Ardealul furat, icoane cu doctori sau moartea politicii

Scurte considerații despre teatrul politic din spațiul public, nu de pe scenă

Ziua de 29 aprilie 2020 o să fie consemnată într-o posibilă viitoare istorie ca ziua în care teatrul politic în varianta horror a ocupat spațiul public. Totul a început cu un filmuleț electoral pentru alegerile prezidențiale din anul 2000 care îi zugrăvea pe actualul patriarh Daniel – pe atunci doar arhiepiscop – și pe eternul guvernator al Băncii Naționale a României – pe atunci candidat la președinție într-o relație de mare afecțiune. Scena părea desprinsă dintr-un film de Bunuel, inițial am crezut că e prelucrată. Apoi, președintele Jonannis s-a lansat într-un recital vadimist pozând într-un mod de un ridicol fără margini în luptătorul luminii naționale care înfiera trădărorii de neam care vor să dea Ardealul ungurilor, obsesia noastră care funcționează ca un buton declanșator de panică care nu dă niciodată greș. Răscolirea sentimentelor naționaliste a oferit tuturor oamenilor disperați de soarta tristă în care ne aflăm și economic, și medical, și social o cale prin care să-și verse nemulțumirile și suferința. Se încinseseră tastaturile de la lupta cu dușmanii care vor să ne rupă bucăți din trupul țărișoarei. Zeci de mii de comentarii au curs pe pagina președintelui arătând cât de simplu e să trezești demonii resentimentului, teama și dorința de a găsi un inamic palpabil în această luptă dramatică pe care suntem siliți să o dăm cu un virus mic, invizibil, dar atât de periculos.

”Cum să faci lucruri cu cuvinte” este un titlu al unei serii celebre de prelegeri care ne descriu aceste efecte foarte concrete și directe pe care comunicarea publică le poate declanșa la nivel social. Cuvintele au consecințe reale și aceste lupte specifice secolului XIX în care căutăm himere de tipul ”purității neamului” readuse în secolul XXI în perioadă de pandemie, dau dimensiunea totalei iresponsabilități a liderilor noștri. Și a celor care visează revenirea la imperiul de altă dată și a celor care se luptă cu ei. Dezbaterile despre autonomie trebuie purtate cu calm și înțelegere – exact ceea ce lipsește acum. Când am venit la București am întâlnit foarte mulți colegi care tunau și fulgerau împotriva ungurilor! Deodată aflam că vecinul nostru super simpatic, domnul Loțiko, așa îi spuneam noi, este un periculos, un conspiraționist care vrea să ne fure. Mă uitam uimită la ei și îi întrebam: măi băieți, dar voi ați văzut vreodată în viața voastră un ungur? Nu văzuseră, firește. Dar îi știau ei bine! Mai bine decât mine care crescusem lângă ei, cu siguranță. Întreținerea urii și demonizarea sunt rețete sigure care funcționează de mii de ani. Dacă nu sunt evreii care otrăvesc fântânile, sunt romii care fură copiii sau ungurii care fură Ardealul. Îl bagă în sac și fug cu el la celălalt domn Orban, la Victor!

Ne prăbușim economic, avem o pandemie pe cap și noi ne luptăm cu un proiect de lege care, la fel ca alte câteva sute, trece tacit de deputați doar pentru a fi trântit de senatori. Suntem ținuți ocupați cu lupte cu dușmani imaginari, ca să nu vedem dezastrul. Bun PR politic. Dezastruos pentru țară, dar bun pentru vajnicul luptător de la Cotroceni care simțea nevoia să puncteze la publicul lui Vadim Tudor lăsat neconsolat de moartea tribunului!

A doua non-temă politică majoră a zilei sunt icoanele cu medi-sfinți. Agenția de publicitate McCann advertising a plătit o cunoscută artistă să aducă un omagiu medicilor. Îmi mușc efectiv degetele ca să nu vărs pe tastatură toți nervii pe care mi-i produce acest mod de a instrumentaliza o temă dureroasă – investițiile în sănătate, statutul și obligațiile medicilor – și de a o transforma într-un circ plătit de agenția de publicitate. Regret faptul că artista a devenit paratrăsnetul urii și insultelor pe rețelele sociale. A a decontat singură o campanie susținută de McCann.

Agenția de publicitate este, oricât sclipici și-ar pune, trompeta sectorului privat și a elitelor financiare! Ea cântă oda capitalismului și a capitaliștilor care o hrănesc. Să o lase mai moale cu preocupările astea subite pentru soarta medicilor din sistemul PUBLIC, singurul care funcționează acum. La o adică ei sunt cei care se îngrașă din profiturile pe care le fac când dau reclame la medicamente și la fonduri private de asigurări de sănătate. Ei se îngrașă și prosperă când efectiv ajung să orienteze deciziile de producție de medicamente spre zonele de profit, nu spre zonele de utilitate publică.

Ce vreau să spun cu asta? Păi Wally Olins, acest guru al brandingului și publicității, o spune frumos în cartea lui ”Despre Brand”. Adică nu fac apel la gânditori de stânga. Nu. Fix eminența maronie a brandingului o explică perfect: în anii ‘70 la conducerea fabricii de automobile Volkswagen au venit oamenii de marketing, publicitate și vânzări. Figurile sobre ale inginerilor care voiau – ce naivitate – să construiască mașini pentru oameni, au fost înlocuite de unii care știau bine cum e treaba cu vânzarea și banii. La fel, în sectorul medical. De ce să facem noi medicamente anti-virale, să investim în cercetare pe medicamente care ar fi utile social, dar neprofitabile financiar, cum ne-ar spune, de pildă, Organizația Mondială a Sănătății? Ia te uită, comuniștii ăia ne zic nouă ce medicamente să producem! Păi noi o să producem Viagra, că se vinde ca pâinea caldă, deși nu rezolvă probleme de viață și de moarte. Doar nu suntem proști să vedem care sunt problemele și pericolele de sănătate grave. Ce ne pasă nouă de astea? Noi aici facem medicamente vandabile, băgăm bani grei în buzunarele firmelor de branding și publicitate și… dă-i să sune! Până se sparge toba și ajungem cu toții în șanț. Dar lasă că șefii noștri o să facă un mesaj de solidaritate de pe iahturile lor de lux să ne arate că suferă și ei!

Deci problema cu grijile subite ale agenției de publicitate față de medicii care lucrează în sectorul public de sănătate este un teatru absolut grotesc. E trist că o artistă a fost prinsă în jocul ăsta de-a lacrimile de crocodil pe umărul unui sistem la cărui distrugere ai contribuit!

Ca să nu mai vorbesc de ideea asta de martiriza o cateogie socio-profesională. Na, de la sfinții închisorilor, la sfinții spitalelor. În România e o catastrofală lipsă de discuții despre inegalitate, echitate, excluziune, sisteme publice de educație și sănătate, lipsa testelor, lipsa pregătirilor pentru pandemie. Dar e bine că avem sfinți!

Și exact când credeai că nu se poate mai rău s-au mai coborât două trepte în penibil. În primul rând BOR. Total ruptă de realitate și opunând un conservatorism cu care cu greu poate farda toată mizeria și corupția de a care a fost acuzată în ultima vreme, Biserica Ortodoxă Română și-a găsit inamicul! Da, n-ai să vezi că se luptă împotriva rasismului, că se duce în comunitățile de romi să ajute și să medieze conflictele, că face din biserici adăposturi pentru femeile și copiii care sunt acum victime ale violenței domestice mai mult decât oricând. Nu. BOR, care a devenit cea mai mare specialistă în mimarea creștinismului și transformarea lui în comunicare teatralizată, și-a găsit perechea perfectă în ipocrizia agenției de publicitate. Fac un cuplu excelent! În loc să denunțe investițiile în sănătate publică, în loc să ofere bani și să se implice în aceste grele momente de criză, BOR a găsit cu cale să atace niște creații artistice. De asta nu mai puteau trimișii lui Dumnezeu pe pământ să-și facă treaba. Că avem medi-sfinți afișați într-un oraș fantomă în care oricum nu avem voie să circulăm!

Oroarea nu se oprește însă aici. Primăria Capitalei se grăbește să anunțe că vrea medi-sfinții dați jos. Un act de cenzură foarte grav și total aberant cu care nu va face decât să ajute BOR să-și mai bată un cui în sicriu și pe noi să involuăm grav spre fundamentalisme religioase.

Dacă BOR se iluzionează vreo clipă că toți acești politicieni care se grăbesc să-i pupe pulpana sutanei au vreun alt interes decât să ajungă la electoratul sensibil la teme de acest tip ar trebui să-și verifice bine cădelnițele. Nu de alta dar să nu fi strecurat vreun cetățean pus pe șotii niște marihuana pe acolo! Nu e ca și cum nu s-a mai văzut. În plus, dacă își imaginează că tipul acesta de înfrățire cu puterea Cezarului o să-i ducă pe ei și pe credincioși mai aproape de împărăția divină înseamnă că s-a băgat și niște LSD în potir! Sau poate că doar gândesc și ei ”business”. Hai să ne bucurăm acum, să ne umflăm conturile din bani publici și să ne înfrățim cu puterea lumească căci, cine știe, poate nici nu e viață de apoi și noi am ratat ca fraierii ocazia!

În fine, acesta este tabloul unor dezbateri care n-au absolut nicio legătură cu pericolele reale care ne bat la ușă. Sunt exact genul de bătălii care transformă politica într-un teatru fără miză din care poate să rezulte cel mult ceva ură etnică și isterie xenofobă. Nu vom depăși situația în care ne aflăm prin aceste bătălii ridicole pentru momentul istoric în care ne aflăm.

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Devino unul dintre ei! Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Avem nevoie de tine! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!