Candidatul opoziţiei Rafał Trzaskowski are şanse reale de a-l învinge pe actualul şef de stat Andrzej Duda în cel de-al doilea tur – nu pentru că reuşeşte să propună o alternativă, ci pentru că liderii partidului ”Legea şi Dreptate” au supraestimat eficacitatea propagandei conservatoare
Primul tur al alegerilor prezidenţiale din Polonia a fost prezentat de media europene, în special de cele liberale, ca un eveniment foarte important, care va determina viitorul ţării. Chiar dacă nu există motive obiective ca să considerăm acest vot mai important decât oricare alte alegeri din ultimii ani, emoţiile jurnaliştilor provin din faptul că există o şansă reală a candidatului opoziției de a câștiga acest scrutin. În ochii lor, un asemena rezultat ar însemna întoarcerea Poloniei la cărările bătătorite, la calea ”corectă”, întoarcerea ei la familia ţărilor democratice liberale, unde status-quo-ul primează.
Nu consider că această cheie de analiză ar fi una foarte bună. Desigur, există motive pentru a susține un asemenea punct de vedere care vine în sprijinul acestei interpretări. Dar reducerea tuturor confruntărilor la o bătălie între democraţia liberală şi autoritarismul naţionalist nu ne permite să înţelegem esenţa procesului politic intern din Polonia.
Oare oamenii care au votat pentru Andrzej Duda – candidatul, sprijinit de partidul guvernamental ”Lege şi Dreptate” (LD) au făcut asta în scopul de a construi un regim dictatorial în Polonia? Evident ca nu. Iar cei care l-au votat pe Rafał Trzaskowski sunt obsedaţi de democraţia liberală? Aici răspunsul este parțial afirmativ, dar în mare parte votul lor a fost un vot de protest.
De fapt, la aceste alegeri voturile pentru cei doi candidaţi reprezintă un fel de vot de protest. Cei care l-au susţinut pe Trzaskowski evident protestă împotriva status-quo-ului nou, impus de partidul Lege şi Dreptate şi de funcţionarii săi începând cu anul 2015, atunci când partidul a câştigat alegerile parlamentare, iar Duda a devenit preşedinte. A fost momentul în care partidul ”Lege şi Dreptate” a atras votanţii cu sloganuri şi promisiuni pentru formarea unui guvern al schimbării – al schimbării ”pozitive”.
Așadar, acest partid a cucerit puterea în Polonia. Schimbarea, evident, există. În funcţia de opiniile lor, oamenii o consideră bună sau una rea. Dar, fără îndoială, schimbarea a venit şi oamenii o simt – care ar putea explica popularitatea formațiunii Legii şi Dreptate şi a candidatului ei.
În acelaşi timp opoziţia – în cea mai mare parte partidul lui Donald Tusk ”Platforma Civică”, care stă în spatele lui Trzaskowski, a realizat doar succese modeste până la prezent, pentru că se bazează pe sloganuri care privesc stoparea procesului de schimbare. Ea îşi doreşte întoarcerea la binecunoscutul status-quo-ul liberal şi neoliberal din trecut. Principala confruntare de pe scena politică poloneză este aceasta – între status-quo-ul vechi şi cel nou.
Din punctul de vedere al stângii nici regimul actual şi nici cel trecut nu sunt acceptabile. Dar trebuie înţeles că oamenii care au votat pentru Lege şi Dreptate şi Duda nu fac acest lucru pentru că ei consideră acest partid ca fiind parte din frontul european împotriva democraţiei liberale – așa cum este el etichetat de media liberale. LD şi Duda sunt votați de oameni, care se simt perdanți ai ultimelor trei decenii de tranziţie. O tranziţie, care ar trebui numită restaurarea capitalismului în forma cea mai neoliberală lui. Adevărul este că o mare parte dintre polonezi asociază aceste decenii cu căderea într-o gravă stare de deprivare materială şi cu lupta constantă pentru supravieţuire ca urmare a demantelării complete a sistemelor de asigurare socială, care au fost gestionate de Republica Populară Poloneză înainte de anul 1989.
Desigur, mulţi dintre votanţii lui Trzaskowski fac parte dintre victimele tranziţiei, dar continuă să-şi pună speranţele în lucruri în care mulţi polonezi și le puneau până într-un anumit punct – UE, creşterea economică, dezvoltarea rapidă. Toate aceste mituri ale tranziţiei, care le-au dat speranțe, prin forța propagandei cu care au fost împinse în spațiul public, că, în ciuda faptului că suferim, ne aflăm totuși pe drumul cel bun.
Cei care au votat pentru Andrzej Duda pare că fac parte dintre cei care sunt profund dezamăgiţi, cei care şi-au pierdut încrederea în instituţiile şi în sistem în general. Desigur, LD şi Duda nu sunt forțe politice care se opun cu totul sistemului. Ei sunt reprezentanţii săi. Ei sunt neo-tradiţionalişti tipici, care încearcă să salveze sistemul, dar într-un altfel – pentru că văd că neoliberalismul a falimentat la aproape toate nivelurile – economic, etic, social, că a lăsat predominant distrugeri în urma sa. Ei apelează la alegători discutând despre ”o ordine naturală” a lucrurilor, bazată pe familie, biserică, naţiune şamd.
Ei nu încearcă să schimbe sistemul radical – încearcă într-un mod foarte foarte agresiv să pună lucrurile înapoi pe vechiul făgaș. Nu este întâmplător că această imagine retrogradă este atât de atractivă pentru mulţi dintre oamenii din ţară după decadele, în care domina ideologia individualismului şi a succesului personal. Imediat după anul 1989 sloganul cel mai important a fost: ”devino bogat”. Cum vă puteţi imagina, nu cu toţii au putut să urmărească acest sfat. Se acumula un sentiment de nefericire în societate, care a sfârşit prin a se materializat în votul oferit pentru LD.
De ce tocmai acest partid? De ce atât de mulţi oameni l-au perceput ca pe o forță anti-sistem? Pentru că ea şi-a permis să distrugă unele consensuri, agreate de noua și vechea elităp la masa rotundă din 1989-1990. Un astfel de consens a fost că tranziţia nu trebuie niciodată criticată. Înainte de campania electorală care a adus LD la putere, critica tranziţiei putea fi făcută numai în periferia peisajului mediatic. Rar se vorbea despre faptul că mulţi oameni au pierdut mult în deceniile trecute. LD a îndrăznit să spună că tranziţia n-a fost una corectă şi a promis să îndrepte erorile – lucru care a atras, evident, o mare parte dintre cetățeni. Desigur, acest partid nu critică deloc capitalismul, nici se opune real modelului neoliberal. În loc să facă asta, ceea ce face este să propăvăduiască un gnosticism anticomunist, care susține faptul că, în ciuda trecerii timpului, comunismul n-a fost niciodată complet eliminat şi asta e motivul real care conduce la suferinţele oamenilor – lucru care e absurd.
Nu am nicio îndoială că majoritatea celor care îl susțin pe Trzaskowski îşi dau seamă la rândul lor că e o problemă cu tranziţia poloneză. Dar ei văd LD ca o barieră, care a oprit procesul schimbării, început în anul 1989. Ei sunt îngrijoraţi că din cauza guvernării lui LD nu vom ajunge niciodată această etapă de fericire eternă, care ne-a fost promisă acum 30 de ani.
Între aceste două tabere politice diferite nu există diferenţe programatice semnificative şi nu se poartă discuţii politice fundamentale. Iată de ce argumentele lor sunt reduse la polarizare emoţională – unii se alarmează că LD doreşte să împună dictatura fascistă şi să scoată Polonia din UE, iar ceilalţi fac multă gălăgie în jurul ideii de depravare morală liberală. Toate acestea se reduc la distincția între cei care sprijină schimbarea, propusă de LD şi cei care sunt împotriva acestei schimbări, pentru că ea opreşte reformele începute mai devreme, reforme care au debutat imediat după anul 1989. Desigur, acest tip de dezbatere este foarte util partidelor mari, pentru că le permite să joace teatru, în loc să propune ceva substanțial. Asta a fost campania electorală la alegerile prezidenţialele – un festival de posturi teatrale.
Postura adoptată de actualul președinte Duda este cea a reprezentantului omului de rând. Prima ieşire publică lui după victoria din primul tur a avut loc într-un oraş mic din Polonia Centrală, unde a pozat încadrat de localnici. Trzaskowski, la rândul său, a făcut ceva care, în opinia mea, i-a antagonizat pe mulţi polonezi. El a ales ca locul discursului său unul dintre cele mai bogate raioane din Varşovia Centrală. În trecut pe acest loc a existat o uzină care în perioada tranziţiei a fost ocupată de afacerişti în sectorul construcţiei şi a fost transformată într-o zonă rezidențială şi comercială, plină de boutique-uri, unde oamenii de rând pur și simplu nu merg
După ce s-a lămurit că intră în turul doi Trzaskowski a spus că asta creează posibilitatea pentru întoarcere pe drumul dezvoltării, democraţiei şamd. Însă el a demonstrat că nu poate propune nimic diferit decât mesajele pe care opoziţia deja le-a emis în ultimii ani.
Apelurile la întoarcerea la trecut nu sunt deloc atrăgătoare. Majoritatea oamenilor a votat pentru continuarea schimbării oferite de LD. Pentru mulţi dintre alegători, această schimbare este importantă ca urmare a respingerii unuia dintre celelalte consensuri ale tranziției – în Polonia să nu fie aplicate politici sociale substanțiale.
După anul 2015 Jarosław Kaczyński şi LD au introdus unele măsuri importante de protecție socială – alocații lunare de 500 zloty (în jur de 150 de euro) pentru fiecare copil, un salariu minim orar, reducerea vârstei de pensionare. Scopul evident al acestor măsuri a fost să flirteze cu dorințele populației, cu ideea că este nevoie de instituții de stat care să-i poată ajuta. Prin aceste mici, dar, cu siguranţă, foarte eficiente, mişcări LD a reuşit să schimbe totul. La nivel emoţional mai mulţi alegători au început să perceapă partidul ca fiind un partid care conduce în beneficiul oamenilor.
Opoziţia n-a venit în mod real cu idei noi, care să dea un răspuns sau o alternativă acestor politici sociale. În loc de asta, se vorbeşte permanent despre nevoia să ne întoarcem pe drumul democraţiei şi să oprim cucerirea instituţiilor de către LD. Chiar dacă este, fără îndoială, foarte important să avem o democraţie care funcţionează normal, mulţi oameni nu percep democraţia ca pe ceva vital. Pentru cei care trăiesc în dificultăţi financiare nu acum cum să conteze aceste aspecte imateriale. Votul pentru LD este tot un vot protestatar – împotriva regimului, impus în Polonia după anul 1989.
Aici trebuie notat faptul că în multe sensuri regimul impus de LD după anul 2015 nu doar că nu e mai bun, dar probabil este şi mai rău. Scopul de bază al oamenilor de LD este să se transforme într-o parte integrantă a elitelor, a clasei conducătoare. Ei au fost excluși din cercurile înalte în anii 90 şi au petrecut ani buni la periferia scenei politice. Ei îşi dau seamă că singurul mod în care își poti garanta loc la masa elitelor este prin respectarea emoţiilor oamenilor de rând şi prin câştigarea sprijinul lor sincer – este motivul real pentru care un guvern de dreapta cum este acesta a introdus măsur de protecției socială.
Însă ei fac tot posibilul ca să acapareze întreaga ordine instituţională a ţării în propriul beneficiu. LD încearcă să asigure, folosind toate pârghiile posibile, că, în eventualitatea în care ar pierde următoarele alegeri parlamentare sau cel de-al doilea tur al prezidenţialelor, va rămâne integrată în structurile puterii şi oamenii ei nu vor fi dați afară, cum s-a întâmplat în anii 90. Comportamentul şi cultura politică a liderilor LD sunt foarte distructive. Distrugerea sistemului judiciar, numirea unor magistraţi convenabili, ocolirea mai multor instituţii constituţionale, cucerirea media publice şi încercarea actuală de a prelua Curtea Supremă creează o atmosferă de brutalitate şi vulgaritate, cu care LD încearcă să-şi asigure propriul viitor.
Aceste procese îi îndepărtează pe mulţi oameni, inclusiv pe cei care la început au sprijinit LD – pentru că nimeni nu s-a așteptat că activiştii acestui partid să demanteleze întreaga ordine constituțională, numai ca să rămână la putere.
Contează şi faptul că, în plan internaţional, conducătorii polonezi se bazează pe relaţiile strânse cu Donald Trump şi cu administraţia lui. Asta a provocat multe critici din partea UE şi nu numai, pentru că Trump nu este felul de lider, care se bucură sau care merită prea mult respect. Criticile lui Bruxelles privind presiunea asupra sistemului judiciar sunt complet legitime, dar în opinia mea motivul adevărat pentru tensiunile între instituţiile centrale ale UE şi guvernul polonez rezidă în faptul că Varşovia caută sprijin din partea Washingtonului şi nu consideră necesar să se consulte cu UE.
Prin urmare, ca urmare a acestei ciocniri cu Bruxelles-ul pozițiile antieuropene ale partidului LD au devenit semnificativ mai importante. Partidul se bazează tot mai mult pe propaganda de instigare prin frică. Conducătorii au devenit foarte conservatori în comunicarea lor politică şi se opun deschis unor iniţiative ale lui UE, care se ţintesc la apărarea mai bună a femeilor şi a drepturilor persoanelor LGBT. LD desigur pozează şi ca partidul care nu va permite refugiaţilor din Orientul Mijlociu să distrugă cultura tradiţională poloneză
Polonezii se află într-o situaţie în care trebuie să aleagă între două formaţiuni de dreapta. Una, care încearcă să apere status-quo-ul vechi şi cealaltă care se ţinteşte la a stabili status-quo-ului nou, care, de fapt, reprezintă versiunea 2.0 a status-quo-ului vechi. La nivel fundamental nimic nu s-a schimbat. Sistemul din Polonia, care merită toate criticile la adresa sa este acelaşi ca înainte. Să nu uităm că premierul polonez este un reprezentant tipic al banksterilor – el reprezintă sectorul financiar şi interesele lui. Pe de altă parte LD nu are o voinţă sinceră de schimbare reală a sistemului, în afară de introducerea celor câteva măsuri sociale – care cum am spus deja sunt pur și simplu singurul mod de a-şi susţine popularitatea.
Conducătorii ar putea chiar să extindă politicile sociale, dacă îşi vor da seamă că instigarea la frică nu va avea un efect puternic. În prezent această propagandă poate că ar suna foarte convingător, dar pe termen lung, majoritatea alegătorilor partidului LD sunt atraşi de ideea ca statul este din nou de partea lor, că se pot baza pe el, că instituţiile şi conducătorii sunt acceptaţi aşa cum sunt fără a li se cere să devină antreprenori, să vorbească mai multe limbi străini sau să călătorească mai mult. Popularitatea LD încă se datorează activităţilor, realizate imediat după ce au venit în putere în 2015. Prin ele partidul a creat impresia că într-adevăr este partidul schimbării, care îşi realizează promisiunile electorale. Mai mulţi oameni continuă să voteze pentru LD în un semn de protest împotriva lucrurilor care s-au întâmplat în ţară după anul 1989.
Dacă LD pierde cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, asta probabil se va întâmpla pentru că a supraestimat puterea şi eficacitatea propagandei conservatoare. Înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale conducătorii au fost sursa unei propagande dură împotriva comunităţii LGBT şi împotriva tuturor ideilor progresiste, legându-le de liberalism şi la valorile străine, impuse de occident. Însă această strategie l-ar putea ajuta pe Trzaskowski – pentru că, la urma urmei, până și cetățenii care au votat pentru LD în 2015 nu sunt adepţii unei asemenea propagande fundamenaliste de dreapta. Desigur, există segmente din electorat care au sprijinit LD tocmai din acest motiv, dar ei nu sunt partea semnificativă a votanţilor. LD a ajuns prea departe cu jignirile la adresa a ceea ce este considerat ca fiind ”valori europene liberale”. Asta îi poate costa victoria la următorul tur al alegerilor.
Cel mai neplăcut aspect al acestor alegeri este faptul că alegerea este, la limită, între cele două aripi de dreaptă a elitei conducătoare. Înseamnă mult faptul că după primul tur şi Duda, şi Trzaskowski s-au mobilizat să atragă alegătorii Krzysztof Bosak – formațiune reprezentativă a coaliţiei de secte de extremă dreaptă ”Confederaţia poloneză”. Ea a obţinut 7%. Duda i-a asigurat pe alegătorii ”tineri şi radicali” ai confederiaţiei că LD sunt patrioţi şi au multe în comun cu ei, chiar dacă ei nu poate face totul atât de rapid şi uşor cum ar putea-o face ei și că, în cele din urmă, sunt pe aceeaşi parte a baricadei. Trzaskowski care de altfel spune mereu că forţele fascismului trebuie oprite a alergat să-i atragă pe alegătorii Boszak – reprezentantul cel mai apropiat de fascism, prin perspectivele economice libertariene pe care le împărtășește cu Trzaskowski.
Din păcate, în spaţiul politic polonez aproape nu există alternativă de stânga. Candidatul opoziţiei de stânga, Robert Biedron, a primit sub 3% din voturile, lucru care se datorează faptului că în loc de a încerca să atragă baza electorală lui LD, stângiştii au încercat să atragă baza opoziţiei. Ei se prezentau ca opoziţia mai bună, dar conform criteriilor impuse de dreaptă.
Stânga lui Biedron n-a formulat provocări reale la adresa politicilor LD şi n-a reuşit să emită mesaje convingătoare despre îmbunătăţirea sistemelor sociale. La fel ca ”Platforma Civică”, ei repetă mantrele privind gloria UE şi a Vestului, lucru în care rezidă slăbiciunea fundamentală – majoritatea polonezilor nu mai cred în aceste lucruri. Nu mai trăim în anul 1997. Oamenii nu mai au așteptări privind mirajul Vestului. Mai mulţi polonezi au rude sau cunoscuţi care au emigrat în Vest acum o sau două decenii şi le e clar că supravieţuirea acolo este, la fel ca și în țara lor natală, o bătălie continuă.
Din păcate, în loc să facă un bilanţ despre rezultatul din primul tur, stânga poloneză a intrat în conflicte interne – nu atât din cauza rezultatului slab al candidatului lor, cât din cauza planurilor de a-l sprijini în cel de-al doilea tur pe Duda, ca urmare politicilor sociale pe care el le propune, planuri care au intrat în coliziune cu perspectiva de a-l sprijini pe Trzaskowski datorită presupunerii că el ar apăra comunitatea LGBT. Întrebările despre drepturile omului, desigur, sunt foarte importante, dar nu se poate să fie prioritatea numărul 1, dacă doreşti să câştigi alegerile în Polonia. De fapt, faptul că LD în ultima perioadă a apelat la astfel de propaganda agresivă şi lipsită de sens pe aceste subiecte îi poate costa victoria.
Aşa că situaţia stângii din Polonia pare într-adevăr sumbră. Singurul fel de a avansa este să înceteze să se concentreze pe sine însăși şi să înceapă să dezvolte propuneri politice, care sunt atractive pentru alegători, cerând o schimbare radicală, pentru că acesta este momentul pentru radicalism. Nu în ultimul rând, stânga trebuie să dezvolte propria sa identitate, fără a ţine cont de graniţele imaginare, trasate de consensul neoliberal. Aici rezidă diferenţa de bază între dreapta şi stânga în Polonia şi nu numai acolo. Dreaptei îi e frică de postulate – reprezentanţii ei sunt gata să spună tot, care cred că i-ar atrage pe oamenii, în timp ce stângiştii se comportă mereu precum copilul cuminte din clasă. Trebuie pus capăt acestui comportament şi culturi politice pentru stânga să aibă șansa de a renaște politic.
traducere: Vladimir Mitev, editare: Maria Cernat
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Devino unul dintre ei! Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Avem nevoie de tine! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
