Biserica catolică în Occident în secolul XIX : un conflict fățiș. Sau, cum spune eufemistic Robert Ciobanu, ”Enciclicele papilor Grigore al XVI-lea și Pius al IX-lea au definit poziția Bisericii Catolice față de noul regim democratic și liberal care se instaura treptat datorită revoluțiilor din America și Franța.”

Revenim : odată ce s-au exprimat prin enciclice, papii (infailibili, nu-i așa) nu mai au dreptul moral să revină asupra ce au spus. Dacă au afirmat că democrația e rea, monarhia constituțională e rea, libertatea de conștiință și de expresie sînt rele – atunci nu mai au dreptul să spună contrariul. 

Biserica ortodoxă nu are dreptul moral de a condamna sclavia, devreme ce nu a condamnat-o înainte de abolirea ei de către statul laic ; nici să condamne cenzura, devreme ce nu a condamnat-o în secolul XIX. 

E cinic din partea lui Robert Ciobanu să vorbească de întemeierea Uniunii Europene. Ea  e întemeiată pe Convenția europeană a drepturilor omului : dreptul la viața privată, la libertatea de conștiință, libertatea de expresie. Toate condamnate de enciclicile papale ale papilor infailibili. 

Desigur, biserica catolică s-a adaptat lent la noile realități, la democrație, libertatea de expresie, la votul universal, la absența cenzurii și la emanciparea femeilor. Statul de asemenea coabitează stînjenit cu biserica, invitus invitam nupsit, ca să parafrazăm în răspăr expresia lui Suetoniu. 

Creștinismul politic în România 

Biserica ortodoxă și poporul român au o coabitare neconfortabilă de secole. 

Nu ortodocșii au tradus în română Biblia, ci pastorii calviniști. Nu mitropoliții Munteniei au tipărit în română, ci pîrgarii sași din Brașov : Coresi a trebuit să se refugieze din Muntenia în Transilvania ca să tipărească românește. Primele traduceri ale psalmilor se fac în Transilvania, la îndemnul reformaților. Mitropoliții Moldovei s-au opus Unirii. La mănăstirea Neamț s-a slujit pînă în 1859 în slavonă, cum aflăm din biliarele amintiri ale lui Andronic Popovici : în 1859, ministrul cultelor al lui Alexandru Ioan Cuza impune călugărilor să nu mai slujească în slavonă. Secularizarea averilor mănăstirești din 1863 e și ea un moment de conflict stat-biserică ; cu toate acestea, face parte dintr-un lung șir de secularizări. 

În 1764, Caterina II, printr-un ucaz, interzice mănăstirilor să aibă iobagi; confiscă o mare parte din averile mănăstirești și închide numeroase mănăstiri (una din mănăstirile expropriate avusese șapte mii de iobagi). Secularizarea lui Iosif II începe în 1781, urmată de secularizarea domeniilor ecleziastice în Franța în 1789 și în Germania în 1802. În Spania, Mendizabal a secularizat și el averile mănăstirilor din Spania în 1835 ; secularizarea portugheză e din 1910. Cuza nu e nici primul, nici ultimul care secularizează averile bisericii. 

Creștinismul politic în România a avut doar un secol de eșecuri usturătoare. Calinic Miclescu se opune Unirii și este înlăturat. Complicitatea Bisericii ortodoxe cu legionarismul și cu anti-semitismul criminal, complicitatea cu statul comunist, eșecul lamentabil al Partidului național țărănist (care nu a avut nici un membru țăran după 1990). Biserica ortodoxă rusă a contribuit, prin cenzură, la stagnarea dezbaterii publice în Rusia în secolul XIX. Biserica ortodoxă din Muntenia și Moldova a deținut un sfert din terenurile agricole ale celor două țări, dar nu a folosit veniturile ca să deschidă școli, nici în scopuri de binefacere. 

Lista mitropoliților Munteniei ne arată că ei sînt alungați și rechemați la voia domnitorului : Ștefan I, Teodosie, Grigore, sînt goniți și readuși după voia puterii seculare. Din 1602, de la Luca cipriotul, la Neofit cretanul, Filaret, Dositei Filitti la Neofit Gianoglu în 1840, două secole de mitropoliți greci. Ierarhia bisericii ortodoxe române a rămas, secole întregi, străină. Nici preoții de rînd nu au scris : unul singur, Grigore din Măhaci, printre sute care nu au scris nimic. Mitropolitul Conon Arămescu-Donici îi îndeamnă, în Bucureștii ocupați de germani în primul război mondial, să nu mai lupte ; Iosif Gheorghian este alungat de la mitropolie și readus, ca un simplu figurant. 

După 2000, ortodoxia a însemnat, în România, mesaj anti-cip, anti-vaccin, teoria conspirației. A însemnat abdicarea definitivă a credincioșilor ortodocși de la cei doi stîlpi ai credinței, înțelepciunea și smerenia.

Ortodoxia a devenit, în România de după 2000, obrăznicia prostului. Ortodoxia a fost, timp de secole, ierarhică ; social media au transformat-o într-o franșiză, un Hyde park în care oricine spune ce-l taie capul în numele religiei. La alegerile din 2020, un partid conservator elitist, PMP, a eșuat lamentabil, și altul, un partid de extremă dreaptă, populist, nu elitist, AUR, a intrat în parlament. 

Ortodoxia română este, în 2022, obscurantism populist și obrăznicie conspiraționistă. 

Coda 

Biserica catolică a fost intens ostilă democratizării din secolul XIX și s-a aflat în conflict deschis cu statele europene. Uniunea Europeană e alcătuită din țări laice. România e singura țară în care creaționismul științific e materie universitară aprobată de ARACIS.  Asta arată cît de puternică e influența religiei asupra statului, și ce vorbă goală e separarea dintre stat și biserică.  

Nu, Uniunea Europeană și legile sale, convenția europeană a drepturilor omului, valorile europene, nu se bazează pe vreo tradiție creștină. Secolele în care Europa a fost eminamente creștină au fost secole de războaie sîngeroase. Creștinismul nu a reprezentat un factor de pace sau coeziune. 

Cîteva cuvinte despre stilul lui Robert Ciobanu, care e stilul conservatorilor dintotdeauna : vag și fără detalii. 

Așa cum ideologi fără scrupule ca Roller scriau o istorie mincinoasă în anii 1950, tinerii conservatori de azi rescriu entuziast o istorie falsă a armoniei dintre stat și biserică în Europa. Butaforia ignorantă a efebului Robert Ciobanu e, oricum, has-been : conservatorii din România anilor 2000 erau elitiști și aroganți. Conservatorii noi din AUR de după 2020 sînt mîrlani și mitocani.  

Nu sexomarxiștii au  jugănit cariera politică a conservatorilor elitiști, ci pegra analfabetă hrănită cu teoria conspirației. 

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume, care poate fi accesat aici: Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube.

Dan Ungureanu

Dan Ungureanu

Doctorat în lingvistică istorică. Asistent de limbi clasice la Universitatea din Timișoara, 1997-2006. Lector de limba română la Paris (2003-2005). În perioada 2013-2019 a fos lector de limba română la Universitatea Carolină din Praga. Articole în revista Cultura și pe platformele online pagini.ro, CriticAtac, Argumente și Fapte. Stăpânește latina, greaca clasică, franceza, engleza, italiana și spaniola. Ultimul volum: Româna și dialectele italiene, Editura Academiei Române, 2016.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *