După ce economia vecinilor a crescut cu 8,8% în trimestrul al treilea, Camera Economică Bulgară a ieşit public cu un document şi explicaţii despre secretul succesulul vecinilor. Însă tezele experţilor bulgari le-ar surprinde pe colegii lor din România
Timp de peste zece ani mediile româneşti şi bulgăreşti sunt tentate să compare economiile ambelor ţări. Motivul este simplu – economiile şi societăţile lor sunt comparabile în dimensiuni diferite. România şi Bulgaria nu vor deveni niciodată ca Germania şi comparaţia cu ea nu le poate face decât constant nemulţumite. Dar atunci când ţara vecină reprezintă un reper putem înţelege relativ bine în ce direcţie ne îndreptăm şi ce realizăm.
România şi Bulgaria sunt ”în aceeaşi barcă”. Conşitentizarea acestui fapt este primul pas spre cunoaşterea unde ne aflăm în schimbul economic global. Dacă ne uităm la vecini, vom observa similitudini, însă pe fundalul lor apar şi unele diferenţe. Modelul economic în ambele ţări este foarte asemănator: taxe directe reduse pentru capital, venituri mici, dependenţă de investiţiile străine şi protecţie redusă a muncii. Investitorii străini în băncile, minele, distribuţia de energie electrică din România şi Bulgaria sunt aceiaşi, sau provin din aceleaşi ţări. Nu e de mirare şi că managerii companiilor străine adesea răspund pentru o regiune care cuprinde ambele ţări, şi uneori mai cuprinde şi Republica Moldova, sau vreo altă ţară vecină.
Toate acestea fac de înţeles gândul obsedant că vecinul reuşeşte mai mult în construirea viitorului capitalist luminos. În Bulgaria românii în ultimă perioadă sunt consideraţi un popor de nota 10, în primul rând pentru că bulgarii de dreaptă îşi văd visele realizate la vecini: lupta împotriva corupţiei îi dă afară din politică pe dinozaurii tranziţiei, creşterea economică este una dintre cele mai mari din UE, în oraşe este formată o clasa de mijloc puternică care se simte lider în modernizarea ţării.
La noi asta poate fi surpzinzator, dar pentru multă lume în România, noi bulgarii de asemenea putem fi un exemplu de urmat. La nord de Dunare se vorbeşte mereu cum în Bulgaria sunt construite mai mulţi kilometri de autostrăzi, cum metroul din Sofia se construieşte rapid şi cu succes, pe când în Bucureşti de ani de zile nu s-a deschis nici o nouă staţie de metrou, cum turismul bulgăresc este de invidiat.
Chiar se dovedeşte că unii români au o simpatie timidă pentru Bulgaria. Există opinia că în Bulgaria interesele naţionale în economie sunt mai bine apărate în comparaţie cu cele ale capitalului internaţional. Site-ul ”Monitor Social”, care prezintă informaţii despre indicatorii sociali din România, Bulgaria şi Germania dezvăluie că în Bulgaria săracii trăiesc ceva mai bine decât săracii din România. Probabil aceste opinii pot fi puse la îndoială, însă tendinţa contează – de fiecare parte a graniţei să căutăm ”salvare” şi inspiraţie în imaginea oglindă a vecinului.
În acest context în noiembrie 2017 Camera Economică Bulgară a decis să contribuie la dezbaterile pentru reformele economice şi sociale din Bulgaria, rezumându-le pe câţiva indicatori statistici din Eurostat. În documentul camerei, distribuit pe site-ul ei şi pe media Investor.bg România a apărut ca un exemplu în multe categorii. Creşterea economică uriaşă în trimestrul al treilea al anului 2017 – 8,8%, un şomaj de doar 5,9%, investiţii de 22,7% din PIB în 2016, PIB/locuitor (paritatea puterii de cumpărare) de 59% din cifra medie europeană au arătat că românii sunt deja pe autostradă bunăstării europene. Indicatorii analogici pentru Bulgaria au fost creştere în trimestrul al treilea de 3,9%, şomaj de 7,6% pentru anul 2016, investiţii de 18,6% din PIB în 2016 şi PIB/locuitor (paritatea puterii de cumpărare) de 49% din cifra medie europeană (în timp ce ambele ţări încep de la nivelul de aproximativ de 41% în anul 2007). Imaginea în intregime a rezonat cu senzaţia multor bulgarii că ţara, în afară de Sofia şi de încă câteva oraşe mari nu se dezvoltă, iar poporul plăteşte preţul pentru modelul greşit.
În document există şi o comparaţie după care venitul anual net pe cap de locuitor în Bulgaria în 2015 a fost mai mic decât cel din România cu doar 6%, în timp ce în 2007 diferenţa era de 17,7%. Asta ar putea să surprindă pe fundalul statisticei precedente – se pare că rămânem în urmă, dar nu de tot. Însă sugestia este că indicatorii macroeconomici din Bulgaria s-ar putea să fie mai proşti, însă veniturile la noi cresc mai mult decât mărirea din România, aşa că bulgarii ar trebui să fie mulţumiţi şi nu ceară să obţină mai mult de angajatori.
Însă ale cui venituri cresc? Cine beneficiază de creşterea economică şi cine – nu? De ce statistica arată visuri realizate, în timp ce în mulţi oameni din ambele ţări trăiesc de la salariu până la salariu şi se roagă să nu se îmbolnăvească?
Compararea unor indicatori fără a se înţelege contextul pe care îl reflectă, ar putea duce la rătăcire în lumea oglindă a comensurabilităţii. Iată de ce comentarul documentului Camerei Economice Bulgare, făcut de vicepreşedintele ei Dimităr Brancov în interviul lui pentru televiziunea Bloomberg Bulgaria din 29 noiembrie 2017 merită să fie analizat mai atent. În expunerea sa el a menţionat ca elemente puternice ale modelului român reformele din legislaţia muncii, realizate după începutul crizei economice, cursul valutar flexibil, competenţa instituţiilor financiare şi atragerea investiţiilor străine. Puse în contextul românesc fiecare dintre aceste avantaje pare altfel.
Modificările în legislaţia muncii din 2011, au fost realizate sub presiune FMI, după ce România a fost nevoită să ia credite de 20 miliarde de euro de la câteva instituţii financiare occidentale. Aceste reforme slăbesc puternic sindicatele, introducând noţiune de aşa-numiţii ”reprezentanţi ai lucrătorilor” – o structură cu posibilităţi reduse de a-i apăra pe muncitorii în relaţiile lor cu angajatorii. Astfel reformele au adus o lovitură grea dialogului social, de la care la nord de Dunăre încă nu-şi pot reveni, ceea ce măreşte enorm greutatea capitalului în relaţiile economice în detrimentul angajaţilor.
După părerea expertului social şi economic român Ştefan Guga creşterea economică excelentă din România astăzi s-ar fi întâmplat şi fără reformele din legislaţiei muncii, pentru că aceste motivele creşterii sunt în altă parte: în succesele sectorului economic orientat spre export, care se bazează pe investiţiile şi pieţele străine. În acelaşi timp creşterea PIB-ului nu înseamnă automat creştere a bunăstării întregii societăţi sau servicii publice mai bune.
Trebuie să reamintim, că în România de fapt există doua economii separate. Una are proprietari străini şi depinde de investiţiile şi pieţele străine, iar cealaltă – cea autohtonă, care de la intrarea în UE şi pănă în prezent scade ca pondere în economia naţională faţă de companiile străine. După un studiu al experţilor de la Banca Naţională a României, Florin Dragu şi Adrian Costeiu, care se ocupă cu perioadă 1994-2014, companiile cu capital autohton de regulă îşi realizează activitatea economică cu alte companii cu capital autohton, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru cele cu capital străin. Ambii analizatori conlcud că în perioadă menţionată doar 7% din companiile cu capital naţional au realizat 50% din cifra de afaceri în relaţiile între business-ul autohton şi cel străin, bazat în România.
Aceste două economii paralele au o dinamică diferită. Sectorul cu proprietari străini în economia românească vine cu tehnologii şi pieţe dezvoltate şi foloseşte mâna de lucru ieftină a românilor, îmbinată cu taxele directe reduse asupra capitalului. Este un sector orientat spre export şi orientarea lui spre afară i-a permis să crească mult în cei zece ani după întarea în UE. Încă în anul 2015 ponderea lui din cifra de afaceri a întregii economii a fost mai mare decât ponderea sectorului cu proprietari români.
După datele din 2015 în România au existat 22 146 companii exportatoare care au vândut în străinatate bunuri de 54,6 miliarde de euro. Primele 500 dintre ele realizează 74% din acest export. Ponderea companiilor române în aceste top 500 a fost doar de 10-12%.
Acesta este sectorul din economie care aduce creşterea economică uriaşă a ţării. Sectorul capitalului autohton de regulă depinde mai mult de căutarea internă, care a fost stimulată în ultimii ani prin introducerea unei cote reduse de TVA pentru hrana de 9%. Consumul intern a dus împreună cu creşterea sa şi la import ridicat şi la deficit comercial. Încercările de a acorda preferinţe fiscale unor categorii de cetăţeni, împreună cu creşterea salariilor din sectorul de stat a dus la o situaţie în care Comisia Europeană crede că în 2018 România va avea un deficit bugetar de 3,9% din PIB – peste graniţă de 3% din PIB. Cu această ocazie într-un interviu acordat blogului expertului economic român Radu Soviani, eurocomisarul în problemele euro-ului şi dialogului social Valdis Dombrovskis a spus că Bulgaria a avansat ”considerabil” în privinţa aderării la eurozona şi că România rămâne în urmă. În mijlocul lui decembrie 2017 guvernul român a dezvăluit intenţii de a lua un credit de 8 miliarde de euro, care va fi folosit în urmatorii 2 ani pentru umplerea găurilor din budget.
Chiar dacă în Bulgaria există progres, el rămâne limitat la anumite sectoare şi regiuni geografice. Aderarea la eurozonă ar putea deveni un stimulent pentru realizarea de reforme prin care economia şi societatea bulgără să se modernizeze, cum a scris economistul Dimităr Săbev. Însă un astfel de plan de modernizare nu se întrevede la orizon. Se pare că guvernul bulgar îşi doreşte să intre în eurozonă aşa cum a intrat în UE acum zece ani – după aranjamente prin culise, obedienţă în faţa Bruxelles-ului şi fără realizarea unor schimbări sociale importante.
Instituţiile financiare române nu sunt văzute de vecinii din nord ca unele deosebit de competente. Cum scrie economistul român Cornel Ban – profesor la Universitatea din Boston, instituţiile financare din România s-au dovedit promontoriul cel mai important prin care criza mondială economică a intrat în ţară la sfârşitul primului deceniu al secolului XXI. Aşa că competenţa lor trebuie privită cu îndoială, indiferent de aureola de expertă care există în jurul Băncii Naţionale a României.
România poate să nu fie într-un consiliu montear ca Bulgaria, însă ultimă devalorizare importantă a cursului ei de schimb valutar euro a fost în anul 2008. În ultimii ani cursul valutar a fost relativ constant când e vorba de euro, aşa că deja aproape 10 ani ţara n-a primit avantajul competitiv prin devalorizarea leului. Abia în toamna aceasta cursul a scăzut puţin şi a ajuns la 4,6 lei pentru euro, însă chiar şi această devalorizare nu pare atât de importantă. De fapt timp de mulţi ani Banca Naţională a României a întreţinut un curs stabil în privinţa euro-ului ca şi cum leul este fixat către moneda europeană.
România într-adevăr atrage mai multe investiţii străine decât Bulgaria (70,11 miliarde de euro în comparaţie cu 23,5 miliarde de euro până la 31 decembrie 2016), dar o parte din explicaţie este ascunsă nu doar în dimensiunile mai mari ale ţării, ci şi în abundenţa resurselor naturale. Ele atrag ca un magnet unele interese străine mai puternice. Însă la vecini în afară de deschiderea către străini există şi îngrijorare că interesele economice străine sunt protejate prea bine de statul român, în timp ce oamenii nu simt în preţul carburanţilor sau în alte privinţe abundenţa resurselor naturale ale ţării.
Ştefan Guga mai adaugă că în ultimii ani în România nu cresc doar salariile, dar împreuna cu aceasta se iau şi anumite măsuri fiscale aşa că cheltuielile muncii să nu crească. Un exemplu în această privinţă este saga cu transferul poverii plăţii contribuţiilor sociale de la angajatori la angajaţi. Începând cu 1 ianuarie 2018, în România angajaţii vor plati cea mai mare din contribuţiile sociale. Astfel, indiferent de creşterea salariului minim la 1900 de lei, şi de reducerea taxei asupra veniturilor, unele categorii de angajaţi vor primi salarii nete mai mici, iar la alţii creşterea veniturilor va fi una simbolică. Împreună cu creşterea economică uriaşă în România mulţi se plâng că angajatul român devine tot mai mult un sclav al capitalului.
Cât despre perspectivele în faţa economiei române, după părerea lui Guga, în cazul cel mai bun ţara va cade în ”capcana veniturilor medii”, în care creşterea economică şi creşterea bunăstării vor fi limitate de imposibilitatea de a se depăşi modelul dezvoltării, bazat pe cheltuieli mici şi mijlocii pentru forţa de muncă. Expertul crede că şi chiar în acest moment – indiferent de datele statistice bune, nu se poate vorbi de reducerea trainică şi pe termen lung în decalajele în veniturile şi dezvoltarea între ţările occidentale şi ţări ca România şi Bulgaria.
Se caută alternative ale modelului economic actual de dumping social din România şi care ar putea fi ele? O alternativă deseori formulată mediatic este trecerea la o politică ”de dezvoltare” care să transforme structural economia îndreptând-o către producţia bunurilor şi serviciilor cu valoare adăugată mare şi care ar putea asigura venituri mai mari către buget şi o distribuire mai uniformă a veniturilor între capital şi muncă. După părerea lui Guga această viziune înclude ”servicii publice funcționale, cuprinzătoare și disponibile pentru cât mai mulți oameni etc. În ce măsură este un asemenea scenariu viabil din punct de vedere politic în contextul de față este însă cel puțin neclar”. Acest fel de dezvoltare ar însemna alte balanţe între subiectele economice din ţara şi în afară ei. După părerea lui Guga deocandată asta este o utopie.
Surprinzător sau nu, modelul economic românesc nu diferă prea mult de cel bulgăresc. De ani de zile însă ceea ce se întâmplă la vecini este folosit în scopuri politice în viaţa societală din Bulgaria. Cunoaşterea contextului românesc şi a opiniilor autentice din România ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine realităţiile politico-economice bulgăreşti. S-ar putea întâmplă că dorind un model ”mai românesc”, să obţinem în sfârşit un model ”mai bulgăresc”.
