AfD arată că naționalismul, pe alocuri cu accente fasciste, poate să conviețuiască foarte bine cu teorii economice și monetare liberale, dar și că un partid de dreapta, cu un program care nu conține nicio măsură de redistribuire a capitalului înspre baza piramidei sociale, poate să câștige majoritatea electoratului tocmai acolo
AfD (după denumirea germană ”Alternativ für Deutschland” – ”Alternativa pentru Germania” ), deși la nivel European și în presa internațională cu o reputație de partid de extremă dreapta, determinată în mare parte de luările sale de poziție islamofobe, naționaliste, profund ”eurosceptice”, alianțele cu partide naționaliste, ”istorice”, precum Lega Nord sau Frontul Național, legăturile „bolnăvicioase” cu Steve Bannon, este, în bună măsură, și un partid ”liberal”. Despre acest aspect se dorește a fi și articolul de față.
Acesta vrea să fie o scurtă incursiune în programul de guvernare AfD, cu accent pe aspectele economice, în special privind scheme de impozitare, teoria prețului și a banilor, rolul și interferențele statului în economia de piață, dar și cu referințe legate de politicile de securitate internațională și interesele strategice ale Germaniei.
De ce este AfD un partid liberal?
În primul rând pentru că se auto-declară ei, în mod explicit. În preambulul programului lor de guvernare se precizează de la început (mai jos textul din program tradus în română):
”Noi suntem liberali și conservatori
Noi suntem cetățeni liberi ai națiunii noastre
Noi suntem cu totul devotați democrației”
În al doilea rând pentru repetatele luări de poziție ale unor membri.
Parte dintre acestea sunt sumarizate în articolul acesta, destul de vechi, dar încă relevant, deoarece reprezintă nucleul ideologic al partidului. Este un slalom semantic printre cele două denumiri în germană ale noțiunii de liberal: freiheitlich, aparent mai autentic, mai ”german”, și liberal, mai degrabă ”importat” în germană, mai diluat de sens. Se dorește în articol și o distanțare de FDP, partidul liberal al ”middle-class”-ului (Mittelstand) german, progresist și tolerant. Liberalismul de tip ”freiheitlich”, i-ar poziționa pe AfD mai aproape de ”liberalismul conservator”, întruchipat în Austria de FPÖ (Freiheitliche Partei Österreich – partidul de extremă dreapta și ”echivalentul” AfD din Austria), și evident, mai aproape de tipul lor de electorat.
Altă luare de poziție, pe pagina oficială a filialei din Berlin, aparține lui Wolfgang Fenske, directorul bibliotecii conservatorismului din Berlin (!!), și simpatizant AfD. Argumentele sale pro-liberalism conservator sunt, pe de o parte apofantice, în sensul definirii sale ca o contra-pondere a socialismului și a oricărei forme de etatism, dar și istorice, prin comparație cu Statele Unite. Acolo, potrivit lui Fenske, noțiunea de ”conservator” este mult mai ușor asociată cu ideologia și crezul proto-părinților fondatori și a primilor coloniști din America de Nord, în timp ce în Europa cu ”establishmentul” monarhist, moștenit din Evul mediu. Sunt enunțate la pachet și argumente antropologice și sociale cu privire la ”natura umană” precum și necesitatea unei ”revoluții conservatoare”.
În altă intervenție, de data aceasta video, un vlogger german simpatizant AfD, discută cu Peter Boehringer despre ”viitorul scenei liberale”, în Germania, dar și la nivel internațional. Acest Peter Boehringer, parlamentar AfD, este un personaj cu foarte multe umbre, chiar și la nivelul AfD. Conspirativist, cunoscut pentru o serie de injurii la adresa cancelarei Angela Merkel și a fostului vice-cancelar, Sigmar Gabriel, (Merkelnutte și Sigmar Dumpfbacke Gabriel) pe care mă voi abține să le traduc, sau care s-a referit la coaliția de guvernare CDU-SPD, drept ”junta Merkel-Gabriel” sau la investirea Angelei Merkel în funcția de cancelar, în 2005, cu termenul de ”Machtergreifung” (aluzie la preluarea puterii de către naziști, în 1933), este un ”libertarian” convins. Membru al ”Friedrich von Hayek Society”, el elogiază în interviu ortodoxia monetaristă și teoriile economic-politice ale lui Ron Paul Sr., cunoscutul senator republican, fondatorul platformei LibertyReport, precum își exprimă și regretul față de ”populismul verde” și ” minciuna climatică”, indus aparent de presa mainstream din Germania. Se referă și la Partei der Vernunft, Partidul Rațiunii, ca fiind singurul partid cu adevărat liberal. Un lucru interesant de spus despre acest partid ar fi că a fost înființat în 2009, de Oliver Janich, cunoscut editorialist Focus Money, una dintre cele mai citite reviste de business din Germania, ca reacție la repetate discuții din presă și societatea civilă despre introducerea unei taxe pe emisiile de dioxid de carbon.
Să revenim la programul de guvernare.
Acesta este compus în total din 14 capitole care acoperă teme politice esențiale: democrație și reforma sistemului electoral, apartenența Germaniei la zona Euro, politică și Securitate internă și internațională, politici și reformă laborală, cultură și identitate națională, alături de educație și cercetare, imigrație, economie, digitalizare și protecția consumatorului, fiscalitate, politică energetică, de protecție a mediului și, ca ultim capitol, infrastructură, locuințe și transport.
Am menționat deja că politica AfD este deja cunoscută ca fiind profund conservatoare, naționalistă, cu accente de extremă dreapta mai ales pe partea de imigrație și identitate națională și culturală, euro-sceptică, precum și ”climato-sceptică”.
Capitolele 2, 10 și 11 constituie miezul doctrinei politico-economice AfD.
Alături de acestea mai sunt însă și alte aspecte pe care vreau să le menționez, pentru faptul că au ecouri puternice în retorica ”de dreapta” și liberală românească.
Să începem cu ele.
În primul rând ar fi critica ”lipsei de democrației” bazată pe sistemul actual electoral în Germania și pe numărul prea mare de parlamentari (din Bundestag și din parlamentele regionale, ale landurilor), exprimată la Punctul 1.5.3 din program. Statele Unite, presupusă ca fiind o democrație funcțională în acest context, este aratată drept contra-exemplu, unde numărul de aleși raportat la populația totală este mai redus (mai jos textul din program tradus în română):
Se regăsesc aici aspecte din retorica băsistă, în special din primul mandat, legată de trecerea la parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari.
Altă chestiune ar fi cea legată de securitate militară și apartenență NATO. Poziția AfD este clar pro-NATO și în favoarea alocării, indiferent de alte constrângeri bugetare, resurselor și fondurilor necesare serviciilor secrete.
Acestea sunt exact și punctele din programul de guvernare PNL (paragraful ”Măsuri prioritare pe termen scurt”), exprimat în mod public în repetate rânduri și de președintele Iohannis (mai jos textul din program tradus în română):
Aspectul privind criza locuințelor în orașele mari, unul pentru care multe partide și organizații de stânga au luptat și și-au exprimat nemulțumirea și protestul, este de asemenea adresat.
Punctul 14.7 este despre acest aspect. Pentru AfD nu este de vină alocarea și concentrarea total asimetrică a resurselor și capitalului din Germania, care a dus la depopularea unor regiuni din Germania, și supra-aglomerarea câtorva orașe, ci rigiditatea sistemului legislativ privind construcția de case.
Retorica anti-asistați social este și ea prezentă în program, însă în altă configurație, pentru că baza electorală AfD o constituie chiar oamenii cu venituri reduse sau beneficiind de ajutor social.
De aceea ea este pro-venit minim (mai jos textul din program tradus în română):
Însă categoric anti imigrație socială (mai jos textul din program tradus în română):
Este de remarcat și discriminarea între imigranții ”sub-calificați”, profitori ai sistemului social, și cei ”bine calificați”, care preferă să-și repatrieze capitalul , din cauza poverii fiscale din Germania.
Critica zonei Euro a fost unul din aspectele care le-au adus masiv voturi.
Aceasta s-a datorat în special faptului că au dat impresia că, în timp ce partidele istorice mușamalizează problema datoriilor, ei sunt printre puținele partide care spun lucrurilor ”pe față”. În acest mod, AfD a reușit să coaguleze mult din frustrarea legată de discuțiile legate de salvarea și ”bail-out”-ul unor state din Sud, în special Grecia, folosindu-se și de tipul de retorica tabloidală de tip Bild. Aceasta poate fi sumarizată prin fraza: ”o uniune monetară, precum zona Euro, nu poate să aibă alt rezultat decât pierderea sau diminuarea agoniselii germanilor, în detrimentul proastei administrări a altor state”. Evident că se trece cu vederea cât de mult a ajutat pe o anumită categorie socială zona Euro, corobrată cu reforme laborale care să frâneze creșterea salariilor în Germania.
Este însă un subiect destul de larg încât merită un articol dedicat în întregime.
Care este doctrina politico-economică AfD? (mai jos textul din program tradus în română):
”Etosul economic”AfD se revendică din proto-părinții ordoliberalismului german postbelic, artizanii sistemului economiei sociale de piață (Soziale Marktwirtschaft): Walter Eucken, Alfred Müller-Armack, printre altele autor și al unei cărți apologetice, în 1933, vizavi de politica economică nazistă, și Wilhelm Röpke.
Există mai departe și poziții, care decupate din context, s-ar potrivi foarte bine și în programul de guvernare ReNew Europe (mai jos textul din program tradus în română):
Evident că își are loc pe undeva prin program și deviza liberalistă, parcă desprinsă din ”The road to serfdom”:
”Orice formă de etatism va sfârși, mai devreme sau mai târziu în proasta alocare a resurselor și în corupție”
Ținând cont de aceste premize (enunțate mai sus, la punctul 10.4) cititorul s-ar aștepta la undă verde pentru tratate comerciale internaționale precum TTIP, CETA sau cel cu Japonia sau Coreea de Sud, așa cum se exprimă în mod clar ”colegii” lor ”liberal-progresiștii” de la FDP.
AfD le respinge însă pe motive de ”non-transparență” (mai jos textul din program tradus în română):
Capitolul 11 este dedicat chestiunilor legate de taxare, aspecte financiare și de teorie a banilor.
În toate acestea AfD are poziții profund conservator-liberale.
În special două chestiuni sunt elocvente în poziția AfD pro-capital și anti taxare progresivă: punctul 11.4 Abolirea taxei pe avere (sau pe venituri foarte mari) și punctul 11.7 Restaurarea secretizării și restricționarea accesului la datele bancare personale, măsură care în mod evident îi ajută pe cei cu venituri foarte mari.
La acestea se adaugă și punctul 11.11 despre repatrierea rezervei de aur a Germaniei, care este și chintesența politicii lor monetare și fiscal: redistribuirea averii nu ”de sus în jos”, așa cum se auto-proclamă ei în repetate rânduri, ca fiind partidul oamenilor săraci, de la baza ierarhiei sociale, ci ”din afară către Germania”.
Nu numai că avea dreptate compozitorul, producătorul și membrul ”Die Linke” Dieter Dehm, când spunea că programul AfD este pentru lobbyștii marilor corporații și pentru simpatizanții NATO, dar și pentru ”liberalismul de bun-simț”.
AfD a încearcat din răsputeri în ultimii ani să se detașeze de puseurile de extremism sau de unele simpatii viazavi de PEGIDA din interiorul partidului, și să se poziționeze ca un partid conservator-liberal care are puterea și curajul ”să spună lucrurilor pe nume”, lucruri pe care, CDU, partidul de dreapta al establishmentului, nu a putut să le spună deschis.
Există de asemenea foarte puțini bufoni sau ”populiști” în partid, cum poate este cazul la partide asemănătoare din Sudul sau Estul Europei. Majoritatea membrilor proeminenți, precum Frauke Petry (între timp ieșită din partid, exact din cauza exceselor fasciste din partid, dar cu ambiția să formeze un partid ”cu adevărat conservator-liberal”) Jörg Meuthen (actualul președinte al partidului, precum și parlamentar European), Alexander Gauland, foarte mulți ani membru CDU, în momentul de față președinte de onoare AfD, suntem oameni din anturajul academic deținători de titlul de doctori. Să nu mai spunem de fondatorul partidului Bernd Lucke, simpatizant CDU și al liberalilor de la FDP în tinerețe, care este profesor de macro-economie la Hamburg și care, culmea, și-a dat demisia din AfD, și a înființat un nou partid LKR (Partidul Reformatorilor Liberal-Conservatori).
AfD este dovada vie a faptului că naționalismul, pe alocuri cu accente fasciste, poate să conviețuiască foarte bine cu teorii economice și monetare liberale, dar și că un partid de dreapta, cu un program care nu conține nicio măsură de redistribuire a capitalului înspre baza piramidei sociale, poate să câștige majoritatea electoratului tocmai acolo.
