Roger Waters în Sofia: Fu**er-ii vor să distrugă planetă, Trump este porc

”SUA, împreună cu Marea Britanie şi o mare parte din Europa sunt cei care ne duc spre distrugere. Zdrângâne cu arme şi vor încerca să atace Iranul şi să-o impliceze pe Rusia. Voi vreţi să să vă bateţi cu ruşii? Eu nu vreau”, a spus în timpul concertului sau din Sofia muzicianul legendar de la Pink Floyd. Întregul discurs e publicat aici ca video cu subtitrări în limba română

Un discurs politic puternic a marcat concertul lui Roger Waters care a avut loc la Sofia pe 4 mai 2018. Legendarul muzician de la Pink Floyd, care acum câteva săptămâni a formulat un alt mesaj despre propaganda militaristă privind Siria în cadrul concertului său din Barcelona, acum a îndreptat mesaje critice dure către preşedintele american Donald Trump şi către politica externă dusă de SUA.

Waters a mulţumit pentru iubirea, care publicul din Sofia a exprimat pentru creaţia sa şi şi-a dorit că ”iubirea din această sală să reuşească să treacă peste graniţele naţionale, religioase şi politice”.

”Această iubire trebuie să se răspândească prin planeta noastră fragilă, altfel fu**er-i o vor distruge”, a spus muzicianul înainte de a interpreta faimosul său cântec ”Mama” (Mother).

Muzicianul care de mult timp este vestit pentru vederile sale politice remarcabile şi mai ales pentru mesajele sale antimilitare, a declarat că Statele Unite sunt cei care în principal ne duc către această distrugere, dar cu ei este şi Marea Britanie şi o mare parte din Europa.

După părerea lui Waters în acest moment ”ei toţi zdrângâne cu armele şi vor încerca să atace Iranul”. ”Am presimţirea teribilă că ei ar putea face asta. Sunt îndârjiţi să înceapă un război cu iranienii”, a spus el.

În afară Iranului, un alt scop al acţiunilor viitoare ale SUA este şi Rusia, a comentat muzicianul. ”Probabil au scopul de a-l implica şi pe ursul rusesc. Propaganda antirusă din presa occidentală este incredibilă”, a constatat el şi a întrebat publicul:

”Voi vreţi să luptaţi contra ruşilor? Eu nu vreau. M-am întâlnit cu ruşi şi ei sunt oameni obişnuiţi ca mine şi ca voi.”

”Oare nu vrem cu toţii să trăim în pace? Eu vreau. Şi poporul meu de asemenea. Vreţi să începem un război cu ruşii? Vă amintiţi de Al Doilea Război Mondial şi ce a reuşit să facă poporul rus atunci? Că a reuşit să învingă Wermacht-ul cu preţul celor 20 de milioane de băieţi ruşi?”, a întrebat Roger Waters.

Muzicianul a adăugat că este la Sofia pentru a cânta şi nu pentru a face discursuri politice, dar că niciodată nu i-a fost ruşine să spună ceea ce consideră că e corect. ”Numi este ruşine de poziţia mea, pentru că aceşti fu**er-i ne vor omori pe noi toţi, dacă nu trimitem această iubire în lume şi nu spunem că nu vrem să trăim în stare de război permanent. Nu vrem astfel de viaţa”, a insistat el.

Trebiue să înţelegem cum să acţionăm împreună pentru a rezolva problemele cu clima şi cu diferenţele culturale, naţionale, politice şi religioase între oamenii. Pentru că noi toţi suntem fiinţe umane, toţi suntem fraţi şi surori, indiferent de naţionalitate, rasă, culoare a pielii”, a încheiat el.

În cadrul concertului în timpul interpretării legendarului cântec ”Porci” (Pigs), pe nişte videopereţi imenşi au fost proiectate citate din replici şi tweet-uri ale lui Donald Trump, precum: ”Nu avem altă opţiune, decât să distrugem complet Coreea de Nord”, ”Şi eu am un buton nuclear, dar el este mult mai mare şi mai puternic decât al lui (liderul nordcorean – nota traducatorului) şi în afară de asta şi funcţionează!”, ”Ambele cele mai mari plusuri ale mele sunt stabilitatea mea psihică şi faptul că sunt foarte deştept”, ”Dacă eşti o vedetă, îţi vor permite. Poţi face totul. Prinde-le direct de pisicuţă”, ”Dacă Ivanka nu mi-ar fi fost fiică, probabil că aş fi ieşit cu ea” şi altele. Seria a fost încheiată cu o mare inscripţie în limba bulgară: ”Trump este un porc”.

Nikolai Draganov

Are licenţă de sociologie şi masterat de marketing de la Universitatea de Economie Naţională şi Mondiala din Sofia. Începând cu anul 2012 lucrează ca jurnalist politic - în News.bg, agenţia de ştiri BGNES şi BiT TV. În capacitatea sa de reporter parlamentar relatează despre munca celui de al 42-lea şi al 43-lea Parlament Bulgar. Este coautor filmului ”Oamenii invizibili”, care povesteşte despre oamenii fără adapost din Sofia.

vizualizați toate postările

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *