Comuniștii se luptă pentru cei uitați de toată lumea

Cred în socialism. Sunt convinsă că toți oamenii au dreptul să fie fericiți – așa își explică Elke Kahr crezul politic. A activat în Partidul Comunist Austriac timp de aproape treizeci de ani. Pe 26 septembrie, ea și tovarășii ei din Graz, al doilea oraș ca mărime din țară, au obținut o victorie istorică la alegerile locale.

(foto: Strajk)

Nu există liniște electorală în Austria. Alegerile programate pentru duminică? Agitația va continua și sâmbătă până în ultimul moment. Dimineața, la sediul Partidului Comunist al Austriei din Graz, Max Zirngast, un activist de 32 de ani, jurnalist de profesie, lansează o hartă pe computerul său și desfășoară simultan o hartă de hârtie a orașului. El marchează punctele și îi instruiește pe tovarăși unde să meargă cu pliantele. Precum toate partidele, comuniștii au înființat un birou de informații pe prestigioasa stradă Herrengasse din centrul orașului, dar este mult mai important să mergi să mergi în cartierele muncitorilor. – Este posibil ca mulți dintre susținătorii noștri potențiali să nu știe nici măcar că alegerile au loc acum. Acestea au fost alegeri anticipate, iar campania electorală nu a fost nici lungă, nici deosebit de dinamică. Partidele de dreapta, care în prezent conduc orașul Graz, nu sunt interesate de o participare mare – explică el.

Cum își estimează șansele? Întreb câțiva activiști despre asta, dar niciunul dintre ei nu dă detalii. Zero declarații îndrăznețe. Rar întâlnesc politicieni care sunt atât de reticenți în a vorbi despre sondaje, mai ales când sondajele arată bine pentru ei. La cele două alegeri locale precedente, comuniștii din Graz s-au aflat undeva la 20%. Înaintea alegerilor programate pentru 26 septembrie, sondajele de opinie le-au oferit câteva puncte în plus: adică fie un loc doi sigur sau chiar primul loc. Dar răspunsul lor a fost: vrem să păstrăm ceea ce avem.

Max Zirngast (foto: Strajk)

Și, totuși, aceste 20 de procente au fost produsul unei strategii pe termen lung și a multor ani de muncă grea. Nu a venit de nicăieri.

A început într-un moment critic pentru stânga radicală europeană – prăbușirea URSS, iar visul socialist părând a fi discreditat. Statele sociale occidentale se prăbușeau de ceva timp, sub presiunea ideilor neoliberale. Austria nu a făcut excepție. Asigurarea unor condiții bune de viață pentru întreaga societate a încetat să mai fie o prioritate. Inegalitățile creșteau văzând cu ochii.

Ne-am decis, în cele din urmă, să nu renunțăm la numele partidului. Și nici la lupta pentru socialism – își amintește Günther Hopfgartner, membru al conducerii colective a partidului, activ în partid de mai bine de treizeci de ani, pe care îl întâlnesc pe 27 septembrie în Viena. – În spatele numelui există, de exemplu, o mare tradiție antifascistă: în Austria, doar comuniștii și un grup de activiști catolici s-au opus nazismului. În ceea ce privește idealurile noastre…La urma urmei, faptul că socialismul din Europa de Est a eșuat nu înseamnă că nu are dreptul să funcționeze niciunde și niciodată! Trebuie să tragem concluziile necesare și să încercăm din nou.

Problema numelui partidului, adaugă el, revine uneori în discuțiile interne (,,Dar până acum nimeni nu a venit cu unul mai bun!’’). În schimb, obiectivele anti-capitaliste ale organizației sunt în afara oricărei dispute.

De asemenea, pentru comuniștii din Graz era clar: dorința de a înlocui capitalismul cu un regim mai echitabil nu se poate reduce la discuții. Atâta timp cât capitalismul este încă prezent, acesta continuă să genereze inegalități și sărăcie, iar sarcina stângii este să-i ajute pe oameni.

Günther Hopfgartner (foto: Strajk)

Prin urmare, comuniștii austrieci se ocupă în primul rând de problema fundamentală: locuințe accesibile.

În 1992, comuniștii au lansat o linie telefonică specială pentru chiriașii care bănuiau că proprietarul îi tratează nedrept. Când este necesar, ei intervin direct pentru a-i apăra pe oameni. Ei apără persoanele evacuate și oferă consiliere juridică, deoarece muncitorii săraci adesea nu știu la ce forme de sprijin au dreptul. Când apare ideea privatizării fondului de locuințe al orașușui, comuniștii caută să îi facă pe oameni să conștientizeze în privința efectelor. Ei împing un referendum. Și câștigă: Graz nu renunță la apartamentele în comun, cu timpul chiar începe să le renoveze și să construiască altele.

În 1998, 7,9% dintre locuitorii din Graz votează pentru Partidul Comunist din Austria. În 2008, 11,2. Comuniștii vin pe locul trei. Patru ani mai târziu, ei adună 19,86 procente și pierd doar în fața Partidului Popular Austriac, fiind înaintea social-democraților. În 2016, comuniștii își îmbunătățesc rezultatele din nou. Obțin 20,34 la sută și locul doi, deși clar în spatele Partidului Popular, care are 37 la sută. Dar se vedeau rezultatele multor ani de muncă: în campania ei, dreapta politică încerca să-i sperie pe alegători că va avea loc o catastrofă, dacă un comunist ar deveni primarul orașului. Nu au reușit cu adevărat: Elke Kahr, care se afla deja în fruntea listei încă de pe atunci, este asociată în oraș cu locuințele și cu ajutarea oamenilor fără a-i întreba despre opiniile lor politice, nu cu Stalin.

Lidera Partidului Comunist din Austria Elke Kahr împreună cu autoare (foto: Strajk)

Cu o zi înainte de alegeri, Elke stă cu mine la masă într-un club din Graz.

Scundă, zâmbitoare, gesticulând energic în timp ce vorbește despre ceea cea a realizat partidul când și-a prezentat reprezentanții în fața autorităților orașului. Ea a fost cea care avea în subordine departamentul de politici pentru locuințe.

În acești câțiva ani, din 2005 până în 2017, au fost construite peste 1.000 de apartamente muncipale noi. Orașul a cumpărat fostul complex de cazarmă pentru a-l transforma în apartamente. În districtele Geidorf, St. Peter și Waltendorf nu existaseră niciodată locuințe comunale, acum există. Apartamentele mai vechi, în stare proastă și fără toalete, au fost renovate succesiv.

Toți cei care locuiau în Graz au primit oportunitatea să aplice pentru un apartament social. Era suficient să depuneți o cerere, să furnizațu datele d-voastră și ale familiei și valoarea venitului. Lipsa cetățeniei austriece nu a fost un obstacol. Abia în 2017, când noua coaliție de dreapta a luat departamentul de politici pentru locuințe de la comuniști, a avut loc o schimbare: înainte de a putea primi apartamentul, trebuia să locuiești în Graz vreme de 5 ani. La fel, o altă reglementare despre care Elke vorbește cu mândrie a fost anulată: regula conform căreia că, dacă cheltuielile cu locuințele depășeau o treime din veniturile familiei, orașul plătea un surplus. Din 2017, numai persoanele plătite cu salariul minim pot beneficia de subvenții. Cu toate acestea, în materialele electorale ale partidului am citit că, dacă partidul câștigă alegerile, această lege se va schimba imediat, iar Mietzuzahlung se va întoarce.

Dar, în primul și-n primul rând, nu despre asta vorbește Elke atunci când o întreb despre cel mai mare succes al partidului. Cel mai important lucru, spune ea, este că partidul a devenit primul loc la care apelează persoanele care au nevoie de ajutor.

Îmi folosesc conexiunile atunci când vine la mine un muncitor care nu găsește un apartament. Vorbesc cu proprietarii și îi conving – spune activista.

Mai târziu, când discut cu activiştii de partid la sediul lor din Herrengasse, aflu că consilierul Elke Kahr se întâlneşte cu câteva sute de oameni pe săptămână. De fapt, biroul ei nu se închide. De asemenea, puteţi bate la uşa comuniştilor atunci când pur şi simplu nu aveţi bani de garanţie fixă. Ei vă vor ajuta – vor transfera pur şi simplu această sumă dintr-un fond special. De unde provin fondurile?

Din salariul meu de consilier, reţin două mii de euro. Donez restul pentru acest fond – explică Elke, iar tovarăşii ei de partid adaugă: aşa procedează acum toţi tovarăşii de partid care deţin o funcţie în consiliul oraşului sau în Landtag. Se pare că majoritatea câştigurilor obţinute de comunişti se îndreaptă către cei care au nevoie, deoarece salariul unui oficial din administraţia locală variază între şase-şapte mii de euro.

(foto: Strajk)

Elke Kahr recunoaşte: deja a tot auzit că asta nu este politică, ci caritate. Dar ea vede lucrurile diferit. – Îi ajutăm pe cei de care nimeni nu se interesează.

Ajutarea celor slabi – deşi acest cuvânt nu este folosit aici – este, pentru ea, însăşi esenţa pentru care este de stânga.

Comuniştii sunt cei care fac lucruri importante şi necesare – aceasta a fost imaginea partidului şi pentru Christine Wenzl, o activistă din Leoben, un alt oraş din Austria unde Partidul Comunist Austriac înseamnă ceva. O femeie blondă, înaltă, care a venit să-i ajute tovarăşii din Graz cu dezbateri de ultim moment, se plimbă cu câinele ei, Sara, şi îmi spune despre începuturile activităţii ei în partid. Nu există nicio dilemă ideologică în această poveste şi nicio vreo luptă pentru descoperirea identităţii politice. – În oraşul meu, comuniştii s-au aflat dintotdeauna de partea muncitorilor, le-au apărat drepturile, le-au rezolvat probleme şi au fost eficienţi. Iar eu provin dintr-o familie cu rădăcini în clasa muncitoare. Mama mea, grefier, a fost prima din familie care a urmat studii superioare şi a absolvit universitatea. Ea a susţinut întotdeauna stânga şi când am decis să mă implic în politică, am ştiut imediat unde este locul meu – spune ea.

În trecut, astfel de atitudini erau cunoscute sub numele de conştiinţă de clasă.

(foto: Strajk)

Günther Hopfgartner subliniază faptul că comuniştii să contribuie cu o viziune de clasă asupra societăţii şi a problemelor acesteia în peisajul general al stângii austriece. – Cu ani în urmă, partidul nostru credea că se află în fruntea progresului. Că eram singurii care aveau o analiză adecvată a realităţii şi că toate organizaţiile de stânga sau ale muncitorilor ar trebui să ne urmeze pe noi. Azi nu mai gândim aşa, suntem deschişi la cooperare şi cooperăm, de exemplu, cu puţinii oameni de stânga din Partidul Verde sau din Partidul Social-Democrat din Austria. Dacă unii tovarăşi vor să se implice, de exemplu, în politicile identitare, atunci noi nu le stăm în cale. Cu toate acestea, noi încercăm să aducem şi o perspectivă de clasă asupra acestor probleme, explică el.

Max Zirngast nu are nicio îndoială că intervenţia în problemele unor categorii specifice de oameni şi asocierea puternică a comuniştilor cu lupta pentru locuinţe a fost strategia corectă. Votanţii, ne explică el, nu doresc doar să audă poveşti despre o lume mai bună. Trebuie să le arăţi că într-adevăr faci ceva, că îţi respecţi promisiunile – Sloganurile eficiente sau ideile de campanie ,,moderne’’ sunt bune pentru partidele burgheze. Noi suntem într-o situaţie diferită – susţine el.

Situaţia cere, de asemenea, extinderea activităţilor către noi domenii: după ultimele alegeri, comuniştii au pierdut departamentul pentru locuinţe al oraşului şi au fost încredinţaţi cu ocrotirea sănătăţii. ,,A fost acum multă vreme înainte de pandemie, dar cei de dreapta credeau că se poate pierde uşor popularitatea în acest post’’, îşi aminteşte Max. La urma urmei, departamentul urban nu va rezolva problemele care apar datorită politicilor întregului stat. Dar şi aici, însă, comuniştii sunt alături de oameni: sunt prezenţi la fiecare protest al lucrătorilor medicali. Un alt domeniu în care partidul îşi extinde activităţile: organizarea urbană, circulaţia, pistele de bicicletă. Se pare că, dintr-un anumit punct de vedere, este mult mai dificil decât construirea locuinţelor sociale. – Nu există niciun conflict în legătură cu apartamentele – explică activistul. – Oamenii care se mută în apartamentele noi se bucură că au fost construite. Cei care deţin un apartament şi nu utilizează niciun program de asistenţă nu sunt, de obicei, interesaţi de aceste probleme. Cu toate acestea, circulaţia se dovedeşte a fi o ciocnire de interese: dacă facem o pistă pentru biciclete, vom lua locul şoferilor. Mereu va fi cineva nemulţumit de noi.

Duminică, 26 septembrie, secţiile de votare au fost deschise în Graz până la ora 16. Două ore mai târziu, au apărut rezultatele preliminare.

(foto: Strajk)

 

 

Comuniştii nu doar că şi-au păstrat cele 20 de procente, dar au obţinut peste 28% şi Partidul Popular Austriac – mai puţin de 26%. Victorie!

,,Sunt foarte surprinsă’’, a fost prima reacţie sinceră a Elkei Kahr. La acea vreme, în Viena, stânga deja sărbătorea succesul tovarăşilor, iar Günther Hopfgartner era unul dintre cei care sărbătoreau. El nu s-a îndoit: calea urmată de comuniştii din Styria ar trebui să fie o inspiraţie pentru întregul partid. – Acest rezultate ne-a dat speranţa că putem reuşi. Şi a arătat, de asemenea, că trebuie să fim cu adevărat un partid care trebuie să se ocupe în continuare de problemele oamenilor dacă vrem să le recâştigăm încrederea. Chiar dacă politica la nivel naţional este guvernată de reguli uşor diferite şi de o anumită proporţie din electorat care a îmbrăţişat pe deplin mentalitatea dreptei, nu vom câştiga niciodată.

Există deja câteva alte locuri precum Graz, unde comuniştii şi alte grupuri de stânga au câştigat încrederea unui segment semnificativ din societate. Există Leoben, există Linz, unde comuniştii vor avea doi consilieri după alegerile din 26 septembrie. Dar la nivel naţional…activistul caută pentru o clipă o expresie politicoasă pentru a defini starea stângii austriece, cele din urmă renunţă şi spune doar că stânga trebuie să fie construită din nou. – În parlament, de când verzii au virat la dreapta, nu există nimeni pe care să-l numesc cu adevărat o forţă de stânga. Social-democraţii sunt un partid zombie, spune el. Indiferent de meritele din trecut – cum ar fi programul vienez de locuinţe din perioada antebelică, program care, apropo, salvează până în preznet situaţia din oraşul capitală prin accesul la locuinţe.

KPÖ, nefiind un partid parlamentar, s-a confruntat, de asemenea, cu propria sa criză internă pentru o lungă perioadă de timp. Acesta este motivul pentru care comuniştii din Graz, atunci când sunt întrebaţi de ce un partid la scară naţională nu le-ar putea repeta succesele, au răspuns diplomatic: – noi avem felul nostru de a face lucrurile, iar sediul central din Viena are felul său.

Prin urmare, ce trebuie făcut? Günther indică rapid două cerinţe.

În primul rând, trebuie abordată problema accesului la locuinţe la nivel naţional. Deoarece problema nu este doar locală, chiriile cresc peste tot şi absorb un procent tot mai mare din venituri, chiar dacă situaţia din Viena încă este ceva mai bună. În al doilea rând, să preluăm subiectul şomajului şi al unui venit de bază garantat.

Câteva sute de mii de austrieci sunt în prezent şomeri, iar pandemia nu a făcut decât să înrăutăţească această problemă. Guvernul de dreapta lasă să se creadă că acei oameni sunt pur şi simplu leneşi. Între timp, pur şi simplu nu există suficiente locuri de muncă. Pentru început, de ce să nu garantăm grupurilor selectate un venit de bază necondiţionat? La început, acum ar putea fi obţinut, de exemplu, de persoanele care lucrează în profesii creative care, în timpul unei pandemii vreme de un an şi jumătate, nu pot câştiga în mod normal. Sau părinţii singuri – Trebuie să ţi readucem pe aceşti oameni în societate – spune politicianul.

El crede că, dacă comuniştii dovedesc că le pasă cu adevărat de cei pe care capitalismul îi aruncă peste bord, locul partidului în societate va fi asigurat. Cu atât mai mult cu cât tânăra generaţie nu asociază comunismul cu Războiul Rece sau cu gulagul. Pentru tinerii austrieci de 20 de ani şi pentru cei mai tineri, care nu cunosc nicio altă lume în afara capitalismului, comunismul este din nou o idee a luptei pentru egalitate şi dreptate. Günther este cel mai în vârstă membru din conducerea colectivă a partidului care a fost ales în iunie anul acesta. În câţiva ani, el intenţionează, de asemenea, să transmită ştafeta generaţiei mai tinere.

Înainte de asta, însă, şi-ar dori ca partidul să devină din nou unul pentru tineri, aşa cum a fost pentru el acum mulţi ani, un băiat dintr-o familie muncitoare din Linz, un oraş umbrit de o fabrică de oţel. Era un loc în care admira modul în care preşedintele recita Brecht, unde i-au făcut cunoştinţa cu literatura şi poezia, deoarece în casa sa săracă nu se citeau cărţi. Locul în care a învăţat şi s-a dezvoltat cel mai mult: practic, a abandonat şcoala obişnuită la vârsta de 12 ani, iar statului nu-i păsa de educaţia sa.

De asemenea, şi-ar dori reînvierea cooperării internaţionale dintre socialişti.

Uniunea Europeană? – Nu are o agendă progresistă, după cum susţin unii. În prezent, este un instrument al intereselor corporaţiilor şi al complexului de apărare. Fără acţiuni comune ale anti-capitaliştilor din diferite ţări, nu vom construi niciun socialism. Poate că stânga germană are o perspectivă diferită, dar aici în Austria este clar: niciun de ,,socialism naţional’’ nu va reuşi. Aceste schimbări trebuie să aibă loc de-a lungul întregului continent.

Aici şi acum, comuniştii trebuie să dezbată termenii unei alte cooperări. A doua zi după alegeri, Elke Kahr a început discuţiile de coaliţie cu verzii şi cu social-democraţii. Dacă se poate crea o platformă comună, ea va deveni noul primar al celui de-al doilea oraş ca mărime din Austria. Sub privirea atentă atât a alegătorilor care i-au acordat încredere, cât şi a dreptei, care nu va trece cu vederea nicio poticnire. Mario Eustacchio, liderul Partidului Austriac al Libertăţii de extremă-dreapta, a anunţat deja că orice guvernare de stânga din oraşul său va fi un dezastru. ,,Vor da doar bani’’, a spus el după anunţarea rezultatelor.

Cu toate acestea, înainte ce Elke să înceapă negocierile, şi-a deschis biroul aşa cum face în săptămână şi i-a ascultat pe oamenii care veneau la ea cu problemele lor. Şi din moment ce oamenii au venit, ca în fiecare săptămână, în număr mare, ea şi-a anulat comunicatul de presă. Este mai important să fie la dispoziţia celor cei de care nimănui nu-i pasă.

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!

Małgorzata Kulbaczewska-Figat

Małgorzata Kulbaczewska-Figat

Jurnalistă poloneză de stânga, specializată în regiunile: Europa de Est, limea arabă și Persia. Editor-șef adjunct al portalului polonez Strajk.eu

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *