Vladimir Mitev: Speranţa este că protestele bulgare vor duce la o schimbare de jos în sus

Jurnalistul bulgar nu vede conspiraţie în spatele protestelor, ci o emoţie sinceră. Dar el este şi îngrijorat că protestele în afară de cerinţele de demisia a guvernului, ei ar putea fi direcţionate împotriva oamenilor de către tot aceea oligarhie împotriva căreia se protestează

Preşedintele Rumen Radev se afirmă în situaţia actuală, nu în ultimul rând, pentru că el reprezintă o instituţie de stat care poate canaliza numulţumirea (foto: president.bg)

Începând cu data de 9 iulie 2020 în fiecare seară în Sofia şi în marile oraşe din Bulgaria au loc proteste împotriva guvernului şi a şefului procuraturii. Protestatarii doresc ”mafia afară din stat”. Pentru a înţelege mai mult despre protestele din ţara vecină, am stat de vorba cu jurnalistul bulgar Vladimir Mitev printr-un live streaming, care poate fi vizionat aici.

Bună ziua! Astăzi vom discuta cu jurnalistul bulgar Vladimir Mitev despre protestele din Bulgaria. Se ştiu foarte puţine lucruri despre acestea în România. Pentru acest motiv am decis să discutăm cu Vladimir despre ce se întâmplă acolo, care sunt motivele de nemulţumire şi de ce au ieşit oamenii pe stradă. Vladimir, când au început protestele şi care a fost evenimentul declanşator?

Salut tuturor spectatorilor paginii noastre în limba română. Protestele din Bulgaria au apărut şi logic şi cumva surprinzător pentru că de multă vreme s-a discutat despre apatia societăţii bulgare. De mult timp nemulţumirea a fost evidentă, dar prezenţa la protestele sociale a fost scăzută. Acum, surprinzător sau nu, au ieşit zeci de mii de oameni pe străzile din Sofia şi pe cele ale marilor oraşe.

Asta s-a întâmplat poate şi pentru că treptat s-au acumulat tensiuni, poate şi din cauza evenimentelor de săptămâna trecută din Bulgaria.

Am aflat că a avut loc o percheziţie la biroul instituţiei prezidenţiale. Ce s-a întâmplat mai concret? Din câte înţeleg percheziţiile au avut loc la birourile unor apropiaţi preşedintelui din cauza suspiciunilor de corupţie…

Evenimentele sunt complexe şi cer multe explicații legate de context. Pentru români poate să fie interesant că în ultima perioadă se încearcă realizarea unei lupte anticorupţie. Dar în acelaşi timp are loc şi conflict între instituţiile de stat, între oamenii care le conduc. A fost evident că este şi un conflict între preşedintele Rumen Radev şi procurorul-şef. Evenimentul despre care vorbeşti are și el o istorie. Voi încerca să o trec în revista pe scurt.

Liderul unei formațiuni politice care se află în afara parlamentului, dar e semnificativă pentru clasa urbană de mijloc – o formaţiune care asemănă cumva cu USR-ul din România şi care se numeşte ”Da, Bulgaria”, a încercat să ajungă pe mare la plaja vilei lui Ahmed Dogan. El este liderul onorific al Mişcării pentru Dreptate şi Libertate. Acesta este cunoscut și ca partidul etnicilor turci. Acest partid este semnificativ, inclusiv pentru Delean Peevski – un oligarh de-al nostru cu influenţa în toate cercurile de putere, inclusiv cea mediatică şi cea judiciară, din care face parte. De mult timp în societate are loc o instigare împotriva lui sau în favoarea lui. Este crezut de mare parte dintre cetățeni şi este comentat în discursul public că Peevski şi Borisov, premierul bulgar, acţionează împreună cu el sau se coordonează.

Hristo Ivanov a fost prevenit de intrarea pe plaja de Serviciului Naţional de Gardă. După asta s-au reînnoit conflictele între instituţii. Borisov şi Radev s-au acuzat reciproc că îl protejează pe Ahmed Dogan şi au întrebat cine trebuie să ia decizia ca să retragă garda națională de acolo. Au crescut tensiunile şi joi a avut loc operaţiunea procuraturii.

Această operaţiune a provocat reacțiile celor care îl apară pe președintele Radev în conflictul între instituţii. Amintesc că joi la prânz sau după-amiază se discuta deja despre o ”lovitură de stat”. Este un termen foarte dur, folosit de cei care iau partea lui Radev. Presupun că această operaţiune, care nu a fost legată de corupţie, ci mai degrabă de gestionarea unor documente secrete de către unele angajaţi ale preşedinţiei, a provocat emoțiile celor care îi iau partea lui Radev.

Probabil logica lor a fost că Radev este ultima instituţie necucerită de puterea care controlează celelalte instituţii. Deja joi după-amiază a izbucnit un un protest în faţa preşedinţiei, care în zilele următoare a escaladat. A ajuns la zeci de mii de oameni, care, trebuie notat, nu sunt cu toţii obligatoriu fani ai lui Radev, dar operaţiunea procuraturii şi activitatea lui Hristo Ivanov au provocat nemulţumirea care i-a scos pe oameni pe stradă.

În stradă sunt acum grupuri foarte diverse. Mereu când se întâmplă ceva nou în societăţile noastre, ne gândim la o conspiraţie. Cine stă în spatele unor proteste? Nu pot spune că poate fi formulată o teorie a conspirației acum. Cred că la baza acestor proteste este o emoţie sinceră. Dar ceea ce va urma ar putea fi direcţionarea protestelor într-o  direcţie sau alta, dorită sau nu de protestatari.

Acum să ne înţelegem Boiko Borisov – primul ministru, este într-un conflict cu preşedintele Radev. Protestatarii de partea cui sunt în conflictul acesta?

Evident, cea mai importantă cerere sau revendicare a protestelor este demisia lui Borisov şi a lui procurorul-şef Geşev. Radev nu este ţinta protestelor. El a cerut deja demisia lui Borisov şi a lui Geşev. Dar povestea mi se pare mai complexă pentru că protestele sunt eterogene. Sunt convins că la protestele sunt oameni care nu se asociază cu Radev.

Rolul lui Radev în acest moment este că el reprezintă o instituţie de stat care poate canaliza nemulţumirea, astfel încât să nu se piardă complet încrederea în instituţiil, într-o perioadă în care încrederea în instituţiile de stat nu este prea mare.

Cum vei analiza aceste proteste ca om de stânga? Există un program sau sunt simplu o izbucnire de furie?

Eu cred că stânga în principiu pornește de la ideea de schimbare. În Bulgaria, ca şi în alte ţări din regiune, s-a construit ceea ce se numeşte în politologie “stabilocraţie”. Pentru o perioadă lungă nu se prea schimbă nimic în societatea bulgară – în plan politic, în plan social sau în plan economic. Sigur, văd că membrii stângii sunt în stradă în acest moment.

Ceea ce mă îngrijorează din punctul de vedere al cuiva care se gândeşte la schimbare, este legat de faptul că guvernul şi procuratura, care sunt acum ţinta protestelor, au făcut nişte paşi împotriva unei părţi a oligarhiei. Acești paşi pot fi criticați, dar reprezintă o încercare de corectare a unor lucruri incorecte din perioada tranziţiei în opinia unor bulgari. Unii oligarhi au fost loviţi. Acum pe lângă aceste proteste care au o energie cetăţenească sinceră, sigur oligarhii care au fost loviţi şi cei care nu fac parte din puterea actuală, vor încerca o revenire.

În acest sens, nu cred că trebuie să fiu neapărat încântat de ceea ce se întâmplă. Ceea ce este interesant este că în cercurile de stânga din Sofia, este faptul că se conturează un bloc, un spaţiu din protest anticapitalist şi de stânga. Oamenii din acest spaţiu distribuie nişte pamflete prin care promovează democraţia directă şi adunările cetăţeneşti. Ei încearcă oarecum să canalizeze energia oamenilor, aici văd un motiv de speranţă. Fiindcă de mult timp schimbarea nu este numai ajungerea la unele demisii, ci ţine cont de schimbarea unor structuri şi în alte ţări poate fi făcută şi de jos în sus.

Îţi mulţumesc, Vladimir, poate să revii cu detalii, să vedem cum evoluează situaţia. Sper să fie de interes ce discutăm aici, pentru că suntem foarte concentrați la ceea ce se întâmplă în ţările îndepărtate şi nu ne prea uităm ce se întâmplă în ţările pe lângă noi. Mulţumim, Vladimir, o zi bună!

Mulţumesc.

Proteste masive anti-corupție în Bulgaria – interviu live cu jurnalistul bulgar Vladimir Mitev

În Bulgaria au loc proteste anti-corupție. Vom discuta despre amploarea și motivele lor cu jurnalistul bulgar Vladimir Mitev

Opublikowany przez Baricada România Poniedziałek, 13 lipca 2020

Maria Cernat

Maria Cernat este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) (2001) și a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2004). În anul 2002 a absolvit studiile masterale în cadrul FJSC. Din anul 2008 este doctor în filosofie. În present este cadru didactic la Universitatea Titu Maiorescu, departamentul de Comunicare, Limbi Străine și Relații Publice și cadru didactic asociat la SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Din anul 2011 este autoare de articole publicate pe site-uri de dezbateri politice (CriticAtac.ro, Cealaltă Agendă, România Curată, Gazeta de Artă Politică, etc.).

vizualizați toate postările

1 comentarii la “Vladimir Mitev: Speranţa este că protestele bulgare vor duce la o schimbare de jos în sus

  1. In politica din Bulgaria , lucrurile par destul de complicate ,deci de urmarit evolutia situatiei de acolo…….
    Felicitari d-lui Mitev pentru acest interviu, care se dovedeste a fi un bun cunoscator si un fin analist al situatiei din Bulgaria ! .
    Felicitari deasemenea, pentru limba romana pe care o vorbeste !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *