Ce reacție trebuie să aibă stânga la practicile corporatist-monopoliste din Silicon Valley sau la autoritarismul tehnologic din China? Soluția trebuie să fie un model economic distributiv, co-participativ, de administrare a datelor și de control al Internetului și trebuie să vină de la, și prin, orașe. De ele depinde cel mai mult big-businessul și tot ele sunt cele mai mari surse de capital uman și tehnologic pentru acesta. Nici Amazon, nici Uber și nici AirBnB nu ar fi existat fără ele
Care este, sau ar trebui să fie, răspunsul “stângii” vis-à-vis de digitalizare, revoluție industrială sau drepturile omului în mediul virtual?
Înainte de a explora eventualele reacții merită prezentat pe scurt contextul general dimpreună cu noile tipuri de abuzuri și conflicte pe care ”revoluția digitală” le generează.
Există mai multe modalități prin care tehnologia poate lucra în interesul ”big-business”-ului. Unul dintre acestea este capitalizând în folosul acestuia datele cetățenilor. Cei mai mari profitori în acest caz sunt monopolurile mamut din Silicon Valley. Alt aspect constă în automatizarea joburilor, și odată cu aceasta dispariția celor considerate ”de rutină”. Există țări, sau regiuni geografice, ale căror modele de dezvoltare economică sunt ”labour-intensive”, adică bazate pe exploatarea muncii în scopul producerii capitalului, spre deosebire de cele ”capital-intensive”, mai automatizate, mai eficientizate, în care raportul investițiilor în muncă față de cel în mijloace de producție, altele decât munca, este foarte mic (mult mai mic decât în cazul celor ”labour-intensive”). Țările sau regiunile din prima categorie vor fi dependente de capitalul și investițiile celor din a doua, evident generat de avansul lor tehnologic. Alt aspect prin care tehnologia poate lucra în interesul câtorva este legat de poziția privilegiată prin care unele oligopoluri ”tehnologice” și-l pot asigura prin blocarea de patente, drepturi de copyright și ”proprietăți intelectuale”. Acesta devine din ce în ce mai critic pe măsură ce inovația tehnologică joacă un rol din ce în ce mai important în producerea de bunuri sau servicii cu valoare adăugată, iar legile care trebuie să le guverneze servesc mediului privat, transformându-le în veritabili rentieri (a se vedea cazurile monopolurilor din industria farmaceutică și a cercetării patentelor de tipul ”me-too”, sau cazul Apple vs Samsung).
Două observații esențiale se impun când vorbim de ”noua revoluție industrială”. Prima este legată de ubicuitatea tehnologiei și modul ei de acces la populație. Internetul și nivelul global de conectivitate, în care orice poate comunica cu oricine, este una din cele mai mari realizări ale umanității de până acum și indiscutabil un bun câștigat pentru noi toți. Însă modul în care este controlat de oligopolurile digitale (FAANG, și nu numai), beneficiarii săi prin excelență, precum și modul cum acestea dislocă și expropriază încetul cu încetul tot mai mult din economiile locale, pregătind astfel terenul pentru discursul de tip naționalist tehnologic, arată că tehnologia poate fi la fel de autoritară precum un regim politic dictatorial. Reacții de acest fel, de a ”recâștiga suveranitatea tehnologică” aparent pierdută în fața oligopolurilor din Silicon Valley, se pot observa în Rusia, atunci când adiministrația are de gând introducerea de telefoane produse local, cu software local pe ele, pentru funcționarii publici, sau în intențiile serviciilor secrete franceze de a se detașa de serviciile Palantir, unul din cele mai de succes startupuri, mâna dreaptă a Pentagonului în materie de ”big data analytics”, sau în mai multe blocări din partea Germaniei sau a Italiei, de achiziții ”strategice” de către China, după cum ne relatează Evgeni Morozov.
Cea de-a doua observație este despre capacitatea ”economiei digitale” de a oculta conflictul de clasă și exploatarea economică. Acesta se deplasează treptat de la un model în care serviciile sunt vândute direct la consumator, înspre unul în care aceste oligopoluri își creează în jurul lor un ecosistem de firme de lobby și start-upuri specializate în colecționarea de date de la oameni, după care le revând ori la servicii secrete sau la guverne, fenomen pe care tot Evgeni Morozov îl numește ”data extractivism”. Oamenilor, cetățenilor nu le mai rămân multe alternative, ori participă ca utilizatori și furnizori de date la acest model, ori fac parte din ecosistemul de lobby de care spuneam mai înainte, ori rămân în precariat, sau chiar devin lumpeni. Desigur, toate acestea cu sprijinul aparatului de marketing și media, retorica Silicon Valley legată de noua religie leadershipului și a discursurilor motivaționale de tip TEDx, sau dreapta de tip Uber, cum o numește Costi Rogozanu.
Ce este de făcut?
Primul pas esențial constă în re-gândirea și re-stabilirea drepturilor și libertăților individuale în noul context, cel ”digital”. Nu se poate concepе un model economic și politic mai echilibrat, mai re-distributiv, mai participativ, fără drepturi fundamentale garantate prin lege. O cartă a drepturilor fundamentale ale omului în mediul digital este un prim pas fundamental în acest sens este recenta cartă a ”drepturilor digitale ale omului”, document elaborat în mare parte de un grup de intelectuali de la Berlin.
”Activismul digital” este de asemenea vital în a menține vie această luptă pentru aceste drepturi și libertăți. La nivel european, EDRi, care este o asociație de organizații non-guvernamentale care luptă pentru libertatea de exprimare și garantarea unei vieți private în online, și care a urmărit și relatat constant despre abominabilul proiect de lege a copyrightului cu al său Articol13, este un bun exemplu. Aceștia au parteneri și în Europa de Est, în România prin ApTI (Asociația pentru Tehnologie și Internet), în Bulgaria prin ISOC (Societatea de Internet), în Serbia prin SHARE Foundation, în Macedonia prin Metamorphosis, în Polonia prin Modern Poland Foundation și în Cehia prin Luridicum Remedium.
Pe lângă acestea, ținând cont de faptul că jurnaliștii de investigație, ”whistleblower”-i, sunt expuși nenumăratelor abuzuri din partea oficialităților de stat și a serviciilor secrete naționale, platforme online care să militeze pentru dreptul la anonimat sunt esențiale în menținerea unei prese independente, critice și ne-afiliată politic. Freedom.press vine să adreseze acest aspect. Conține tutoriale și articole despre cum utilizatorii își pot securiza diverse dispozitive media și de comunicație sau cum pot accesa platforme de anonimizare și încriptate punct-la-punct, precum Tor sau SecureDrop. Organizația de știri non-profit The Intercept, este una, poate cea mai renumită, din cele care se folosesc de serviciile ante-menționate, pentru a contacta și a face auzită vocea unor jurnaliști din regiuni în care dreptul la exprimare și libertățile individuale sunt încălcate în mod fundamental și în care jurnaliștii sunt permanent amenințați cu moartea.
Desigur că un pic mai multă încriptare, dreptul la anonimat, acompaniate eventual de o recăpătare parțială a suveranității datelor personale sau proiecte open-source nu rezolvă cu totul problema redistribuirii echitabile a puterii asupra technologiei și a datelor. Fără o abordare holistică, fără un proiect de a transforma tehnologia într-un instrument al democrației, pot rămâne numai vise ale multor internauți libertarieni hipsteri.
Soluțiile trebuie să vină de la guverne, fie ele naționale, fie de la Comisia Europeană. Numai ele sunt cele în măsură să implementeze politici tehnologice democratice și în folosul oamenilor.
Delegarea responsabilității către stat presupune riscurile ei. Acestea se datorează în mare parte încrederii din ce în ce mai scăzute a cetățenilor în instituțiile care îi conduc, alimentate și de conspirația unui ”stat paralel”, care în loc să lucreze în interesul lor, vinde prin serviciile sale secrete datele la firme private, ceea ce e într-o bună măsură justificat.
Evgeni Morozov sugerează ideea orașului ca portdrapel al democratizării controlului asupra datelor și ca bastion al reacției stângiste la problemele abordate la începutul articolului. Prin natura sa, de creuzet cultural, de ”melting-pot” identitar și etnic, dar în același timp și de țintă primordială a big-tech-ului, este cel mai în măsură să schimbe lucrurile. El este totodată generatorul cererii pentru modelul economiei de tip ”shared” cât și a experimentelor de eficientizare a consumului de energie, de utilizare a spațiilor de locuit sau a mijloacelor de transport. Fără el nu ar fi existat nici Uber, nici AirBnB, nici startupuri de succes din China, precum Jingdong (jd).
Un exemplu în acest sens este Decode. Acesta este un proiect european, deocamdată într-un stadiu experimental, susținut de un consorțiu de paisprezece partneri, în marea lor majoritate non-profit, printre care municipalitățile din Amsterdam și Barcelona, cu scopul de dezvolta tehnologii IoT, de prelucrare și administrare de date și de utilizare a Internetului, alternative modelului oligopolurilor tehnologice. În faza pilot, în care este acum, energia și eforturile sunt concentrate pe a reda utilizatorilor controlul asupra propriilor date. De aici și până într-acolo în care poate să ofere o alternativă reală la Amazon, Uber sau AirBnB, și un model comunitar de administrare a spațiilor de locuit, a mijloacelor de transport sau a lanțurilor de distribuție, mai este foarte mult. Rostul său ar fi în cele din urmă de a reda încrederea populației în instituțiile sale publice și de a crea în marile aglomerații urbane Europene un model economic incluziv, co-participativ.
Orașele la nivel European, la fel ca și Europa pe de-a întregul ei, sunt extrem de fragmentate, în special pe axa Est-Vest. O convergență în acest sens, în care o colaborare precum cea dintre Amsterdam și Barcelona, care să aibă loc între orașe din Slovacia, Bulgaria, Romania sau Polonia, este destul de greu de imaginat. Un lucru însă este cert, aglomerațiile urbane, și implicit capitalele, din Europa de Est, sunt de departe huburile comerciale ale țărilor lor. Ele sunt și intermediarele majorității schimburilor de produse și servicii. Elita antreprenoare din aceste capitale Est europene este din păcate mai degrabă orientată spre formarea de startup-uri subsidiare celor din Vest și constituirea unei rezerve strategice de capital uman pentru industria ”inovatoare” și ”disruptivă” de ”dincolo”.
