Dacă nu te putem învinge, te vom face să taci

Fondurile private de pensii au depus o plângere împotriva Vaniei Grigorova, deoarece în interviurile și declarațiile sale publice ea și-a permis să le critice activitățile, referindu-se la date publice accesibile oricui și la analiza rezultatelor acestora. O poveste despre lobby și încercări de a intimida puținii critici ai actualului model viciat al pensiilor

Vanya Grigorova (foto: Baricada)

Asociația bulgară a companiilor private de asigurări de pensii (BADDPO), care unește fondurile private de pensii ale țării, a depus o plângere la parchet, la Comisia de supraveghere financiară (FSC) și la Ministerul Finanțelor împotriva economistei și sindicalistei Vanya Grigorova, acuzând-o de ,,păgubirea sistemului de pensii”. Se pare că un procuror de la Parchetul Sofia a găsit motive întemeiate în această plângere, aşa că a lansat o anchetă.

Pe 7 decembrie 2020, Vanya Grigorova a primit o înștiințare prin care ofițerii Direcției Generale a Poliției Naționale au informat-o că trebuie să se prezinte la secție în legătură cu o plângere împotriva sa de către BADDPO. Două zile mai târziu, ea a mers la poliție pentru o explicație.

Este clar că șefii companiilor private de pensii nu sunt mulțumiți de declarațiile și interviurile publice date de Vanya Grigorova în mass-media, considerând că, exprimându-și opinia, ea dăunează sistemului de pensii al țării.

„Am răspuns și la telefon că susțin tot ce am spus pe această temă și voi continua să fac acest lucru, pentru că acestea sunt faptele. Citez datele oficiale ale Comisiei pentru Supraveghere Financiară (CFN) – instituția angajată în supravegherea fondurilor private de pensii”, a spus într-un interviu acordat Baricadei Vanya Grigorova.

Lidera sindicală s-a dus la poliție cu un avocat, căruia însă nu i s-a permis să participe la conversație, explicaţia fiind că această măsură este impusă de măsurile anti-pandemie. Cu toate acestea, ea a comunicat telefonic cu avocatul ei, confirmând și transmițând în scris opinia sa că analizele și cuvintele sale se bazează doar pe informații oficiale și publice, indicând sursele – documente ale Institutului Național de Asigurare Socială (NOI), CFN și cercetări științifice pe subiect.

„Pe baza acestor analize și a datelor obiective care arată starea fondurilor de pensii private și rezultatele acestora, am fost convinsă și până acum am spus întotdeauna că Institutul Național de Asigurări Sociale este alegerea corectă pentru pensii”, a spus Grigorova.

Nu i s-a oferit ocazia să examineze în detaliu plângerea împotriva sa. „Din păcate, nu am putut citi plângerea, care avea mai multe pagini. Am întrebat de mai multe ori care este acuzația, ca să știu la ce să răspund. S-a dovedit că nu a existat încă nicio taxă. Pare că din punct de vedere legal, nu este nevoie ca o acuzație să aibă motive ca să fiu interogată privind ceea ce este scris în plângere. Despre ce anume este plângerea – în acest moment nu știu. Dar ceea ce mi s-a spus este că – potrivit fondurilor private de pensii (UPF), “dăunez sistemului de pensii „, a explicat Grigorova.

Premisele

Vanya Grigorova a spus că, potrivit plângerii, principala problemă a fondurilor private de pensii este participarea ei la matinalul postului bTV și comentariile pe profilul ei personal de pe rețelele sociale, în care compară UPF-urile cu Helprkama (o platformă privată de caritate, despre care s-a dezvăluit faptul că abuzează de milioanele de leva pe care le rostogoleşte – nota traducătorului) . „Am arătat că, până și într-un an fără șocuri economice grave, precum 2018, UPF-urile au dăunat valorii contribuțiilor la asigurările sociale. Nu numai că nu există rentabilitate, anul acesta au pierdut peste 600 de milioane BGN (1,49 miliarde de lei româneşti) din contribuțiile „clienților” lor”, a spus ea.

Cu ofensiva sa, BADDPO își propune să interzică comentariile cu privire la activitățile companiilor private de pensii, crede Grigorova. Într-un demers similar au fost impuse restricții severe asupra discuțiilor publice despre bănci. Se pare că Grigorova nu este singura țintă a încercărilor de eliminare a criticilor, în locul îndreptării problemelor celui de-al doilea pilon de pensii. Aceeași plângere a fost depusă și împotriva respectatului finanțist profesorul Lyubomir Hristov – autor a zeci de analize privind neajunsurile fondurilor private de pensii din ultimii ani.

