Fenomenul este legat strâns de bani și de incapacitatea instituțiilor de a ține pasul cu schimbările tehnologice
Cristian China Birta, zis și Chinezu’, este unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri din România. Are o activitate intensă în spațiul virtual, scriind de peste 10 ani, în care a reușit, conform propriilor spuse, să redacteze peste 13.000 de articole. Cristian China Birta este consultant social media, a ținut peste 100 de conferințe cu privire la rețelele sociale. Eu l-am cunoscut la evenimentul realizat de Asociația Română de Relații Publice, ”Fake News – O Anatomie a Mistificării Sociale”, moment în care el a prezidat una dintre secțiuni ”Impactul fake news asupra societății”. Alături de el în sarcina de moderare a acestei secțiuni a conferinței s-a aflat Camelia Spătaru, vicepreședinte ARRP. Intervenția lui Cristian Birta a fost una dintre cele mai pragmatice. De altminteri, a fost aproape singura care a pus problema în termeni foarte direcți și radicali: vrei să știi care e treaba cu fake news-ul: follow de money. Este ceea ce am susținut încă de la început eu însămi. Fake news nu este un scandal despre știri, este un scadal despre bani! De aceea l-am rugat pe Chinezu’ să răspundă pentru cititorii Baricada la câteva întrebări legate de fenomenul fake news.
Se spune adesea că noi trebuie să fim atenți la fenomentul de ”fake news”? Asta înseamnă că cineva știe exact ce e ”true news”? Ce părere ai despre asta?
Cred că ar trebui să discutăm mai întâi despre ce înseamnă ”news”. Și abia apoi să începem să ne jucăm (sau să ne enervăm) cu adjectivele. Social media a adus, printre multe altele, dinamitarea conceptului de news: sursă de news poate fi acum oricine și oricine decide ce este news (pe principiul beauty is in the eye of the beholder…).
Fake sau true – depinde de ce parte a puștii ești. Știrea că Iisus a transformat apa în vin este fake news sau true news? Credincioșii s-ar uita urât la tine și ar zice clar că e true news. Ateii ar râde disprețuitor și ar zice că e fake news. Și cam așa se întâmplă cu absolut orice informație: tu decizi (bine sau prost, depinde) ce este news și dacă este true sau fake.
Prezent la conferința ARRP despre fake news ai fost printre puținii care s-a referit la circuitul banilor: se fac bani din fake news. Dar sunt oare căi de a face ca fake-ul să nu mai fie atât de profitabil?
Nu ai cum să discuți despre fake news dacă nu aduci banul în discuție. Și, în sens mai larg, beneficiul (în alegeri, spre exemplu, nu banul este scopul) pe care cei care creează fake news îl obțin din acestea. Se fac bani grei din fake news. Prin niște modalități tehnice care sunt cam tehnice să le discutăm aici pe scurt. Dar cel mai la îndemână exemplu este ceea ce fac cei care dau click pe un link (mulți habar nu au că e fake news) și vad o mică reclamă acolo, pe care dau click și uneori chiar cumpără.
Cum îl faci să nu mai fie profitabil? Se încearcă acum partea cu schimbatul legilor. O să vedem. Eu sunt sceptic. Pentru că oamenii ăștia care fac bani din fake news știu să fenteze legea, orice lege. Până la urmă tot la omul, la individul care dă click pe linkurile alea de fake news se ajunge, la el trebuie schimbat ceva, să nu mai dea click. Iar asta nu se face în câteva luni, vorbim despre un proiect national, dacă vrei, în care educația cu scopul de a nu mai fi cretin (pardon my French) să fie obiectivul esențial.
Unul dintre cei care au conferențiat, profesorul Dan Dungaciu, spunea că Europa noastră ”decentrată” de un discurs deconstructivist care permite mai multe perspective ne face vulnerabili în fața propagandei ruse pentru că rușii au încredere în liderul și instituțiile lor. Noi în schimb suntem prea deschiși la a asculta și alte puncte de vedere și asta e un adevărat pericol. Cum comentezi?
Eu cred fix invers. Adică faptul că noi, ca occidentali, ne contestăm permanent ”narațiunea” (cum zicea distinsul domn) ne face să fim ceea ce suntem, această permanentă auto-provocare pe care, ca civilizație, ne-o aruncăm permanent. De aici, cred cu tărie, vine forța civilizatoare, de aici ies întărite națiuni, caractere, din asta ies întăriți oamenii.
Sigur că, dintr-o anumită perspectivă analitică, este adevărat ce zicea domnul Dungaciu. Adică evident că e mai ușor să mâni o turmă de oi decât o ceată de lupi. Dar asta nu înseamnă că aia e idee, că aia vrem, să fim mânați mai ușor, drept pentru care trebuie să devenim oi.
Se face mare caz dacă se sustrag informații de la NSA – vezi cazul Snowden – sau de la politicieni. Cambridge Analytica e acum acuzată că a sustras informații de la 50 de milioane de utilizatori, dar reacția autorităților nu a fost la de promptă. Care să fie cauza?
Reacția autorităților în astfel de cazuri este de o întârziere de-a dreptul atroce. Enervanta, dar explicabilă: autoritățile trebuie să reacționeze pe legi, iar de multe ori nu există legi pe baza cărora să reacționeze. Problema imediată nu este la autorități, ci la platformele de social media. Facebook, spre exemplu, știa încă din octombrie 2016 că cei de la Cambridge Analytica fac ce fac. Și nu au reacționat. Au băgat-o pe aia cu ”lasă că poate nu se prinde nimeni”. Pentru că – follow the money, again – Facebook făcea bani din ce făceau cei de la Cambridge Analytica.
În fenomenul de fake se discută de educație, de gândire critică și foarte puțin desre responsabilitatea corporațiilor producătoare și distribuitoare de conținut. Dacă ar fi să faci un top al vinovaților pentru dezinformarea de tip ”fake news” cine ar ocupa primele trei poziții și de ce?
Nu ajută de nici o culoare să facem topul vinovaților. Căci asta ar însemna că găsim vina pe cei care ne-au dat știrea pe care noi, consumatorii, am înghițit-o pe nemestecate, în loc să înțelegem adevărul FUNDAMENTAL: dacă am gândi un pic mai mult cu creierul din dotare, nu ne-ar mai afecta atât de tare fake news. Dar, ca să îți răspund la întrebare, topul vinovaților are la mine o singură poziție: tu, cititorule, ești vinovat că dai click pe tot și pe orice și nu gândești măcar 17 secunde înainte de a face asta.
