Cadavrele sunt de două tipuri: moarte (care rămân în afară de parlament) şi vii (care intră)
Senatorul deja ales al partidului de extremă dreaptă AUR este Călin Georgescu. Băsescu l-a lansat, l-a pus secretar de stat în ministerul mediului.
Solemn, cu voce profundă, omul pare a spune chestii profunde despre dezvoltarea economică. În realitate, e un ignorant mărunt.
Dar a fost promovat mediatic pe toate posturile de televiziune, de prezentatori care nu se pricepeau de loc la economie.
TVR 1, Monica Ghiurco, la emisiunea Întrebări și răspunderi, i-a luat interviuri slugarnice lui Costin Georgescu. Petru Ștefea, decanul facultății de economie a universității din Timișoara, l-a invitat să vorbească. Radu Moraru l-a invitat pe Călin Georgescu la Nașul TV. L-a invitat Horia Alexandrescu la Cafeneaua politică, pe postul Canal 33. L-a invitat Cristian Gava, la emisiunea Călătorii geopolitice, pe RFI. L-a invitat Grigore Cartianu la Cronica de noapte, tot pe Nașul TV. L-au lăudat Radu Roncea și actorul Florin Zamfirescu pe Arca TV. L-a invitat Miron Manega la emisiunea Trezește-te Gheorghe, trezește-te Ioane (sic) pe 6TV. L-a invitat Rareș Bogdan la Jocuri de putere pe Realitatea TV. L-a invitat preotul Mihai Oancea-Almaș la Iași, la nu știu ce conferință. L-a invitat Andrei Cristea, la emisiunea Legile afacerilor, pe Digi 24, l-a invitat Tania Țunaș la TVR Timișoara.
Iată ideile acestui conspiraționist antivaccin (și ale cretinului său partid) :
„cea mai mare manipulare a lumii, principiul materiei, că totul este materie. Pe asta se bazează falsitatea sistemului medical, la nivel mondial. Pentru că ei spun, corpul este susceptibil la atacurile unor factori fizici şi biologici din afară. Este fals. Că medicina a găsit soluţii la orice – nu este adevărat.” (minutul 28)
”Ce este chimioterapia ? Este un acid. Tot ce este alcalin este viaţă, tot ce este acid este moarte. Medicina alopată separă de suflet. La fel este şi cu vaccinul.” /…/
“Adevărata viaţă înseamnă nemurirea, şi de asta ne e frică să credem, cum au crezut strămoşii noştri, poporul dac”. “poporul dac trăieşte acum pe altă vibraţie”.
Călin Georgescu. Conferința „A fi sau a avea” – Timișoara 21 iunie 2017
Asta au promovat nenumărați prezentatori, pe nenumărate posturi, în zeci de emisiuni de zeci de ore.
Mass-media ne-au intoxicat în neștire cu Călin Georgescu, absolvent de irigații. Din oul de șarpe clocit de televiziuni a ieșit partidul AUR.
Cadavrul PMP
pute cel mai tare.
Adrian Papahagi, Mihail Neamțu și Horia Roman Patapievici urlau cel mai tare că dreapta conservatoare are monopolul culturii, că membrii săi sînt ”elita intelectuală”.
PMP s-a prăbușit și probabil va dispărea. Dar răul pe care l-a făcut timp de douăzeci de ani a rămas.
Cu cele aproape 9 % ale partidului AUR s-au dovedit multe lucruri :
- că un partid care are abia un an poate cîștiga 9 % și intra în parlament.
- că nici clasa politică, nici mass-media, nici SRI nu prevedeau cataclismul.
- că votanții dreptei sînt extrem de analfabeți, obscurantiști, anti-vaccin.
PMP era un fel de partid conservator de establishment, ca partidul republican în SUA.
AUR e ca AltRight în SUA, acea parte a dreptei care e în afara congresului, a partidului, a mass-media, fiindcă sînt prea extremiști și prea nefrecventabili și prea primitivi.
Mihail Neamțu a lătrat peste zece ani contra stîngii imaginare. A fost însă învins de o dreaptă mai extremistă ca ideile lui.
„nici clasa politică, nici mass-media, nici SRI nu prevedeau cataclismul”… asta dacă nu cumva SRI-ul însuși nu stă în spatele succesului AUR!