O discuție despre cel mai recent roman al lui Vasile Ernu
„Salbaticii Copii Dingo” este cea mai recentă carte a scriitorului Vasile Ernu. O carte plină de melancolie, muzică și poezie care încearcă să explice c
omplicații ani ’90 din perspectiva cuiva care a fost în prima linie de dărâmării sistemului. Sunt foarte multe lucruri care merită discutate pentru a înțelege cum am putut să celebrăm atât de euforici drumul către dezastrul tranziției. Ce anume ne-a adus atât de aproape de entuziasmul distructiv care ne-a acaparat ca o beție teribilă din care mulți nici acum nu s-au trezit. Greu de spus. Dar în compania unora dintre cele mai importante voci ale stângii, Vitalie Sprânceană și Ovidiu Țichindeleanu, am aflat niște posibile răspunsuri chiar de la cel care și-a propus temerara sarcină de a încerca să ofere un răspuns sub forma unui roman.
Ipoteza cărții e că sistemul a căzut pentru că oamenii au încetat să creadă în el. Dar oare de ce? Acum, privind la catastroficii ani ai tranziției pentru care nimic din entuziasmul nostru nebunesc din anii ’90 nu ne-a pregătit, e mai important decât oricând să încercăm să avem o discuție lucidă despre marele salt înapoi pe care l-am făcut atât de veseli acum 30 de ani.
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!