Complicitatea Occidentului în războiul din Ucraina.
Nu există nimic mai jalnic decât să te lamentezi într-una. Și spun asta pentru că o temă comună în propaganda occidentală actuală este aceea a vinovăției. Ce tip de vină trebuie să-și asume Occidentul? Evident, vina este că Rusia a fost tratată cu prea multă indulgență. În loc să izoleze și să sufoce Rusia pe toate căile posibile, instituțiile occidentale au făcut cu nerușinare comerț cu companiile și guvernul acesteia, finanțând astfel „mașina de război rusească”, ca să urmăm exprimarea la modă acum.. Din vina noastră, din cea mai rușinoasă vimă a noastră s-a întâmplat. ! Sau ceva de genul ăsta.
Desigur, o astfel de poziție implică faptul că
Rusia este în mod fundamental rea.
Este o axiomă pe care trebuie să o acceptăm. Pur și simplu așa stau lucrurile. Occidentul este pur și simplu bun, în timp ce Rusia, prin contrast, este rea și, prin urmare, trebuie eliminată. Este atât de simplu!
Dar nu vreți să trageți concluzii pripite și să acuzați Occidentul de șovinism anti-Estic, nu-i așa?
Din fericire, nu ducem lipsă de forțe bune în Est. În Est, tot ceea ce este pro-occidental, adică anti-rus și anti-sovietic, este exact ceea ce este bun. De fapt, Estul pro-occidental este superior Vestului occidental! Pentru că, vedeți, Occidentul occidental se odihnește pe laurii prosperității sale democratice, în timp ce Occidentul estic flutură cu mândrie steagul democrației și al drepturilor omului și luptă cu vitejie pentru valorile europene ce riscă să se scufunde în gaura întunecată a despotismului estic, făcându-i astfel de rușine pe birocrații efeminați și pseudo-pacifiști de la Bruxelles și pe politicienii europeni de frunte care caută cu perfidie orice șansă de pace, în loc să-și suflece mânecile și să arunce pe câmpul de luptă cea mai ucigașă muniție.
Cei care sunt dispuși să ucidă în numele valorilor europene, nu niște putregaiuri lașe care caută compromisuri, sunt adevărații reprezentanți ai valorilor europene! Cu răul rusesc, nu pot exista compromisuri!
În cadrul paradigmei actuale, trădătorii pro-pace sus-menționați sunt considerați pseudo-pacifiști, deoarece pacea adevărată, în cadrul înțelegerii occidentale contemporane, nu necesită nimic mai puțin decât anihilarea fizică reală a tuturor rușilor, precum și a tuturor trădătorilor și colaboratorilor pro-ruși din orice cotlon de pe planetă.
Haideți să schimbăm perspectiva pentru un moment. Conceptul de dezumanizare, în special aplicat persoanelor LGBT, a îmbogățit resursele lexicale ale discursurilor occidentale dominante cu ceva timp în urmă. Se afirmă, pe bună dreptate, că organizarea diverselor campanii anti-LGBT, cum ar fi „zonele libere de LGBT” din Polonia, dezumanizează persoanele LGBT. Așa stau lucrurile. Problema este însă că aceste noi discursuri nu reușesc în mod clar să recunoască faptul că ideologia aparent universalistă a Occidentului nu este altceva decât un ritual de dezumanizare a rușilor.
Occidentul este foarte atașat de valori ca democrația și drepturile omului. Cu toate acestea, din conceptul occidental de drepturi ale omului pot apărea diverse confuzii. Cineva, de exemplu, un profan, poate crede că drepturile omului sunt drepturile tuturor oamenilor, ceea ce duce la unele concluzii extrem de neplăcute. De exemplu, este posibil ca Ucraina să fi încălcat drepturile unor ființe umane în timpul „operațiunilor sale speciale” din Donbass (evident, cu cele mai bune intenții!), cum ar fi o persoană care a fost ucisă, torturată, intimidată, ucrainizată cu forța sau „dispărută”. Pentru a evita astfel de concluzii nedorite, este necesar să afirmăm fără echivoc că drepturile omului occidentale sunt pur și simplu drepturile persoanelor non-ruse și non-donbasiste; mai mult, acestea nu sunt drepturi arbitrare ale unor astfel de persoane non-ruse și non-donbasiste, ci drepturi care pot fi încălcate doar de către o persoană rusă sau o persoană din Donbas. Această a doua precizare ne protejează de o altă crimă de gândire, și anume de ideea că drepturile unor persoane care nu sunt ruși și nu sunt din Donbass ar putea fi încălcate, să zicem, de CIA.
Este același lucru cu democrația,
de altfel. Un profan poate crede că democrația este puterea poporului sau ceva de genul acesta. Acesta este motivul pentru care Occidentul nu obosește niciodată să spună că democrația este ceva ce nu există în Rusia, dar există în Occident.
Dar să ne întoarcem la drepturile omului. Rușii și donbassienii, precum și transnistrenii, abhazii, găgăuzii, oseții și sârbii sunt excluși de la protecția drepturilor omului, deoarece, prin definiție, numai ei le pot încălca.
Care este consecința acestui lucru? Ei bine, nu se poate spune că Ucraina încalcă drepturile omului atunci când întreprinde acțiuni împotriva populațiilor ruse și pro-ruse care seamănă cu încălcări ale drepturilor omului. Este important să subliniem că este vorba pur și simplu de apărarea integrității teritoriale a Ucrainei, care este o sanctitate democratică și legală. În comparație cu integritatea teritorială sacră a Ucrainei, ce este un om pro-rus sau pro-sovietic? O pată fără sens! Și unul foarte amețit, pe deasupra. Un asemenea mostră de „materiall organic” ar trebui etichetat drept trădător și colaboraționist”! Ar trebui fie ucrainizat, fie eliminat, pentru că simpla sa prezență pe pământul veșnic ucrainean este o încălcare flagrantă a democrației și a drepturilor omului. Toate aceste idei sunt foarte raționale, dar sunt și puțin riscante. Mai ales pentru că, de pildă, chinezii ar putea să le audă și să nu-și dea seama că integritatea teritorială a Chinei nu este aceeași cu integritatea teritorială a Ucrainei. Chinezii ar putea crede că, dacă uigurii sau tibetanii ar încerca să își înființeze propriile republici separatiste, ar putea fi tranformați în chinezi autentici sau eliminați ca trădători și colaboratori. Ei bine, eu nu mă satur niciodată să subliniez că
principiul analogiei nu se aplică niciodată!
Pentru că este un principiu viclean și care sfidează realitatea, conceput de trolii ruși pentru a submina democrația și drepturile omului! Sper că sunteți cu toții conștienți de asta!
Revenind acum la tema inițială a vinovăției Occidentului. Da, este vina noastră, am fost prea blânzi cu Rusia, se plânge Occidentul. I-am dat bani, iar lăcomia ne-a făcut să uităm de valorile europene! Până când, grație Regimentului Azov, care sunt desigur cei mai curajoși apărători ai valorilor europene din vremea noastră, aceste valori ne-au fost redate și suntem din nou buni. Îi secerăm pe ruși; problema este că armele noastre ajung în Ucraina un pic prea târziu, așa că procesul de introducere a democrației și a drepturilor omului nu se mișcă atât de repede pe cât ar trebui, dar se mișcă totuși. Să sperăm doar că există destui ucraineni care să vegheze la realizarea acestui proces. Cu toate acestea, nu trebuie să aducem această problemă în fața publicului, deoarece linia oficială este că în acest conflict mor doar soldați ruși și civili ucraineni. Deoarece soldații ucraineni sunt atât de capabili și motivați să apere democrația, încât un ucrainean poate spulbera o sută de ruși într-un minut! Rușii care fug în masă de pe câmpul de luptă, incapabili să suporte umilința, se întorc împotriva civililor și violează copii.
Occidentul ar trebui să fie lăudat pentru simplul fapt că își cere scuze, adică pentru că recunoaște că este posibil să fi comis unele greșeli. Ar trebui, însă, să fie pedepsit pentru direcția înșelătoare a compromisului. Acest război ar fi putut fi prevenit cu ușurință dacă Occidentul nu i-ar fi dezumanizat pe ruși și pe pro-ruși sau pro-sovietici, adică dacă ar fi recunoscut că acești indivizi sunt, de asemenea, ființe umane care merită să fie protejate de violență. Ucraina ar fi trebuit apoi să se așeze la o masă cu separatiștii și să găsească o soluție de compromis. De exemplu, ar putea fi luată în considerare o autonomie largă pentru Donbass – genul de autonomie pentru care au votat 90% dintre locuitorii regiunilor Donețk și Luhansk la referendumul consultativ din 1994 (aceasta ar presupune o transformare a Ucrainei dintr-un stat unitar într-un stat federal).
În 2014, Ucraina a experimentat așa-numita
Revoluție a demnității,
O evoluție care, de fapt, a călcat în picioare demnitatea cetățenilor ucraineni care nu se identificau cu ucrainismul strict și rigid și cu narațiunea naționalismului ucrainean, care făcea din Stepan Bandera un erou pozitiv, ci mai degrabă cu Rusia sau cu națiunea sovietică multinațională și multirasială, mândră de victoria asupra fascismului în Marele Război Patriotic, sau cu Donbasul (ca unică patrie) sau cu tradiția cazacilor din Don. Toți acești oameni au fost definiți ca cetățeni de clasa a treia, material pentru ucrainizare sau eliminare.
Masacrul de la Odessa, pe care Occidentul l-a ignorat în totalitate, a fost un rezultat direct al acestui mare viol simbolic al unei mari părți a populației ucrainene numită Revoluția Demnității. Și a dezvăluit, de asemenea, potențialul său de a fi utilizat în moduri dorite de extrema dreaptă ucraineană. După acest eveniment îngrozitor, autonomia Donbassului, care fusese cerută încă din anii 1990, a devenit un imperativ moral. Acest viol a stârnit o reacție sub forma unei revolte separatiste în mare parte fără vărsare de sânge, pe care Rusia a sprijinit-o parțial, dar a și temperat-o pentru a nu periclita soluțiile diplomatice.
Autoritățile de la Kiev au ripostat prin declararea războiului.
Rusia a adoptat o abordare prudentă, nerecunoscând oficial cele două republici separatiste (până în 2022) și neasigurându-le nivelul de sprijin necesar pentru a învinge armata ucraineană și formațiunile naționaliste. Forțele ucrainene au reușit să recupereze o mare parte din teritoriul confiscat de separatiști, dar nu au reușit să finalizeze victoria. Deși oamenii au continuat să moară, conflictul a fost oarecum încetinit.
Este posibil ca Occidentul să fi intervenit, forțând Ucraina să se angajeze în discuții de pace autentice. Cu toate acestea, acest lucru ar fi presupus ca Occidentul să să poziționeze clar în favoarea dreptului Donbassului la autodeterminare, adică să respingă perspectivele care dezumanizează populația pro-rusă. În mod evident, Occidentul nu a făcut acest lucru. Da, politicienii occidentali au luat măsuri pentru a promova pacea, dar au presupus întotdeauna că populația din Donbass nu are drepturi care ar putea pune în pericol integritatea teritorială și unitatea Ucrainei. Menținerea unei paradigme care dezumanizează populația (care nu se identifică cu Ucraina) din Donbass nu poate produce rezultate pozitive. Iar Putin a așteptat, și a așteptat, fără să facă niciun pas decisiv în vederea rezolvării în forță a problemei Donbass. El a dat Occidentului opt ani pentru a-și schimba poziția axiologică. Opt ani pentru a recunoaște că rușii și pro-rușii sunt, de asemenea, oameni și, prin urmare, ființe a căror bunăstare este importantă.
Și nu a trebuit să aștepte, și ar fi putut rezolva problema prin forță – mai ales că armata ucraineană era mult mai slabă atunci decât este acum, iar soldații nu voiau să tragă în concetățenii lor. O mare parte a societății și a armatei nu a susținut abordarea agresivă adoptată împotriva separatiștilor. Victoria electorală ulterioară a lui Zelensky a reflectat oboseala unei părți a societății ucrainene față de retorica naționalistă agresivă, deoarece Zelensky părea a fi un om al păcii care ar putea colabora cu Putin în problema Donbass.
Putin ar fi putut câștiga cu ușurință, dar a ales să aștepte, fie pentru că îi păsa de interesele economice (care necesitau ca relațiile cu Ucraina să nu se deterioreze), fie pentru că a crezut că Occidentul îi va recunoaște cu adevărat pe ruși ca ființe umane. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.
În acest moment, ar trebui să fie clar că abordarea Occidentului față de conflictul ruso-ucrainean a fost coerentă în unele privințe și inconsecventă în altele. Unele părți ale Occidentului au dorit în mod clar pacea în Ucraina, deoarece absența acesteia era în detrimentul intereselor economice ale Occidentului, în special ale capitaliștilor germani. Formatul Normandia pare să fi fost o inițiativă de pace deliberată. În schimb, SUA, în special după preluarea mandatului de către Biden, au fost clar orientate spre un război cu Rusia purtat folosindu-se de ucraineni. Un astfel de război ar fi putut aduce Statelor Unite numeroase beneficii economice, despre care s-ar putea scrie cărți întregi, dar în contextul politicii incoerente a Occidentului, problema rivalității americano-germane merită să fie evidențiată mai presus de toate.
Ei bine, din punct de vedere economic, războiul împotriva Rusiei este un război împotriva capitalului german, care a reușit să frâneze cu succes dorința capitalului american de a domina Europa sub Merkel. Desființarea legăturilor economice germano-ruse a fost, desigur, crucială pentru a da o lovitură decisivă capitalului german. Este exact ceea ce se întâmplă în prezent. Sub presiunea intensă din partea Statelor Unite și a clovnilor est-europeni care sunt precum papagalii care se cred șoimi occidentali, Germania a fost forțată să urmeze o politică care îi este foarte defavorabilă. Pe scurt, Germania este principalul perdant al războiului în Occident. Bineînțeles, capitalul german va transfera costurile înfrângerii sale asupra populației. Să fim clari: Germania, ca și Franța, a lucrat pentru pace atât timp cât a fost posibil, nu din cauza unor idealuri nobile, ci pentru că un război între Occident și Rusia era neprofitabil și chiar contraproductiv pentru ei. Spre deosebire de Statele Unite, care au sabotat Formatul Normandia și au dat Ucrainei permisiunea clară de a comite atrocități în Donbass.
Cu toate acestea, politicile Occidentului în general, cu excepția Israelului, au rămas consecvente la un nivel mai general, axiologic. Rușii și pro-rușii nu au dreptul de a fi protejați de violență de către țări precum Ucraina, Letonia și altele. Rusia și mișcarea pro-rusă sunt, prin definiție, greșite. Orice rațiune este întotdeauna pro-occidentală. Conflictele în care sunt implicați ruși și pro-ruși nu sunt niciodată conflicte de rațiuni care pot fi luate în calcul. Dacă merită să se urmărească pacea, nu este pentru că rușii ar putea avea de fapt dreptate, ci pentru că războiul cu ei ar putea fi neprofitabil.
Se așteaptă ca rușii să stea liniștiți și să își exprime recunoștința pentru că încă mai pot exista.
Putin a realizat în sfârșit, după opt ani, că, indiferent de ceea ce face, Occidentul va continua să considere că a greșit. Dacă ar fi atacat mai devreme, când lucrurile erau mai ușoare, se poate spune că ar fi împiedicat eforturile diplomatice. El a atacat mai târziu, când ar fi putut acționa (până la invazie) ca un apărător al celor care se confruntă cu violențe prelungite. Dar nu a contat pentru că antirusismul este înrădăcinat în ideologia occidentală. Întreaga ideologie care legitimează regimurile occidentale se bazează pe opoziția dintre ordinea occidentală a binelui și imperiul rusesc sau sovietic al răului.
Din perspectiva Rusiei, a face jocuri diplomatice cu Occidentul nu are sens. Nu merită să ne străduim să obținem o reputație pozitivă în Occident. Occidentul trebuie pur și simplu împins înapoi cât mai mult posibil, astfel încât să nu mai poată sprijini violența împotriva rușilor și pro-rușilor.
Dacă Rusia este învinsă militar, ceea ce duce la o ocupație ucraineană a întregului Donbass, inclusiv Donețk și Luhansk, separatiștii și susținătorii lor vor fi într-o situație îngrozitoare. Ei nu vor fi tratați ca niște soldați învinși. Ucraina și Occidentul îi vor trata ca pe cei mai mari criminali. Ei vor pieri în închisoare sau în urma raidurilor sau a torturii. În consecință, ei nu au de ales. Ei trebuie să învingă. În caz de înfrângere, Federația Rusă va găsi o modalitate de a supraviețui. Ei nu vor reuși.
Agresiunea rusă, care a fost condamnată în mod categoric, reflectă frustrarea oamenilor care nu au fost invitați să se alăture rasei umane. Este o revoltă disperată a celor dezumanizați împotriva unei dezumanizări suplimentare. Este posibil ca rușii care trăiesc în Federația Rusă să nu fie îngrijorați de această dezumanizare. Ei pot considera Occidentul ca pe un adversar comparabil cu inamicul nazist, ceea ce este exact ceea ce se întâmplă. Ei se pot comporta în mod similar cu persoanele LGBT care, pentru a evita confruntarea cu homofobia, se izolează în ghetouri sau bule. Acest confort, însă, nu este disponibil pentru ruși sau pentru persoanele care se identifică cu națiunea sovietică, care sunt dispersate în diverse țări de pe orbita Occidentului. Pentru ei, victoria în lupta împotriva Occidentului este o chestiune de a fi sau de a nu fi.
Cu excepția unor elemente ale stângii radicale și dure,
Papa Francisc
este singurul om din Occident care nu a picat testul moral și umanist pe care războiul actual îl pune occidentalilor. El ar fi putut să se joace cu publicul, să arunce amenințări la adresa Rusiei, să-i amenințe pe Putin și pe Kirill cu toată galeria de pedepse ale iadului, reducându-i efectiv la tăcere pe criticii săi anteriori. Francisc, pe de altă parte, a luat decizia neprofitabilă de a urma calea adevărului și a păcii. Idioții utili ai lui Biden aruncă lături în direcția lui, plângându-se de agenții ruși din Vatican, scuipând insulte, susținând că este un idiot bătrân și rupt de realitate din cauza moștenirii sale latino-americane. Pentru a spune lucrurilor pe nume, Papa este fie un agent al lui Putin, fie o persoană dezinformată. Aceasta este singura concluzie permisă în discursul occidental.
Detractorii lui Francisc nu sunt îngrijorați de faptul că instituția pe care o conduce a sprijinit mult timp diverse forme de opresiune umană. Ei s-au grăbit să atace atunci când șeful acestei instituții a adoptat o poziție cu adevărat umanistă și a condamnat – deși cu jumătate de gură – „lătratul NATO.” Francisc a refuzat să legitimeze o instituție în mod deschis criminală prin traducerea mesajelor sale propagandistice curente într-un limbaj „spiritual”. El nu a dat binecuvântarea sa obuzierelor sau dronelor. A fost, de altfel, amuzant să-l vedem pe propagandistul-șef catolic al Poloniei, Tomasz Terlikowski, un distins spadasin al tuturor felurilor de discriminare și dezumanizare, aproape că a plâns de supărare că al său papă nu a criticat NATO. Căci există oare pentru un catolic ceva mai sfânt decât NATO?
Nu-i credeți pe cei care susțin că Papa este dezinformat. Papa și diplomația Vaticanului au un acces mult mai mare la informații despre adevăratul curs al războiului actual și despre originile sale decât propagandiștii din toată presa occidentală la un loc. Aceștia din urmă nu primesc de la serviciile secrete doar informațiile care sunt considerate demne de a fi făcute publice. Și pentru că Francisc este de origine latină, el înțelege capitalismul și imperialismul american și poate interpreta corect aceste informații.
În cele din urmă, câteva cuvinte despre Polonia și despre cum este perceput războiul acolo. Actuala atitudine a curentului principal polonez față de Francisc demonstrează în mod clar unde ne aflăm în procesul de „fascizare” al Poloniei, care se desfășoară încă din 1989. Am parcurs un drum lung în acest proces. Nu pledez pentru încrederea oarbă în autorități, dar deplâng faptul că nu mai există nicio autoritate capabilă să oprească valul crescând de rasism antirusesc. Chiar și publicații presupus a fi moderate, precum Polityka, se referă la ruși ca la „orci” și la Donbas ca la „sălbatici nebărbieriți din pădure”. Se pregătesc pogromuri, iar oricine se opune public acestei atmosfere de pogrom va fi scuipat public și deposedat de credibilitate.. Situația actuală amintește de pogromul de la Kielce, dar și de atmosfera care domnea în întreaga Europă înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, când națiunile europene așa-zis civilizate se supuneau reciproc la dezumanizare ritualică.
Francisc i-a înfuriat pe belicoși afirmând că și rușii suferă. Papa s-a bazat pe principiul umanist aparent evident care, în contextul conflictelor armate, cere acțiuni pentru a micșora numărul victimelor și suferința. Între timp, curentul dominant al Occidentului aparent civilizat susține acum în mod deschis principiul antiumanist de maximizare a numărului victimelor ruse. Nu ar trebui să fim îngrijorați de victimele ruse. Cu cât mai mare este numărul rușilor care mor, cu atât mai bine. Moartea fiecărui rus este un mic gest uman, dar un pas uriaș pentru democrație. Fiecare moarte a rușilor este sărbătorită cu bucurie și umor, iar imaginile cu ruși care mor sunt difuzate de propaganda ucraineană pentru a ne face să ne simțim mai bine și pentru a ne încuraja să luptăm pentru valorile europene.
Susținătorii principiului de maximizare a numărului de victime rusești
(prin înarmarea Ucrainei) se prefac că nu observă că punerea în aplicare a acestui principiu este același lucru cu punerea în aplicare a principiului de maximizare a victimelor ucrainene. Cu cât mai multe arme vor ajunge din Occident în Ucraina și, prin urmare, cu cât mai mult va dura acest război, cu atât mai mulți oameni vor muri, atât de partea rusă, cât și de partea ucraineană. Soldații ucraineni mor în număr mare în acest război, în ciuda a ceea ce propaganda de război atotcuprinzătoare nu reușește să dezvăluie. Singura modalitate de a proteja viețile oamenilor este ca Ucraina să își retragă trupele din Donbass și să se angajeze în discuții de pace autentice. Cineva va fi indignat: de ce ar trebui ca Ucraina să-și retragă trupele din Donbass și nu Rusia? Pentru că, dacă armata rusă se retrage brusc din Donbass, vor exista represalii masive, vânători de așa-ziși colaboratori și trădători (nu este clar unde se vor retrage armatele RPD și RPL) – pe scurt, violențele vor continua.
Nimeni din Polonia nu ar îndrăzni să spună ceva atât de evident ca, de exemplu, că orașul Mariupol a fost distrus din cauza încăpățânării fără sens a așa-numiților „apărători ai Mariupolului”. Acești apărători sunt preocupați în primul rând de a se apăra pe ei înșiși, în detrimentul orașului și al locuitorilor săi. În ciuda acestui fapt, există un cult fără noimă al eroicilor apărători ai Mariupolului, care calculează triumfător câți ruși și separatiști au ucis. Nu contează câți ucraineni au murit în acest proces; ceea ce contează este că au murit mulți ruși. Ceea ce iese în evidență aici este un dispreț detestabil față de viața umană, inclusiv față de viața ucraineană. Principiul minimizării victimelor ucrainene nu se aplică; ucrainenii trebuie să moară pentru ca să moară și mai mulți ruși. Lăudat fie Papa Francisc pentru că este singurul occidental influent care refuză să gireze această axiologie criminală.
Dragi occidentali deliranți, dacă nu vreți războaie, nu dezumanizați! Ar fi un bun început!
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume, care poate fi accesat aici: Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube.
