Sistemul care domnește de câteva decenii și care domină absolut toate sferele vieții, și anume capitalismul neoliberal, atinge apogeul puterii sale.
Și tocmai de aceea este utilă narațiunea decăderii sale progresive, deoarece germenii declinului sistemului se află întotdeauna în momentele de hegemonie absolută a acestuia. În ciuda întregului zgomot despre democrație, liberalism, drepturile omului, care sunt coloana vertebrală a sistemului și care apar din când în când în mass-media, libertățile personale și pluralismul viziunilor asupra lumii, realitatea de la Vistula își arată fața urâtă, dezvăluind ipocrizia și dezumanizarea sistemului. Și, bineînțeles, ipocrizia elitei conducătoare, indiferent de culoarea sa politică.
Așa cum afirma Naomi Klein în urmă cu o duzină de ani în celebra sa carte, „Doctrina șocului”, capitalismul secolului XXI se folosește de crize sociale, de mega-catastrofe și de evenimente extraordinare pentru a crea și a adânci haosul și a aduce astfel la putere niște cumpărători obedienți la directivele marelui capital. Iar acesta este preocupat doar de multiplicarea profiturilor.
Atunci când elitele poloneze din „Coaliția 15 octombrie” spun un lucru, asigurând publicul polonez de intențiile lor excelente și de profesionalismul lor, dar iau decizii care sunt absolut opuse, cum poate fi judecat un astfel de comportament? Situația actuală nu este doar rezultatul a 16 ani de guvernare (de două ori timp de 8 ani fiecare) a așa-numiților deputați polonezi, ci este și consecința a 30 de ani de așa-zisă transformare a sistemului. Căci în cele trei decenii de la căderea Zidului Berlinului și distrugerea sistemului sovietic, a existat întotdeauna, într-o măsură mai mare sau mai mică, o înstrăinare a puterii politice la diferite niveluri de cetățeni, de nevoile, visele și interesele acestora. Bineînțeles, acest lucru a fost întotdeauna legat, și continuă să fie, de deconectarea dintre promisiunile electorale și realitatea post-electorală.
Fermierii care protestează de luni de zile și care, bineînțeles, își apără interesele (deși, în sistemul actual, antreprenorul este cel mai important), luptă în principal pentru a păstra structura existentă a pieței agricole, care stă la baza tratatelor UE. Aceștia nu sunt dispuși să accepte deschiderea piețelor europene pentru produsele agricole ieftine și inferioare din Ucraina, ceea ce ar duce la o denaturare absolută a echilibrului pieței din cauza lipsei de competitivitate a acesteia. Ca să nu mai vorbim de scăderea standardelor pentru aceste alimente. Acest lucru se face în numele unei solidarități complet eronate cu Ucraina, care luptă împotriva agresiunii rusești, în timp ce, în același timp, se distruge structura predominantă a agriculturii UE, care a fost subvenționată timp de decenii, dar care este de înaltă calitate. Acesta este lucrul pentru care Uniunea Europeană a fost renumită încă din zilele CEE. De altfel, politicienii care ne guvernează ne asigură cu fervoare de sprijinul Poloniei pentru Bruxelles și pentru UE. Deci, unde sunt sensul, logica și interesul agriculturii locale?
Nu este vorba despre interesele fermierului ucrainean privat, individual, deoarece această formă de agricultură este o minoritate uriașă acolo. Activele legate de producția agricolă (terenuri, distribuția de îngrășăminte și cereale, logistică etc.) se află în mâinile unor investitori străini giganți precum BlackRock, Vanguard sau PIMCO, precum și ale oligarhilor ucraineni cu sediul pe Coasta de Azur, în Spania sau în Florida. Dacă ne amintim cât de agresiv și de nerușinat a intervenit în trecut ambasada SUA la Varșovia, nu atât pentru a face lobby, cât pentru a impune autorităților poloneze anumite decizii care erau în interesul Washingtonului (a se vedea Georgette Mosbacher), ale cui interese le reprezenta atunci elita poloneză? Radoslaw Sikorski, un politician proeminent din actuala tabără guvernamentală, a calificat la un moment dat această situație drept un alt exemplu de „negustorie” și de „a face favoruri pentru americani”.
Răspunsul Coaliției 15 Octombrie la prăbușirea sistemului de sănătate din țara noastră, la educația care suferă din cauza reformelor constante care au devenit acum sinonime cu haosul, inerția și acțiunile menite să acopere incompetența echipelor succesive de guvernare, a degradării sistemului judiciar și a prăbușirii eticii judecătorilor, procurorilor și avocaților, precum și a forțelor de ordine, este o tendință pro-militară fără noimă, cheltuind într-un mod haotic sume bugetare colosale pe gadgeturi militare. Pentru un război care, la urma urmei, nu se poartă pe teritoriul nostru. La granița cu Belarus, există planuri de extindere a gardurilor existente și a barierelor anti-imigranți și de continuare a practicii antiumanitare de expulzare. Când se aflau în opoziție, guvernanții de astăzi au condamnat cu voce tare și cu pasiune această practică, care este pusă în aplicare de Partidul Lege și Justiție. De asemenea, ei creează o atmosferă de paranoia de război, amenințând publicul de astăzi cu realitatea unui război nuclear, în care Polonia va fi una dintre primele victime. Cel mai bun exemplu în acest sens este inițiativa provocatoare și total irațională a președintelui Republicii Polone cu privire la subiectul desfășurării de arme nucleare americane în țara noastră. Polonia este bolnavă în ceea ce privește subiectul Rusiei – așa cum a scris profesorul Bronisław Lagowski în urmă cu zece ani, iar „rusofobia” noastră a fost caracterizată în mod similar și de expertul în Europa de Est, liberalul clasic și academicianul de talie mondială, profesorul Andrzej Walicki.
Țara noastră, precum și sistemul și standardele predominante puse în aplicare de politicienii de la putere, opresiunea și cenzura tot mai mare a oricărei alte gândiri sau opinii incompatibile cu interpretarea decretată a realității, au nevoie de o igienizare completă, de jos în sus. Dar este oare pregătită pentru aceasta întreaga așa-zisă clasă politică, rămasă pe tărâmul celui mai larg înțeles al spațiului public? Ar trebui să ne îndoim cu tărie. Mizeria sa intelectuală și etică, ipocrizia și duplicitatea sa sunt evidențiate de listele de candidați anunțate pentru alegerile pentru Parlamentul European. Reprobabile, demne de cea mai înaltă cenzură, sunt cazurile unor persoane recent alese în Sejm și Senat, care au ocupat posturi de răspundere în administrația publică centrală și care merg acum la Bruxelles. Este un dispreț absolut față de cuvântul dat de un politician, față de imaginea sa de persoană de încredere publică. Aceasta este o înșelăciune a alegătorilor care au avut încredere în ei la 15.10.2023, votându-i. O astfel de atitudine face ca politica să pară o întreprindere profund imorală, plină de personaje suspecte și înșelătoare. Iar acest lucru este valabil pentru toate grupările politice din țara noastră. Pot toate acestea să genereze oare încredere și încredere în sinceritatea, realitatea a ceea ce se proclamă și în intențiile prosociale ale personalităților publice vâlcene?
În cele din urmă, merită să cităm un om politic, deși nu este absolut deloc un om de „stânga”, că „….A post-factum, critica unui pas în război sau în politică nu este niciodată permisă decât dacă cineva a exprimat mai întâi o opinie publică sau oficială sau a avertizat asupra consecințelor amenințătoare” (Winston S. Churchill). Dacă așa-zisa stângă din Polonia, stânga principală, agățată de tendințele neoliberale, nu vede acest lucru și chiar participă la această nebunie, ar fi bine să coboare de pe scenă cu rușine. Iar cercurile de stânga care contestă politicile conducerii partidului ar trebui poate să urmeze calea trasată de Sarah Wagenknecht în Germania? Cine își va asuma responsabilitatea pentru prăbușirea economiei poloneze, a sectorului bugetar și a economiei în ansamblu, atunci când fondurile sunt aruncate cu nesăbuință într-un conflict al cărui rezultat este deja cunoscut de toți observatorii suficient de bine informați ai scenei politice? Aceasta este o întrebare al cărei răspuns este clar, deși elita politică a țării noastre nu vrea să o audă.
Autorul articolului este editorialistul polonez Karol Lewicki, oringal textul a fost publicat pe portalul Strajk.eu.
