Rusia după alegerile

Fără schimbarea elitelor, fără canalizarea energiei sociale, trezite în 2014, adică fără schimbarea modelului de guvernare, Rusia nu ar putea să rezolve provocările în faţa ei

Rusia ar putea deveni o arenă a nemuţumirilor sociale, dacă Kremlinul nu revine la statul social şi dacă nu distribuie în mod egal bunurile (foto: Pixabay, CC0)

O anecdotă povesteşte că, ţarul Petru I, nu putea să găsească un bun ministru de finanţe. Toţi candidaţii erau fie proşti, fie hoţi. Când a crezut că a găsit în sfârşit omul cinstit, ţarul l-a pus să sărute o icoană, să îngenunche, şi să jure că îşi va îndeplini muncă cinstit. Candidatul a sărutat icoana, dar când a făcut asta, a smuls cu dinţii cea mai preţioasă piatra de pe rama ei.

Chiar dacă povestea nu este adevărată, ea descrie situaţia din Rusia de după ultimele alegeri.

După anunţurile oficiale – cum era de aşteptat – câştigatorul este Vladimir Putin, care a obţinut 76,69% din voturi. În termeni absoluţi, asta înseamnă peste 56 de milioane de votanţi. Prezenţa la vot a fost mai mare decât acum 6 ani şi a depăşit 67%.

Putin şi Rusia lui

Indiferent de interpretările, răspândite în afară Rusiei (mai jos scriu mai mult despre cele poloneze), este clar pentru fiecare (cu excepţia celor care nu pot gândi logic) că ruşii l-au susţinut masiv pe Putin. Însă asta e doar prima şi nu cea mai importantă concluzie.

Dacă ne place sau nu, Rusia este o ţară autoritară. Mai mult, majoritatea populaţiei ei acceptă această situaţie, fiindcă starea această are rădăcini în istorie – şi crucial – ea lucrează. Cineva poate discuta despre problemele democraţiei cu cetăţenii ruşi până la leşin, dar ruşii sunt convinşi că totul e în regulă, şi că ei nu trebuie să schimbe ceva. Kremlinologii din Europa de Vest nu sunt în stare să vadă acest evident adevăr. Ei continuă să facă greşeala, planuindu-şi acţiunile pentru o întoarcere către situaţia din anii `90, când preşedintele veşnic beat, Elţîn, a fost gată să facă Vestului toate concesiile posibilie, înclusiv dezmembrarea Rusiei.

Însă asta nu se va mai întâmplă din nou, indiferent dacă conducătorul ţării este un strateg care priveşte clar în viitor, sau este un politician mediocru. Este clar pentru fiecare care doreşte să guverneze Rusia, că pentru susţinerea publică, cheia este expansiunea şi afirmarea unui stat puternic, astfel că lumea să aibă grijă în relaţiile cu el. Pentru a ajunge la acest scop, ruşii sunt gată să sacrifice multe, inclusiv calitatea vieţii lor.

A fi sau a nu fi

Oare câştigul lui Putin înseamnă că politica actuală va fi continuată în următorii şase ani? Nu, nu înseamnă. Obsrevatorii străini şi politologii ruşi subliniază că în perioada următoare întreabarea pentru Rusia este ”a fi sau a nu fi”. Unul dintre politologii cei mai interesanţi din generaţia medie spun, că Rusia sau va răspunde provocărilor, sau va eşua. Cu mare probabilitate lucrurile stau exact aşa. Într-o anumită măsură atât autorităţile ruseşti, cât şi preşedintele au devenit victimele propriei sale politici.

Mult timp politica rusească s-a aseamânat cu politica lui Gierek în Polonia, din anii `70. Autorităţile nu interveneau în viaţa cetăţenilor. În schimb, cetăţenii doar trebuiau să exploateze posiblităţile oferite de stat şi să-l susţină în timpul alegerilor. Însă situaţia internaţională a făcut că politica să intervină în viaţa oamenilor, inclusiv în viaţa celor mai pasivi dintre ei. Criza din Ucraina, războiul din Donbass, anexarea Crimeei, situaţia internaţională, au dăunat poziţiei ruseşti. Urmăndu-şi tradiţiile, ruşii au acţionat ca de obicei împotriva ameninţării externe – s-au unit în jurul liderul lor. Indiferent de asta, a avut loc o erupţie de atitudini patriotice şi orientate către problemele statului. Această erupţie a inspirat activitatea cetăţenilor în diferite sfere sociale.

În decurs de patru ani această energie, direcţionată spre unire în jurul liderilor şi al structurilor de stat, a rămas în limite fixate. Oamenii au simţit puterea statului, dar totodată şi-au dat seama şi de puterea lor. Au conştientizat că pot realiza ceva împreună – în cartier, în oraş, în regiune, în republică, şi chiar şi la nivel de stat. Statul, sau mai precis oamenii care îl reprezinta, a reacţionat în mod standard: aceşti oameni doreau să facă organizaţii controlate de sus. În aceste structuri cetăţenii puteau fi activi şi funcţionarii îi puteau întâlni pentru a accepta sau respinge ideile lor (de preferat în prezenţa unor camere de TV). Şi de regulă să le respingă ideile. Şi toţi trebuiau să fie mulţumiţi.

Însă din diferite cauze asta nu s-a întâmplat. Chiar dacă Rusia a reuşit să facă faţă sancţiunilor şi Occidentul nu i-a distrus economia, neoliberalismul încă mai este prevalent în gândirea economică şi aduce consecinţe negative. Inegalitatea socială creşte. Sub pragul minim de existenţă trăiesc 16% dintre oameni. Acest număr a început în ultimă perioadă să crească. Bineînţeles, trebuie să amintim că atunci când Putin a venit în putere, 40% dintre cetăţeni erau săraci. Însă decalajul între cei bogaţi şi cei săraci este văzut de ruşii de rând care sunt conştienţi de valoarea lor ca societate.

Cel puţin pentru ei – nu pentru statul şi funcţionarii, această inegalitate creează nemulţumiri, aşteptari pentru schimbări şi o apreciere a rolului societăţii în guvernare. Cu alte cuvinte, energia socială trezită a început să-şi căute modurile de exprimare.

Bineînţeles, Puțin şi apropriaţi lui ştiu despre asta. Critica direcţiei neoliberale a dezvoltării creşte nu doar în opoziţia nesistematică politic neînsemnată, dar şi în rândul partidelor ”opoziţiei licenţiate”. Comuniştii şi stânga rusă au criticat mult şi competent direcţia dezvoltării economice. În timpul campaniei electorale candidatul Partidului Comunist al Federaţiei Ruse, Pavel Grudinin, a prezentat propuneri pentru naţionalizarea marilor companii. Oamenii au ascultat asta cu plăcere nu numai pentru că şi-au amintit de timpurile Uniunii Sovietice, ci şi pentru că majoritatea oamenilor este convinsă că elitele au preluat capitalul social pe nedrept, cauzând probleme. Într-un mod paradoxal, mediile au descoperit că Grudinin – o persoană foarte bogată, are câteva conturi în bănci străini. După legile ruseşti el trebuia să le închidă înainte de a candida la alegeri. Însă, a devenit clar că el a continuat să le folosească fără să divulge existenţa lor. Asta înseamnă că el a ascuns aceste conturi tot aşa cum fac şi elitele, urâte de oamenii de rând.

Problema cu elitele

Nu am încredere, şi nici nu îmi amintesc cu respect despe foştii politicieni. Ei sunt tentaţi să se descrie pe sine ca singurele persoane corecte într-o lume de hoţii şi ticaloşi. Cartea lui Alexander Korjakov – şeful serviciului de securitate pe timpul lui Boris Elţîn, foloseşte aceeaşi abordare. Ea ne permite să ne creem o imagine despre clasa politică rusească, care a fost cea mai puternică în anii `90. Această imagine este teribilă. Nu doar din cauză corupţiei în forma ei cea mai primară: ”Dă-mi o anumită sumă şi eu îţi voi asigura contractul vieţii tale.” Imaginea terifiantă provine din lacomia vulgară şi din lipsa standardelor morale. Povestea, pe care mi-o amintesc cel mai bine, este despre un apropriat al lui Elţîn care a împuşcat o turmă întreagă de elani – 45 de animale. Au fost împuşcaţi masculi, femele şi pui. De ce? Pentru că el putea. Şi pentru că era sigur de puterea lui totală.

Oamenii cu o astfel de mentalitate au devenit fundamentul clasei politice ruseşti în anul 2000, când Putin a fost ales preşedinte pentru prima dată. Unii dintre ei încă mai ocupă poziţii importante sau conduc întreprinderi care generează cifre mari de afaceri.

De la bun început a fost clar că erau siguri că nimic nu se va schimba. Numai şeful lor a era mai sobru şi putea pune în ordine problemele de stat. Ei s-au înşealat. Însă lupta împotriva corupţiei n-a răspuns aşteptărilor societăţii, iar Putin a schimbat elitele prea încet din punctul de vedere al oamenilor de rând.

Pe timpul guvernării lui Putin s-a format o ”aristocraţie a paradiselor fiscale – un grup de oameni, ai căror bogaţie extremă este dubioasă sau are origini etnice dubioase, şi care îşi depun banii departe de mâinile autorităţilor fiscale ruseşti. Capitalurile şi familiile lor locuiesc în străinatate. La Londra, în SUA sau Elveţia, unde tabloidele dezvăluie cultura de consum exuberantă a ”noilor ruşi”. Situaţia a creeat un pericol potenţial pentru funcţionarea Rusiei: funcţionarii de stat, minniştrii şi consilieri lucrau în Rusia, însă erau expuşi sistemelor occidentale. Ce ar fi ales ei dacă ar fi avut loc un conflict între Rusia şi Vestul? Siguranţa familiillor şi a banilor, sau loialitatea faţă de Rusia? Răspnsul nu este dificil. Jurnaliştii şi într-un mod nesurpinzator forţele speciale au dat răspunsul. Însă Putin avea îndoieli. De ce?

Păşii mici

Pentru că el nu-şi putea permite-şi schimbe echipa. El a ales să facă păşi mici, şi – după opinia unor publicişti ruşi – într-un anumit fel să îmblânzească clasa conducătoare. Putin se baza pe asumpţia că dacă creează frică în elite va provoaca răspunsurile lor nervoase şi neprevăzute.

Asta este confirmat de faptul că numărul funcţionarilor, la nivel mediu şi înalt, care sunt înlocuiţi şi arestaţi încă mai este mare. Pe de altă parte, persoanelor care îşi aduc capitalurile înapoi în Rusia şi investesc acolo, li se oferă abolire. După datele mediilor, recent 40 bilionari ruşi au cerut ca preşedintele să-le permită să se întoarcă în ţară.

Concluziile unuia dintre consilierii lui Putin par optimiste. El a spus într-un interviu dat site-ului Strajk.eu: ”Oligarhii de astăzi sunt complet diferiţi de cei din trecut. Cei de astăzi îşi ţin epoleţi în sertar, dar când e necesar le scot, le pun şi salută persoana care li le-a dat”. Bineînţeles, unii dintre ei sunt loiali statului, dar mulţi alţii încă n-au depăşit mentalitatea erei lui Elţîn. Asta îngrijorează nu doar nivelul central, dar şi cel mediu al puterii.

Un lucru este clar: fără schimbarea elitelor, fără canalizarea energiei sociale, trezite în 2014, adică fără schimbarea modelului de guvernare, Rusia nu ar putea să rezolve provocările care stau în faţa ei. Ea are la dispoziţie următorii şase ani pentru asta.

Cu alte cuvinte, Rusia ar putea deveni o arenă a nemuţumirilor sociale, dacă nu revine la statul social şi dacă nu distribuie în mod egal bunurile. Putin ştie asta, aşa cum a dovedit-o discursul lui despre nevoia de schimbări prosociale în politica rusească, pe care l-a ţinut imediat după alegeri. Întrebarea însă rămâne – oare el are suficientă putere şi suficient de mulţi oameni pentru a reuşi.

Nu trebuie să existe o problemă cu puterea, fiindcă el are exprienţă în folosirea ei şi în mobilizarea rezervelor adiţionale. Dar când este vorba de resursa umană unii dintre consilierii lui văd problemele menţionate mai sus, dar există şi un alt grup mare a aşa-numiţilor neoliberali. Ei deţin poziţii importante în guvern şi au o influenţa puternică în economie. Imediat după alegeri a început să se răspândească zvonul că aproape întregul guvern va fi schimbat, inclusiv Dmitrii Medvedev. Însă trebuie să amintesc că Putin nu acţionează rapid. Este interesant că apropriaţii lui au ideologii diferite. Preşedintele Rusiei va lua propria sa decizie, însă el se familirează cu surse diferite. Pe de altă parte, este necesară schimbarea personalul menţionat. Toţi aşteaptă mari schimbări. Hai să aşteptăm!

Polonia – micul pungaş

Cât despre reacţiile poloneze în privinţa alegerilor din Rusia – s-au făcut afirmaţii patetice că adevăratul câştigator este Alexei Navalnîi, pentru mulţi oameni l-au ascultat şi au boicotat alegerile, aşa că prezenţa plănuită de 75% la vot nu a fost atinsă (chiar dacă prezenţa la vot a fost evident mai mare decât în alegerile trecute). S-au formulat opinii vage că alegerile au fost aranjate. În afară de aceste două categorii de interpretări, contează notat că polticienii polonezi nu sunt în stare să tragă concluzii din observaţiile sale. Indiferent de situaţia legată de otravirea lui Sergei Skripal, o parte din elitele europene este obosită de tensiunile în relaţiile cu Rusia. În acest context Polonia nu poate depăşi maliţiozitatea sa şcolară nu doar la nivelul politicii oficiale rusofobe, ci şi la nivelul mediilor şi a centrelor ”ştiinţifice” jalnice pentru studiul zonelor postsovietice. Această maliţiozitate nu face rău nimănui cu excepţie sursei care o exprimă. Nimeni nu poate, şi nici nu doreşte să facă o analiză aprofundată.

La conferinţa observatorilor străini de după alegeri, şefului delegaţiei chineze, Pan Dewei, directorul Centrului pentru Studii Ruseşti şi Asiatice, a dat o apreciere înaltă a desfăşurării alegerilor, şi l-a felicitat pe Putin, afirmând că relaţiile chinezo-ruse sunt bune şi vor fi dezvotlate în continuare. Delegaţia chineză a fost cea mai mare în istoria observatorilor la alegerile ruseşti. Reprezentantul Indiei şi alţi observatorii străini au vorbit şi ei cu entusiasm. Asta înseamnă că Rusia este şi va fi unul dintre parteneri economici şi politici cei mai importanţi, şi că situaţia actuală este provizorie. În Crimea – mărul discordiei – rezultatele şi prezenţa la vor au fost la fel ca la referendumul din 2014, care nu este considerat demn de încredere, pentru că a fost realizat sub ameninţarea ţevilor de arme.

Duda nu l-a felicitat pe Putin. Asta e tot un exemplu de maliţiozitate şcolară, care este ignorată de Rusia.

Când am întrebat o jurnalistă rusă de TV de ce ea a încetat să viziteze Polonia, chiar dacă ea a fost la Varşovia de câteva ori în trecut, ea a răspuns: ”Să ştii că în zilele acestea nimeni nu se interesează de Polonia”.

Maciej Wiśniowski

Jurnalist polonez, fost editor-șef adjunct al săptămânalului polonez de stânga ”Nu”, autor, traducător și editor. Director unor filme documentare. Editor-șef portalului polonez de stânga Strajk.eu


Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu, E-mail adresa Dvs. nu va fi publicat