Cronica spectacolului București Livrator în regia lui David Schwartz
La o dezbatere organizată împreună cu Manuela Boatcă și Camil Pârvu despre munca precară anul trecut invitații mei au subliniat un lucru foarte important. Pentru ca unii dintre noi să își permită luxul de a sta în casă pe timp de pandemie, alții trebuie să devină extrem de mobili. Cei mai vulnerabili dintre noi trebuie să își asume riscul de a se mișca într-una prin oraș și de a fi acolo pentru ceilalți.
În mod normal, o societate cât de cât rațională, ar recompensa această categorie de cetățeni care își sacrifică sănătatea și chiar viața pentru ceilalți. Le-ar oferi prime și facilități, pentru ca efortul nostru să fie unul comun.
Firește, n-o să vezi așa ceva în zilele noastre. N-ai cum. Societatea noastră este una construită pe principii foarte șubrede care țin în primul rând exploatarea celor mai vulnerabili dintre noi. Așa au luat naștere aplicațiile minune care permit întâlnirea într-un spațiu complet dereglementat a clientului cu prestatorul de servicii și înființarea unei noi meserii – livratorul – care este expresia ultimă a degradării legăturilor sociale și a oricărei pretenții de organizare socială rațională.
Ce este livratorul? Spectacolul în regia lui David Scwartz, jucat într-un spațiu cultural neconvențional la Teatrul Masca, de altminteri singurul de acest tip din cartierele Militari, Crângași și Drumul Taberei, propune o definiție complexă și pertinentă a acestei noi meserii. Folosind resursele unuia dintre puținele teatre de cartier, spectacolul urmărește povestea Angelei, o fostă barmaniță dată afară în pandemie de la locul de muncă, ce se aventurează încrezătoare pe terenul livrărilor în București.
Avem a o condamna? Nici poveste. Primele trei pagini de căutări, Google îți arată niște materiale cu adevărat “jurnalistice” cu privire minunata lume a muncii, libere, independente, avantajoase și flexibile. După spectacol, curioși să vedem cum se prezintă firmele de curierat, am căutat informații. Totul numai lapte și miere pe primele pagini de căutare. Advertoriale – așa se numeau articolele făcute de oamenii de PR care păreau articole, dar erau reclamă plătită. Noi când vorbim despre manipulare și fake news, chemăm la televizor oameni cu mutre sobre să ne sperie cu pericolul țărilor de la răsărit. Când manipularea e în fața noastră – compania Google litează în primele pagini de căutare articolele plătite și platformele așa-zis jurnalistice publică materiale plătite de firmele de relații publice – asta nu se pune!
Și uite-așa, Angela noastră, interpretată cu multă dăruire de Alina Crăiță, pornește la drum plină de speranțe. Și, cum spuneam, nu-i de mirare. Accesați cu încredere link-urile pe care le-am pus mai sus și veți vedea că aproape că-ți vine să-ți dai demisia să te angajezi livrator după ce citești ce scrie acolo.
Doar dacă ești suficient de perseverent și ajungi pe la a treia pagină de căutări pe Google descoperi că guvernul spaniol dorește să impună acestor platforme gen Glovo sau Bringo să intre în legalitate și să înregistreze contracte de muncă pentru livratori. Și ca să înțelegem cât de mult în urma evoluțiilor de pe piața muncii sunt guvernele noastre, trebuie să precizăm că acum la putere în Spania este Pedro Sanchez de la Partidul Socialist Spaniol al Muncitorilor!
Tot perseverența de a merge cam pe a treia pagină de căutare pe Google îți arată și un articol care explică de ce aceste platforme de livrare nu sunt neapărat un lucru bun. De acolo afli faptul că dacă Glovo a cumpărat Food Panda nu e motiv de bucurie – replică preluată și în spectacolul de teatru – pentru că asta nu înseamnă altceva decât consolidarea pe piață a unor jucători și eliminarea concurenței.
Spectacolul regizat de David Schwartz are meritul de a aduce în fața spectatorilor cu mijloacele teatrale o chestiune foarte presantă. E un teatru, așa cum ne-am obișnuit, foarte viu și ancorat în realitate. Ceea ce nu înseamnă că e activism, că e un program politic sau un simplu discurs. E o dramatizare a unor experiențe de viață și muncă a unora dintre lucrătorii pe care pandemia i-a produs, odată cu vulnerabilitățile care îi vânează la tot pasul.
Bazat, ca de obicei, pe o muncă de documentare temeinică realizată în prealabil, spectacolul ne face cunoscută atmosfera de lucru și realitatea destul de dură care stă în spatele frumoaselor articole de propagandă pe care le întâlnim pe Internet. Firește, expresia artistică inspirată însoțește acest demers întrucât fără ea întregul demers teatral ar fi subminat. Fără jocul actorilor, fără momentele antrenante de muzică, fără scenografie și mișcare scenică e clar că mesajul, oricât de pertinent social, și-ar pierde complet din relevanță.
Munca precară vândută prin abile articole propagandistice drept eliberare și progres nu e o invenție a zilelor noastre. Cunoscuta jurnalistă și scriitoare Naomi Klein scria acum peste două decenii despre cum munca flexibilă și fără niciun fel de plasă de siguranță e promovată drept job-ul cool la care oricine visează!
Un sentiment de instabilitate a pus stăpânire pe forta de muncă, provocând confuzie în rândul oamenilor, de la angajatii temporari din birouri și de la contractorii independenți din domeniul high tech până la angajații din comert și restaurante. Slujbele din fabrici sunt exportate în țările sărace, slujbele din industria textilă se metamorfozează în muncă la domiciliu și in toate domeniile contractele temporare le înlocuiesc pe cele sigure, pe termen nelimitat. În tot mai multe cazuri, până și președintii de companii optează pentru a face economii din ce în ce mai mari, scuturând bine birourile din toate părțile Si debarâsându-se cu rapiditate de jumătate din angajați. În ultimul deceniu, aproape toate luptele sindicale importante s-au concentrat nu pe probleme de salariu, ci pe angajarea ocazională impusă numai atunci când companiile au nevoie de oameni, de la protestul lucrătorilor la United Parcel Service împotriva ,,Americii cu jumătate de normă” până la sindicatul docherilor australieni care luptau împotriva înlocuirii lor cu muncitori aflați sub contract sau la muncitorii canadieni din uzinele Ford și Cărysler care făceau grevă împotriva subcontractării slujbelor lor în fabrici non-sindicalizate. Toate aceste povești se referă la diferite ramuri ale industriei în care, sub diverse moduri, se produce un fenomen similar: găsirea unor modalități de a tăia legăturile cu forța de muncă, pentru o mai mare mobilitate. Reversul fenomenului ,,mărci, nu produse” se vede din ce în ce rnai bine la orice loc de muncă, oriunde pe glob. Toate corporatiile își doresc o rezervă mobilă de angajați cu jumătate de normă, temporari și liber-profesioniști, care să le ajute să mentină căeltuielile de regie cât rnai mici și să se adapteze la schimbările de pe piață. Cum spunea consultantul britanic de marketing Charles Handy, companiile istețe preferă să se considere ,,organizatoare” ale multimii de contractori, si nu ,,organizații care fac angajări”. Un lucru e sigur: oferirea unui loc de muncă – unul stabil, cu bonusuri, concedii plătite, asigurare socială și poate chiar reprezentare sindicală – nu mai este, din punct de vedere economic, la modă. (Klein 2000, 207)
Este lucrul pe care autoarea îl sublinia, iată, de mai bine de douăzeci de ani și pe care progresul tehnologic, cel care e investit adesea cu puterea magică de a aduce progresul social, nu a făcut decât să îl amplifice. Platformele tehnologice și evoluțiile din acest domeniu, au amplificat aceste tendințe până dincolo de limitele imaginabile.
În plus, ceea ce ele au adus este sistemul de monitorizare constantă a performanței. Când Partidul Comunist Chinez a propus elaborarea unui sistem social de evaluare pe baza rețelelor sociale și a scorului pe care îl obții de la concetățeni, toată lumea s-a ultragiat. Când mergem însă la supermarket și suntem invitați să apăsăm butonul cu față verde zâmbitoare pentru casieră sau cu față roșie nervoasă, ni se pare totul perfect! Câtă vreme controlul este exercitat la modul privat, pe bucățele, împotriva fiecăruia dintre noi la locul de muncă e minunat. Totul este să nu fie centralizat de vreo forță politică. Dacă eu ca profesoară o evaluez pe casieră și studentul mă evaluează pe mine, e superb. Nu e nicio forță autoritară care să ne mențină în acest joc de-a scorul social, de-a ierarhia dată de evaluări cantitative și făcute la cald. Ne ținem unii pe alții pe aceste rotițe unde alergăm cu disperare ca să ne câștigăm existența.
Am apreciat în mod deosebit capacitatea de transpune într-o dramatizare reușită artistic complexitatea acestor fenomene. Ce se întâmplă când, din motive obiective, comanda nu ajunge la client? Toată lumea urlă la toată lumea! Starea de natură de la Hobbes se instaurează brusc în societatea noastră postmodernă hipertehnologizată și toți urlă la toți. Livratorul la colega pe care o rănește fără să vrea într-un accident rutier. E de remarcat cinismul cu care prezentările foarte cosmetizate ale muncii de livrator subliniază că trebuie să fii într-o condiție fizică foarte bună și că trebuie să fii foarte atent în trafic, “pentru a evita situațiile neplăcute”. Apoi colega rănită țipă la colegul care a trânti-o. Lanțul nu se oprește aici. Livratorul țipă la bucătar care urlă că îl bagă în bucluc pentru că poate fi concediat pentru o întârziere și toate se sparg în capul angajatei de la call center la care se urlă cât e ziua de lungă! Și clientul nervos că stă 12 ore cu ochii în hârtii urlă la livrator! Lanțul se închide. În loc să fim împreună suntem fiecare exploați pe bucata lui și cu nervii întinși la maximum. Orice mică neplăcere se transformă în dezastru. Nu ai șef, ce minune! Dar nici cineva cu care să vorbești și să te ajute, nu? Asta, desigur, nu-i la fel de minunat.
Nu vreau să stric plăcerea de a vă lăsa să descoperiți singuri ce se întâmplă când Angela este accidentată. O să închei cronica mea cu o remarcă a unei angajate dintr-o firmă de IT pe care am intervievat-o cu privire la condițiile de muncă din domeniu. Îmi spunea foarte senină că domeniul în care ea lucrează – unul altminteri foarte invidiat – este extrem de dinamic, că apar mereu noi aplicații și că mereu trebuie să înveți. Desigur, compania nu îți asigură cursuri de formare continuă decât în rare ocazii. Și atunci? „Atunci alergi ca să stai pe loc, știi cum e!”
Distribuția spectacolului: Alina Crăiță, Alex Cruceru, Petru Marginean, Valentin Mihalache, Cristina Panait, Anamaria Pîslaru
Muzica și versurile: Maria Sgârcitu, Mișcarea scenică – Mihai Mihalcea,
Scenografia: Irina Gâdiuță,
Design grafic & obiect: Maria Mandea,
Documentare: David Schwartz împreună cu echipa Teatrului Masca
Scenariul și regia: David Schwartz.
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!
