Alexandru Cioc: De când s-a înființat sindicatul ăsta, numai să ne distrugă au vrut

Interviu cu fost angajat Globe Ground România

(foto: Fundaţia Friedrich Ebert, YouTube)

Cu siguranță majoritatea ați văzut sigla Globe Ground Romania de fiecare dată când ați călătorit de e aeroportul Otopeni. Compania este primul operator de handling din România, ocupându-se de gestiunea fluxului de pasageri, bagaje etc din momentul din care aterizează o aeronavă și până când decolează. Compania e deținută de compania aeriană de stat Tarom (37% din părţi sociale), Compania Națională Aeroporturi Bucureşti (13%), cea care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, de către Balaclava din Olanda (25%) şi de către Swissport France Holding (25%), conform datelor de la Registrul Comerţului, publicate de Ziarul Financiar. În spatele companiei Balaclava este grupul Ţiriac Holdings, deţinut de omul de afaceri român Ion Ţiriac. În anul 2016, compania a avut un profit net de aproape 2,6 milioane de euro, cu 4% mai mult decât în 2015, având o marjă de profit de 17%, potrivit calculelor ZF. Din păcate, profitul companiei nu se reflectă și în buzunarele angajaților. Ba mai mult, atunci când aceștia își cer drepturile, Globe Ground România nu pare a avea nici un fel de scrupule. Am stat de vorbă cu Alexandru Cioc, fost angajat al companiei Globe Ground timp de 10 ani și lider al sindicatului din cadrul companiei.

Interviul este realizat în cadrul proiectului Coaliția pentru Muncă, un proiect al Fundației Friedrich Ebert România, CNS Cartel Alfa, Asociația Connect, CeRe și Miliția Spirituală şi face parte din campania de informare #EroiiMunciiCapitaliste, #ServiciUsor. În vederea publicării interviului, a fost solicitată opinia companiei Globe Ground România cu privire la situația descrisă, însă fără succes.

Alexandru, te rog sa ne povestești mai întâi cum ai ajuns să fii angajat al Globe Ground și care a fost experiență ta în cadrul acestei companii.

M-am angajat în 2007 și au fost 2, 3 ani destul de ok. Adică pentru mine era un prim job, eram în timpul facultății, eram în timpul masterului. Nu te plictiseai niciodată, tot timpul să deservești o aeronavă, ca și operator de handling tu ești cel care coordonează absolut tot ce se întâmplă pe aeronavă cât timp stă la sol. Chiar mi-a plăcut și în continuare îmi place jobul. După acești 3 ani a urmat însă o perioadă de 8 ani în care nu s-au mai mărit salariile. Peste tot în jurul nostru se măreau, absolut peste tot – angajații aeroportului, celelalte companii de handling. Până în anul 2016, când am obținut o creștere de salarii, cel mai mic salariu era de 1170 de lei.

Ah, asta înseamnă ușor peste minimum pe economie.

În 2007 era ok. Atunci era aproape dublul salariului minim, dacă nu mă înșel, problema e că după aceea nu a mai crescut defel.

În orice companie care are peste 20 de salariați există obligativitatea negocierii colective anuale. La voi se negocia, cum de nu ați obținut creșteri.

Nu aveam sindicat, aveam reprezentanți ai salariaților. Sigur că îi întrebam: “voi ce faceți acolo sus, voi ce anume cereți? Dacă nu se întâmplă nimic de 8 ani de zile, ce faceți voi acolo sus când vă duceți la negocieri, că știți că noi suntem nemulțumiți?!” Ei săracii nu prea știau ce se întâmplă acolo, ne spuneau „Băi, noi mergem sus acolo, da, nu prea avem ce să facem, ni se pune ceva în față, semnăm, și cu asta basta”. Asta se întâmpla. Așa că nu am mai suportat și eu cu o colegă am încercat să facem un sindicat. De când s-a înființat firma, s-a mai încercat să se facă 2 sindicate. Unul chiar în ’92 și unul la interval de vreo 3 ani de zile. Firma, aflând de fiecare dată de chestia asta, s-a dus printre oameni. Ori a concediat înainte să se înființeze sindicatul, ori pur și simplu a cumpărat oamenii. La al doilea, cineva din conducere a înființat o asociație, i-a băgat pe toți angajații în asociația respectivă, “că asociația vă reprezintă”. Bineînțeles, cum s-a desființat sindicatul că nu mai avea nici un membru, asociația s-a dizolvat. Dar iată că lumea era din ce în ce mai nemulțumită. Chiar foarte nemulțumită. Și împreună cu o colegă de la check-in, de care am aflat că era foarte nemulțumită, se certase cu superioara ei ierarhică tot pe tema salariilor, ne-am apucat să facem sindicatul. Am stabilit să nu spunem la nimeni, până nu ies actele de la judecătorie să nu spunem la nimeni. A mers destul de bine. Am strâns în prima fază 80 de oameni. Nesperat. Se auzea așa un zvon peste tot, dar nimeni nu știa cine, care, cum. Ne-am întâlnit, am pus totul pe hârtie, am mers la judecătorie, și ne-am obținut personalitatea juridică. Și în momentul ăla, în 13 martie 2015, când am înștiințat angajatorul că ne-am făcut sindicat, din momentul acela sindicatul a devenit negrul pe pământ – nu că ar fi existat vreodată vreo prietenie, erau clar două tabere, era angajatorul și erau angajații în care se dădea cu biciul. Dar din momentul ăla cine era în sindicat era ‘bau-bau’.

Ce înseamnă asta mai exact? Erați mustrați, vi se sugera să ieșiți din sindicat?

Nu neapărat, au fost mai inteligenți decât atât. Nu cred că puteau determina oamenii să iasă din sindicat, nemulțumirea era foarte mare, se înscriau oamenii pe furiș, să nu afle lumea, ajunsesem să avem aproape 500 de membrii din 700. Până la un moment, când bănuiesc, sfătuiți de cineva, cei din conducere, când se angajau oameni noi, făceau contracte pe perioadă determinată. 3 luni sau 6 luni. Aici a fost faza incipientă a războiului. Ne-au intrat angajați care au avut contract pe 3 luni de zile, mi-au intrat în sindicat și după 3 luni de zile, celor care nu erau în sindicat li s-a prelungit perioada, adică au făcut alte contracte, pe 3 sau 6 luni. Cei care erau în sindicat, nu li s-a mai prelungit. Și aici am avut prima reacție din partea oamenilor. Uite dacă ești în sindicat e ceva rău, nu se mai prelungește contractul. Eu le-am spus, “bă, nu este chiar așa” și am găsit noi o soluție sfătuiți de avocați, celor care au contracte pe perioadă determinată să nu li se mai oprească sus, pe statul de plată cotizația, să și-o plătească din mână fiecare.

Ca să nu afle angajatorul.

Ca să nu afle angajatorul, cine este, cine nu este. Ca să-i prelungească încontinuare contractul. Ei și între timp iată că expira contractul colectiv de muncă. Am înștiințat angajatorul că suntem reprezentativi și că dorim declanșarea negocierilor. Ne-a invitat la masa negocierilor și ni s-a spus că “Am înțeles ce vreți, dacă nu vă convine, de ce nu v-ați dat demisia?”. Și am spus, “Da, au plecat niște colegi de-ai noștrii peste hotare”- chiar de la mine din departament au plecat vreo 5 sau 6 colegi – “dacă am vreo nemulțumire vreau să mi-o rezolv la mine în țară. Sunt nemulțumit, consider că am niște drepturi, vreau să ni le obținem la mine în țară”. A fost, așa, foarte dezamăgit de răspus, adică se aștepta, gata, să renunțăm chiar de la prima întâlnire. Și n-a fost așa.

Ce anume vă nemulțumea și ce cereați?

Păi, de exemplu, 24 de ani s-a lucrat de noapte, dar nu a existat nici un spor de noapte. S-a lucrat de weekend, nu a existat nici un spor de weekend. Se intra la 2, 3, 4, 5 noaptea, nu exista bandă transport, nu exista asigurarea transportului, lumea venea cum putea. Erau persoane care nu aveau mijloace de transport proprii și trebuiau să vină cu taxiul, nu era decontat absolute nimic. Mai ales angajații de check-in. Intrau de la 2, 3, de la 4, 5 noaptea și mulți dintre ei chiar nu aveau mașini. Încercam să se grupeze, au fost niște probleme. Și am mers și noi cu niște cerințe minime. Adică vrem și noi să beneficiem de un spor de noapte. Muncim noaptea. Vrem și noi un spor de weekend. Muncim în weekend. Vrem și noi niște bani de transport. Absolut tot aeroportul primea bani de transport. Lucrându-se în program de ture, 12 cu 24, 12 cu 48, aveai nevoie de acești bani de transport. Ei, noi, la un moment dat, angajatorul nu a mai vrut să facă angajări și a făcut program inegal. La program ăsta de ture unde știai, 12 cu 24, 12 cu 48, te chema când avea el nevoie. Te chema la 2 noaptea, la 3 noaptea, când erau curse, atunci te chema. Și începuseră la colegele noastre de check-in să li se facă rău, să cheme salvări, adică, pur și simplu, zi de zi, 3, 4 nopți la rând, îl chemi la 3 noaptea, în mijlocul nopții, da, era foarte solicitant. Și cerând chestiile astea, am ajuns în impas. Angajatorul, în primă fază, vrea să ne dea mai puțin decât în momentul de față. Venise cu o contra-ofertă, mai puțin decât luam noi în momentul ăla. Dacă aplicam exact ceea ce vroia să ne dea angajatorul în momentul ăla, cu toții luam mai puțin decât în momentul acela când începusem negocierea. Adică, incredibil. Da, a văzut că suntem serioși, vâzând că pur și simplu ne luau la mișto, adică, noi vrem să ne recuperăm niște drepturi și tu îmi dai mie mai puțin decât iau acum. Am rămas în impas, am declanșat conflictul de muncă

Ce înseamnă mai exact conflict de muncă?

Greva de avertisment. Am stâns, conform legii, semnăturile necesare, oamenii veneau și de acasă să ne susțină, să vadă despre ce este vorba. Dar în seara din ajunul grevei, la 11 noaptea, am primit un telefon cum că greva e anulată. Managementul a contestat greva în instanță și fix în aceeași zi, cum necum, a obținut suspendarea. Bineînțeles am contestat chestia asta, am câștigat în primă fază. Am câștigat și apelul, da toată perioada asta a fost de 8 luni de zile. Noi n-am putut să facem o grevă de avertisment de 2 ore timp de 8 luni de zile. În perioada asta s-au făcut presiuni câtre oameni, au început să iasă oameni din sindicat. Mulți își pierduseră încrederea, adică, băi, nu putem să facem grevă, nu ați obținut nimica. Și oamenii intraseră așa într-o panică din asta, adică nu numai că nu putem să facem grevă, da ne iau și anumite lucruri care sunt deja în CCM. CCM-ul expira. În cele din urmă, câștigând și apelul am reușit să facem marea grevă de 2 ore. O grevă în care cu ajutorul televiziunilor și cu ajutorul oamenilor din BNS le-am arătat că suntem serioși. Le-am arătat că aproape 300 de oameni am putut să ne strângem în acea parcare, am putut să chemăm 7 televiziuni acolo și să ne spunem of-urile. Și oamenii simpli, neînvățați, niciun text, nici nimic, pur și simplu s-au spus nemulțumirile, în 24 de ani cum s-au adunat. Îi forțau să facă muncă suplimentară. Ne mai angajând oameni, li se spunea așa, “tu, tu, tu, tu, vii la muncă suplimentară”. “Ah, nu vrei să vii la muncă suplimentară”, te băga la program din ăla de la 5 dimineața, de la 3 dimineața. Ei nu aveau ce să facă. Adică, dacă refuzau erau siguri că luna următoare au program nasol. Dacă veneau, veneau, veneau, și la un moment dat nu mai puteau.

Se plăteau pentru orele astea suplimentare?

Nu, nu, nu. Aici era buba. Nu se plăteau orele suplimentare. Orele suplimentare se dădeau când putea angajatorul. Erau persoane care într-o lună acumulau 7, 8 zile de ore suplimentare. Ei, la sfârșit de lună, spunea, “vreau și eu luna viitoare…”, “păi, nu, că tu mai ai vreo 3 zile de ore suplimentare”. “Cum, domn’le, am venit de 7 ori”. Se pierdeau listele. Se treceau pe niște liste cu ore suplimentare și la un moment dat listele alea dispăreau. Și din 7 libere care trebuia să le iei tu că ai venit de 7 ori la ore suplimentare, mai aveau doar 3, 4. Asta, primul lucru. Încă un lucru pe care îl făcea angajatorul înainte să fie sindicat, în zilele de sărbătoare, sărbătoare națională, când ori ar fi trebuit să vii și să fii remunerat sau să ți se dea liber. Li se dădea concediu de odihnă. Adică în ziua respectivă el era trecut ‘co’. Pierdea o zi de concediu în zi liberă națională. Și asta s-a întâmplat ani la rând. Adică, cu planificări în care pur și simplu omul în ziua națională liberă avea concediu de odihnă. Noi n-am înțeles niciodată cum s-a putut. Ei în lipsă de oameni, ca să nu mai angajeze oameni, lasă mă, iau din concediu, că pe urmă îl chem eu…și s-a făcut chestia asta la sute de oameni, la sute de oameni le dădea concediu de odihnă în zi liberă națională. Oamenii sătui de toată chestia, așa a luat ființă sindicatul. Nu din prea bine. Nu, pur și simplu, se făceau niște lucruri și omul a zis la un moment dat, stop, gata, nu se mai poate.

Ce s-a întâmplat după grevă?

Am câștigat în instanță, am făcut grevă de avertisment. Angajatorul a văzut că suntem serioși. A venit iar acționarii. Am negociat din nou, n-a fost ce am vrut noi, dar oamenii au zis, cu nervii la pământ, “bă, orice ar fi, hai să semnăm”. S-a obținut o sumă fixă, o mărire în sumă fixă, deși angajatorul vrea un procent, dacă se putea procentul cât mai mic. Dar tocmai de aia, nu a renunțat să ne distrugă.

Ce au făcut, exact?

Au încercat o chestie, să ne dea afară din membrii de sindicat la departametul ‘Curățenie’. Au vrut să facă și au făcut, formare profesională. Din femeie de serviciu să îi formeze în agent de curățenie. Măi, foarte bine, dacă e ceva, un plus, și ajută angajatul, n-avem nimic împotrivă. Și au luat o firmă formatoare externă. Ok, toată lumea a semnat că vrea să facă cursul ăsta de pregătire profesională. S-a desfășurat tot cursul, pe urmă un examen. La examen am cerut și noi să fim, nu neapărat în acea comisie, să fim observatori. Nici angajatorul nu făcea parte din comisie, nici noi. Da eram observatori de-o parte și de alta. Și a avut 2 probe acest examen. Scris și oral. Da, niște doamne, care aveau 4, 5, 6, 10 clase, unele chiar cu liceul, cu facultate. N-am avut nicio problemă, da am zis, hai să fim și noi observatori din partea sindicatului. Prima serie unde personal am fost observator, toată lumea, formatorul, “Ah, foarte bine, s-a descurcat toată lumea”, și la scris, pe urmă, și la oral. Dintr-o serie de 15 doamne, formatorul, de față cu mine și cu reprezentantul angajatorului, toată lumea a luat. Toate bune și frumoase. După 2 zile, apare în panou o scrisoare că din cele 15 doamne care au fost la examen, în urma recorectării de către angajator împreună cu firma formatoare, au luat doar 2. 13 n-au mai luat și, ca urmare, ar trebui disponibilizate.

Cele 13 erau toate membre de sindicat?

Da. Era un departament unde aveam în proporție de 90 % membrii de sindicat. Eu pur și simplu am înnebunit în momentul ăla. Cu ajutorul BNS, am pus presiune și atunci angajatorul a spus că a fost o eroare. Mă lași? Adică comisia de la Ministerul Muncii a spus că toată lumea a luat și tu vii pe urmă să spui că ai recorectat și, da, tu ca și angajator, ai recorectat examenele și lucrările și 13 din 15 n-au luat. Ok, am trecut și peste hopul ăsta. N-a mai dat pe nimeni afară. Toată lumea avea diploma de agent de curățenie. Pe urmă au încercat altceva. Au zis, băi, vă facem agent de curățenie, aveți aceeași fișă a postului, dar vă trecem o perioadă de probă în 3 luni pentru postul de agent de curățenie. Deși era aceeași fișă a postului, făceau același lucru, numai că au băgat de probă. De ce au băgat o perioadă de probă imediat? În perioadele de probă te poate da afară în orice moment fără nici cea mai mică explicația. Te dau afară, ești în perioada de probă, nu mă interesează. Bineînțeles că membrele noastre de sindicat, le-am spus, “Nu semnați cu perioadă de probă”, așa că ele au rămas femei de serviciu în continuare, deși li s-a spus că vor fi date afară, că firma nu mai are nevoie de femei de serviciu, ci de agenți de curățenie. Toată formarea asta profesională a fost un tertip prin care ei încercau să ne dea membrii afară din sindicat. Din păcate de când s-a înființat sindicatul ăsta, numai să ne distrugă au vrut. Asta a fost.

Și cum ești? Ești demoralizat acuma?

Un pic. Au reușit să scoată oameni din sindicat prin diverse forme, promițându-le posturi, promițându-le bani. Mie mi-au făcut nenumărate cercetări disciplinare, de exemplu. Nu știm cum au reușit să ne scoată chiar reprezentanți sindicali de tură, de departament, și ei se duc la oameni și le spun, “știi, că ar fi mai bine, că ai o familie, că…”. Nu pomenesc neaparat de sindicat dar, subtil, le spun că ar fi mai bine să te retragi, că tu trebuie să dai la o familie de mâncare, deși n-are legătură. Oamenii de când au fost în sindicat și-au făcut treaba poate mai bine, noi le-am spus, “aveți grijă, că ei intenționeză să vă vâneze”. Oamenii și-au făcut treaba de 2 ori mai bine.

Spuneai că ai avut cercetări disciplinare…

Da, da, păi mă sancționaseră la 3 dintre ele, la 2 dintre ele chiar ei au zis că nu sunt destule probe. Adică veneau angajați să-i spună în comisia de disciplină că le vorbeam eu de sindicat în timpul cursei și că nu este etic și profesional. La un moment dat, am avut 5 comisii disciplinare într-o săptămână jumate. Am avut chiar 2 comisii disciplinare într-o singură zi!

Și cum s-a terminat povestea cu sancțiunile?

Rău, la un moment dat chiar nu mai puteam, că tot timpul mă pregăteam pentru următoarea. Vorbeam cu avocații, fă note explicative, susține-le în timpul programului și eu în loc să mă duc la muncă, eram la comisii disciplinare. În timpul meu liber eu pregăteam comisiile disciplinare. Așa că m-am autosuspendat. Sunt lider de sindicat, dar nu mai lucrez pentru companie.

Crezi că e ceva ce se poate face în plan legislativ pentru a evita asemenea situații precum a ta?

Aș face din nou amenda penală pentru angajatorii care discriminează pe motive sindicale sau împiedică activitatea unui sindicat. Ei își permit să plătească niște amenzi în bani numai ca să distrugă un sindicat. Adică pur și simplu având bani își permit să plătască la CNCD și în alte părți, niște amenzi numai să distrugă un sindicat. Dacă ar ști că ar fi o faptă penală chestia asta nu cred că s-ar mai băga atât de ușor să distrugă și să facă presiuni asupra oamenilor. Aș mări pedepsele, aș mări cuantumul amenzilor, să gândească de două ori un angajator înainte să facă presiune către oameni, către liderii de sindicat, nu contează, către membrii de sindicat în general. Și aș oferi mai multă protecție liderului de sindicat, am fost în postura asta, știu ce înseamnă să nu mai ai niciun fel de protecția ca lider de sindicat.

Ești tânăr, nu te-ai gândit să pleci în străinătate?

Nu, nu. Sunt naționalist convins, n-am vrut niciodată și nici nu o să plec.

Ce înseamnă naționalist convins?

Adică vreau dacă se poate în țara mea să fie mai bine, nu să o iau de la zero prin țări străine. Am rude pe afară și știu cum sunt văzuți în general străinii, nu neapărat românul. Da vreau aici la noi să încercăm să schimbăm ceva.

Victoria Stoiciu

Victoria Stoiciu este coordonator de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România. A publicat articole în revista Dilema Veche, pe platforma CriticAtac şi în România Libera. Între 2001-2006 a lucrat la Societatea Academică din România. Este bursieră Transatlantic Forum on Migration and Integration (GMF) şi absolventă a Şcolii Europene pentru Democraţie din Cadrul Consiliului Europei.


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat