Pe termen lung țara are nevoie, fără nicio exagerare, de o revoluție anti-oligarhică
Pe marginea investigațiilor americane în contextul alegerii lui Donald Trump ca președinte al SUA, opinia publică din Moldova ar putea afla că oligarhul odios Vlad (Vladimir) Plahotniuc și partidul său au beneficiat de serviciile unei companii puternice de lobby Podesta Group.
Până la sfârșitul lunii octombrie, în fruntea acesteia a stat Tony Podesta, fratele lui John, care a fost șeful campaniei lui Hillary Clinton. Așa cum a raportat portalul newsmaker.md, în cadrul unui contract de un an, al cărui valoare este de 600 mii de dolari, până în iunie 2017, lobbyiștii trebuie să îmbunătățească relațiile moldo-americane și să organizeze întâlniri cu personalități influente din partea Congresului SUA și cu reprezentanți ai ONG-urilor pentru liderii Partidului Democrat din Moldova (PDM), condus de Plahotniuc. Cu toate probabilitățile, aceasta nu a fost primul acord de acest tip încheiat cu lobbyiștii. Potrivit autorilor portalului jurnalistic de investigație crimemoldova.org, Podesta Group i-a permis lui Plahotnyk să călătorească la Washington și să se întâlnească cu șeful Biroului pentru Europa și Eurasia de la Departamentul de Stat Victoria Nuland. Întâlnirea a avut loc la 3 mai 2016 și a fost recunoscută pe scară largă ca un semnal al sprijinului acordat de SUA guvernului de la Chișinău împotriva căruia durează protestele de stradă în Moldova (organizate în acord uimitor de diferite aripi ale opoziției).
Plahotniuc el însuși s-a lăudat pe site-ul său că Nuland a apreciat acțiunile coaliției proeuropene care conduce Moldova și a promis sprijinul în viitor. Ea a trebuit să spună că, dacă PDM și partenerii săi de coaliție urmau să implementeze reforme în țară în ritmul actual, ar avea o garanție de îngrijire din partea SUA. Americanii au închis ochii atât asupra retragere din sistemul bancar național a sumei de un miliard de dolari, cât și asupra numirii scandaloase în funcția de prim-ministru a lui Pavel Filip, un tehnocrat fără experiență, despre care se știe bine că va fi un executant ascultător al recomandărilor oligarhului.
La 28 iulie, „Democrații” au semnat un contract nou, de o jumătate de an, cu Podesta Group (valoarea este de 120 mii de dolari plus cheltuielile de călătorie pentru lobiști), cu opțiunea de prelungire automată pentru încă șase luni. În plus, au obținut servicii similare și de la o altă companie la fel cunoscută în SUA, Cornerstone Government Affairs. Pentru un an de lobbying, Plahotniuc îi va plăti 360 de mii de dolari.
Dupa cum se vede, oligarhul nu își economisește banii pentru a salva reputația stricată a partidului său (în sondajele nationale, sprijinul nu depășește 5%) și este mereu în căutare a factorilor potriviți de încredere în el. Cu alte cuvinte: demonstrează că este cel mai bun garant al intereselor americane în această parte a Europei (considerând războiul din Ucraina). Și – din nou, criticii săi, indiferent de opiniile lor cu privire la alte chestiuni, – nu au nici o îndoială că pentru a-și menține poziția, oligarnul este capabil nu doar să cheltuiască bani.
Faptul că Moldova, care nu are multe în comun cu adevărata democrație, a devenit un stat privatizat de un oligarh și curtenii lui, nu ridică îndoiala analiștilor și a observatorilor. Scandalurile recente care au zdruncinat cea mai săracă țară din Europa arată nu numai natura extrem de patologică a actualei „elite conducătoare”, ci și faptul că această natură n-o va împiedica să existe încă mult timp. Nu există cineva capabil de a organiza rezistență serioasă, dar protectorii sunt, evident, foarte reali.
Săptămâna trecută a apărut o acuzație și mai gravă față de Plahotniuc. Vitalie Proca, care ispășește pedeapsa cu închisoarea pentru tentativa de omor al bancherului Gherman Gorbunţov în România, a declarat jurnaliștilor Jurnal TV că însuși Plahotniuc a fost instigatorul asasinării. El, prin omul său de încredere Iona Druta, o fi poruncit să-l atace pe Gorbunțov în fața casei sale din Londra în martie 2012. Potrivit versiunii oficiale a procuraturii moldovenești, asasinul a fost plătit de primarul orașului Bălți și liderul Partidului Nostru pro-rus Renato Usatîi. De la început acesta a negat toate acuzațiile, dar prezicând că cuvântul lui nu ar însemna prea mult, el a plecat în Rusia. Acest lucru i-a făcut imposibil să participe în ultimele alegeri prezidențiale, unde ar fi avut șansa cel puțin pentru un rezultat decent.
În mod firesc, revelațiile lui Proca, care în parte următoare a interviului îl numește pe Plahotniuk un ucigaș în serie – indiferent de credibilitatea lor – ar fi putut deveni o armă perfectă în mâinile adversarilor politici ai „democraților” moldoveni, în prmul rând ai Partidului Socialist din Republica Moldova și ai lui Igor Dodon.
Să reamintim că la sfârșitul lunii octombrie șeful statului a fost în mod spectaculos umilit de Curtea Constituțională, fiind de mult timp dominată de oamenii lui Plahotniuc și emițând hotărâri la poruncă. De această dată, instanța a răspuns la o întrebare dacă președintele ar putea respinge a două candidatura la rând a ministrului apărării, refuzând să confirme cele indicate de premier. Curtea Constituțională a declarat că Dodon trebuia să fie de acord cu candidatura guvernului și a decis că temporar președintele nu este în stare să-și îndeplinească atribuțiile. A fost recomandată atragere vicepreședintelui, literalmente pentru o singură ocazie, pentru a permite lui Eugen Sturza să își asume oficial postul în guvern. Aceasta s-a și întâmplat.
Umilirea lui Dodon în ochii publicului a fost cu atât mai mare, întrucât președintele a adus argumente destul de logice împotriva lui Sturza: noul șef al ministerului-cheie n-a împlinit nici măcar treizeci de ani, nimic nu l-a legat de armată, întreaga sa carieră profesională era fie un consilier al foștilor prim-ministri ai Moldovei, fie un analist la ONG-uri, un autor de studii și recomandări precum „Cum să se reformeze Moldova”. Întreaga opoziție a fost de acord: candidatul pus personal de către Plahotniuc este un figurant, iar retragerea lui Dodon cu scopul de a-l aduce la guvern a creat un precedent periculos. Această practică va fi repetată ori de câte ori președintele încearcă din nou să se opună DPM.
Ce a făcut atunci Dodon? El a publicat o declarație plină de mânie îndreptățită în rețele sociale și a anunțat că va continua colectarea semnăturilor în cadrul proiectului de amendament constituțional pentru a transforma Republica Moldova într-o republică prezidențială. Înainte de aceasta, în septembrie, fracțiunea lui Dodon în cadrul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM), a organizat demonstrațiile de susținere a președintelui și a promis să-l apere, conducând oamenii pe străzi și arătând în mod clar că alegătorii erau de partea lui. În acele marșuri au participat destul de mulți oameni, iar după ce Curtea a hotărât cu privire la retragerea lui Dodon, potențialul de protest în electoratul socialiștilor părea chiar și mai mare. Cu toate acestea, acest potențial s-a estompat repede: colectarea semnăturilor în cadrul proiectului, care ar fi fost oricum respins de majoritatea parlamentară, a fost general considerată de socialiști ca o mișcare fictivă.
Tot în cazul lui Proca, Dodon s-a limitat la comentarii pe Facebook. El a afirmat pe profilul său oficial că poporul moldovenesc a avut de a face cu „un conflict de televiziune cu participarea criminalelor” și cu „răfuiala publică” între oamenii care nu au nicio idee despre problemele cetățenilor simpli. Apoi a trecut rapid la agitare cu sensul că numai victoria socialiștilor în alegerile parlamentare ar garanta statul de drept și desfășurarea investigației obiective care ar determina dacă ucigașul plătit a spus adevărul.
Nu există nici o îndoială că actualul procuror moldovean nu va pune niciun fel de acuzații împotriva voinței lui Plahotniuc. Este absolut imposibil să ne închipuim că va începe să urmărească manevrele întunecate ale oligarhului puternic. Dar și comportamentul președintelui nu poate să nu stârnească confuzie. După ce DPM i-a arătat unde era locul său în stat, Dodon, dacă într-adevăr a vrut să-și mențină poziția, trebuia să-și mobilizeze electoratul. Însă comportamentul lui actual nu dovedește decât o versiune după care conflictele lui cu Plahotniuc și DPM sunt imitate pentru public. Potrivit lui Mihai Popșoi, liderul partidului PAS, președintele „socialist” și „pro-rus” a creat un cartel politic cu liderul „pro-european” și „democratic” al DPM, ceea ce ar trebui să solidifice permanent scena politică și să blocheze fracțiuni alternative – și cele de stânga, și cele de dreapta, și cele de fapt pro-ruse, și cele sincer pro-europene. Exact aceleași acuzații face la adresa lui Dodon Renato Usatîi, deși partidul lui se află exact pe partea inversă a spectrului politic moldovenesc decât PAS.
Socialiștii sunt reticenți în referirile lor la cuvintele lui Usatîi despre președinte. Când în septembrie i-am cerut un comentariu unui analist al PSRM, lui Vladimir Bukarski, el a spus doar că Usatîi nu era demn de încredere, deoarece a fugit din orașul pe care trebuia să-l conducă părăsind electoratul său. Socialiștii numesc сuvintele despre alianța lui Dodon cu Plahotniuc “o teorie absurdă a conspirației”, și subliniază cât de mult – în comparație cu guvernul, bineînțeles – a făcut președintele pentru țară. Ei repetă că Dodon a purtat discuții cu președintele rus cu privire la amnistia pentru lucrătorii migranți moldoveni, a obținut eliminarea unor sancțiuni împotriva exporturilor de bunuri moldovenești pe piețele din est. Desigur, acestea sunt vești bune pentru Moldova. Însă pe termen lung țara are nevoie, fără nicio exagerare, de o revoluție anti-oligarhică. Alegătorii lui Dodon au fost convinși că președintele cel puțin o s-o apropie. Dar nu este cazul.
Având în vedere confirmarea dată de Congresul SUA a faptului că Plahotniuc are patroni foarte puternici și influenți de la cealaltă parte a oceanului, devine foarte justificată o întrebare dacă ar ezita, de exemplu, să dezghețe conflictul cu Transnistria la porunca lor, sau pur și simplu, să lanseze un nou război. În luna septembrie, acest lucru a fost analizat în mod serios în Moldova. Deși acest scenariu a fost tratat ca o catastrofă pentru o țară mică precum Moldova, n-a fost considerat chiar imposibil. Oare cele mai rele clipe pentru Chișinău mai sunt înainte?
