AfD este un partid liberal

AfD arată că naționalismul, pe alocuri cu accente fasciste, poate să conviețuiască foarte bine cu teorii economice și monetare liberale, dar și că un partid de dreapta, cu un program care nu conține nicio măsură de redistribuire a capitalului înspre baza piramidei sociale, poate să câștige majoritatea electoratului tocmai acolo

Sigla AfD (foto: AfD)

AfD (după denumirea germană ”Alternativ für Deutschland” – ”Alternativa pentru Germania” ), deși la nivel European și în presa internațională cu o reputație de partid de extremă dreapta, determinată în mare parte de luările sale de poziție islamofobe, naționaliste, profund ”eurosceptice”, alianțele cu partide naționaliste, ”istorice”, precum Lega Nord sau Frontul Național, legăturile „bolnăvicioase” cu Steve Bannon, este, în bună măsură, și un partid ”liberal”. Despre acest aspect se dorește a fi și articolul de față.

Acesta vrea să fie o scurtă incursiune în programul de guvernare AfD, cu accent pe aspectele economice, în special privind scheme de impozitare, teoria prețului și a banilor, rolul și interferențele statului în economia de piață, dar și cu referințe legate de politicile de securitate internațională și interesele strategice ale Germaniei.

De ce este AfD un partid liberal?

În primul rând pentru că se auto-declară ei, în mod explicit. În preambulul programului lor de guvernare se precizează de la început (mai jos textul din program tradus în română):

 

Noi suntem liberali și conservatori

Noi suntem cetățeni liberi ai națiunii noastre

Noi suntem cu totul devotați democrației

În al doilea rând pentru repetatele luări de poziție ale unor membri.

Parte dintre acestea sunt sumarizate în articolul acesta, destul de vechi, dar încă relevant, deoarece reprezintă nucleul ideologic al partidului. Este un slalom semantic printre cele două denumiri în germană ale noțiunii de liberal: freiheitlich, aparent mai autentic, mai ”german”, și liberal, mai degrabă ”importat” în germană, mai diluat de sens. Se dorește în articol și o distanțare de FDP, partidul liberal al ”middle-class”-ului (Mittelstand) german, progresist și tolerant. Liberalismul de tip ”freiheitlich”, i-ar poziționa pe AfD mai aproape de ”liberalismul conservator”, întruchipat în Austria de FPÖ (Freiheitliche Partei Österreich – partidul de extremă dreapta și ”echivalentul” AfD din Austria), și evident, mai aproape de tipul lor de electorat.

Altă luare de poziție, pe pagina oficială a filialei din Berlin, aparține lui Wolfgang Fenske, directorul bibliotecii conservatorismului din Berlin (!!), și simpatizant AfD. Argumentele sale pro-liberalism conservator sunt, pe de o parte apofantice, în sensul definirii sale ca o contra-pondere a socialismului și a oricărei forme de etatism, dar și istorice, prin comparație cu Statele Unite. Acolo, potrivit lui Fenske, noțiunea de ”conservator” este mult mai ușor asociată cu ideologia și crezul proto-părinților fondatori și a primilor coloniști din America de Nord, în timp ce în Europa cu ”establishmentul” monarhist, moștenit din Evul mediu. Sunt enunțate la pachet și argumente antropologice și sociale cu privire la ”natura umană” precum și necesitatea unei ”revoluții conservatoare”.

În altă intervenție, de data aceasta video, un vlogger german simpatizant AfD, discută cu Peter Boehringer despre ”viitorul scenei liberale”, în Germania, dar și la nivel internațional. Acest Peter Boehringer, parlamentar AfD, este un personaj cu foarte multe umbre, chiar și la nivelul AfD. Conspirativist, cunoscut pentru o serie de injurii la adresa cancelarei Angela Merkel și a fostului vice-cancelar, Sigmar Gabriel, (Merkelnutte și Sigmar Dumpfbacke Gabriel) pe care mă voi abține să le traduc, sau care s-a referit la coaliția de guvernare CDU-SPD, drept ”junta Merkel-Gabriel” sau la investirea Angelei Merkel în funcția de cancelar, în 2005, cu termenul de ”Machtergreifung” (aluzie la preluarea puterii de către naziști, în 1933), este un ”libertarian” convins. Membru al ”Friedrich von Hayek Society”, el elogiază în interviu ortodoxia monetaristă și teoriile economic-politice ale lui Ron Paul Sr., cunoscutul senator republican, fondatorul platformei LibertyReport, precum își exprimă și regretul față de ”populismul verde” și ” minciuna climatică”, indus aparent de presa mainstream din Germania. Se referă și la Partei der Vernunft, Partidul Rațiunii, ca fiind singurul partid cu adevărat liberal. Un lucru interesant de spus despre acest partid ar fi că a fost înființat în 2009, de Oliver Janich, cunoscut editorialist Focus Money, una dintre cele mai citite reviste de business din Germania, ca reacție la repetate discuții din presă și societatea civilă despre introducerea unei taxe pe emisiile de dioxid de carbon.

Să revenim la programul de guvernare.

Acesta este compus în total din 14 capitole care acoperă teme politice esențiale: democrație și reforma sistemului electoral, apartenența Germaniei la zona Euro, politică și Securitate internă și internațională, politici și reformă laborală, cultură și identitate națională, alături de educație și cercetare, imigrație, economie, digitalizare și protecția consumatorului, fiscalitate, politică energetică, de protecție a mediului și, ca ultim capitol, infrastructură, locuințe și transport.

Am menționat deja că politica AfD este deja cunoscută ca fiind profund conservatoare, naționalistă, cu accente de extremă dreapta mai ales pe partea de imigrație și identitate națională și culturală, euro-sceptică, precum și ”climato-sceptică”.

Capitolele 2, 10 și 11 constituie miezul doctrinei politico-economice AfD.

Alături de acestea mai sunt însă și alte aspecte pe care vreau să le menționez, pentru faptul că au ecouri puternice în retorica ”de dreapta” și liberală românească.

Să începem cu ele.

În primul rând ar fi critica ”lipsei de democrației” bazată pe sistemul actual electoral în Germania și pe numărul prea mare de parlamentari (din Bundestag și din parlamentele regionale, ale landurilor), exprimată la Punctul 1.5.3 din program. Statele Unite, presupusă ca fiind o democrație funcțională în acest context, este aratată drept contra-exemplu, unde numărul de aleși raportat la populația totală este mai redus (mai jos textul din program tradus în română):

“1.5.3 Reducerea numărului de parlamentari germani. Suntem totodată pentru reducerea numărului de parlamentari, atât din Parlamentul federal cât și din parlamentele landurilor. O reducere de la numărului actual de aproximativ 2500 de parlamentari, împreună cu o reducere a stafului administrativ corespunzător, ar însemna economisiri substantive ale costurilor aferente precum ar și determina o îmbunătățire a calității activităților parlamentare. În momentul de față un parlamentar federal (membru al Bundestagului) reprezintă aproximativ 128 000 de cetățeni germani, în timp ce în Statele Unite un raport asemănător ar fi de 1 la 600 000. Propunerea noastră pentru parlamentul federal (Bundestag) este de 471 de locuri, așa cum recomandă și Asociația Plătitorilor de taxe că ar fi suficient.”

Se regăsesc aici aspecte din retorica băsistă, în special din primul mandat, legată de trecerea la parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari.

Altă chestiune ar fi cea legată de securitate militară și apartenență NATO. Poziția AfD este clar pro-NATO și în favoarea alocării, indiferent de alte constrângeri bugetare, resurselor și fondurilor necesare serviciilor secrete.

Acestea sunt exact și punctele din programul de guvernare PNL (paragraful ”Măsuri prioritare pe termen scurt”), exprimat în mod public în repetate rânduri și de președintele Iohannis (mai jos textul din program tradus în română):

”4.2 NATO ca alianță defensivă. Apartenența la NATO corespunde intereselor Germaniei în materie de politică și Securitate externă, în măsură ce rolul NATO se limitează la cel de alianță defensivă. Suntem în favoarea unei întăriri substanțiale a componentei Europene în cadrul Organizației Atlanticului de Nord. Pentru a atinge acest obiectiv este necesară a restructurare a capacităților militare ale Forțelor Armate germane cu scopul de a corespunde noilor cerințe strategice și operaționale. AfD face, în acest sens, apel la o restructurare a capacităților defensive ale Germaniei, nu numai în scopul de a garanta apărarea națională, dar și de a întruni cerințele alianței și de a executa măsuri preventive de criză. AfD consideră că gradul de predictibilitate în a se conforma cerințelor NATO și a aliaților ei, este un obiectiv important în cadrul strategiei de politică externă a Germaniei și poate fi folosit în scopul câștigării unei mai mari influențe și putere de decizie a acesteia. Angajamentele NATO trebuie însă aliniate cu interesele naționale, iar acestea trebuie să fie, la rândul lor, bine definite. NATO trebuie reformată, iar forțele armate ale partenerilor Europeni trebuie restructurate încât să fie capabile să a asigura securitatea Europei și a granițelor ei. Serviciile de Securitate trebuie reformate și restructurate și ele. Ele sunt un instrument important în a detecta posibilile amenințări atât din afara Germaniei cât și dinăuntrul ei. AfD respinge practicile curente de a le finanța în funcție de constrângerile bugetare.”

Aspectul privind criza locuințelor în orașele mari, unul pentru care multe partide și organizații de stânga au luptat și și-au exprimat nemulțumirea și protestul, este de asemenea adresat.

Punctul 14.7 este despre acest aspect. Pentru AfD nu este de vină alocarea și concentrarea total asimetrică a resurselor și capitalului din Germania, care a dus la depopularea unor regiuni din Germania, și supra-aglomerarea câtorva orașe, ci rigiditatea sistemului legislativ privind construcția de case.

Retorica anti-asistați social este și ea prezentă în program, însă în altă configurație, pentru că baza electorală AfD o constituie chiar oamenii cu venituri reduse sau beneficiind de ajutor social.

De aceea ea este pro-venit minim (mai jos textul din program tradus în română):

”5.3 Menținerea venitului minim. Venitul minim precum și o economie socială de piață sunt strâns inter-conectate. Venitul minim are menirea de a ajusta puterea de negociere vizavi de angajatori, pe o piață a muncii libere. Acesta este de asemenea și o plasă de siguranță în ceea ce privește presiunea pe salarii determinate de recenta imigrație a muncii. Venitul minim garantează un nivel de trai peste limita sărăciei. El are și scopul de a preveni privatizarea profiturilor, în timp ce costurile sunt socializate. Din aceste motive AfD susține menținerea salariului minim”

Însă categoric anti imigrație socială (mai jos textul din program tradus în română):

”9.5 Crearea de transparență în cazul cheltuielilor legate de imigrație. Imigrația socială a devenit o practică curentă, fapt dovedit de realitățile sociale și juridice ale comunităților de imigranți. Măsurile preventive s-au dovedit a fi ineficiente deoarece pot fi suspendate prin hotărâri judecătorești, limitate de legislația UE, sau susceptibile actelor de corupție. Imigranții slab-calificați întră întâi în țară prin a abuza de cererea de azil, după doresc să depindă și să trăiască din ajutorul social acordat. Pe de altă parte, imigranții calificați preferă țările cu un nivel al taxării mai mic decât în Germania. Fiecare cerere de azil îi dă dreptul solicitantului să beneficieze de sistemul social german din momentul în care intră în țară. După aprobarea ei, membrii familiei solicitantului au dreptul să îl urmeze. AfD cere încetarea însoțirii solicitantului a unui număr nelimitat de membri de familie, întrucât prin aceasta se deschide ușa unui aflu permanent și direct de noi migranți în sistemul social.”

Este de remarcat și discriminarea între imigranții ”sub-calificați”, profitori ai sistemului social, și cei ”bine calificați”, care preferă să-și repatrieze capitalul , din cauza poverii fiscale din Germania.

Critica zonei Euro a fost unul din aspectele care le-au adus masiv voturi.

Aceasta s-a datorat în special faptului că au dat impresia că, în timp ce partidele istorice mușamalizează problema datoriilor, ei sunt printre puținele partide care spun lucrurilor ”pe față”. În acest mod, AfD a reușit să coaguleze mult din frustrarea legată de discuțiile legate de salvarea și ”bail-out”-ul unor state din Sud, în special Grecia, folosindu-se și de tipul de retorica tabloidală de tip Bild. Aceasta poate fi sumarizată prin fraza: ”o uniune monetară, precum zona Euro, nu poate să aibă alt rezultat decât pierderea sau diminuarea agoniselii germanilor, în detrimentul proastei administrări a altor state”. Evident că se trece cu vederea cât de mult a ajutat pe o anumită categorie socială zona Euro, corobrată cu reforme laborale care să frâneze creșterea salariilor în Germania.

Este însă un subiect destul de larg încât merită un articol dedicat în întregime.

 

Care este doctrina politico-economică AfD? (mai jos textul din program tradus în română):

“10.2 Economie socială de piață în loc de economie etatistă. În baza teoriilor despre rolul statului în economie ne revendicăm crezul economic din principiile economiei sociale de piață, create de Walter Eucken, Alfred Müller-Armack și Wilhelm Röpke, și implementate de Ludwig Erhard. Principiie sale esențiale sunt proprietatea și responsabilitatea private, precum și un sistem al prețurilor liber. Protecția proprietății private este o parte indispensabilă a sa, la fel cum este și piața și competiția liberă cu mecanismele de control și anti-trust adecvate.”

”Etosul economic”AfD se revendică din proto-părinții ordoliberalismului german postbelic, artizanii sistemului economiei sociale de piață (Soziale Marktwirtschaft): Walter Eucken, Alfred Müller-Armack, printre altele autor și al unei cărți apologetice, în 1933, vizavi de politica economică nazistă, și Wilhelm Röpke.

Există mai departe și poziții, care decupate din context, s-ar potrivi foarte bine și în programul de guvernare ReNew Europe (mai jos textul din program tradus în română):

”10.1 Competiția liberă este fundamentul prosperității noastre. Economia de piață competitivă produce cele mai bune rezultate. Oferta ne-subvenționată de bunuri și servicii, la fel de benefică atât pentru producători cât și consumatori, este soluția câștigătoare. Din această cauză AfD consideră că o competiție cât mai puternică împreună cu un rol și cheltuieli ale statului cât mai mici, vor avea rezultate cât mai bune pentru toată lumea. Concurența oferă posibilitatea oricui să se dezvolte și să acționeze în mod responsabil, să acumuleze în mod privat bunuri și mijloace de producție, să își asume responsabilitatea în mod individual, dar și în folosul public, pentru contractele asumate, precum să și aleagă între diferiți furnizori, produse, servicii sau locuri de muncă, să profite de oportunități dar să fie și responsabili de eșec. Cerințele de bază pentru competiția în mediul de afaceri constau în reguli clare și echitabile garantate de stat, pentru toți actorii pieței, indiferent de de mărime sau de forma legală. Intervenția statului poate fi necesară doar ca sa prevină formarea de monopoluri sau eșecuri ale pieței, și trebuie să fie previzibilă pentru investitorii autohtoni și străini. Toate acestea sunt posibile prin politici de competiție.”

Evident că își are loc pe undeva prin program și deviza liberalistă, parcă desprinsă din ”The road to serfdom”:

Orice formă de etatism va sfârși, mai devreme sau mai târziu în proasta alocare a resurselor și în corupție”

”10.4 Menținerea standardelor de calitate ridicate în acordurile comerciale. Comerțul international este fundamentul prosperității noastre și al unei co-existențe pașnice. Considerăm sancțiunile economice ca fiind absolut greșite. Suntem în favoarea reducerii barierelor comerciale în cadrul Europei și în lume. Comerțul extern și inițiativele economice trebuie să țină cont de interesele suverane ale Germaniei. Din această cauză AfD este în favoarea tratatelor comerciale internaționale care respect principiul tratamentului echitabil și standardele industrial, sociale și de mediu germane.”

Ținând cont de aceste premize (enunțate mai sus, la punctul 10.4) cititorul s-ar aștepta la undă verde pentru tratate comerciale internaționale precum TTIP, CETA sau cel cu Japonia sau Coreea de Sud, așa cum se exprimă în mod clar ”colegii” lor ”liberal-progresiștii” de la FDP.

AfD le respinge însă pe motive de ”non-transparență” (mai jos textul din program tradus în română):

”De accea AfD respinge în principiu orice tratat commercial care este negociat în mod non-transparent, non-public și fără implicarea parlamentului federal german, dar și care este dezechilibrat privind pățile implicate, discreditând în mod inacceptabil legile autohtone. Din acetse motive suntem împotrica TTIP, TISA și CETA”

Capitolul 11 este dedicat chestiunilor legate de taxare, aspecte financiare și de teorie a banilor.

În toate acestea AfD are poziții profund conservator-liberale.

În special două chestiuni sunt elocvente în poziția AfD pro-capital și anti taxare progresivă: punctul 11.4 Abolirea taxei pe avere (sau pe venituri foarte mari) și punctul 11.7 Restaurarea secretizării și restricționarea accesului la datele bancare personale, măsură care în mod evident îi ajută pe cei cu venituri foarte mari.

La acestea se adaugă și punctul 11.11 despre repatrierea rezervei de aur a Germaniei, care este și chintesența politicii lor monetare și fiscal: redistribuirea averii nu ”de sus în jos”, așa cum se auto-proclamă ei în repetate rânduri, ca fiind partidul oamenilor săraci, de la baza ierarhiei sociale, ci ”din afară către Germania”.

 

Nu numai că avea dreptate compozitorul, producătorul și membrul ”Die Linke” Dieter Dehm, când spunea că programul AfD este pentru lobbyștii marilor corporații și pentru simpatizanții NATO, dar și pentru ”liberalismul de bun-simț”.

AfD a încearcat din răsputeri în ultimii ani să se detașeze de puseurile de extremism sau de unele simpatii viazavi de PEGIDA din interiorul partidului, și să se poziționeze ca un partid conservator-liberal care are puterea și curajul ”să spună lucrurilor pe nume”, lucruri pe care, CDU, partidul de dreapta al establishmentului, nu a putut să le spună deschis.

Există de asemenea foarte puțini bufoni sau ”populiști” în partid, cum poate este cazul la partide asemănătoare din Sudul sau Estul Europei. Majoritatea membrilor proeminenți, precum Frauke Petry (între timp ieșită din partid, exact din cauza exceselor fasciste din partid, dar cu ambiția să formeze un partid ”cu adevărat conservator-liberal”) Jörg Meuthen (actualul președinte al partidului, precum și parlamentar European), Alexander Gauland, foarte mulți ani membru CDU, în momentul de față președinte de onoare AfD, suntem oameni din anturajul academic deținători de titlul de doctori. Să nu mai spunem de fondatorul partidului Bernd Lucke, simpatizant CDU și al liberalilor de la FDP în tinerețe, care este profesor de macro-economie la Hamburg și care, culmea, și-a dat demisia din AfD, și a înființat un nou partid LKR (Partidul Reformatorilor Liberal-Conservatori).

AfD este dovada vie a faptului că naționalismul, pe alocuri cu accente fasciste, poate să conviețuiască foarte bine cu teorii economice și monetare liberale, dar și că un partid de dreapta, cu un program care nu conține nicio măsură de redistribuire a capitalului înspre baza piramidei sociale, poate să câștige majoritatea electoratului tocmai acolo.

Postări asemănătoare


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat