Vasile Ernu este născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea Al.I.Cuza, Iaşi, 1996) şi al masterului de Filosofie (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă+societate. A activat în cadrul Fundaţiei Idea şi Tranzit şi al edituilor Idea şi Polirom. A ţinut rubrici de opinie în România Liberă, HotNews, Timpul, Adevărul, CriticAtac precum şi rubrici permanente la revistele Noua Literatură, Suplimentul de Cultură şi Observator Cultural.
A publicat: Născut în URSS, Ultimii eretici ai Imperiului, Intelighenţia rusă azi, Sectanţii-Mică trilogie a marginalilor, Intelighenţia basarabeană azi, Bandiţii - Mică trilogie a marginalilor.
Este unul din fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro

26 posts

O poveste de la DunăreAcum cîteva veri am mers să-mi vizitez moşul pe malurile Dunării de pe unde vin ai mei. Cu acest moş îmi termin povestea din Sectanţii. Între timp lacurile din jur au fost privatizate, iar “luciul apei” concesionat pe sute de ani unor “investitori strategici”. Ascult...

Recomandările lui ErnuCa de obicei: recomand cărţi noi scrise de autori români. Iată ce am ales de acestă dată pentru Tîrgul de carte Gaudeamus 2017 care are loc săptămîna aceasta  (22 – 26 noiembrie) la Bucureşti. FICŢIUNE Dinu Guţu – Intervenţia, Editura Polirom, 2017.   Am citit această carte...

Vasile Ernu în dialog cu coordonatorul de programe al Fundației Friedrich Ebert România despre genealogia acestei treceri, aspectele măsurii grave, reacțiile Patronatului și SindicatuluiAu început protestele. Primul val de proteste este pe déjà cunoscutul motiv „lupta anticorupţie”. Se pregătesc altele pe o temă foarte importantă. Presa anunţă: „CNSLR –...

Rasismul social a devent discursul dominant al „elitei” noastre politice şi mediaticeAcum a început şi PSD prin gura lui Dragnea să repete clişeul devenit politică de stat şi promovat agresiv de mainstreamul mediatic: România este ţara asistaţilor sociali. Total fals. România are ca orice ţară isterizată doi duşmani imaginari:...

Despre imposibilitatea de a face teatru ca o altă formă de business, despre starea actuală a teatrului independent și a teatrului de stat și despre dificultatea de a fi muncitor teatralIulia Popovici a publicat recent la Editura  IDEA Design & Print  volumul „Elefantul din camerã. Ghid despre teatrul independent...

Despre ipocrizie şi despre locul în care se află Puterea aziPiotr Pavlenski este unul dintre cei mai radicali artişti la ora actuală. E rus şi vine pe tradiţia artei performative radicale politice cu rădăcini adînci în istorie. Cu siguranţă i-aţi văzut cel puţin una din acţiuni în diverse imagini....

Despre „Legea dialogului social”, proteste şi puterea de reprezentare a angajațilorVictoria Stoiciu este coordonator de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România. A publicat articole în revista Dilema Veche, pe platforma CriticAtac şi în România Libera. Între 2001-2006 a lucrat la Societatea Academică din România. Este bursieră Transatlantic Forum on...

Logica „adevărat sau fals” a fost schimbată pe logica „profitabil sau neprofitabil”: propaganda însă a rămasA existat un băiat isteţ, Savik Shuster, care împreună cu o grupare de stînga din Italia au vrut să facă un experiment: să producă un ziar fals. Nimic nou. Ideea lor era însă mult...

Propaganda deșănțată în apărarea băncilor amintește de un război… în RusiaZilele acestea am văzut peste tot o propagandă deşănţată în apărarea băncilor. Şi mi-am amintit de un război. Despre acest război nu o să aflaţi din cărţi. Rar este pomenit. El se numeşte: buntul antialcoolic. Buntul la ruşi este...

Cuvintele ”oneste” ale unui patron din Prahova sunt o consecință logică a lipsei sindicalizării și a ”reformelor” Codului MunciiO ştire a făcut vîlvă zilele acestea pe reţelele de socializare. Un patron îşi umileşte şi agresează verbal angajaţii. Aproape ca în perioada sclavagistă: stăpînul şi sclavii de pe plantaţie. De...