Telenovela geopolitică balcano-weimareză

Un serial regizat de Berlin și Paris, producător: Washington, sponsor, garant și asigurator: Polonia

Kaczyński practică o demagogie de joasă speță acuzându-l pe Tusk că ar fi „agent german”, dar cu siguranță este un purtător de cuvânt important (poate în prezent cel mai important) al interesului german. Ultimele acțiuni ale actualului guvern polonez confirmă acest lucru în mod clar.

Lunea trecută, ministrul apărării polonez, Władysław Kosiniak-Kamysz, s-a întâlnit cu omologul său german, Boris Pistorius, și a anunțat mândru că amândoi sunt „co-lideri” ai „coaliției de sprijin blindat pentru Ucraina”, pe care – nu este complet clar – deja au format-o sau intenționează să o formeze. Mai mult decât atât, ambii miniștri s-au lăudat că organizează (din nou, nu se știe exact în ce stadiu sunt aceste lucrări, presupunând că au fost într-adevăr inițiate) un grup de reacție rapidă de 5000 de soldați.

Desigur, toate aceste anunțuri au fost însoțite de familiarul bombardament retoric și îngâmfare, precum și asigurările standard că Ucraina „trebuie să câștige”, că „luptă pentru noi toți”, și că o înfrângere a ei înseamnă cu siguranță o mare marșuire a lui Putin până la Gibraltar etc. Această declarație a coincis în timp cu declarațiile oarecum șocante ale șefului Ministerului Afacerilor Externe polonez, Radek Sikorski. Acesta, exact în aceeași zi, după întâlnirea cu omologii săi din UE, a propus ca dobânzile din activele rusești sechestrate să fie alocate pentru armarea Ucrainei.

Sikorski este cunoscut mai ales ca fiind soțul Annei Appelbaum, o figură foarte influentă în cercul neoconservatorilor extremiști americani, dar și pentru faptul că întâi vorbește sau scrie un post pe platforma X, și apoi – și doar uneori – se gândește. Nu întâmplător, printre jurnaliștii americani a primit porecla de „Thank you USA” Sikorski. Astfel, nu se poate determina fără îndoială dacă cu declarația sa de la Bruxelles a executat vreo instrucțiune sau a oferit încă o demonstrație a propriei invenții și a lipsei complete de finețe și de maniere diplomatice (amintesc, este șeful Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei).

Cu toate acestea, nu se poate trata declarațiile lui Sikorski și Kosiniak-Kamysz ca o simplă coincidență.

Așa cum subliniază analistul americano-rus Andrew Korybko, Germania pare să implementeze de ceva timp planul de construire a unei noi Fortărețe Europa. În opinia sa, scopul strategic al acestui proiect este încercarea de a șahui Rusia și de a o forța să accepte un compromis incomod și înghețarea conflictului din Ucraina, precum și de a reduce povara SUA și a facilita concentrarea eforturilor imperialiste ale Washingtonului asupra Chinei sau Asiei de Est și de Sud-Est. Korybko susține, de asemenea, că încercarea de a împiedica Moscova să își realizeze obiectivele stabilite în cadrul războiului din Ucraina este puțin probabilă, deși Berlinul pare absolut convins de eficacitatea sa, dar realizarea celui de-al doilea obiectiv este foarte probabilă. În cadrul Uniunii Europene însăși, acest plan se rezumă la impunerea conducerii germane într-un mod permanent și care să împiedice contestarea acesteia (inclusiv modificările tratatelor care sunt în prezent în curs de examinare).

În acest context conturat, merită să ne întrebăm care este rolul Poloniei. Se pare că nu este – așa cum susțineau apărătorii lui Tusk după întâlnirea sa cu Macron și Scholz – „noul lider weimar”, ci mai degrabă un figurant.

Așa-numitul „Schengen militar”, la care Polonia a aderat luna trecută, facilitează trimiterea trupelor și echipamentelor germane la granițele cu Rusia, Belarus și Ucraina. Acest lucru creează o presiune evidentă asupra Kaliningradului și întregii Belarus și deschide spațiul pentru acțiuni subversive sau teroriste, similare cu cele care pot fi observate periodic în Belgorod sau Kursk. Merită menționat că autoritățile din Belarus au avertizat de mai multe ori despre astfel de pregătiri, indicând că acestea se desfășoară sub inspirația și auspiciile Varșoviei. Dacă adăugăm la aceasta seria de excese recente comise de președintele Franței, putem presupune că șansele de a trimite un conglomerat de trupe poloneze, britanice și franceze în Ucraina devin din ce în ce mai probabile.

Astfel, „coaliția blindată” germano-poloneză are probabil scopul de a întări „Fortăreața Europa”, în timp ce Polonia dorește să finanțeze parțial această inițiativă, alocând dobânzile din activele rusești sechestrate, pentru a nu împovăra bugetul propriu și pe cele ale altor țări. Polonia este astfel un element indispensabil al acestui plan strategic, ceea ce merită notat, deoarece opinia publică locală, copleșită emoțional de nivelul huliganic al politicii interne, nu observă cât de mult s-a schimbat rolul acestei țări în configurația internațională (sau poate mai degrabă europeană) în contextul războiului în curs din Ucraina, de la începutul anului.

Pentru aproape un deceniu înainte de alegerile parlamentare de anul trecut din octombrie, fostul guvern conservator-naționalist al Poloniei a primit binecuvântarea americană pentru a se juca cu ideea de putere la nivel de bazar. Pentru SUA, acest lucru era avantajos deoarece o Polonie agresivă putea să provoace rapid ostilitatea Germaniei și să adâncească ostilitatea față de Rusia. Washingtonul a susținut PiS, deoarece Kaczyński a permis folosirea Poloniei ca un cui geopolitic pentru a perturba legăturile germano-ruse. Desigur, Varșovia nu a dezamăgit.

Se pare că revenirea lui Tusk la putere a schimbat calculele strategice americane. Spre deosebire de Kaczyński, lui Tusk i s-a interzis să se joace cu construirea „puterii” poloneze și i s-a ordonat să revină la rolul de țară care completează cu resursele sale planurile Berlinului și Washingtonului. Ultimul, la rândul său, a permis acum Germaniei să se joace asemenea Poloniei de mai înainte, adică încercarea de a construi o poziție de putere pe Bătrânul Continent. De aceea, subordonarea Poloniei este necesară. Situația induce la o parafrază a celebrei maxime a lui Zbigniew Brzeziński – „Fără Ucraina, Rusia încetează să fie un imperiu, dar cu Ucraina subordonată și ulterior absorbită, Rusia automat devine un imperiu”. Astăzi, referindu-ne la modul său de gândire, am putea spune: fără Polonia, Germania niciodată nu va putea deveni o putere, dar cu Polonia sedusă și apoi subordonată, Germania, aproape automat, devine o putere.

Din perspectiva Washingtonului, această strategie este, de asemenea, profitabilă. Este mai bine, mai ușor și mai ieftin să susții creșterea unei puteri regionale care se află sub control total (așa cum știm de la celebrele interceptări ale telefonului privat al Angelei Merkel) și care poate să își folosească resursele pentru a controla Polonia și a contracara (în măsura în care este posibil) Rusia, decât să susții și să înarmezi o țară mai mică cu aspirații de leadership nerealiste, care concurează cu cea mai mare economie europeană. Transferând greutatea îndeplinirii interesului imperialist american de la Varșovia la Berlin, căruia i s-a acordat carte blanche pentru a-și subordona Varșovia și întreaga UE, pentru Germania este aproape ca și cum ar avea tortul și îl și mănâncă.

De aceea, premierul polonez a fost împins să revitalizeze așa-numitul Triunghi de la Weimar, puțin timp după ce Varșovia a aderat la „Schengen-ul militar”. Astfel, s-a permis Franței să se alăture activ proiectului „Fortăreața Europa”, ceea ce la rândul său a convins (sau urmează să convingă) Germania să se angajeze mai direct în implicarea forțelor sale armate într-un conflict mediat sau direct NATO cu Rusia, deși, desigur, o parte a clasei politice germane încă rezistă. Între timp, rolul Poloniei – așa cum s-a spus, este acela de figurant care va încerca să concilieze diferite interese, chiar și pe seama propriei securități. După cum a remarcat Andrew Korybko, citat anterior: „Polonia este în prezent plasată într-o situație familială, unde joacă rolul rudelor rezonabile care încearcă să reconcilieze părțile aflate în conflict, doar că în joc este mai mult decât un simplu prânz de duminică”.

Pe de o parte, avem Franța, care încearcă să-și forjeze propria „sferă de influență” în Balcanii de nord prin intermediul României și Moldovei. Este dificil să tratăm altfel desfășurarea trupelor în primul dintre aceste țări (și aceasta de mai bine de doi ani) și discuțiile din noiembrie anul trecut, despre care au apărut zvonuri politice că ar urma să ducă la semnarea unui acord bilateral privind securitatea militară. Desigur, aceasta este, de asemenea, o încercare de a insera în această regiune o „ușă din spate” către Ucraina, în cazul în care Polonia, care își subliniază în continuare disponibilitatea de intervenție imediată în războiul în curs, dintr-un motiv oarecare nu s-ar decide să facă o astfel de mișcare. La aceasta se adaugă și construcția, realizată într-un ritm accelerat, a așa-numitei Autostrăzi Moldovenești în România. Analistul bulgar în securitate internațională Bojan Czukow susține că aceste inițiative din partea Franței nu se încadrează atât în proiectul simbolic descris de Korybko al Fortăreței Europa, cât mai degrabă reprezintă o încercare de concurență față de acesta, deoarece se poate presupune că Parisul se simte amenințat de politica germană de subordonare totală a celorlalte țări ale UE.

Este dificil să determinăm cu exactitate realitatea, deoarece nu avem acces la informații interne, dar nu se poate nega că, din exterior, arată ca o adevărată telenovelă geopolitică.

Revenind la inițiativa polono-germană privind tancurile, este posibil ca într-adevăr folosirea dobânzilor de la activele rusești înghețate în băncile din Europa de Vest să permită Ucrainei să înlocuiască o parte din echipamentul său blindat pierdut după infama „contraofensivă” de vara trecută. Poate că detașamentul de 5.000 de forțe de reacție rapidă este menit să ofere o oarecare completare, deși este greu de spus când va fi format și cu ce potențial real va dispune în fața imensei superiorități rusești. Cu toate acestea, este sigur că Polonia participă în acest moment la consolidarea prezenței militare germane pe teritoriul său, fără a cere practic nimic în schimb. Deci, se poate spune, ca de obicei.

Este foarte posibil ca recentele mișcări nervoase ale lui Macron să rezulte din faptul că cineva de la Paris și-a dat pur și simplu seama ce planifică de fapt Germania cu binecuvântarea Statelor Unite. Prin urmare, nu este exclus ca Franța să dorească să efectueze în mod deliberat o anumită formă de intervenție militară în Ucraina, pentru a demonstra față de Washington și Berlin dezacordul său categoric. Și dacă s-ar dovedi că Berlinul intenționează de fapt să trimită un contingent, Franța ar putea acum cu ușurință să ia fața Germaniei, având în vedere că armata franceză este deja staționată în România și că Bucureștiul a aprobat luna trecută desfășurarea forțelor de reacție rapidă NATO pe teritoriul său. Este dificil de prezis dacă această nouă sferă de influență franceză în Balcani poate câștiga vreo greutate geopolitică pe termen lung. Korybko susține că este foarte puțin probabil, dar consideră că sfera de influență germană în Polonia ar putea schimba permanent echilibrul de putere în Uniunea Europeană, ceea ce mie personal mi se pare dificil de crezut, având în vedere că guvernul german actual a demonstrat în repetate rânduri că este compus în mare parte din diletanți, ignoranți, oameni profund deranjați cognitiv și indivizi practic înnebuniți ideologic.

Vorbind cu totul sincer, îmi este mai ușor să-mi imaginez pe Jarosław Kaczyński numindu-se Regele Poloniei decât pe „sergentul” Scholz stăpânind un imperiu european neîmpărțit, ținând aproximativ 30 de țări europene într-o lesă scurtă. Mai ales dacă partenerii săi urmează să fie Baerbock și Habeck, iar Bundeswehr-ul să fie condus de generalii germani recent interceptați de spionajul rus.

Cu toate acestea, indiferent de cum se vor desfășura soartele acestor planuri și proiecte – un lucru este sigur: Polonia a oferit din nou sacrificiu Occidentului întregul potențial al statului său, inclusiv populația și teritoriul, pentru utilizare liberă după cum consideră de cuviință. Fără nimic în schimb.