Dilemele Stângii față cu Reacțiunea
Politica este un job. Deținerea puterii politice nu poate fi lăsată la întâmplare de către cei care dețin puterea privată, în majoritatea cazurilor, economică, dar și geostrategică. Principala condiție a acestui job este obținerea puterii politice. Modalitatea de taxare, privatizări sau facilități fiscale, justiție selectivă, chiar și alianțele militare și poziția externă sunt rezultatele pragmatice ale deținerii puterii. Politica este ideologie numai în seminarii și cafenea, cum spunea regretatul Claude Karnoouh. Uneori au loc și excepții, rar și periculos.
Majoritatea oamenilor însă, încearcă să suprapună opțiunea politică, cu una ideologică. Rezultatul este o constantă deziluzie, vizibilă în toată Europa, nu doar în cei 31%, ultimul scor electoral de la noi. Însă ‘democrația occidentală’ funcționează indiferent de prezența la vot, paradoxal. Iar procente mici înseamnă de cele mai multe ori “ai noștri”, electoratul dur, oameni care “înțeleg” cum funcționează sistemul și nu tulbură apele. În opoziție, dincolo de acest ‘fief’ politic, începe ‘barbaritatea’. Toți reclamă că vor să-i convertească, fiecare pentru cauza lor politică, însă absența lor denotă frustrare, dezamăgire și chiar furie față de opțiunile politice, oameni care nu înțeleg ‘regulile’.
Ultimul scor electoral, poate cel mai mic din Europa denotă cât de reticenți sunt românii față de conformismul puterii politice. Nu întâmplător, românii au o tradiție culturală în scepticism și absurd, începând chiar cu celebra Mioriță. Chiar și în fața campaniei de vaccinare, aparent benefice, tot românii au fost campionii opoziției în Europa. Pur și simplu o condiționare istorică.
…
În tot acest peisaj politic apare AUR. Dacă vreți un partid ideologic, priviți Socialiștii sau Demos, ultimul s-a destrămat pe disputa genului la pronume. Cam toate celelalte partide, cele funcționale, acționeză pe primatul obținerii puterii politice, iar în funcție de aceasta, navighează ideologic în combinații variabile. Unele partide pretind că nici nu au o fundamentare ideologică, cum a fost USR la început. Pentru aceștia s-a inventat ‘Centrul’, spațiul în care poți fi orice, după cum dictează interesul de moment. În limbajul politic, ‘Centrul’ este de fapt o extremă, un spațiu volatil care permite orice și poate chiar cauza pentru absenteismul politic.
AUR este un ‘produs politic’, ca orice produs de marketing și vine pe o așteptare în opoziție cu cele descrise mai sus. De aici poate și groaza partidelor aflate deja pe piață. După dispariția PRM și dizolvării filonului naționalist, demagogic, cam în toate celelalte partide, singura întrebare este de ce a durat atât până să apară AUR. Cartea naționalistă au jucat-o și alții, cum ar fi România Unită (PRU), cu același repertoriu lexical și cu Vlad Țepeș pe siglă și o hartă a României cu teritorii din Ucraina și alte state vecine. Chiar și PSD, principalul câștigător din absorbția PRM, a bătut zgomotos toba naționalistă. Cu toate acestea, AUR e mai mult și succesul lor o demonstrează. Și demonstrează de asemenea, cu această ocazie, o agendă de interes cu buget și echipă de comunicare performante. Politic, ca ‘legionari’ am avut Noua Dreaptă, dar la AUR poziționarea nu e constrânsă de opțiunile lor ideologice, ci mai degrabă, motivată de o așteptare ideologică la nivelul public. În termeni de marketing, AUR este un răspuns de piață.
Când unii se sperie de AUR, de fapt nu sunt îngroziți de partidul în discuție, ci de fapt de către publicul votant. De asemenea, opinia publică este selectivă și nereprezentativă demografic. ‘Bolul alimentar’ produs de mass-media reflectă de cele mai multe ori opțiunea politică a celor care controlează producția de mesaje și indexarea acestora, iar majoritatea acestora, la nivel de masă, sunt publicul urban cu venituri medii. În majoritate, ei sunt cei care formează opinia publică dominantă, vocea care se aude. Activarea civică a acestora se vede cel mai bine pe temele pe care se mobilizează la proteste, nu întâmplător, cele mai mari astfel de demonstrații au fost împotriva PSD. Și pentru cine își amintește, și atunci, identificarea și disprețul pentru votanții PSD – ‘săracii’. Ceea ce sperie pe acest public urban sunt ‘barbarii’ din afara marilor orașe, zone dezindustrializate și sărăcite, unde oamenii votează “greșit”. Noam Chomsky îi numea pe aceștia “the bewildered herd” (turma sălbatică) – oameni care nu votează cum trebuie și nu cunosc ‘interesul’ țării și ce e mai bine pentru ei (în percepția elitelor). AUR nu este un partid, ci o masă de oameni disprețuiți, marginalizați social și excluși din spatiul public. Până acum. Și asta sperie cel mai tare.
Combinația acestei adecvări (oportunism) politice și așteptarea publică existentă a creat produsul AUR.
…
Când ai o guvernare de Dreapta care a reușit cele mai mari prețuri la gaz, raportat la venit, din Europa, e greu să înțelegi, la nivel public, prezentarea AUR ca “extrema dreaptă”. Adică ce ar putea fi mai extrem decât liberalizarea și sărăcia în care au fost aruncați majoritatea românilor, de către USR, PNL & co? Într-adevar, mai rău ar fi un război, dar politicienii noștri au bifat și asta și au transformat țara în bază militară pentru forțe străine.
Corect ar fi să ne întrebăm atunci pentru cine este AUR o “extremă”? Desigur, multe companii, chiar în plină criză (sau mai exact datorită ei), și-au crescut profiturile substanțial. Și nu înseamnă venituri doar pentru acționari, pentru că acești bani se diseminează în industriile afiliate lor, majoritatea urbane, de la publicitari, până la restaurante și magazine în care se cheltuie acești bani. Pentru aceștia, extrema nu este Dreapta precum USR și politicile lor neoliberale, ci cei care amenință acest status quo.
Tot acest electorat produs de ‘extrema dreaptă’ (economică) ar fi logic să voteze cu Stânga. Și nu întâmplător, PSD exploatează acest filon poziționându-se ca partid de Stânga. Cu cât succes, se vede în prezența la vot. Abandonați, aceștia sunt recuperați de AUR.
Într-un articol apărut în Libertatea, Costi Rogozanu declara că –
în Estul Europei (…) europenii au îngropat orice discurs progresist social” și că “Dreapta (…) au omorât Stânga (sic)”.
Privind harta politică, observi că Stânga (excluzând PSD) pierde meciul politic prin neprezentare. Pur și simplu nu există ca organizare de partid și forță politică. Iar faptul că Dreapta nu are nicio datorie să menajeze sau să facă campanie Stângii, e de la sine înțeles. Excepție face desigur politica mioritică, unde USR’ul de Dreapta (extremă) ajuta în ultimele alegeri un partid declarat de Stânga și mai circula și membri autodeclarați stângiști. Deși pare ciudat, în logica politică actuală e absolut normal – Stânga ajungând un spațiu de coabitare, în care intră generos diverse teme, de la ecologism, la politici de gen, veganism și altele. Și cu fiecare nouă temă, felia discursului social devine din ce în ce mai mică, suficient cât să creeze spații comune cu Dreapta.
Este o castrare a Stângii. Succesul Dreptei, la noi și în toată Europa de Est, nu este un accident. După 40 de ani de Stânga (Socialism/ Comunism), transformarea a tot ceea ce s-a realizat și acumulat ca proprietate publică, în proprietate privată și volatilizarea pe piața liberă, a necesitat un proces ideologic invers colectivizării și naționalizării făcute de Comuniști. În fapt, o luptă de clasă în sens invers.
În tot acest proces, Stânga și revendicările sociale au fost demonizate și asociate cu trecutul Comunist, dictatură, închisori politice, ineficiență economică, etc. Pachetul propagandistic pentru noua corectitudine politică a venit direct de la Uniunea Europeană, beneficiarul direct al liberalizării/ volatilizării economiei publice. Inclusiv o directivă a Parlamentului UE privind condamnarea Comunismului și egalizarea acestuia cu Fascismul. Efectul a fost dublu – în paralel cu anatema pusă pe revendicările sociale, s-a produs și reactualizarea Fascismului. Dacă avem partide Comuniste, unele chiar la putere, și tot sunt egale, de ce nu am aveam și partide Fasciste. Și vedem această revalorizare în Ucraina, de exemplu, chiar sub tutela Occidentului. Ce a însemnat aceasta pentru Ucraina – spolierea economiei și instrumentalizarea ca pion în conflictul strategic al Vestului cu Rusia. De altfel cu nimic deosebit față de România. Fascismul este un instrument al Capitalului. Bertold Brecht spunea la 1935 –
”Fascism is a historic phase of Capitalism (…) In Fascist countries, Capitalism continues to exist, but only in the form of Fascism; and Fascism can be combated as Capitalism alone (…) Democracy still serves in these countries to achieve the results for which violence is needed in others”
Pentru a funcționa, Fascismul Capitalist a trebuit să se oculteze. La fel cum Stânga a fost expediată în teme societale, Fascismul a fost portretizat ca orice altceva decât dimensiunea sa economică antisocială. România este un campion al Fascismului și fără AUR.
Despre Conservatorim, într-o țară în care oamenii au fost alienați de posibilitatea participării civice și politice și de reperele lor identitare, într-o altă discuție.
…
Oricât de contradictoriu ar suna, AUR este o necesitate politică. Măcar pentru faptul ca obligă Stânga să se refacă și să-și reclame misiunea politică și electoratul. Dacă nu vor avea voința să o facă, putem atunci contempla complicitatea lor tacită.
Finalul însă va arăta puțin diferit dacă am face apel la teoriile lui Lacan și Zizek, pentru că ideologia produce o captivitate în fantezie, iar dorința împlinită ajunge să te priveze de satisfacția fanteziei care a hrănit-o, iar pentru clasa de mijloc, deconectată de la problemele sociale profunde, Stânga a devenit un ‘Righteous Fundamentalism’, fantezia unui bine idealizat, de aici și dimensiunea sa cuprinzătoare, expandată pe diverse alte teme. Nu este doar capcana ‘Progresismului’, la capătul opus, Stânga ‘Conservatoare’ are și ea propriile fantezii.
Transformarea politică actuală nu mai respectă vechile reguli, istoria nu se repetă, iar ceea ce AUR și curentul reprezentat de acesta în toată Europa, introduce este o nouă formă de luptă de clasă – Dialectica Negativă.
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume, care poate fi accesat aici: Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube.
