Geopolitica a determinat şi aceste alegeri ruse, precum şi pe toate celelate în ultimile două deceni. Cadrul care a adunat pe societatea rusă ”în aceeaşi echipă” cu liderul, de fapt este formată de conservatorismul politic şi neoliberalismul economic, născute în Occident. Modelul a fost introdus în Rusia de SUA pe timpul lui Elţin. Şi iată pănă unde a crescut
Este firesc că numeni nu e surprins de rezultatele alegerilor din Rusia. Realegerea lui Vladimir Putin ca preşedinte – şi încă cu un rezultat mai bun decât toate victoriile lui de până acum – l-ar suprinde doar pe vreun extraterestru, care niciodată nu a auzit de Legea a treia a lui Newton. Şi anume, că fiecare acţiune provoacă o contraacţiune cu o putere egală şi directie opusă. Tot felul de state, care au fost supuse la sancţiuni şi la presiuni externe, decenii la rând au dovedit că această lege a fizicii lucrează cu deplină putere şi în politică. Este chiar de două ori mai valabil asta despe o ţară cu dimensiunile, mentalitatea şi istoria Rusiei.
Aşa că Putin absolut întemeiat, încă în noaptea de după alegeri a mulţumit ironic mediilor occidentale, care mai ales în ultimele zile cu campania lor antirusă despre cazul ”Skripal”, lipsit de investigare transparentă şi dovezi clare, au întărit în plus consolidarea ruşilor în jurul lui ”batiuşca” lor.
Şi iată-l, pe Putin, triumfător, pe scena marelui miting de seară de lânga Kremlin, care glorifică victoria lui. Microfoanele nu prind ce anume aclămări vin din partea mulţimii înflăcărate, însă preşedintele cel vechi-nou le răspunda fără întârziere: ”Da, noi suntem în aceeaşi echipa!”.
Şi nici nu are cum să fie altfel, mai ales în contextul ”alternativelor” de caricătură, care au fost arătate poporul în cadrul dezbaterilor de teleleviziune în timpul campaniei electorale. Este chiar plictisitor să repetăm acum tot ce a fost predeterminat atât de clar. Şi atât de elementar redus la dilema care nu are cum să provoace îndoială – sau eşti cu Putin pentru Rusia, sau eşti cu nişte clovni pentru inamicii Rusiei.
Pe scena politică din Rusia demult nu mai există politică. Există geopolitică. Şi ea hotărâşte totul.
Numai că nu Putin a dat naştere acestui fenomen. Ci fenomenul l-a născut pe Putin. După ce în timpurile lui Mihail Gorbaciov şi ale lui Boris Elţin Moscova a acceptat ca ”paternerii occidentali” să-o reducă la o ţară în descompunere fără voce în afacerile mondiale, a fost normal să apară şi rezistenţa lui Newton prin forţele care l-au împins pe Putin către vârful politic.
Oricine care îşi aminteşte câte ceva din acel început lui Putin, ştie că el a fost legat de oligarhii ”prokremlini” (printre care şi legendarul Boris Berezovksy), care apoi au devenit ”antikremlini”. Maşina ”renaşterii” Rusiei şi întoarcerea ei în geopolitică a fost pornită şi încă atunci nu exista drum înapoi.
O mare pată albă în acest proces de 19 ani a rămas viaţa internă a societăţii ruse. Pentru că ea a fost redusă conştient numai la funcţie a vieţii externe. Chiar în anii fericiţi ai boom-ului petrolului, când Rusia a acumulat mari rezerve bugetare datorită exportului de petrol şi de gaze, şi a dezvoltat programe sociale ambiţioase, totul a făcut parte dintr-un raţionament strategic ca lumea să vadă o ţară stabilă şi puternică cu o ”verticală a puterii” de nezdruncinat – care cu bunăvoinţă părintească se raportează şi la popor.
În niciun moment nu a avut loc o discuţie publică concretă despre structura societăţii, despre stâlpii ei de susţinere, despre orientarea ideologică ei. Vizibilitatea pentru dezbaterile politice a fost lasată figuranţilor de serviciu din genul veşnicilor Genadiy Ziuganov, Vladimir Zhirinovsky, Grigoriy Yavlinskiy, şi alţii asemănători, inducând în eroare că numai şi anume acesta este impactul între ipoteticile ”stânga”, ”centrul” şi ”dreapta”. Cu sugestia aferentă că din aceşti ”vultur”, ”rac” şi ”ştiuca” nu se poate naşte nimic productiv, şi ca singurele decizii de responsabilitate naţională se iau de către ”partidul puterii” – până când a mai existat, pentru că în ultimul timp ajungem la o totală personificare a salvatorului întregii naţiuni de deasupra partidului, evident, în persoana lui Putin.
”Nu există stângă, nu există dreaptă”, există doar o lumină de ghidare – şi asta nu este doar o mantră, ci şi un traseu conştient promovat pentru atitudinile societăţii din Rusia de mult timp încoace. Tendinţa este întarită de implicarea tot mai mare a bisericii ortodoxe în îndrumarea mirenilor influenţabili.
Într-o astfel de abordare lipsesc condiţiile pentru o convorbire transparentă şi rezonantă despre oligarhii ”noştri” şi ”ai voştri”, despre deficienţele în dezvoltarea socială, despre disbalanţele în economie. Populaţia de fapt este dezobişnuită (dacă vreodată a fost obişnuită) să participe activ, critic şi responsabil în luarea deciziilor, pe ”verticala puterii”.
Aici o contribuţie importantă au şi ”partenerii occidenali” –aşa cum Moscova de ani de zile tot mai în derâdere îi numeşte pe SUA şi pe ţările din UE. Unde şi cum să apară oponenţii lui Putin care merită interes şi atenţie, după ce tocmai prin eforturile ”partenerilor occidentali” opoziţia rusă observată de mediile străine se reduce la câţiva bloggeri neurotici şi iubitori de performance-uri, unii chiar cu vederi naţionaliste şi xenofobe? Spectacolul sinistru cu asemenea participanţi montat deja ”live” în Ucraina vecină îl face nu numai pe Putin să-şi ţină rachetele sub mână, ci îi respinge pe ruşii de rând.
Evident că Putin va continua să domnească tot mai regeşte în Kremlin. Asta va continua cel puţin până la momentul în care ceilalţi jucătorii de pe scena mondială nu vor înceta să practice toate felurile de versiuni ale ”teoriei haosului”. În astfel de vremuri, despe care chiar şi premierul bulgar Boiko Borisov, profetează că duc spre război global, Putin împreună cu rachetele sale nu are cum să nu stea ferm în acea societate rusă, pe care el a crescut-o cu colaborarea activă a ”partenerilor occidentali”.
Să accentuăm – cadrul în care este pusă această societate, provine din conservatorismul politic şi neoliberalismul economic, atât de iubite în Occident. Practici de dreaptă născute toate în sânul occidentului, care acum înfloresc sub puterea lui Putin. Şi al căror adept este şi Donald Trump dincolo de ocean – linie înterpretată comic ca ”amestec rusesc” în SUA. De fapt SUA a fost cea care a introdus modelul în Rusia încă pe timpul lui Eltsin. Iată până la ce a crescut el.
Nu trebuie omis încă un detaliu din seara lui Putin de după alegerile. Sloganul lui de piaţa despre ”echipa unită” a avut o continuare interesantă. Când a intrat în sediul echipei sale electorale, a dat o conferinţă de presă improvizată pentru jurnalişti selectaţi. Un jurnalist din China i-a amintit că a fost salutat pentru victoria sa de preşedintele chinez Xi Jinping. Şi l-a invitat şi el la rândul lui să-i transmită ceva pe Jinping, care numai ce, de asemenea a fost reales fără limite pentru mandatele sale. La care Putin a răspuns cu complimente pentru preşedintele chinez şi cu o lungă tiradă despre bunele relaţii şi despre interesele comune între Rusia şi China – cu mesajul clar că ei, bineînţeles, sunt în aceeaşi echipă şi merg în aceeaşi direcţie.
Direcţia aleasă de Xi Jinping este cunoscută de mult timp. Este noul drum al mătăsii, pe care îl netezeşte prosperul capitalism chinezesc de stat. Pe acest drum, Xi este în rolul globalizatorului principal, pe care Trump deja l-a pierdut.
Priviţi-l pe Putin, amintiţi-vă de Xi şi de Truimp. Şi uitaţi că cineva se interesează ce planuri aveţi pentru mâine. Lumea este mică şi salvarea nu pândeşte de nicăieri.