„Chiar a doua zi după participarea mea la bTV, BADDPO s-a lăudat că au depus o plângere împotriva domnului Lyubomir Hristov, care a analizat și rezultatele acestora și a încercat să ofere informații persoanelor asigurate privind la ce anume ar putea aștepta ca pensie de la companiile private comparativ cu ce ar primit de la Institutul Național de Asigurări Sociale. Prima persoană împotriva căruia a fost depusă o plângere a fost el. Două săptămâni mai târziu, au depus o plângere împotriva mea, întrucât eu nu mă opresc și nu voi înceta să promovez datele oficiale”, a comentat Grigorova. Este convinsă că minerul, șoferul și alți salariați nu trebuie să caute statistici pe site-ul Comisiei de Supraveghere Financiară. 

„Cineva trebuie să le spună faptele. Nu ar fi necesar să se furnizeze date dacă companiile private de pensii publică și garantează o pensie estimată pentru asigurați. Ei vând iluzii susținând că este mult mai profitabil pentru cetățeni să le dea banii lor decât Institutului Național de Asigurări Sociale (adică pensionarilor bulgari), dar nu spun ce vor primi în schimb. De aceea, oameni ca mine și domnul Hristov comentează aceste date pentru a încerca să ofere claritate lucrătorilor, unde și cum ar putea fi asigurați pentru a-și putea proteja drepturile. Apropo, se știe că există prea mulți economiști pe cap de locuitor în Bulgaria, este de neînțeles de ce cei care nu sunt apropiați de companiile de asigurări de pensii tac”, a comentat Grigorova.

„În timpul discuțiilor, mai ales în ultimele luni, niciun reprezentant al BADDPO nu a venit împotriva mea să spună că datele pe care le citez sunt incorecte. Nimeni nu poate spune că nu este adevărat că 1,3 miliarde BGN au fost confiscate sub formă de taxe. Că nu este adevărat că în 2018 au pierdut contribuțiile de asigurări sociale. De ce? Pentru că este adevărat. Dar, în loc să iasă-n față în față și să încerce să explice de ce rezultatele lor sunt acestea și la ce se pot aștepta oamenii de la ei, preferă să depună plângeri și să spere, bazându-se pe lobbyiștii aflați printre cei de la putere, că vor putea interzicere comentariile. Când nu poți respinge ceva, încerci să-l interzici ”, explică ea.

O luptă pe termen lung

Plângerea împotriva Vaniei Grigorova stipulează că ea a criticat activitățile companiilor private de pensii „în ultimul an”. Cu toate acestea, din ceea ce a declarat Baricadei, ea susține cu convingere că a analizat rezultatele acestora de mult timp.

„M-am ocupat de acest subiect nu în ultimul an, ci în ultimii șase ani, chiar înainte de a începe să lucrez la sindicatul Podkrepa. La sfârșitul anului 2014, provocată de dezbaterea publică pe această temă, am găsit o modalitate de a afla la ce fond de pensii merg contribuțiile mele, pentru că știți că marea majoritate a cetățenilor bulgari nu știu unde se duc contribuțiile lor. Acest lucru se datorează faptului că, în conformitate cu Codul de securitate socială, dacă nu alegeți un fond, acesta este ales automat – contribuţiile din pilonul II sunt plasate în unele dintre așa-numitele fonduri universale de pensii (UPF). Am aflat care este fondul, mi-am verificat contribuțiile, am văzut cum sunt perioade în care, în loc să măresc fondurile acolo, pe măsură ce depun în continuare sume noi, acestea scad de fapt. S-a dovedit că nici măcar nu au compensat inflația, ca să nu mai vorbim de rentabilitatea suplimentară a banilor pe care i-am investit. Am descris toate acestea într-un articol”, își amintește Grigorova.

Până la sfârșitul anului 2014, asigurarea la fondurile de pensii private este obligatorie. În timpul celui de-al doilea mandat al lui Boyko Borissov, ministrul de finanțe de atunci, Vladislav Goranov, a lansat un amendament legislativ pentru a permite celor care doresc să-și retragă banii de la companiile private să-i mute în totalitate la NOI

Deducerea unei părți din contribuția către companiile private reduce suma pe care o veți primi de la stat, motiv pentru care un număr de experți, inclusiv Grigorova – și mai târziu chiar fostul ministru al Muncii și Politicii Sociale, Biser Petkov – estimează că două pensii (una de la NOI și una dintre companiile private) vor însemna mai puțini bani decât dintr-o singură pensie – primită doar de NOI.

În calitatea sa de angajat al Confederației Muncii Podkrepa, din aprilie 2015, Grigorova a luat problema și mai în serios. „Am înțeles care sunt elementele suplimentare care explică de ce stau lucrurile așa. Cum ar fi posibilele taxele absolut ilogice și nemotivate de piață pe care legea le permite companiilor să le impună. Una dintre cererile publice și înregistrate în declarațiile oficiale ale sindicatului Podkrepa este o modificare generală a taxelor pentru a fi cel puțin logică. De exemplu, nu este normal să vi se reţină o taxă deoarece depuneți bani. Asiguratul nu primește absolut nimic pentru o taxă inițială în UPF ”, arată ea.

Ulterior, în 2016, confederația sindicală a organizat o conferință de presă pentru a analiza rezultatele fondurilor private de pensii, a indica suma totală a taxelor reţinute de acestea, care este rentabilitatea lor, a comenta cum în timpul crizei economice mondiale sunt active reduse cu 20%, iar pentru unele fonduri chiar mai mult.

„Aceasta a fost o dovadă suficient că afirmațiile potrivit cărora fondurile private de pensii se vor îngriji mai bine de drepturile noastre de pensie, pur și simplu pentru că sunt de natură capitalistă, nu sunt justificate de realitate. Și motivul este că acestea depind de piețele de capital și financiare, care la rândul lor trec prin crize periodice care resetează rezultatele acumulate între crize. Acesta este motivul pentru care afirmația potrivit căreia asigurarea într-un fond de capital vă va proteja cumva drepturile de pensie de pericolele situației demografice în schimbare tot mai accentuată este absolut neadevărată „, a explicat Grigorova.

„Cu pensiile de la Institutul Național de Asigurări Sociale din contribuțiile angajaților, se plătesc pensiile pensionarilor de astăzi. Ceea ce spun ideologii celui de-al doilea pilon – există un astfel de grup de oameni care se prefac că sunt experți independenți, dar nu sunt – este că, dacă îți lași banii doar pentru tine, vei ajunge la o pensie mult mai decentă. Nu o veți primi. Nu pentru că fondurile nu sunt bine gestionate, ci pentru că se bazează pe creșterea continuă pe piețele de capital, ceea ce reprezintă o așteptare nerealistă”, a adăugat ea.

Reforma din 2015 și dreptul de a alege

În 2015, s-a făcut o schimbare în sistemul de pensii, oferindu-se oamenilor posibilitatea de a alege – să-și poată transfera asigurarea de la UPF la NOI și invers. Apoi a fost introdus un program pentru reducerea taxelor. „Acest lucru s-a întâmplat tocmai datorită faptului că Podkrepa a insistat să le schimbe. De exemplu, taxa inițială, care era de 5%, este acum de 3,75%. Taxa de investiție de 1% la început este în prezent de 0,75% „, spune Grigorova.

Potrivit acesteia, aceste reduceri sunt însă extrem de mici. „Ceea ce trebuia făcut atunci și ceea ce era dispus să facă Vladislav Goranov, era ca fiecare angajat, când începe să lucreze pentru prima dată, să meargă automat doar la Institutul Național de Asigurări Sociale, iar dacă decide – atunci poate alege din proprie inițiativă și un alt fond de pensii. Acest lucru nu a fost acceptat și a rămas versiunea actuală, în care noul angajat este înscris automat într-un fond privat de pensii, iar dacă are o înțelegere a acestui lucru, dacă știe ce este un sistem de pensii, va putea să se transfere în totalitate către NOI după un an.” Numai în 2019, 82.659 de persoane au fost înscrise oficial într-un fond universal de pensii fără ca ele să aleagă în mod conștient acest lucru.

Deoarece oamenii de regulă sunt inerți, se întâmplă adesea că nu știu deloc cum funcționează sistemul, nu știu unde sunt asigurările lor și sunt pur și simplu direcționați automat și din oficiu către unele UPF-uri – aceasta este situația în acest moment. „Aceasta este o garanție a cotei de piață, o sursă de profit, transferată de către stat către structurile private”, a comentat Grigorova, reamintind contextul politic al eșecului acestei reforme în forma sa actuală: „GERB a fost într-o coaliție cu Blocul Reformator (o coaliţie a forţelor de dreapta urbană, care a făcut parte din guvern în perioada 2014-2016, iar apoi s-a desființat – nota traducătorului) și după discuții împreună cu Vladislav Goranov, a devenit clar că el a retras aceste propuneri, deoarece partenerii coaliției lor din Blocul Reformator amenințaseră să destrame coaliția. „Drepturile noastre la pensie, viitorul nostru, au devenit ostatice negocierilor de coaliție între GERB și Blocul Reformator”, a spus ea.

Asaltul Deniţei Saceva

Vanya Grigorova explică faptul că în Codul securității sociale plata pensiei de la UPF este definită ca fiind pe tot parcursul vieții. „Cu toate acestea, acest lucru introduce incertitudine în calculele companiilor private de pensii – ce se întâmplă dacă cineva supraviețuiește mai mult decât s-a planificat?!”

Din acest motiv, ei încep să pretindă că faza de plată nu este reglementată de lege și că pensiile nu pot fi plătite. „Dimpotrivă, pensiile pe viață pot fi plătite în continuare, dar totuși pentru foarte puțini oameni. Insistența lor cu privire la formarea fazei de plată conține o cerere de a dezvolta opțiuni în care UPF nu va fi obligat să plătească pensii pe viață, iar acest lucru este scris în propunerile de modificare a CSR, care sunt în prezent pregătite de guvern.

Problema este deja discutată în Consiliul Național pentru Cooperare Tripartită, iar guvernul este gata să ofere trei opțiuni – prima este că, după pensionare, persoana asigurată va fi obligată să încaseze contribuțiile acumulate la fondul de pensii private, a doua – să primească o pensie pentru o perioadă de timp și a treia este o pensie pe viață.

„Adică așa-numitul supliment la pensie din fondul de pensii private nu va fi o plată exactă a pensiei. Pentru că o pensie este o plată pe viață. Când ați acumulat 1.000 sau 2.000 BGN și nu vă pot oferi un supliment la pensia standard, atunci le luați împreună și uitați că în ultimii 20 de ani ați contribuit la aceste fonduri. Aceasta nu este o pensie. Aceasta este o componentă de economii care se plătește o singură dată, după care rămâneți fără un supliment la pensie. Acest lucru arată suficient de clar cât de ineficient este acest model în general. Nu atât aceste fonduri de pensii private specifice, dar modelul ca atare este defect, din capul locului”, insistă Grigorova.

Potrivit acesteia, acest model a fost introdus în Bulgaria la începutul secolului, într-un moment în care același model – aplicat pentru prima dată în Chile – s-a prăbușit. „După privatizarea sistemului de pensii în timpul dictaturii militare a lui Pinochet, oamenilor li s-au promis pensii mult mai bune. Acest lucru, desigur, nu s-a întâmplet. Până în prezent, în Chile sunt revolte ale pensionarilor în vârstă de 70 de ani, susținuți deja de muncitori mai tineri care fac presiuni pentru o schimbare a sistemului de pensii private de acolo.

Anul trecut, ministrul de atunci, Biser Petkov, a anunțat propuneri pentru faza de plată și a trebuit să admită că „două pensii vor fi mai mici decât una”, și-a amintit Grigorova. Potrivit acesteia, în mare parte ca urmare a acestei declarații, el și-a pierdut postul. „Este un lucru important pentru mine sau pentru alți experți pe această temă să vorbim despre asta. Dar chiar și NOI o menționează în rapoartele lor anuale, în care descriu problema, deși într-un mod inaccesibil publicului larg. Dar imaginea devine destul de clară atunci când un ministru spune fără echivoc: două pensii vor fi mai mici decât una. Acest lucru, după părerea mea, a determinat situația în care i s-a cerutsă demisioneze și el a făcut-o”.

Petkov și-a părăsit postul pentru a fi înlocuit de Denitsa Saceva. „A decis pur și simplu că va impune toate măsurile care fuseseră întâmpinate cu rezistență înainte ca ea să preia mandatul:  ore suplimentare de muncă, calcul sporit al timpului total de lucru, precum și aceste opțiuni pentru plata pensiilor private. În acest moment vedem asaltul doamnei Saceva împotriva drepturilor muncii și în serviciul fondurilor private de pensii „, a spus Vanya Grigorova.

„Sunt acuzată că„ dăunez” sistemului de pensii și, în același timp, ministrul muncii și politicii sociale afirmă că asigurările sale se află într-un fond privat de pensii și vor rămâne acolo. Repet, NOI este o instituție publică. NOI respectă regulile, care sunt, de asemenea, determinate de doamna Saceva. Cu această remarcă, ea spune că a făcut și va face regulile astfel încât să fie mai profitabil să fii asigurat într-un fond privat de pensii, și nu în fondul de stat, care îi este subordonat indirect ”, a adăugat consilierul economic din Podkrepa şi președintele asociației „Bulgaria Solidară” Vanya Grigorova.

Modul în care au fost făcute modificări ale sistemului de pensii prin procedura bugetară în urmă cu câteva săptămâni este, de asemenea, șocant.

„Saceva a introdus modificări ale Legii privind bugetul asigurărilor sociale de stat care să fie aplicate anul viitor. Acest buget a fost discutat și formatul tripartit s-a dezbătut fiind în formă finală, dar apoi, pe drumul proiectului de lege dinspre Consiliul de Miniștri spre Adunarea Națională au fost aduse două modificări principale, prin care statul a naționalizat pierderile fondurilor private de pensii. Cum? Ca parte a deficitului NOI, care a fost acoperit de transferuri de la buget la institutul de asigurări pentru perioada anterioară, a fost recunoscut ca o „contribuție de asigurare”, la fel cu contribuțiile făcute de angajat și de angajatorii săi. Acest truc, care este în esență o jonglerie, a redus retroactiv ponderea contribuțiilor la UPF în suma totală reținută de asigurat pentru asigurarea de pensie. Pe scurt, iertăm angajamentele financiare ale UPF și încărcăm NOI și bugetul cu ele. Acest lucru a fost deja adoptat prin legea bugetului de anul viitor și se reflectă în Codul de Asigurare Socială fără o dezbatere cu partenerii sociali „, a spus Vanya Grigorova.

După ultimele schimbări, Vanya Grigorova nu este convinsă că mai poate spune cu inima deschisă că este mai bine pentru cetățeni să aleagă Institutul Național de Securitate Socială. „Saceva și guvernul au făcut modificări, după care nu este clar ce se va întâmpla. „Acestea conduc la o incertitudine gravă pentru persoanele asigurate în scopul a oferi o încredere mai mare în fondurile de pensii private”, a spus ea. În plus, Vanya Grigorova găsește revoltătoare tăcerea pe subiect a colegilor săi economiști.

Crimă și pedeapsă

„Nu am de ce să mă tem. Dacă citarea datelor oficiale este o infracțiune, atunci eu pot fi o infractoare”, a spus Grigorova la întrebarea dacă este îngrijorată de plângerea împotriva ei și de acțiunile poliției și anchetatorilor. Ea este convinsă că, dacă se ajunge la vreo acuzație, aceasta va provoca o dezbatere nu în fața presei și instituțiilor bulgare, ci în fața celor europene.

„Este o încercare de a impune cenzura. Toată această presiune din partea fondurilor de pensii private vizează interzicerea generală a comentariilor asupra performanțelor lor financiare. Dacă acceptă această situație, înseamnă că niciun cetățean bulgar nu va ști unde merg banii săi, pentru ce sunt folosiți sau cine stabilește salariile provenite din contribuțiile lor”, insistă Vanya Grigorova.

Ea subliniază că, până și atunci când activele din conturile individuale ale asiguratului scad, veniturile companiilor nu suferă din pricina acestui lucru, deoarece acestea continuă să încaseze taxe nu pe profitabilitate, ci pe întreaga sumă a asigurărilor plătite. Și crește pe măsură ce sosesc în cele din urmă noi contribuții de la persoanele asigurate și noii asigurați. „Adică, creșterea veniturilor UPF nu este rezultatul profitabilității pe care au reușit să o obțină pentru clienții lor, ci a faptului că guvernele din ultimele mandate le-au dat posibilitatea de a primi contribuții de la asigurările sociale publice, de la noi, fără obstacole și cu impunitate. În 2018, de exemplu, una dintre companii a pierdut peste 170 milioane leva (423 milioane de lei româneşti) în contribuții la asigurați și, în același timp, a raportat un profit de 16,4 milioane leva (40,8 milioane de lei româneşti).

Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Devino unul dintre ei! Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Avem nevoie de tine! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!

Nikolai Draganov

Are licenţă de sociologie şi masterat de marketing de la Universitatea de Economie Naţională şi Mondiala din Sofia. Începând cu anul 2012 lucrează ca jurnalist politic - în News.bg, agenţia de ştiri BGNES şi BiT TV. În capacitatea sa de reporter parlamentar relatează despre munca celui de al 42-lea şi al 43-lea Parlament Bulgar. Este coautor filmului ”Oamenii invizibili”, care povesteşte despre oamenii fără adapost din Sofia.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *