Jigniți, iritați și îngrijorați, protestăm 

Comunicat de presă al Federaţiei Sindicatelor Libere din România

(foto: Pixabay, CC0)

Jigniți deoarece deși am beneficiat de promisiunile autorităților cu privire la anularea  concedierilor a 228 de salariați din șantierul naval Damen Shipyards Mangalia, am aflat cu mâhnire că  au fost doar simple jocuri politice deoarece concedierea a 228 de colegi pare a fi un obiectiv pentru  conducerea Damen Shipyards Mangalia și pentru Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și  Turismului Claudiu Năsui. Este cel puțin ciudat că revoluția bunei guvernări, în opinia anumitor  guvernanți presupune concedieri colective, sărăcie și multă îngrijorare. Ne așteptam ca salvarea  României, deziderat asumat inclusiv din denumirea anumitor formațiuni politice, să demareze cu  promovarea interesului cetățenilor români și a interesului național în detrimentul companiilor  multinaționale. 

Iritați pentru că preluarea managementului șantierului naval din Mangalia de către grupul  Damen Shipyards pare să vicieze importanța și interesul cetățenilor români și pe cel al României. De la  preluarea managementului de către olandezii de la Damen, numărul salariaților a scăzut constant,  subcontractorii au devenit preferați în detrimentul salariaților iar situația comenzilor este una care nu  pune în valoare avantajele competitive de care beneficiază șantierul din Mangalia. Angajamentele inițial  asumate de către acționari au avut același statut precum promisiunile politicienilor, o poveste  frumoasă. Numărul salariaților în loc să crească, a scăzut iar compania se află într-un regres evidentsub  conducerea managerială a grupului Damen Shipyards, situație care bănuim că nu este stipulată în  contractul de asociere asumat de statul român cu grupul Damen. 

Suntem îngijorați deoarece este evidentă deteriorarea situației companiei Damen Shipyards  Mangalia, într-un context în care preocuparea Ministerului Economiei Antreprenoriatului și Turismului  pentru protejarea interesului statului român și pe cel al salariaților Damen Shipyards Mangalia este  infimă. Sprijinul absolut și nemijlocit de care conducerea Damen Shipyards Mangalia beneficiază din  partea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pentru concedierea a 228 dintre colegii  noștri probează un dezinteres major pentru salariații șantierului naval din Mangalia și pentru  comunitatea din Mangalia. Este îngrijorător că tocmai autoritățile care ar trebui să sprijine și să  contribuie la dezvoltarea forței de muncă din sectorul naval aleg să o neglijeze și să o sacrifice pentru  interese care uneori exced cadrul național. 

Jigniți, iritați și îngrijorați, PROTESTĂM în data de joi 02 SEPTEMBRIE 2021, în intervalul orar 16:30  – 18:00 în fața CASEI DE CULTURĂ din Mangalia deoarece condamnăm cu fermitate decizia de  concediere a 228 de salariați ai Damen Shipyards Mangalia, colegii noștri. 

Solicităm conducerii Damen Shipyards Mangalia și Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și  Turismului realizarea unor demersuri concrete și imediate pentru operaționalizarea următoarelor:

  1. Adoptarea unor măsuri de evitare a restructurării forței de muncă din cadrul șantierului naval  Damen Shipyards Mangalia; 
  2. Publicarea contractului de asociere între statul român și grupul Damen; 
  3. Acordarea unei priorități semnificative propriilor salariați și reducerea lucrului cu entitățile  subcontractoare; 
  4. Implicarea acționarilor societății Damen Shipyards Mangalia pentru contractarea de noi comenzi de  construcții de nave, reparații, reconversii nave pentru asigurarea frontului de lucru corespunzător  capacității de producție de care beneficiază șantierul naval din Mangalia; 
  5. Reducerea fiscalității la nivelul sectorului construcții nave în vederea asigurării unui nivel de  competitivitate adecvat realităților pieței globale dar și a unei reziliențe conforme cu provocările  societale viitoare; 
  6. Respectarea obiectivelor regăsite la nivelul contractului de management precum și a planurilor  operaționale agreate. Mai exact facem referire la angajamentul cu privire la atingerea numărului de  3.000 de salariați în cadrul Damen Shipyards Mangalia. 

Sursă: FSLR/BNS

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *