Ceea ce se întâmplă în Europa de Est e rezultatul a doi factori: războiul pentru supraviețuire dintre două puteri mondiale cândva puternice, dar aflate în criză și din ce în ce mai slăbite (SUA și Rusia) și transformarea războiului într-o formă de existență a lumii dominante în sens economic, tehnologic, științific și cultural. Ce e de făcut?
În Ucraina trebuie să se impună o încetare imediată a focului. Înarmarea Ucrainei și adoptarea sancțiunilor dure anunțate împotriva Rusiei nu fac decât să accentueze și să exacerbeze războiul. Ele nu sunt soluția pentru pace și pentru „eliberarea” ucrainenilor, ci instrumentul pentru înfrângerea, în primul rând, sau chiar moartea Rusiei prin asfixiere economică și, în al doilea rând, pentru a supune viitorul ucrainenilor intereselor Statelor Unite și ale „puterilor” vest-europene. În actuala escaladare, nu culorile curcubeului, ci ciupercile nucleare sunt la orizont. Cât de absurd!
Este bine cunoscut faptul că războiul din Ucraina – țara în care s-a născut Rusia, statul Rusia – nu este în primul rând un război între ruși și ucraineni. Este o denaturare a istoriei actuale propagată în special de cei care, începând cu Statele Unite și liderii țărilor NATO, au provocat invazia inacceptabilă a Ucrainei de către Rusia și sunt co-responsabili pentru aceasta împreună cu Rusia. De ce este așa? Să încercăm să înțelegem.
Războiul din Ucraina este rezultatul, printre altele, a doi factori majori de opoziție și conflict între țări și grupuri sociale dominante din întreaga lume. Atâta timp cât acești doi factori nu vor fi eliminați, vor exista „în cel mai bun caz” suspendări temporare ale războaielor mondiale „localizate”, care se vor încheia aici cu „victoria” unora și acolo cu „victoria” altora. Victimele vor rămâne locuitorii Pământului, inclusiv toate speciile. Autodistrugerea umanității va rămâne o amenințare la orizont.
Primul factor. Războiul de supraviețuire între două puteri mondiale cândva puternice și neclintite, dar în criză și din ce în ce mai slăbite
„Războiul din Ucraina” face parte din noua fază a războiului dintre Statele Unite și Rusia de la prăbușirea și dispariția URSS în 1989 și de la sfârșitul Războiului Rece Est-Vest.
Este vorba, pe de o parte, de războiul pe care grupurile sociale dominante din SUA (și, sub impulsul/poziția lor, din țările NATO) l-au purtat împotriva Rusiei în ultimii treizeci de ani pentru a-i slăbi puterea politică, economică și militară, profitând de grava criză de regim în care a căzut țara în 1989. Este unul dintre războaiele purtate de Statele Unite pentru a-și menține poziția de primă putere mondială în fața factorilor de erodare și slăbire care au contribuit la revenirea în forță în Statele Unite a „poporului american” cuceritor, naționalist și rasist, al cărui cel mai convins reprezentant a devenit Trump.
Pe de altă parte, războiul de rezistență împotriva supremației Statelor Unite și războiul de atac în favoarea restabilirii puterii pierdute prin prăbușirea URSS este cel pe care grupurile sociale dominante din Rusia l-au purtat: a) la nivel internațional, într-un context de slăbiciune crescândă față de inamicul lor din Războiul Rece, și b) la nivel continental, în estul și vestul Rusiei actuale, față de țările/statele devenite independente și ostile Rusiei. Amintirea și, în special pentru Putin, fascinația puterii Rusiei din trecut, inclusiv din perioada URSS, au fost și sunt pentru majoritatea liderilor ruși actuali surse de inspirație pentru strategia lor de putere războinică și despotică.
Cu toate acestea, Mihail Gorbaciov (*) a fost clar, sincer și mai presus chiar și de interesele directe de putere ale Rusiei, într-un mesaj public adresat Statelor Unite (și adversarilor săi ruși) cu câteva luni înainte de reunificarea Germaniei în 1990. El i-a avertizat să nu facă greșeala de a considera că destrămarea URSS este o victorie a SUA și a sistemului capitalist de piață. URSS, a insistat el, s-a prăbușit din motive structurale interne, deoarece sistemul său s-a dovedit a fi ineficient, nedrept și nesustenabil. Prin urmare, a subliniat că ar trebui să se acorde prioritate construirii unui nou sistem de securitate economică și politică europeană care să garanteze relații pașnice Est-Vest între toate popoarele Europei. El a reluat astfel o propunere anterioară pe care o făcuse Statelor Unite pentru dezmembrarea coordonată a armelor nucleare. Propunerea a fost respinsă de Statele Unite, care preferau doar o reducere a numărului de rachete cu încărcătură nucleară, așa că Gorbaciov a răspuns: „Bine, deci păstrez capacitatea de a vă distruge nu de 6.000 de ori, ci de 3.000 de ori.”
Cunoaștem povestea. Statele Unite și țările europene (și Rusia lui Putin) nu au ținut cont deloc de mesajul lui Gorbaciov. Statele Unite au făcut totul pentru a-și consolida controlul militar asupra Europei (pentru ei, aceasta este „securitatea europeană”) și, în acest scop și cu acordul și supunerea aliaților europeni, pentru a-l extinde geopolitic prin integrarea în NATO a tuturor țărilor europene care au granițe cu Rusia (cu excepția Belarusului).
Istoria acestei extinderi, făcută din tratate și acorduri și promisiuni neonorate, mai ales din partea Statelor Unite și, „prin alianță”, a europenilor, este bine rezumată într-un lung și riguros articol al lui Hall Gardner, profesor la Universitatea americană din Paris, publicat în Other News, la 25 februarie.
Urmărind, în fața unui „inamic” considerat sistemic, strategia lor de dominație de lungă durată „Pace prin putere”. Statele Unite și-au atins obiectivul. Acesta a „câștigat”. Dar ce au câștigat? Ce a câștigat Uniunea Europeană? Gândiți-vă că acesta este culmea ipocriziei: pentru a finanța trimiterea de material de război și de ajutor economic ucrainenilor pentru a-și întări armata, Comisia Europeană a apelat la „Fondul european pentru pace”, dotat cu 6 miliarde de euro. Fără îndoială, a crezut că pacea poate fi construită prin înarmarea oamenilor! Sprijinind Statele Unite în extinderea NATO în Est, europenii au avut de câștigat dacă s-au ales cu un război acasă.
Ce au câștigat ucrainenii, în afară de faptul că au acceptat să devină o colonie militară a SUA și, la rândul lor, a unor puteri europene precum Franța și, mai ales, Germania? O colonie care, evident, nu se va limita la sfera militară, ci este deja economică și financiară. Și va fi și mai mult în anii următori. În condițiile actuale ale UE, „victoria” SUA va duce la o supunere și o dependență tot mai mare a Ucrainei față de regulile și interesele piețelor financiare globale și față de imperativele pieței unice europene. Libertatea și independența ucrainenilor vor deveni cuvinte goale, fără referințe concrete.
În ceea ce-i privește pe ruși, aceștia nu au câștigat nimic până acum. Mai rău. Grupurile sociale care le domină ies prost din toate punctele de vedere în ochii, printre altele, a unei opinii publice occidentale și occidentalizate, puternic modelate și manipulate de sistemul global de informare dominat de mass-media occidentale.
Deocamdată, doar grupurile sociale dominante din SUA par a fi câștigătoare. Da, au câștigat prin extinderea controlului lor militar (și politic) asupra întregii Europe (cu excepția Belarusului). Mai mult, ei reușesc să transforme NATO într-o structură militară puternică, orientată global, în slujba menținerii puterii SUA în întreaga lume, având în vedere și celelalte războaie ale acestora, în special noul război împotriva Chinei (și a Indiei). Acest lucru se datorează, de asemenea, unei mutații radicale a puterii militare prin intermediul noilor tehnologii ale inteligenței artificiale (sisteme de date, de management, de comunicare și de decizie, sisteme de sateliți, noi energii, rețele, platforme…).
În acest context trebuie interpretată strategia de expansiune spre est a NATO. Statelor Unite nu le pasă de libertatea și independența ucrainenilor. SUA sunt interesate în principal de reducerea puterii Rusiei. Au câștigat avantajul de a provoaca un război în Europa, după ce au provocat, ca să ne referim doar la cele mai recente cazuri, războiae în Irak, Afganistan, Libia, Siria… Este incredibil, credem că trăim un coșmar, am aflat că guvernul italian a anunțat o participare militară în Ucraina!
Acest lucru ne conduce la cel de-al doilea factor.
Al doilea factor: Războiul a devenit o formă de a fi a lumii economice, tehnico-științifice și culturale dominante.
Spiritul de război este intrinsec economiei dominante. Economia de piață financilizată ne-a educat pentru război, pentru a gândi și a acționa/participa la războaie: pentru petrol, grâu, computere, mass-media, containere, vaccinuri, smartphone-uri, mașini, orez, banane, universități; pentru rețele, brevete, inteligență artificială, spațiu. Războiul este în capul nostru, sub diverse forme și cuvinte: competitivitate, profitabilitate, leadership, nr. 1, cucerirea pieței, reziliență, adaptare, inovație….
De câțiva ani suntem convinși că China este acum inamicul, „inamicul nostru sistemic”, deoarece este noul concurent pentru supremația globală. Pierderea acestei supremații din partea Statelor Unite este văzută ca o amenințare teribilă la adresa viitorului, a libertății noastre… Dezastrele ecologice, în special temperatura în creștere, ne-au făcut să înțelegem fragilitatea supraviețuirii și, prin urmare, au accentuat această infiltrare profundă a culturii războiului, făcându-ne să credem din nou în necesitatea de a fi cei mai puternici, cei mai rezistenți, de data aceasta la nivel global. Prin urmare, imperativul dominației mondiale a luat locul oricărei viziuni de cooperare, solidaritate, partajare și ajutor reciproc. Războiul a intrat în mințile noastre ca ploaia în Norvegia.
De aici și marile dificultăți întâmpinate, în principal din cauza Statelor Unite, în găsirea unor soluții globale comune la dezastrele ecologice. De aici și respingerea de către cei mai puternici, în frunte cu SUA și UE, a unui plan global corect și unitar de luptă împotriva Covid-19 bazat pe vaccinuri accesibile tuturor locuitorilor Pământului în același timp etc.
În acest context, milioanele de „eu” depășesc miile de „noi”, iar țările cu putere nucleară cred, mai ales cele mai puternice dintre ele, că menținerea puterii lor la un nivel mai ridicat decât a altora este o condiție necesară și indispensabilă pentru supraviețuirea lor. Și, din moment ce puterea militară este din ce în ce mai tehnologizată și legată de puterea financiară pentru a captura inovația tehnologică și piețele globale ale lumii, orice pierdere a piețelor valoroase din punct de vedere tehnologic este considerată ca fiind periculoasă din punct de vedere strategic pentru puterea economică și, prin urmare, pentru puterea militară.
În trecut, armata era cea care conducea inovația și tehnologia, astăzi este invers, ba chiar mai rău: imperativele economice și financiare sunt cele care forțează armata să producă arme nucleare. Extinderea inacceptabilă a forței militare a NATO și reacția defensivă a Rusiei, bazată pe securitate prin mijloace inacceptabile, sunt în concordanță cu această cultură omniprezentă a războiului.
Ce este de făcut?
Înțelepciunea și preocuparea de a proteja viitorul pașnic al umanității și supraviețuirea lumii ne determină să dăm prioritate la trei linii de acțiune, susținute de o puternică mobilizare cetățenească.
În primul rând, oprirea imediată a ostilităților pe teren și lăsarea în seama negocierilor dintre ruși și ucraineni pentru a decide ce va urma. Prin urmare, interzicerea unor acțiuni precum trimiterea de arme și bani către ucraineni sau ruși; suspendarea imediată a sancțiunilor împotriva Rusiei.
În plus, un angajament din partea NATO de a opri procesul de integrare a Ucrainei în NATO (nu uitați că francezii și germanii s-au opus la începutul anilor ’90) și, din partea Rusiei, de a renunța la orice posibilitate de a recurge la arme nucleare; convocarea unei convenții europene pentru a defini un nou tratat de securitate europeană.
În sfârșit, să pună bazele, pe baza respectării Tratatului ONU existent privind interzicerea armelor nucleare, pentru redefinirea unui Pact de securitate globală, în special prin aplicații foarte concrete în domeniile energiei, apei, semințelor, sănătății, transporturilor, informațiilor și cunoștințelor. Niciodată nu a fost atât de evidentă, de necesară și de urgentă securitatea globală, pentru toți, bazată pe responsabilitatea comună pentru bunurile esențiale pentru viață.
Fontaine de Vaucluse, 1 martie 2022
(*) Permiteți-mi să dedic aceste reflecții lui Mihail Gorbaciov, în semn de omagiu adus uneia dintre cele mai importante personalități politice ale secolului XX, un apărător fervent al relațiilor de încredere și transparență între cetățeni și al relațiilor pașnice între popoare, singurul om de stat care, pe vremea când era președinte al URSS, a doua putere militară a lumii, a îndrăznit să propună oficial dezmembrarea coordonată a armelor nucleare.
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume, care poate fi accesat aici: Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube.
