Actualitatea gândirii lui Antonio Gramsci

Ioana Cristea Drăgulin în dialog cu Angelo Chielli

(foto: Sabin Drăgulin)

Cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la naşterea lui Antonio Gramsci (Ales, 22 ianuarie 1891 – Roma, 27 aprilie 1937), vă propunem un dialog cu Angelo Chielli, profesor de filosofie politică la Departamentul de Științe Politice al Universității „Aldo Moro” din Bari şi membru fondator al colecției „Biblioteca Gramsciană” de la Editura Adenium din Iași, împreună cu Sabin Drăgulin, Ioana Cristea Drăgulin și alți cercetători ai gândirii gramsciene, români și italieni.

Începând cu 2015, în cadrul colecției „Biblioteca Gramsciană” au fost publicate zece lucrări: au fost astfel traduse și îngrijite opt Caiete din închisoare ale lui Antonio Gramsci, semnalate în baza noastră de date Italienistica Traduceri, un volum de scrieri din perioada precarcerară și un volum de sinteză. Din 2021, colecția va fi transferată la Editura Meridiane Publishing din Iași. Despre actualitatea gândirii gramsciene şi difuzarea sa în România ne vorbeşte Angelo Chielli în interviul realizat de Ioana Cristea Drăgulin.

Cum a luat naștere inițiativa de a traduce în limba română Caietele din închisoare scrise de Antonio Gramsci?

Așa cum se întâmplă adesea, destinul favorizează anumite tendințe şi ne-a permis să lansăm această inițiativă. Începutul l-a dat întâlnirea noastră, la Departamentul de Științe Politice al Universității „Aldo Moro” din Bari, prilejuită de prietenul și colegul Vito Buono, pe care nu îl vom uităm niciodată (pe atunci, în 2013, director al departamentului).

Doctoratul dumneavoastră cu titlul Il Risorgimento nella visione di Antonio Gramsci și posibilitatea, cu ocazia susținerii examenului final, de a reuni câțiva profesori italieni (l-am întâlnit cu această ocazie pe prof. Guido Liguori, unul dintre cei mai importanți specialiști la nivel internațional în Gramsci) și pe colegii români Sabin Dragulin, profesor de istorie și științe politice, Gheorghe Stoica, profesor de filosofie politică, și sociologul Mihai Milca, doi vechi gramscieni), a pus bazele acestui proiect.

Evident, peisajul cultural românesc se schimba și el. Imediat după moartea lui Nicolae Ceaușescu, tot ce era legat de comunism, chiar şi de la distanță, a fost pe bună dreptate respins. Apariția pe scena politico-culturală din România a unei generații care are o legătură din ce în ce mai slabă cu memoria vechiului regim, a creat condițiile, care nu existau în trecut, pentru a reintroduce figura și gândirea lui Antonio Gramsci în România.

Au existat apoi şi alte circumstanțe favorabile: imboldul și încurajarea constantă a lui Vito Buono, sprijinul financiar pe care ni l-a asigurat inițial Departamentul de Științe Politice al Universității din Bari, disponibilitatea dumneavoastră și a profesorului Sabin Drăgulin de a începe activitatea dificilă de traducere, interesul pe care doamna Adriana Nazarciuc, director al editurii Adenium din Iași, l-a manifestat faţă de această inițiativă inaugurând seria de studii gramsciene intitulată „Biblioteca Gramsciană”.

A existat, așadar, o strânsă colaborare între grupurile de cercetători din România și Italia.

Cu siguranță, a existat o colaborare intensă între cercetătorii italieni și români. De altfel, fără această cooperare, colecția nu s-ar fi realizat niciodată. Traducerea Caietelor lui Gramsci a fost un act de voință și tenacitate al unor oameni de cultură. Trebuie menţionat faptul că în seria studiilor gramsciene au început să fie publicate nu numai Caietele, ci și o antologie de scrieri pe care teoreticianul sard le-a publicat în perioadă precarcerară, îngrijită de profesorii Liguori și Drăgulin, cât și volumul dumneavoastră despre Gramsci și Risorgimento. Angajamentul comun s-a concretizat, de asemenea, în întâlniri și seminarii în care au fost tratate aspecte metodologice (în principal referitoare la problemele legate de traducerea din italiană în română), filologice (textul gramscian prezintă numeroase dificultăți pentru un cititor străin), aprofundarea gândirii gramsciene și analiza situației culturale și socio-politice românești, adică a contextului în care se inserează traducerea Caietelor din închisoare. Colaborarea care s-a dezvoltat în contextul traducerii Caietelor a produs ulterioare inițiative culturale și editoriale între oamenii de cultură români și italieni.

Cum aţi perceput ecoul generat în România de publicarea Caietelor din închisoare?

Nu am date privind difuzarea şi vânzarea, dar pot să subliniez că la lansarea fiecăruia din Caietele publicate, am avut întotdeauna un număr mare de participanţi: intelectuali, politicieni, jurnaliști, profesori universitari și, mai ales, mulți tineri. Acest ultim aspect m-a frapat de fiecare dată. Deși Gramsci este un autor care abia acum este redescoperit în România, iar opera sa nu este ușor de citit, interesul trezit a fost foarte mare în rândul tinerilor. Este semnul dorinței noilor generații și al cărturarilor români din zilele noastre de a se deschide, după o lungă perioadă de închistare, spre cele mai bogate curente culturale ale secolului XX european, fără prejudecăți ideologice. Într-o fază istorică precum cea pe care o trăim, marcată de un naționalism exasperat şi adesea inutil, acesta este un semn al speranței. De asemenea, publicarea Caietelor a stârnit un ecou larg și în ziare și reviste. Au existat, în acest sens, numeroase recenzii și semnalări. Iar acesta este un indiciu al efervescenței culturale prin care trece România.

De ce trebuie să-l recitim în continuare pe Gramsci?

În primul rând, pentru că Gramsci trebuie considerat de-acum un clasic, iar un clasic nu încetează să ne facă să ne punem întrebări, să provoace dezbateri, să deschidă noi căi de interpretare. Un clasic are în sine un „timp istoric” (folosind o categorie a filozofului Ernst Bloch) extrem de extins, care transcende contextul temporal în care a fost concepută opera. Aceasta nu implică, însă, metaistoria clasicului, dimpotrivă. Este capacitatea de a surprinde mecanismul intern al unor procese istorice bine determinate și de a-l proiecta în instrumente hermeneutice al căror domeniu de aplicare este mult extins și potenţat.

Analiza gramsciană ne oferă diverse exemple în acest sens. Categorii precum cea de hegemonie, revoluție pasivă, americanism, pentru a menționa doar cele care au cunoscut cea mai mare răspândire, au fost aplicate unor contexte și perioade istorice foarte diferite de cele în care a trăit și a scris Gramsci. Au fost însă aplicate în mod inteligent şi util, iar rezultatele au fost remarcabile: să ne gândim, de exemplu, la Cultural studies.

Un alt aspect care ne determină să citim și mai ales să recitim Caietele lui Gramsci este extrema libertate şi intransigenţă cu care liderul comunist analizează și critică propria-i tradiție culturală. Criticile sale la degenerarea materialismului în Uniunea Sovietică, la determinismul mecanic care îi cucerise chiar și pe comuniștii europeni, la atitudinea care a caracterizat tactica partidelor clasei muncitoare occidentale sunt toate elemente care subliniază distanța și scopul inovator al gândirii sale în comparație cu tendințele contemporane ale marxismului.

Un alt aspect care ne determină să-l citim pe Gramsci este, fără îndoială, frumusețea scrierii și rafinamentul analizei sale. Nu trebuie să uităm că cele 32 de Caiete sunt note scrise în închisoare de către Gramsci, în condițiile unei precarităţi psihofizice și ale lipsei de instrumente (Gramsci avea voie să aibă doar câteva cărți în celula sa). Cu toate acestea, Caietele reprezintă, după cum scria Gerardo Chiaromonte acum câteva decenii, „un imens arsenal de intuiţii politice și culturale”. Analizele despre americanism și fordism sau cele despre relația dintre oamenii simpli și intelectuali în cadrul Bisericii Catolice rămân până în zilele noastre un model inegalabil de a corela fenomene distincte, unele aparent marginale, în cadrul unei reconstrucții unitare de mare amploare şi interes.

Care sunt aspectele cele mai importante pentru un tânăr cititor român care se apropie de textul gramscian?

Există o chestiune fundamentală care caracterizează în mod pregnant gândirea gramsciană, pe care aș dori să o aduc în atenția tinerilor cititori: raportul dintre politică și cultură. Legătura dintre aceste două aspecte marchează profund experiența sa de viață, scurtă dar intensă. Gramsci este un lider politic, acest aspect fiind mereu prezent în reflecția sa teoretică. Acesta din urmă are întotdeauna,  ca orizont propriu, dimensiunea politică. Gramsci știe că orice politică adevărată și de înalt nivel nu poate să nu fie împletită cu firele celei mai bune culturi a timpului. În același fel, orice expresie culturală care nu se dispune politic (acest lucru nu înseamnă a pune cultura în slujba a ceea ce Gramsci numește „mica politică”, adică politică făcută din intrigi, din gestiunea de zi cu zi a puterii), adică nu îşi pune problema transformării progresive a societății, este destinată să devină sterilă.

Într-o fază în care politica (din ce în ce mai redusă la o pură administrare) și cultura (din ce în ce mai redusă de specializare și, prin urmare, supusă unui proces rapid de tehnicizare), tind să se separe, având ca rezultat că prima devine neputincioasă și a doua aridă, lecția gramsciană mi se pare cea mai de preț moștenire pe care gânditorul sard a transmis-o generațiilor viitoare.

Cum vedeţi astăzi dorinţa de cunoaştere reciprocă a românilor şi italienilor?

Am putut vedea cum în România există o mare dorință de cunoaștere a ceea ce se întâmplă în afara ei și, în special, a ceea ce se întâmplă în Italia. Pe de altă parte, în Italia se știe prea puțin despre cea mai mare țară balcanică, ca şi despre țările din Europa de Est în general. Este o lipsă gravă pe care, în special noi, locuitorii din regiunea Puglia, care privim întotdeauna cu nostalgie spre est, nu ne-o putem permite.

Acest interviu a fost publicat originar pe revista interculturală bilingvă Orizonturi Culturale (nr. 1, ianuarie 2021, anul XI) şi este preluat cu permisiunea ei.

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume, care poate fi accesat aici: Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube.

Ioana Cristea Drăgulin

Ioana Cristea Drăgulin

Ioana DRĂGULIN are licență în cadrul Facultății de Istorie a Universității din București (1998), master în Muzeologie, Patrimoniu și Turism în cadrul Facultății și Geografie a Universității Hyperion din București (2010) și doctorat în Științe Politice, în cadrul Facultății de Științe Politice a Universității din București (2015). A publicat mai multe articole și studii de specialitate în reviste de științe politice precum Sfera Politicii, South-East European Journal of Political Science, Cogito sau Polis, articole în cadrul revistei de cultură și politică Timpul. Este primul doctor în științe politice, de gen feminin, din România, cu o teză despre gândirea politică a lui Antonio Gramsci. Actualmente este parte a proiectului cultural ce își propune să traducă opera fundamentală a teoreticianului italian Antonio Gramsci (Caietele din închisoare) în România. În același timp este istoric – muzeograf în cadrul Muzeului Național Cotroceni din București.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *