Țara Moartă: Farsa ”Revoluționară” ca expresie a realității

Filmul lui Radu Jude este un exercițiu de deconstrucție a perioadei dintre cele două răboaie mondiale

Evrei deportaţi în Transnistria sub supravegherea unui soldat român (foto: Bundesarchiv, B 145 Bild-F016206-0003 / CC-BY-SA 3.0)

Motto: Sunt un ovrei. N-are ovreiul ochi? N-are ovreiul mâini, organe, mădulare, simțuri, afecțiuni, patimi? Nu e hrănit cu aceeași hrană, rănit cu aceleași arme, supus acelorași boli, vindecat prin aceleași leacuri, încălzit și răcorit prin aceiași vară și iarnă, ca și creștinul? Dacă ne înțepați, nu sângerăm? Dacă ne gâdilați, nu râdem? Dacă ne otrăviți, nu murim? Și dacă ne necinstiți, să nu ne răzbunăm? /Monologul lui Shylock[i].

 

Așa (ne)a fost scris

Imediat după căderea comunismului, Editura Politică, privatizată Humanitas, a început să publice cărțile interzise în anii comunismului. Pe bandă rulantă au re-apărut în prim-plan corifeii interbelicului, ʻCriterionʼ boys. În tiraje mari, cu vânzări pe măsură, publicul cititor s-a putut delecta cu Noica, Cioran, Vulcănescu, Nae Ionescu (mentorul generației de la ʻCriterionʼ). Brusc, în jurul interbelicului (demonizat de comuniști) s-au țesut tot felul de povești miraculoase: Calea Victoriei mitică, Corso-ul de senzație, intelectualii rafinați, polemicile culturale, Micul Paris, tot atâtea etichete cu un unic sens: interbelicul românesc = vârsta de aur a României.

Nu conta că Eugen Ionescu (un alt publicat și adulat), într-o scrisoare către Tudor Vianu – datată 19 septembrie 1945[ii] – îi portretiza extrem de dur pe tinerii teribiliști de atunci: bezmetici, nenorociți, licheaua Paul Sterian, fudulul, prostul, grandilocventul Dan Botta, imbecilul și ipocritul de Noica, grasul Vulcănescu, odiosul defunct Nae Ionescu, secătura Petru Manoliu etc. (M. Sebastian juca în altă ligă: ʻîși păstrase o minte lucidă și o omenie autenticăʼ). După ce în prealabil fuseseră comuniști, ziariști precum Haig Acterian (de origine armeană) sau M. Polihroniade (grec) deveniseră doctrinarii statului ʻnaționalʼ legionar[iii]. Nu conta că statistica (economică, politică, socială) era seacă și dură cu aceiași epocă dintre cele două războaie mondiale:

  • mortalitatea infantilă a fost în 1930 de 17,56%, o cifră înspăimântătoare, din 100 de copii născuți vii, în primul an de viață mureau aproape 18 (Anuarul Demografic al României, 2005, p. 200), cu un maxim de 21,9% în județul Fălciu – anul 1937 (Anuarul Statistic, 1938, p. 112 );
  • durata medie a vieții a fost, în 1933, de 42 de ani;
  • populația ocupată (1930): 78.2% – agricultură, 7,2% – industrie (Enciclopedia României, volumul I, p. 155); agricultorii României aveau școală puțină: aba știau să silabisească sau erau de-a dreptul analfabeți (aproape jumătate din locuitorii României de la 1930 nu știau să citească);
  • democrația era și ea mimetică (Mimic democracy is likely to appear and function in country with the following social characteristics: the immense majority of the population is rural and occupied in agriculture… – Mattei Dogan[iv]). Sigur, în contextul epocii și în cadrul geografic central și sud-est european, democrația mimetică nu era singulară și nu reprezenta puțin pentru o țară ca România. Dar asta e deja o altă discuție.

Da, toate aceste evidențe nu (prea) erau scoase la lumină în prima decadă a perioadei post-1989. Întreaga narațiune era construită pentru a scoate în evidență contrastele secolului: mizeria comunismului și neo-comunismului – după 1989, în contrapondere cu măreția trecutului interbelic (Golden Age). Cu timpul lucrurile s-au (mai) schimbat. Tot la Humanitas a apărut jurnalul lui Sebastian (un exemplu), jurnal ce punea în tabloul general interbelic și culorile mai tari ale extremismului legionar autohton. Pas cu pas, cămașa imaculată a interbelicului și-a pierdut strălucirea-i fabricată.

Să se pătrundă de toată știința și de toată morala veacului

Afișul original al filmului (foto: Costică Acsinte)

Este un exercițiu de deconstrucție a perioadei dintre cele două războaie mondiale ce face acum (și) Radu Jude în Țara Moartă[v]. Jude dăduse semne încă din Inimi cicatrizate că dorește să zăbovească puțin și la perioada interbelică. Câteva cadre din filmul despre Max Blecher ni-l arată pe Jude montat pentru un film despre o altfel de Românie. Eseul documentar este alcătuit din poze, multe poze (500) din colecția celebrului Costică Acsinte. Sunt poze făcute în anii ʻ30 ai secolului trecut prin satele și târgurile din pusta Bărăganului. Pe fundalul acestor poze, naratorul, unul inexpresiv (după părerea unor critici), ce nu are o pronunție chiar expresiv-jidănească (cum zeflemitor se exprima chiar Radu Jude), citește pasaje din jurnalul doctorului evreu Emil Dorian[vi]. Documentarul include și fragmente de pe coloana sonoră a filmelor de propagandă din anii ʻ30-ʻ40.

Fragmentele selectate de Jude ating momentele sensibile ale epocii respective: rebeliunea legionară din 1941, pogromul de la Iași, crimele din Basarabia, masacrul de la Odessa, din 1941, executat fără milă și fără durere de armata română. Liantul tuturor acestor evenimente istorice amintite îl reprezintă evreii, jidanii după apelativul comun din perioada dintre războaie[vii]. Fragmentele de jurnal sunt tragice, sintetizând într-un mod precis antisemitismul românesc al epocii. Legile rasiale de atunci sunt înjositoare pentru statul român, iar masacrele și crimele ce le-au acompaniat aduc la rampă o România pe care nu am (prea) vrea să o știm. În acest cadru documentar, o mare parte din pozele selectate de Jude îi arată pe români într-o ipostază războinică. Înarmați cu cuțite, topoare, pistoale, puști automate, aceștia s-au fotografiat în chip de vajnici luptători. Cu fețe dure, bocanci scâlciați și haine ponosite, românii arătau că sunt gata să se răzbune pe propria lor istorie, una pătată de venetici. De altfel, unele poze sunt luate în timpul sacrificării porcilor în perioada sărbătorilor de iarnă. Paralel cu acest sacrificiu creștin, un alt sacrificiu, rasial, se producea. Cei care au trăit epoca, Emil Dorian, Mihail Sebastian etc., au simțit pe pielea lor ce înseamnă ura de rasă. Crimele fasciste din România interbelică sunt parte a istoriei noastre. A le bagateliza înseamnă a ne primeni propria istorie: ne luăm haine curate fără a ne și curăța, în prealabil, și trupul. Radu Jude nu vrea asta, iar marele lui merit aici rezidă. Este un film documentar extrem de sensibil, unul care nu-i spune multe păturii subțiri a intelighenției urbane (sunt lucruri îndeobște cunoscute oamenilor educați), dar care însemna enorm pentru tinerele generații de acum. Patriotismul nu se reduce la propagandă. Patriotismul înseamnă (și) să-ți cunoști propria istorie, iar Radu Jude ne pune față în față cu o părticică sumbră din istoria noastră.

ʻDe ce n-am râde plângând în același timp?ʼ

Mircea Eliade visa la revoluții. ʻDomnilor care mâncați și beți pe banii noștri, chiar nu vă temeți de soluțiile directe?ʼ, se întreba retoric Eliade într-un articol din 1933 intitulat ilustrativ ʻMi-e foameʼ[viii]. Câțiva ani mai încolo, în 1938, se plânge de diurnele tinerei generații, devenind foarte clar:  ʻDacă Al. Elian sau C. Noica ar fi trăit la 1900 – ar fi fost chemați direct la catedre, cum au fost chemați d-nii Demostene Russo și P. P. Negulescu. Nu e deloc de mirare că într-un stat reacționar și gerontocrat ca al nostru tinerii să ducă viața de mizerii pe care o duc. Nu e de mirare dar e de plâns… Asta în timp ce lumea se lasă condusă de energiile tinerilor și de valorile spirituale pe care tot un om de știință, un filozof și un artist le creează. Câte revoluții trebuie să facem ca să suprimăm definitiv o asemenea mentalitate reacționară?ʼ[ix]. Era perioada rinocerizării (Eugen Ionescu) iar tinerii inteligenți cădeau pradă totalitarismului de extremă dreapta. Sigur, au fost și cei care s-au ținut departe și au rezistat ispitei. I-am amintit pe E. Ionescu și M. Sebastian. E bine să-i menționăm (și) pe Ilarie Voronca, Geo Bogza, Gherasim Luca, Gellu Naum, Ștefan Roll, Victor Brauner sau Henri H. Stahl – lista e lungă, nu poate fi cuprinsă aici și acum.

Coda

După cum se desfășoară lucrurile, în logica lui Jude, după exploatarea de rasă (Aferim!) și ura de rasă (Țara moartă și momentul mișcării legionare), ar trebui să urmeze închiderea trilogiei: violența de clasă (acolada comunistă). Dacă va fi să fie un nou film, Radu Jude va trebui să fie extrem de precaut și să meargă cumva pe sârmă. Comunismul nu e totuna cu interbelicul, iar crimele comunismului sunt de cele mai multe ori ambalate în folia lucioasă a progresismului. Nu că Țara moartă nu ar fi avut parte de invective. Liviu Ornea, într-un articol din Observator Cultural, vorbește de limitele toleranței din România de azi. Vom vedea…

 


[i] Shakespeare, Negustorul din Veneția, București, Cultura Națională, 1923, p. 75 (în românește de Adolphe Stern).

[ii] Scrisoare a lui Eugen Ionescu către Tudor Vianu din 19 septembrie 1945. Scrisori către Tudor Vianu, Vol. I, ediție de Vlad Alexandrescu, București, Editura Minerva, 1994.

[iii] A se vedea (și) Zaharia Stancu, ʻDrum de întoarcereʼ, Azi, VII, 1938, Nr. 7, p. 2916.

[iv] Mattei Dogan, ʻRomania, 1919-1938ʼ, în Myron Weiner, Ergun Özbudun (Eds.), Competitive Elections in Developing Countries, Duke University Press, 1987, p. 369.

[v] Țara moartă (2017), Regia Radu Jude, fotografii de Costică Acsinte, texte de Emil Dorian.

[vi] Jurnalul (1937-1944) lui Emil Dorian a fost publicat la Editura Hasefer, în 1996.

[vii] Pe atunci existau trei feluri în care i te puteai adresa unui evreu: ʻdomnule jidanʼ, ʻmăi jidaneʼ și ʻhai sictir, jidane!ʼ. Vezi și Eliza Niță, Țara moartă – recenzie: http://movienews.ro/2017/08/29/tara-moarta-recenzie/.

[viii] Mircea Eliade, ʻMi-e foameʼ, Cuvântul, IX, Nr. 2992 din 26 august 1933.

[ix] IDEM, ʻDiurnele generației tinereʼ, Vremea, IX, Nr. 440 din 7 iunie 1936.

 

Aurelian Giugăl

Aurelian Giugăl este licențiat în geografie (1998), doctor în Științe Politice (2011). Profesor de geografie (1998-2010), lector universitar (începând cu 2013). Stagii de cercetare la School of Geographical Sciences, University of Bristol (2010) și Sapienza – Univeristà di Roma (2015). Colaborări la ʻCulturaʼ (2009-2015), ʻCriticAtacʼ, ʻSocial Eastʼ, ʻArgumente și Fapteʼ și ʻObservator Culturalʼ. Arii de interes: geografie politică, geografie electorală, partide politice, politică românească.


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat