Discursul despre cautarea unui proiect de țară la vecinii din nord arată ce vor grupele sociale de baza – naționaliști, liberali, societatea civilă și cei de stângă
România și Bulgaria merg împreuna deja de cel puțin 26 de ani. Au urmat programul tranziției, scris pentru ambele țări ca la indigou. Reforme de piața, privatizare, faliment marilor companii de stat, orientare spe Occident, emigrare… Urmând pe autostrada normativă euroatliantica, ambele țări au intrat împreuna în NATO (2004) și UE (2007). Și din nou împreună s-au rămas singure cu sine în Europa, după ce tranziția lor a luat sfârșit cu realizarea planului de acțiune.
O diferența între ambele țări – atât de aproape una de alta, cât și de necunoscute, este ce fac, când ordinea de zi externă este epuizată și vine timpul pentru activitate, bazată pe stimulenți interni. Se pare că în Bulgaria exista atemporalitate. Nemulțumire societală există – de exemplu împotrivă lipsei condamnaților la nivel înalt pentru corupție. Dar deja zece ani după aderarea la UE nu sunt nici lideri cu viziune, nici așteptări în popor pentru formularea unor sarcin cu semnificație națională. Atunci când este perioada electorală, partidele scriu programe cu clișee și apoi le uită în prima zi după realizarea votului. Atotputernicul status-quo , împotrivă caruia toți se lupta, își crează ”schimbare”, care îl întărește an după an.
În acest context una dintre diferențele între Bulgaria și România e că acolo și politicienii și o anumită parte dintre alegătorii au nevoie că statul să aibă ”proiect de țară”. Adică în România din cauze diferite exista înțelegerea că e necesar statul să se miște în anumite direcții – în plan intern și extern.
Inițiativele, care au fost lansate în ultimii ani, pot să semene cu unele forme, care trebuie să fie umplute cu conținut sub conducerea unui lider. E ispititor să se considere că în România omul de stat se diferă de politicianul obișnuit prin existența unui proiect de țară. Din această cauza există competiție între lideri să se prezinte că vizionari într-o lumea care se schimbă din ce în ce mai repede – cu sau fără esența în propuneriile sale.
Dar chiar dacă proiectele de țară anunțate pot să fie mai mult vorbe și mai puțin ceva concret, ele descriu care sunt vectorii intereselor și ambițiilor jucătorilor și ai forțelor politice cele mai importante. Din această cauza merită să fie analizate.
Pe piața ideilor
În noiembrie 2013 președintele român de atunci Traian Băsescu a anunțat unirea cu Moldova ca proiect național. Un an mai târziu proteste în marile orașe ale țări au avut loc între ambele tururi ale alegerilor prezidențiale din România. Ei au dus la ”Declarația de la Cluj” – document programator al societății civile și viziunea ei pentru dezvoltare socială. Acum, la începutul lui iulie, președintele Klaus Iohannis a argumentat nevoia de scopuri comune pentru națiune.
“Această lucrare, acest proiect de ţară va fi elaborat într-un grup de lucru, care va funcţiona pe lângă Preşedinţia României. Acest grup de lucru poate să funcţioneze în varianta optimală aici la Preşedinţie, chiar şi într-un an electoral”, a anunțat Iohannis după o întâlnirea cu liderii partidelor parlamentare, care a luat loc 10 zile după referendumul britanic pentru ieșire din UE.
“Din păcate România a avut destul de multe aşa-numite proiecte, strategii care nu au fost implementate şi nici nu au dăinuit pentru că nu a fost consens politic. Vom stabili care e locul României, rolul României şi nivelul de ambiţie al României în Uniunea Europeană”, a subliniat Iohannis dupa discuțiile menționate cu alți lideri politici la 4 iulie 2016.
Ironia este că la 16 decembrie 2015 în parlament, în timpul bilanțului primului an din mandatul său Iohannis a definit ca proiect național o altă inițiativa a sa, numită ”România educată”, fără că ceva important să fie făcut în legatură cu aceasta. Ea încearcă să formuleze ”soluții de adaptare a educaţiei româneşti la tendinţele naţionale şi globale la orizontul anului 2030” cu participarea tuturor părților interesate. Scopul e îmbunătațirea călității nu numai în educație, ci și sprijinul pentru cultură, inovații și cercetare, precum și stimularea creativității.
Deocamdată inițiativa de fapt e doar pe hârtie. În 2016 vor lua loc discuții în legatură cu conținutul acestei foi. În 2017 va fi întocmită strategia. În 2018 va fi votată legislația necesară. Din această cauză se poate spune că ”România educată” face parte din proiectele, la care în acest moment există mai mult dorința de a se lucra, în loc de a se face o schimbare realizată.
România competitivă
Nu e de mirare că programul ”România competitivă: un proiect pentru crestere economică sustenabilă”, lansat la 5 iulie 2016 – o zi după declarațiile lui Iohannis, provoacă scepticism. Dar el poate fi cea mai serioasă promisiune pentru un proiect național până în prezent. Programul a fost anunțat la o conferința comună a președintelui român, a premierului Dacian Cioloș și a managerului băncii centrale Mugur Isărescu și a fost scrisă cu participarea Acedmiei Române.
Programul ”România competitivă” are în vedere 90 măsuri în 41 de domenii. Ele au nevoie de 16,9 de miliarde euro investiții (10,5% di PIB) pentru perioada până la 2020. 2/3 din finanțatre e deja găsită. După planurile autorilor programului economia română trebuie să crească între 3% și 5% anual, pentru a putea ajunge în jur de 70% din standartul european de medie în 2020. În acest moment locuitorii Bucureștiului au un venit pe cap de locuitor de 131% din cel european (mai mult decât acela din Madrid sau Berlin), în timp ce în restul țării același indicator are o valoare de 54% din cel european și este egal cu cel bulgar.
Una dintre particularitățile programului este că de fapt el a fost prezentat pentru a putea începe discuții despre conținutul lui. Abia după 16 runde de negocieri cu instituțiile, NGO-urile și diferiți experți el va capata forma finală. Premierul Cioloș se așteaptă aprobarea lui finală să fie realizată de guvernul următor, adică la sfârșitul lui 2016 sau la începutul lui 2017.
Cioloș explică că proiectul național al României va avea două componențe. Unul va fi orientat către rolul țării în UE (pe care pune accent președintele), celălalt va fi legat cu dezvoltarea economică. Urmează discuții asupra ambelor componenți, care vor determina conținutul concret.
Unirea cu Moldova
Fostul președinte Traian Băsescu, care a declarat unirea cu Moldova că scop național, e citat de mai multe ori de mediile românești, dar partidul lui ”Mișcarea populară” în acest moment n-are susținerea suficientă, pentru a intra în parlament. Poate că specularea lui cu unirea este o încercare de reabilitare.
În afară de persoană lui Băsescu, ideea pentru unire într-adevăr îi inspiră pe români să acționeze. În 2011 a fost inființată platforma civilă ”Acțiune 2012”, care are ca scop „regăsirea românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiași stat.” Ea organizează manifestări în orașele mari Moldovei, care susțin unirea ambelor țări.
”Acțiunea 2012” e organizatorul programului ”Cunoaște-ți țară!”, în realizarea căruia în vara această și la începutul toamnei 100 000 locuitori din regiunea istorică Basarabia (astăzi Republica Moldova) vor vizita România și vor admira obiectivele ei turistice. Cheltuielile pentru cazare, accesul la obiectivele turistice și hrana vor fi platite de asociația civilă.
Instituțiile de stat din București de asemenea lucrează pentru aproprierea ambelor popoare. De exemplu, elevi și studenți moldoveni, care vor să facă studii în România în anul scolar 2016/2017 vor avea acces la 5 650 de burse.
Sub conducerea fostului premier Victor Ponta S.M.U.R.D. a început să ofere know-how colegilor moldoveni. Conducta de gaze Iași – Ungheni (punct la granița molodovenească) a fost deja construit. Primele livrări de gaze au fost livrate în marție 2015. Chiar dacă prețul dat de furnizorul român e mai mic decât cel rusesc, conducta de gaze deocămdată e înăcrcată mult sub capacitățile sale. Se preconizează că după conectarea ei eventuală cu Chișinăul livrările vor crește.
În mai 2016 președintele Klaus Iohannis a promulgat legea, în virtutea căreiă România dă un împrumut de 150 milioane dolari Republicii Moldove. În declarațiile sale publice Iohannis sublinează că lucrează pentru viitorul ei european. Integrarea ei în UE ar oferi șansa că românilor și moldovenilor a unui viitor comun. Și dacă popoarele ambelor țări ar dori la un anumit moment se pot uni, crede Iohannis. Aceste formulări verbale au provocat atacurile lui Băsescu și Ponta, care au suspiciunea că președintele nu susține în mod prioritar unirea.
67,9% dintre români susțin unirea până la 2018, atunci când se vor împlini o sută de ani de la Mare Unire a pământului român, venită cu sfârșitul Primului război mondial. Conform unui sondaj al agenției INSCOP Research, comandat de la Adevărul, 46% dintre vecinii din nord cred că această unire depinde mai mult de voința cetățenilor și politicienilor din Basarabia. 40,5% dintre români cred că ea este în funcție de ajutorul României și altor țări europene.
Cu toate acestea nu e clar cât de realistic este că acest proiect de țară să fie realizat în limitele anilor următori. După un sondaj din noiembrie 2015 numai 21% din moldoveni susțin unirea, în timp ce 53% nu sunt de accord. O eventuală unire a întregii țări cu siguranța va provoca conflict civil în ea – în Transnistria, dar și în alte părți, unde populația nu ar vrea să fie condusă de la București – de exemplu la gagauzi.
Declarația de la Cluj
Perioada intre cele două tururi ale alegerilor prezidențiale din România în noiembrie 2014 a fost însoţită de proteste mari împotriva felului de organizare a votului din strâinatate. Guvernul lui Victor Ponta știa că diaspora română în mare parte votează împotriva socialdemocraților, al caror candidat de președinte era premierul însuși. Din această cauză guvernul n-a făcut cele necesare, pentru a garanta că români din strâinatate vor putea să voteze în linişte. În timpul celor doua tururi în ţările occidentale mari s-au format cozi mari şi mulți români s-au plâns că n-au putut să voteze.
In contextul acestei probleme au început proteste in multe oraşe mari din România, cu centrum în capitala Transilvaniei, Cluj-Napoca. Ele au culminat cu anunţarea pe 14 noeimbrie 2014 a ”Declarației de la Cluj”. Documentul conţine 7 puncte de bază, care trebuie să devină baza modernizării societale a României – drepturi civile, reforma politică, justiție, sănătate, educație, mediu și viața societală.
Mai concret declarația cere respectarea drepturilor de exprimare liberă și de proteste, micşorarea numărului deputaților, înlesnirea inființării partidelor noi și limitarea numirilor politice în instituțiile de stat. Programul mai cere încă eliminarea ”oricărei imixtiuni a politicului în activitatea judiciară”, limitarea imunității deputaților, realocarea a 6% din PIB pentru sănătate și alți 6% din PIB pentru educație, ca și 1% din PIB pentru cercetare, împreuna cu ”remunerarea cadrelor didactice şi a cercetătorilor la un nivel corespunzător cu importanţa acestora în societate”. Societatea civilă cere acces pentru toti cetațenii la resursele fundamental+vitale ca apa, aer curat, surse alimentare, interzicerea completă a folosirii cianizilor în mine, a fracking-ului în industria de gaze de șist, a organizmele GMO în agricultură și a defrișării pădurilor din România. Un alt scop este ”încetarea imediată şi completă a oricărui discurs de tip separatist, a discriminării şi instigării la ură pe criterii etnice, rasiale, de clasă, statut social, opţiune religioasă sau politică”.
”Declarația de la Cluj” a capturat pentru un moment imaginația societăţii, pentru că a creat analogie cu ”Declarația de la Timișoara” – document programator al unor intelectuali, care a fost anunțat public în timpul revoluției din 1990 și explică cum trebuie să fie România democratică. Dar în anul și jumatate, care a trecut de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 ”Declarația de la Cluj” nu se discută în mediile române.
Mihai Goțiu – unul dintre autori ei și coordinatorul editorial al site-ului societății civile ”România curată”, a explicat pentru ”Baricada”, că sectorul român non-guvernamental continuă să acționeze în conformitate cu documentul, care a fost aprobat în noiembrie 2014: ”Declarația de la Cluj este un proiect și un program al societății civile. Chiar dacă nu se menționează expres în discuțiile și dezbaterile publice acest lucru, cele 7 revendicări din Declarația de la Cluj au rămas prioritare în agenda societății civile. Revendicările din declarație au reprezentat, practic, cele mai importante direcții de acțiune din ultimii ani pentru ong-urile și grupurile informale din societatea civilă. Practic a devenit un proiect de țară fără să fie menționat asta în mod expres. Putem să luăm fiecare revendicare punctual și să vedem că demersurile pentru realizarea lor s-au intensificat.”
După parerea lui Goțiu exemple pentru progresului cu cele 7 revendicări sunt în sistemul de sănătate, unde presiunea politică pentru reforma a crescut și a dus la demisia ministrului respectiv. Un alt exemplu e reforma poltică. La începutul lui iulie unele organizații civile au depus un proiect de modificare a legii din 1991 pentru adunările politice, care după opinia lui Goțiu este folosit de forțele de ordine pentru a bloca protestele.
Coordonatorul site-ului ”România curată” crede că guvernul lui Cioloș e ”sensibil la revendicările civile”. Dovadă e schimbarea unor miniștri – ai sănătății, ai educației și ai comunicățiilor – care ”au dezamăgit”. În sprijinul acestei teze vin eforturile actualului guvern în domeniul transparenței în bugetul de stat (toate bugetele instituțiilor de stat au fost publicate în internet).
Pe altă parte, Goțiu consideră proiectul ”România competitivă” mai mult o anunțare ”a unor principii și direcții de activitate, fără a intra (cum e și normal în cadrul unui proiect) prea mult în amănunte. ” ”În momentul de faţă e un proiect care, dacă e implementat cu bună-credință și cu sprijinul activ al societății civile poate duce la lucruri bune, dar, în același timp, dacă doar se mimează dezbaterea publică, pentru a avea acoperire în deciziile politice luate poate fi un eșec. În fine, e și varianta să nu se facă nimic altceva decât la nivel declarativ”, explică Goțiu.
Un proiect de țară sau polifonia programelor?
Așa enumăratele viziuni pentru dezvoltarea României arată prezență a cel puțin trei sau patru importante grupuri de interese. Unirea cu Moldova, bineînțeles, reprezintă un scop care îi inspiră mai mult pe naționaliști. ”Declarația de la Cluj” exprimă interesele sectorului NGO și ale ”partidului român de protest” – oameni care încearcă fără a se defini ideologic, să acționeze pe teme concrete. În ultimii ani ei au opus proiectului de extracție a aurului ”Roșia Montana” și au protestat în susținerea luptei împotriva corupției.
Proiectul de țară ”cu două capete” lansat de Cioloș și Iohannis, care urmează să fie determinat mai precis, are o orientare către domeniul de afaceri și reflectă vectorul european al politicii naționale române. Dar unde e viziunea de stângă pentru România?
Viziunea de stângă pentru Româna
În publicația sa pe Facebook, scrisă după anunțarea ”României competitive” fostul prim ministru și fostul lider al socialdemocraților Victor Ponta a criticat inițiativa, pentru că după parerea lui ea nu lua în vedere cele două surse de bază de investiții și dezvoltare pe termen lung – fondurile europene și investițiile chinezești.
Liderul socialdemocraților – Liviu Dragnea a anunțat că a aflat de inițiativa ”România competitivă” din presă. După parerea lui socialdemocrații au lucrat luni de zile pe acest proiect și sunt deschiși către colaborare. Dar el a fost privatizat de oamenii de cei doi bărbaţi de stat – Iohannis și Cioloș. ”Dar la întâlniri de genul celor de marţi (5 iulie 2016), care nu se finalizează cu nicio concluzie, PSD nu va participa, pentru că noi avem treabă”, a subliniat Dragnea.
Cu o zi mai târziu el a participat în convorbirile între liderii partidelor și Iohannis – o întâlnire, la care președintele a anunţat nevoia de proiect de țara și existența consensului în jurul lui (chiar dacă formularea lui urmează să fie facută mai târziu).
Refuzul socialdemocraților să recunoască proiectul ”România competitivă”, care are orientare spre business, sugerează că ei n-ar fi vrut să-și pună limite în caz că caștigă puterea după alegerile parlamentare din iarnă. Este un fapt cunoscut că alegătorii partidului Socialdemocrat sunt cetățenii mai săraci ai României și locuitorii orașelor mai mici și ai satelor. Nu este clar dacă oamenii lui Dragnea și Ponta ar fi anunțat un proiect de țară propriu sau dacă ar fi preferat să acționeze fără să fie limitaţi de un astfel de program.
Mircea Geoana – senator din județul Dolj, președintele Institutului ”Aspen România”, liderul mișcării de stângă-centru ”România noastră” și șeful Comitetului național pentru dezvoltare, crede că eforturile lui Iohannis și ale lui Cioloș pentru gâsirea unui proiect de țară ”merită susţinute”: ”Orice om de minimă bună credinţă în această ţară simte pericolul momentului şi nevoia unei mai mari clarităţi cu privire la drumul de urmat.”
În articolul său din Adevărul, Geoana prezintă o parte din vederile sale despre conținutul proiectului de țara român: ”Un alt model de dezvoltare economică înseamnă ieşirea din capcana salariilor mici ca principal avantaj competitiv, aşa cum este cazul României astăzi. Că dorinţa de a deveni un jucător influent în Europa nu înseamnă şi alegerea automată a unui model federalist de Uniune Europeană pe care să-l susţinem. Sau că atragerea de investiţii străine nu înseamnă cedarea integrală a pieţei interne şi sacrificarea capitalului autohton sau că aderarea eventuală la moneda euro trebuie să echivaleze cu abandonarea oricărei forme de suveranitate economică.”
Programul național lipsește și în sectorul cel mai de stângă din spațiu public român, grupat în jurul site-ului Critic Atac. Se pare că în România, ca și în Polonia, agenda politică este stabilită de ambele aripi ale dreptei – cea naționalistă și cea liberală. Partidele de stângă ale establishment-ului, cel Socialdemocrat și cel al lui Geoana se încadrează în acest sistem politic fără că să ofere vreo alternativă.
Expertul Clubului de la Roma
În discursul pentru proiectul de țara expertul în problemele de dezvoltare sustenabilă Calin Georgescu ocupă un loc important. Este considerat unul dintre puținii români care pot înţelege întreaga mașina statală românească și care gândește politic, având în vedere și țara întreagă și contextul global. Între 1997 și 2013 a fost directorul executiv al Centrului național de dezvoltare sustenabilă. Între 1999 și 2013 este secretarul general al secțiunii române a Clubului de la Roma – organizația internațională influentă a experţilor cu focusare pe dezvoltarea sustenabilă, ecologie și modelele de dezvoltare economică globală. În 2013 devine președintele Centrului european de cercetare din Viena, care face parte din Clubul de la Roma. Până acum cel puțin de dopuă ori numele lui Georgescu a fost citat ca posibil prim ministru. Ultimă dată a fost la sfârșitul anului 2015, când a fost format guvernul tehnocraților, în frunte cu primul ministru, fostul eurocomisar Dacian Cioloș.
În ultimii ani Georgescu calătoreşte mult prin țară şi în cadrul multelor întâlniri cu publicul dezvoltă concepția sa de proiect de țară. Într-unul dintre discursurile sale el vorbește despre ”România demnităţii”. În alt discurs reduce proiectul la ”Hrana, apă, energie” și consideră că dezvoltarea pe baza acestor trei resurse ar putea să ducă țara lui pe vârfurile globale.
Georgescu denumişte proiectul său ca opus celui neoliberal. „România este condusă de marile corporații, de sistemul neoliberal, în care totul este la nivel de consum. Vedeți, totul se consumă în România, nu se produce nimic cu valoare adăugată”, explică el într-o întâlnire cu publicul. După parerea expertului „nu privatizarea, ci buna guvernanţă este soluția de ridicare a unei țări”. Teze de genul acesta plăsează viziunea lui Georgescu în spectrul politic de stângă.
Dar în același timp ea este și naționalistă. Georgescu citează sau se bazează pe personalităţi cheie pentru conștiința națională româna – scriitori, dramaturgi și alţi intelectuali. Se pare că el nu are niciun fel de iluzii în privinţa UE: ”Uniunea Europeană este o instituție care-și apără propriile interese, și în special a celor care au fondat-o. Uniunea Europeană nu este o instituție care să te salveze pe tine din sărăcie, ca țară sau care să îți refacă nu știu ce intenții pe care tu le ai.”
Georgescu gâsește soluția problemelor societăţii în producătorul mic și în țaranul obişnuit ca grupuri sociale. Idea e că acestea sunt categoriile de oameni, care ”se salvează” singuri, care își dău singuri, ceea ce le este necesar pentru viața și nu se află sub controlul marilor corporații, care dictează ce trebuie mâncat, băut și chiar gândit. ”Micul producător ne oferă, prin urmare, definiţia succesului”, e convingerea expertului în dezvoltare sustenabilă.
Definiția succesului
În sfârșit, România de astăzi nu are doar numai un singur proiect de țara. În locul lui, câteva programe se desfâșoară simultan sau sunt în faza de definitivare. Mai important pentru bulgarii care sunt tentați să privească la nord de Dunare este faptul că acolo există un discurs viu în spațiul public, legat cu formularea scopurilor naționale. Observatorii rămân cu umpresia că în România, deşi lent și controversat, totuşi, ceva se întâmplă.
La noi în loc de dezbateri despre direcția națională, despre priorităţile diplomației bulgare în Europa și pe Balcani, despre modelul de creștere economică, bazat pe salariile și taxele mici (adică pe dumpingul social) șidespre alte teme importante pentru fiecare țară cu pretenția de subiect de sine stătător, de аni de zile întrebarea de bază e legată cu personalităţile de pe vârfuri – pentru sau împotrivă lui Boiko Borisov, Delian Peevschi, Vejdi Rașidov.
Atemporalitatea bulgară cu siguranța e bine venită pentru elita, care a fost desemnată de perioada de tranziție. Și poate că una dintre diferențele cu România este faptul că oamenii de stat sunt conştienţi că pentru a rămâne pe vârfuri, trebuie să ofere alegatorilor săi un viitor.
Poate că una dintre definițiile succesului e legată cu satisfacţia de prezentul, în care nu vrei să schimbi nimic. O altă posibilă abordare a lui este legată nu cu înghețarea, ci cu mişcarea spre noi scopuri – sucesul ca proces. Căutarea unui proiect de țară la români demonstrează că ei mai degrabă definesc succesul în cea de a doua variantă.
Citește și în limba bulgară!
