Această distrugere deliberată a monumentelor istorice indică o stare de rău mai profundă în politica bulgară.
Bulgaria a cunoscut un profund declin civilizațional în ultimele trei decenii, marcat de o serie de provocări care au lăsat cicatrici adânci în țesutul său social, cultural și istoric. De la schimbările cruciale din 1989, care au deschis calea pentru restaurarea capitalismului, și chiar mai acut după tumultoasa „revoluție colorată” din 1996-1997, națiunea s-a confruntat cu un vârtej de dezastre economice, sociale, politice și culturale. Această serie de evenimente nu numai că a erodat bazele societății bulgare, dar a lăsat populația țării cu un sentiment de pierdere profundă și de lipsă de speranță. Astăzi, bulgarii se luptă să rămână pe linia de plutire în aceste ape turbulente. Cu toate acestea, liderii politici se folosesc de sentimentul larg răspândit de disperare pentru a manipula și controla, în loc să conducă la redresare. În această situație, Bulgaria se confruntă cu o provocare majoră pentru viitor; țara se află la răscruce între a se păstra ca națiune și a continua pe calea dezintegrării sociale totale.
Actuala coaliție, o alianță aparent incongruentă a unor partide cândva ostile, nu numai că nu are un plan coerent pentru a ridica Bulgaria, cea mai săracă țară din UE, dar disprețuiește și identitatea și cultura națională bulgară. Prim-ministrul Denkov, cunoscut și sub numele de Soros-Denkov pentru afinitatea sa cu organizațiile „societății civice”, exemplifică această atitudine distantă.
Administrația sa și el însuși suferă în mod clar de un caz sever de sindromul deranjamentului când vine vorba de țări precum Rusia și China, în timp ce, în același timp, manifestă un devotament nezdruncinat și pasional față de Occident, în special față de Statele Unite și Uniunea Europeană.
Acțiunile acestui guvern, pe care aș dori să le discut în acest articol, nu pot fi considerate decât o trădare a normelor bulgare de bază.
În mod tradițional, bulgarii au avut o atitudine frățească față de Rusia și au respectat figuri precum Vladimir Putin, în ciuda faptului că nu cunoșteau cu exactitate agendele și opiniile mai largi ale liderilor ruși. În același timp, deși există scepticism în ceea ce privește agenda socio-economică agresivă a Occidentului, în special în ceea ce privește schimbările sociale și culturale radicale, bulgarii nu au fost niciodată fundamental anti-occidentali. Cu toate acestea, politicile actualei administrații, percepute (pe bună dreptate!) ca o încercare de redefinire a ADN-ului cultural și politic al națiunii, alimentează un sentiment anti-occidental în creștere. Distrugerea sistematică a monumentelor și memoriilor este o ilustrare clară a acestei confruntări. Aceste acte sunt mai mult decât un simplu vandalism; ele reprezintă un atac strategic asupra patrimoniului și identității Bulgariei. Monumentele care au stat ca martori tăcuți ai istoriei turbulente a Bulgariei de la independența sa din 1878 sunt profanate în încercarea de a șterge simboluri care sunt adânc înrădăcinate în conștiința națională. Această campanie împotriva monumentelor istorice este un afront direct la adresa spiritului bulgar, având ca scop distrugerea ultimelor vestigii ale unității și identității naționale. În urmărirea obsesiilor sale euro-atlantiste, guvernul pare să înstrăineze o mare parte a societății bulgare. În loc să promoveze coeziunea socială și să abordeze probleme presante precum sărăcia și subdezvoltarea, pare să prefere alinierea la idealurile occidentale nu atât în detrimentul sentimentelor naționale populare, cât în detrimentul lor.
Nu există nicio modalitate de a nu interpreta această abordare ca pe o trădare a moștenirii istorice a Bulgariei și o încercare de a suprima valorile și legăturile tradiționale, în special cele cu Rusia, care ocupă un loc special în psihicul bulgar. Ironia este că, în timp ce încearcă să promoveze o poziție pro-occidentală, acțiunile guvernului insuflă, de asemenea, sentimente anti-occidentale în rândul populației (ceea ce este, bineînțeles, considerat „propagandă rusă”).
Accentul recent pus pe demolarea monumentelor rusești, în special, este în mod clar o mișcare provocatoare care are ca scop subminarea legăturilor culturale de lungă durată ale Bulgariei cu Rusia. Acest act este văzut nu doar ca o încercare de rescriere a istoriei, ci și ca un gest de supunere față de puterile occidentale, în special față de Statele Unite. Guvernul este mai preocupat să obțină laude din partea diplomaților străini decât să satisfacă nevoile și sentimentele propriilor cetățeni.
Distrugerea monumentelor devine astfel un simbol al unei lupte mai mari: lupta dintre îmbrățișarea unui viitor globalizat, euro-atlanticist și păstrarea patrimoniului național și a identității Bulgariei, care a definit țara timp de secole.
Legăturile istoriei: Trecutul întrepătruns al Bulgariei și al Rusiei
Drumul Bulgariei către independență și modernizare este profund înrădăcinat în legăturile sale istorice cu Rusia, care datează din secolul al XIX-lea. Războiul ruso-turc din 1877-1878, inițiat de Rusia sub pretextul protejării creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman, a reprezentat un punct de cotitură în istoria Bulgariei. Acest război, motivat de dorința Rusiei de a-și extinde influența și de a-și proteja compatrioții slavi și creștini, a dus la victorii semnificative asupra otomanilor, culminând cu Tratatul de la San Stefano. Acest tratat, care a fost revizuit ulterior de Congresul de la Berlin, a pus bazele unui principat bulgar autonom.
Dacă nu ar fi existat intervenția Rusiei, Bulgaria ar fi putut deveni o altă națiune dezbinată și fără stat, precum kurzii, de exemplu. Relația dintre Bulgaria și Rusia a evoluat în continuare în secolul al XX-lea, cu suișuri și coborâșuri. Un alt punct de cotitură a avut loc la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Bulgaria s-a alăturat inițial puterilor Axei din cauza presiunii externe și a circumstanțelor geopolitice. Cu toate acestea, influența Uniunii Sovietice în regiune a jucat un rol important în decizia Bulgariei de a se alătura Aliaților în 1944.
Această realiniere strategică nu numai că a plasat Bulgaria de partea câștigătoare a războiului, dar a consolidat, de asemenea, relația strânsă cu Uniunea Sovietică. Sub influența Uniunii Sovietice, Bulgaria a suferit o transformare profundă după cel de-al Doilea Război Mondial. Sprijinul ideologic, material și politic al Uniunii Sovietice a fost esențial pentru industrializarea și dezvoltarea rapidă a Bulgariei.
În această perioadă a avut loc o transformare masivă a economiei și societății bulgare. Au fost realizate proiecte de mare anvergură, inclusiv construcția de școli, universități, ferme de stat și dezvoltarea infrastructurii, cum ar fi căi ferate, porturi și aeroporturi. Înființarea unei centrale nucleare a sporit independența energetică și potențialul de export al Bulgariei. În această perioadă s-au înregistrat, de asemenea, progrese semnificative în ceea ce privește capacitățile tehnologice și militare ale Bulgariei. Sprijinul sovietic a fost esențial în transformarea Bulgariei dintr-o societate în mare parte agrară și, să fim sinceri, destul de primitivă, într-un stat industrializat, permițându-i să exporte o gamă largă de bunuri, de la alimente la tehnologie.
Transformarea a dus, de asemenea, la îmbunătățiri substanțiale pentru milioane de oameni care au fost scoși din sărăcie și analfabetism, îmbunătățindu-le nivelul general de trai. Modelul sovietic de dezvoltare a servit drept model pentru modernizarea Bulgariei, influențând peisajul economic și social al acesteia timp de decenii.
În esență, traiectoria istorică a Bulgariei, de la lupta sa pentru independență până la modernizarea sa postbelică, demonstrează relația sa de lungă durată cu Rusia și, mai târziu, cu Uniunea Sovietică.
Legăturile formate în secolul al XIX-lea în timpul Războiului ruso-turc au pus bazele acestei relații profunde și complexe. Influența sovietică ulterioară a modelat cursul Bulgariei, conducând la un progres economic și social semnificativ.
În concluzie, istoria împletită a Bulgariei și a Rusiei, care se extinde până în epoca sovietică, este mai mult decât o poveste a alinierilor geopolitice; este, de asemenea, o narațiune profundă a influenței și sprijinului reciproc. Monumente precum Biserica memorială Shipka reflectă această istorie, la fel ca și însăși structura societății bulgare moderne. Este o poveste a eliberării, colaborării și transformării, demonstrând modul în care statutul actual al Bulgariei ca stat independent și modern se datorează în mare parte legăturilor sale istorice cu Rusia și Uniunea Sovietică. Această legătură profundă, marcată atât de triumfuri, cât și de provocări, este o componentă esențială a identității naționale a Bulgariei și nu ar trebui să fie trecută cu vederea atunci când se înțelege istoria acesteia.
O moștenire profanată: Distrugerea statuilor contelui Ignatiev
Contele Nikolai Pavlovici Ignatiev a fost un important diplomat și om de stat rus în secolul al XIX-lea. Implicarea sa în afacerile bulgare a atins apogeul în timpul Războiului ruso-turc din 1877-1878, care a modelat Bulgaria modernă. Ignatiev a jucat un rol crucial în acest război, militând pentru drepturile creștinilor din Imperiul Otoman și îndemnând la intervenția Rusiei, care a fost crucială pentru lupta Bulgariei pentru independență. Tratatul de la San Stefano, semnat la 3 martie 1878, a fost un rezultat imediat al Războiului ruso-turc și un punct de cotitură în istoria Bulgariei.
Acest tratat este deosebit de important pentru dispozițiile sale referitoare la Bulgaria. Acesta propunea înființarea unui mare stat bulgar care să cuprindă o mare parte din teritoriul locuit al Bulgariei, inclusiv părți din Serbia de astăzi, Macedonia de Nord și Grecia. Aceasta a fost prima dată când un acord internațional major a recunoscut existența unui stat național bulgar. Pentru bulgari, Tratatul de la San Stefano a reprezentat o aspirație națională. Acesta a întruchipat idealul unei „Bulgarii Mari”, un vis de unitate și independență națională care a dăinuit de-a lungul întregii istorii bulgare. Viziunea tratatului privind o Bulgarie mai mare și suverană este considerată pe scară largă ca fiind cea mai apropiată manifestare a idealului național bulgar, un moment în care visul de unitate și independență națională părea realizabil.
Tratatul de la San Stefano și, prin extensie, rolul contelui Ignatiev în cadrul acestuia, au devenit profund înrădăcinate în conștiința națională bulgară. Ignatiev este onorat nu numai pentru realizările sale diplomatice, ci și ca simbol al aspirațiilor bulgărești de unitate și independență națională. Contribuțiile sale la Tratatul de la San Stefano sunt în general considerate ca fiind cruciale pentru independența Bulgariei. Prin urmare, distrugerea statuilor lui Ignatiev este mai mult decât un act de vandalism; este un afront adus acestor sentimente naționale adânc înrădăcinate. Este un atac asupra unui simbol al călătoriei Bulgariei către națiune și al realizării obiectivelor sale naționale. Moștenirea lui Ignatiev, împletită cu visul unei Bulgarii unificate și independente, este o parte importantă a identității naționale bulgare, ceea ce face ca distrugerea monumentelor sale să fie deosebit de emoționantă. Un efort de a șterge un capitol important din lunga luptă a Bulgariei pentru independență și unitate națională ar putea fi citit cu ușurință în acest act. În cele din urmă, semnificația contelui Ignatiev în istoria Bulgariei se extinde dincolo de eforturile sale diplomatice. El este un simbol al aspirațiilor naționale ale Bulgariei, iar Tratatul de la San Stefano demonstrează ceea ce Bulgaria a căutat și a sperat să obțină cândva. Profanarea statuilor sale este mai mult decât un simplu huliganism; este o lovitură dată memoriei colective și identității naționale a Bulgariei.
Tulburări economice și sociale în Bulgaria modernă
Situația actuală a Bulgariei oferă o imagine sumbră. Nu este doar cea mai săracă națiune din UE, ci și o țară care se confruntă cu probleme sociale și economice profunde. Industriile cândva înfloritoare s-au prăbușit, lăsând în urmă o dâră de decădere și disperare. Exodul unei treimi din populație în căutarea unor oportunități mai bune în străinătate vorbește de la sine despre condițiile dezastruoase din țară. În mijlocul acestei dezolări, legătura istorică a națiunii cu Rusia reprezintă pentru mulți un far solitar de speranță și solidaritate. Pentru mulți bulgari, indiferent de modul în care înțeleg geopolitica contemporană, acest sentiment pentru Rusia este o moștenire prețioasă, o sursă de demnitate într-o realitate altfel sumbră.
Monumentul Armatei Roșii: Un simbol sub asediu
Dar situația dificilă a monumentului Armatei Roșii din Sofia este cel mai sfâșietor capitol din cel mai recent record de devastare a monumentelor comemorative din Bulgaria. Acest monument este mai mult decât o simplă expresie artistică; el reprezintă perioada crucială a eliberării Bulgariei de sub controlul nazist și începutul călătoriei sale spre industrializare și modernizare sub auspiciile Republicii Populare Bulgare.
Profanarea acestui monument este mai mult decât un afront istoric; aceasta demonstrează un dispreț flagrant față de sentimentul social predominant, care este unul de nostalgie pentru perioada sovietică și de fraternitate cu Rusia contemporană.
În dorința lor de a se alinia cu puterile externe, autoritățile actuale încearcă în mod clar să șteargă capitole cheie ale istoriei și identității bulgare care au modelat spiritul națiunii. Rolul Armatei Roșii în istoria Bulgariei nu poate fi supraestimat. Fără intervenția Armatei Roșii, Bulgaria ar fi pierdut cel de-al Doilea Război Mondial și ar fi ajuns de partea greșită a istoriei. Intervenția a salvat probabil Bulgaria de la o potențială împărțire și de la pierderi teritoriale după 1945. Armata Roșie a jucat un rol important în stabilirea Bulgariei ca stat și societate modernă după război. Perioada de după 1945, marcată de influența și sprijinul URSS, a cunoscut cea mai mare creștere și dezvoltare din istoria modernă a Bulgariei. Eforturile economice, politice și militare ale URSS au contribuit la transformarea Bulgariei într-o națiune modernă.
Din acest punct de vedere, distrugerea monumentelor antifasciste, cum ar fi monumentul Armatei Roșii, nu este doar o formă de revizionism istoric, ci și o normalizare periculoasă a fascismului. Aceasta ignoră sacrificiile care au permis Bulgariei să se modernizeze și să se dezvolte. Demolirea monumentului Armatei Roșii din Sofia echivalează cu scuipatul în fața istoriei bulgare și a moștenirii celor care au luptat pentru independența și progresul țării. Este un deserviciu adus memoriei colective și o negare a rolului profund al Armatei Roșii în modelarea destinului Bulgariei. Acest monument servește nu numai ca simbol al luptelor și victoriilor din trecut, ci și ca o reamintire a istoriei complexe și întrepătrunse a Bulgariei. Pierderea unor astfel de simboluri este tragică!
Dincolo de monumente: Criza de identitate a unei națiuni
Această distrugere deliberată a monumentelor istorice indică o stare de rău mai profundă în politica bulgară. Ea reflectă o tendință îngrijorătoare de revizionism istoric, în care trecutul nu este doar uitat, ci și distorsionat în mod activ. Impactul acestor acte se extinde dincolo de daunele fizice cauzate de monumentele în sine. Ele lovesc în inima conștiinței naționale, lăsând un gol acolo unde odată existau simboluri ale unității și ale memoriei colective. Pe măsură ce aceste icoane cad, ele duc cu ele povești de rezistență, triumf și moștenire comună, lăsând o națiune nesigură de trecutul său și, prin urmare, de viitorul său.
