Atelier de arte performative cu Eugen Jebeleanu

Comunicat de presă al Asociaţiei Reciproca

(foto: Asociaţia Reciproca)

Asociația Reciproca a lansat apelul de înscrieri la cel de-al doilea atelier din cadrul Focus Atelier #6 – Contra Cinismului, atelierul de arte performative Healing Portraits, conceput și facilitat de Eugen Jebeleanu.

Eugen Jebeleanu și-a început cariera ca regizor de teatru în 2010. Timp de mai bine de 10 ani, și-a concentrat eforturile artistice pe proiecte politice și sociale prin intermediul cărora a dorit să ofere o platformă grupurilor vulnerabile, discriminate și celor care nu aderă la valorile culturii dominante. A fondat alături de dramaturgul Yann Verburgh, Compania 28, realizând spectacole pe texte proprii ca „dontcrybaby”, „RETOX – Romania Este Țara Occidental Xeroxată” și „Ea e băiat bun”. A colaborat cu Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, unde a regizat „20 noiembrie” de Lars Noren, „Familii” (text propriu) și „Vedere de pe pod” de Arthur Miller. În 2017 fondează cu Yann Verburgh, în Franța, Cie des Ogres, și regizează „Căpcăuni”, care s-a jucat în peste 15 orașe din Franța și care a fost recompensat de către Fédération d’Associations de Théâtre Populaire. Pentru spectacolul „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” a primit premiul „Lucian Pintilie” pentru „Cea mai bună regie” al UNITER. Spectacolele sale sunt invitate în numeroase festivaluri din România, Polonia, Danemarca, Germania, Moldova. „Câmp de maci”, debutul său în cinema, a câștigat până în prezent trei premii pentru Cel mai bun film la Festivalurile Internaționale de Film de la Barcelona și Belgrad, Premiul pentru Cea mai bună regie și Premiul Publicului la TIFF Cluj.

_______________

Healing Portraits este un atelier la intersecția dintre teatru și cinema. Împreună vom urmări portretizarea unor istorii personale din timpul pandemiei, poveștile noastre sau ale cunoscuților noștrii.

Atelierul este deschis studenților, profesioniștilor din film și arte performative, amatorilor și teoreticienilor. Mizăm pe alcătuirea unui grup mixt de oameni cu experiență și curiozități diferite ce sunt dispuși să lucreze în echipe în vederea creării unor performance-uri, instalații și scurtmetraje, parte a unui serial performativ. Fiecare echipă va constitui o lucrare hibridă de durată scurtă-medie care va contribui la forma finală a proiectului HEALING PORTRAITS.

“În urma discuției cu echipa Reciproca în vederea acestui atelier mi-a rămas în minte o întrebare, și anume: «Ce ne (mai) mișcă azi?» Romancierul Edouard Louis spune într-un dialog cu regizorul Ken Loach: «Politica este și despre posibilitatea iubirii». Din acest schimb între intim și politic caut să dezvolt atelierul. Cred că dacă arta reușește să creeze un spațiu de dialog și preludiu pentru viață, atunci ne-am făcut datoria ca cetățeni, și astfel arta poate deveni un domeniu de primă necesitate. Le propun participanților să dăm glas împreună unui manifest artistic colectiv al urgenței, al indisciplinei, al furiei.

Pandemia pe care o traversăm nu a fost trăită de toate clasele sociale în același fel, și consider că multe povești au rămas invizibile. Când mă gândesc la oamenii străzii care au fost uitați în totalitate de către guvernele europene în această eră a pericolului sanitar, la tinerii dați afară din casă de părinții lor fiindcă și-au exprimat orientarea sexuală, la femeile agresate sau copiii abuzați din familii disfuncționale, nu pot decât să sper că (și) despre acești oameni vom vorbi în spectacolele noastre de teatru și în filmele noastre.” Eugen Jebeleanu

Atelierul va avea loc între 30 august – 12 septembrie la Casa Tranzit din Cluj.

Acesta se va desfășura respectând și asigurând măsurile și regulile de prevenire a răspândirii COVID 19.

Participarea este gratuită. Înscrierile se pot face până la data de 22 august, în regim de rolling admission* AICI – https://forms.gle/F8fhyKxsNyJYN7Wy6.

Mai multe informații puteți găsi pe evenimentul Facebook și pe site-ul https://focusatelier.ro/.

*rolling admission presupune evaluarea aplicațiilor din momentul în care sunt primite; se diferențiază de înscrierile standard prin faptul că nu se așteaptă data limită pentru evaluarea tuturor aplicațiilor. Astfel o parte din comunicarea selecției se va putea face chiar pe parcursul perioadei de înscriere.

___________________

Focus Atelier este o platformă de rezidențe dedicată schimbului liber de cunoștințe, viziuni și practici între artiști și experți din diferite domenii socio-umane. Pornită în 2015, de la „firul ierbii”, inițiativa a devenit unul dintre proiectele importante ale operatorilor culturali locali, beneficiind de-a lungul timpului de implicarea tuturor spațiilor independente de arte performative din Cluj.

Contra Cinismului este cea de-a VI-a ediție a Focus Atelier. Dincolo de critica cinică, la îndemână și pasivă, ne întrebăm ce ne mai dă demnitate, speranță și libertate?

***

Focus Atelier #6 este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *