Pauperitatea fiscală a României – țară bogată cu buzunarele goale!

Reportaj de la lansarea raportului realizat de Cornel Ban şi de Alexandra Rusu despre starea fiscală a României

Pe data de 16 ianuarie 2020, Fundația Friedrich Ebert a lansat studiul realizat de Cornel Ban și Alexandra Rusu Pauperitatea Fiscală a României – Ce o explică și ce se (mai) poate face. 

Studiul reprezintă efortul de a sistematiza multe dintre discuțiile recente avute cu privire la cauzele și sursele veniturilor scăzute la bugetul de stat. Pauperizarea fiscală reprezintă ideea potrivit căreia țara noastră nu este săracă, ci este sărăcită de o proastă colectare a taxelor. Studiul pornește de la afirmația potrivit căreia sursa principală a alocărilor bugetare scăzute la educație și sănătate nu este de găsit în alocările prea mari către instituțiile de forță, ci în slaba colectare a taxelor și impozitelor în genere. În opinia autorilor, chiar și o mică îmbunătățire în acest sens ne-ar putea conduce către o alocare de 6% din PIB către educație fără probleme. Sigur, e de discutat în ce măsură mai mulți bani ar rezolva problema care ține până la urmă de o viziune politică. E legitim să ne întrebăm dacă nu cumva toți banii colectați suplimentar tot spre apărare și securitate ar merge, date fiind considerente care nu țin de logica economică. Dar ipoteza este foarte tentantă.

Studiul este important pentru că se luptă cu câteva dintre locurile comune. Astfel:

• România nu este o țară care ”sufocă” economia prin taxare. România taxează conform piramidei inversate: îi taxează puternic pe cei care muncesc și pe cei care consumă;
• România nu e o țară săracă unde ne pregătim să stingem lumina. România a ajuns de la un nivel al PIB-ului de doar 39 de miliarde de dolari în 1999 la 239 de miliarde de dolari în 2019;
• România nu taxează eficient nici companiile multinaționale (CMN), nici persoanele foarte bogate, nici marii proprietari, nici veniturile speculative; 
• România nu câștigă prin relaxări fiscale oferite la vârf, lucru care nu reiese direct din studiul de față, ci din alte studii pe termen lung care arată că scutirea de impozite și taxe la vârf, nu duce la progres economic; Chiar măsurile de impozitare progresivă valabile până în 2005 și înlocuirea lor cu cota unică nu au condus la progres;
• România nu pierde baza de impozitare – suma de bani din care se percep procentual taxe și impozite – în principal prin paradisuri fiscale. Ea pierde și prin sistemul paradisurilor fiscale, dar pierde în mod deosebit prin practicarea de către CMN a ceea ce se numește revoltător de eufemistic ”planificare fiscală”. Este vorba despre ceea ce în termeni populari numim ”sifonare legală”. Adică, marile companii mută banii între diversele sucursale pe care le au sau între diversele firme deținute de aceeași proprietari prin diverse mecanisme pe care le pun la punct cu cele mai mari cinci firme de contabilitate la nivel mondial (The Big 5, cum sunt ele numite). Concret, o companie multinațională care realizează mari profituri începe să cumpere diverse servicii sau bunuri la prețuri mult umflate de la o altă filială sau firmă din același conglomerat.
• ANAF-ul pare doar o sperietoare. În esență este o instituție care are mare nevoie de digitizare, de angajări de personal ultracalificat, de un departament de cercetare bine pus la punct, de schimburi și asistență din partea țărilor care au reușit să lupte cu evaziunea fiscală a marilor companii;
• La capitolul colectare și digitizare stăm mai prost decât țara vecină, Bulgaria. Deși Bulgaria a trecut printr-un episod tragi-comic în care datele personale a 5.1 milioane de plătitori de taxe au fost furate de la echivalentul bulgar al ANAF-ului românesc, se pare că reușește să colecteze mai bine de la cei care se află în vârful ierarhiei veniturilor.
• România a progresat mult din punctul de vedere al creșterii PIB-ului, dar a regresat la fel de mult în ceea ce privește colectarea taxelor și impozitelor;
• Mutarea contribuțiilor sociale la salariat cu reținerea la sursă a contribuit semnificativ la creșterea veniturilor la buget.
• Ar fi necesară digitizarea și transparentizarea datelor furnizate atât de ANAF cât și de CMN. Astfel, ar fi de interes public câte filiale au, unde anume, cine sunt acționarii, cât profit fac în fiecare dintre acele filiale.
• Raportul prezintă și o sinteză a măsurilor de relaxare fiscală de care a beneficiat capitalul: capitalul a beneficiat de o întreagă rafală de relaxări fiscale: s-au dat scutiri la câștigurile de capital realizate de nerezidenți, scăderi semnificative aplicate impozitulului pe dividende pentru toți acționarii (de la 16 la sută la 5 la sută), dar și impozitelor pe clădirile rezidențiale ale societăților comerciale. Au mai venit deduceri pentru investiții în active, scutire de impozit pentru profitul reinvestit, precum și scutiri privind plata obligatorie a contribuției de sănătate pentru persoanele care obțin venituri din investiții (dividende, dobânzi). Impozitele pe capital percepute la valoarea netă sau la valoarea activelor deținute sau transferate sub formă de moșteniri sau cadouri sunt în general la un nivel redus la nivelul UE (în medie 0,3 la sută din PIB), dar sunt inexistente în țările baltice și în România.

În esență, cu cadouri inexplicabil de mari față de cei aflați în vârful ierarhiei veniturilor, cu o taxare puternică a muncii și a consumului și cu un ANAF anemic, anchilozat și lipsit de resursele umane și materiale de a se lupta cu companii tot mai mari și mai abile în privința sifonărilor legale, România nu e o țară săracă, ci sărăcită. Recomandările raportului nu au cum să nu meargă în direcția unor reforme fiscale de profunzime, mai ales în ceea ce privește ANAF-ul care trebuie să devină din instituția ponosită în care zac kafkian maldăre de dosare ce se ridică până în tavan o birocrație modernă și performantă demnă să colecteze taxele și impozitele într-un mod profesionist și eficient.

Prezentarea lui Cornel Ban a provocat discuţii aprinse care au durat mai bine de o oră şi jumătate. Comentariile sau întrebările au fost lansate de politologi, economişti, jurnalişti, specialişti de finanțe, politicieni. Unii dintre vorbitori au atras atenția asupra problemelor pe care o reformă fiscală de profunzime le-ar antrena. De exemplu, s-a semnalat faptul că agenţii ANAF se confruntă adesea cu violenţa şi sunt demoralizaţi în exercitarea profesiei lor. Alţi vorbitori au subliniat constatările privind succesele fiscale ale Bulgariei, Poloniei şi ale altor ţări din regiune, aducând în discuție detalii interesante, cum ar fi de pildă faptul că în țara vecină până și automatele de cafea sunt conectate la ANAF-ul bulgăresc (NAP). N-au lipsit şi luările de poziție în care s-au exprimat îndoieli cu privire la cele afirmate de Cornel Ban – oare nu e posibil să acceptăm ideea că neimpozitând dur, România a încurajat capitalul, lucru care ar putea fi considerat ca ceva pozitiv şi oare n-ar trebui să ne comparăm cu Germania şi nu cu ţările din Europa Centrală şi de Est. .

Publicul a mai discutat despre problema principalei surse de venit la bugetul de stat. În opinia unui vorbitor economia subterană a României este uriaşă şi ea s-ar putea ridica la până la 58 miliarde de euro conform studiilor experţilor. De asemenea, o altă problemă adusă în discuție a fost legată de faptul că ANAF-ul şi resursele umane de care dispune sunt organizate într-un mod ineficient. Mai multe opinii s-au axat pe direcţia întăriri capacității ANAF-ului de analiza preţurile de transfer (în interiorul companiilor şi între companii cu același proprietar) şi nevoia de întărire a acestei capacități. 

În opinia economistului Daniel Dăianu de la Banca  Naţională a României, în țara noastră există într-adevăr o problemă cu veniturile bugetare scăzute. Exemple de reformă fiscală de succes pot fi găsite în zona Europei de Est. Dar deciziile de reforme nu se iau în spațiul public, ci sunt validate de economiști şi de parlament. Dăianu crede că digitalizarea sistemului fiscal este absolut necesară şi înseamnă o transparentizare a economiei. ”Dar asta nu se doreşte”, admite Dăianu. ”Trebuie să avem resurse autohtone”, mai adăugă el, considerând că România are o slăbiciune aproape naturală în ceea ce privește elitele.

”În Danemarca presiunea făcută asupra statului de a digitaliza (sistemul fiscal) vine de la sindicate. Multe dintre multinaţionale au filiale, firme de contabilitate internaţionale”, a explicat Cornel Ban. În opinia lui administrația fiscală nu poate rezista în fața tuturor acestor strategii ale corporaţiilor fără o digitalizare masivă. Deci în România este nevoie în continuare de măsuri curajoase de informatizare digitală. 

În această ordine de idei merită notat că în anul 2020 pentru prima data NAP (ANAF-ul bulgăresc) promite că cetăţenii bulgari vor avea posibilitatea să vadă declaraţiile fiscale online completate ”automat” de către NAP şi vor putea, de asemenea, după verificare să le trimită către NAP fără nevoia de a strânge note fiscale de serviciu de la fiecare plătitor cum se făcea până acum. Dar NAP este şi un exemplu negativ în digitalizarea informațiilor fiscale – în vara anului 2019 s-a stabilit că datele personale ale 5,1 milioane de cetăţeni bulgari au fost furate după ce sistemul online lui NAP a fost atacat de hackeri. 

Fiind profesor la Şcoala de Afaceri din Copenhaga, Cornel Ban cunoaşte situaţia din Nordul Europei şi recunoaşte că acolo se realizează strategiile politicii industriale și fiscale prin unelte diferite. De exemplu, Germania are bancă de stat pentru investiţii în acest sector. Din prezentarea sa reiese că el ar dori să vadă ceva similar şi în România – entităţi prin care statul român ar putea interveni în economie pentru a sprijini industrializarea şi dezvoltarea ţarii. El a mai notat că Cehia are 26% impozit la profit. Asta înseamnă că această țară colectează mult mai mult decât Bulgaria. Iar Cehia este de asemenea o mare exportatoare de mărfuri. Deci există cu siguranță exemple de bune practici în domeniul industrial și fiscal în Europa Centrală.

Raportul lui Cornel Ban şi Alexandra Rusu se ocupă şi de impozitarea la vârful piramidei adică de impozitarea primelor 100 de companii. Un jurnalist a notat că România ar avea economie socialistă, fiindcă mai multe sectoare economice precum energia sunt reprezentate de întreprinderi cu capital de stat, provenite din străinătate. Comentariul lui Ban a fost scurt – ceea ce e valabil pentru multinaţionalele private în termeni de comportament fiscal în România, este în vigoare şi pentru multinaţionalele de stat.  

Sorin Pîslaru de la Ziarul Financiar a avut o discuţie mai lungă cu Cornel Ban, întrebându-l dacă nu e bine că prin reducerea taxelor România a stimulat capitalul, ţinând veniturile bugetare la aproape acelaşi nivel ca procent din PIB în ultimii ani. Mai mult Pîslaru a pus şi întrebarea de ce nu se face o comparatie cu Germania în termenii procentelor diferitelor taxe în PIB.

Cornel Ban a notat că în ultimii ani România şi-a redus semnificativ veniturile fiscale, crescând în acelaşi timp veniturile nefiscale. Deci, rămâne necesară o reformă fiscală. Cât despre Germania, într-adevăr nu este făcută în studiul prezentat o asemenea comparaţie prin date, dar România este mult mai asemănătoare economic  cu ţări precum Polonia, Ungaria sau Bulgaria şi nu atât de mult cu Germania. 

”Lumea s-ar putea ridica împotriva reformei impozitării (adiţionale a) proprietăţii de imobile”, a spus politologul Sorin Ioniţă de la Expert Forum, notând că românii sunt un popor de proprietari – mai mult de 90% dintre locuinţele sunt proprietate privată. Asta nu înseamnă automat că 90% dintre românii sunt proprietari şi presupune mai degrabă un anumit nivel ridicat de supraaglomerare, a notat Victoria Stoiciu de la Fundaţia Friedrich Ebert. Ioniţă crede totuși că românii declară unele lucruri de principiu, când sunt întrebați despre direcţii generale de reformă, dar când o modificare ajunge sau loveşte interesele lor imediate apare o reacție de rezistenţă. 

În orice caz succesul unei potențiale reforme depinde şi de gradul de conformare a populaţiei la măsurile propuse.

În această discuţie s-a încadrat şi Ruxandra Ivan de la Universitatea din Bucureşti. În opinia ei, poate fi realizat un consens social privind măsurile de impozitare propuse de ANAF. Problema este că niciunul dintre grupurile relevante nu este interesat să promoveze aceste politici. ”Avem politici care folosesc statul slab şi subimpozitarea pentru avantajarea clienţilor şi sponsorilor lor, avem elite economice care profită de asta şi avem clase sociale care sunt singurele interesate de aprobarea acestor măsuri, dar vocea lor nu se aude. Ce mecanisme putem identifica pentru a presa politicienii sa adopte aceste măsuri?”, a întrebat Ruxandra Ivan retoric. 

Răspunsurile lui Cornel Ban în principiu au fost scurte şi ţintite. În opinia sa în România este aproape zero şansa ca o alianţă de stânga să ajungă la putere şi să aplice asemenea modificări. În acest context au luat poziţii şi unii politicieni.

Radu Ştefan Oprea, senator din PSD, a notat că în România nu se prea discută despre impozitare progresivă (”cu excepţia emisiunii Decodor lui Costi Rogozanu”). În acest sens discuţia, organizată de Fundaţia Friedrich Ebert e binevenită din punctul de vedere al senatorului.

S-ar putea depăşi nivelul de discuţii teoretice şi s-ar putea realiza un proiect legislativ în sensul reîntoarcerii la impozitarea progresivă? În acest sens a vorbit Adrian Dohotaru, deputat independent din Cluj Napoca. El a notat că ideea de impozitare progresivă ar putea fi o idee care să unească diferitele forţe de stânga, însă între ele există o stare de competiţie şi multe orgolii. Dohotaru a citat opinii din diferitele cercuri politice de stânga care spuneau că dacă o asemenea idee vine de la PSD, cei de la Pro România nu o pot sprijini. Dacă o lansează voci independente sau partidele neparlamentare de tipul Demos, celelalte forțe politice nu se simt datoare să o susțină. 

Remarcile lui Dohotaru sunt importante în contextul politic actual din România, când se conturează un guvern de coaliţie al dreptei (PNL, USR, Plus) în anul 2020 după alegerile parlamentare – fie cele anticipate sau cele la termen. Dacă România a intrat într-o nouă epocă a dominației politice a forțelor de dreaptai, stânga ar putea fi nevoită să se gândească la o regrupare şi la schimbări. 

Discuţia s-a încheiat cu concluzia Victoriei Stoiciu care a subliniat că discuţiile au fost bune şi necesare. Anul 2020 probabil va fi un an în care se va mai vorbi despre reformă fiscală şi e important că s-au auzit și voci diferite la evenimentul organizat de FES.