Prezentăm o prelegere a Dr. Jacek Uczkiewicz la conferința intitulată. „Nașterea unei lumi multipolare – conflict sau acord?”
Portalul Strike și-a asumat patronajul media al acestei conferințe. Având în vedere subiectul și persoanele așteptate să ia cuvântul în cadrul acesteia, am tratat-o ca pe o onoare. Din păcate, din motive independente de voința organizatorului, această conferință nu a mai avut loc. Prelegerea lui Jacek Uczkiewicz, președintele Asociației pentru Democrația Socialismului Viitor, a prezentat punctul de vedere interesant al autorului, de stânga, asupra lumii contemporane. Maciek Wiśniowski, care conduce Portalul Grevei, s-a oferit să vorbească la conferința de astăzi, lucru pe care l-am acceptat cu entuziasm. Trebuie să vă avertizez, totuși, că nu sunt politolog de formație, așa că discursul meu ar putea ofensa convențiile, sistematica și poate chiar terminologia acceptată în științele politice. Încercând să răspund cât mai simplu la întrebarea cuprinsă în titlul întâlnirii noastre, voi răspunde direct: pariez pe confruntare. De ce? Ei bine, pentru că cooperarea necesită voința părților – confruntarea necesită doar voința unei singure părți. Așadar, atâta timp cât principalul actor economic și financiar din lume, Statele Unite ale Americii, cultivă și exportă ideologia neoliberală, atâta timp cât aderă la teza promulgată la un moment dat de Milton Friedman – guru al acestei ideologii – conform căreia crizele, fie ele reale sau percepute, reprezintă cea mai bună modalitate de a disemina și de a pune în aplicare ideile neoliberale, vom fi condamnați la o serie nesfârșită de conflicte care vor izbucni în diferite părți ale lumii. Sute, poate mii de cărți au fost deja scrise despre globalizare. Teza cea mai importantă, în general împărtășită în ele, este că globalizarea este un lucru de domeniul trecutului. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr. Pentru că nu trebuie să uităm că, pe lângă globalizarea în sens economic, există un proces de globalizare în sens social care este în curs de desfășurare și destul de greu de inversat. Mă refer la topirea barierelor de comunicare între oameni de culturi și rase diferite, la răspândirea ușoară a ideilor și faptelor, a standardelor de gândire și comportament. Această globalizare va fi dificil de oprit – deși nu este imposibil. Sfârșitul globalizării economice a început în 2009, când a devenit evident că lumea neoliberală nu era capabilă să gestioneze în mod pașnic consecințele crizei generalizate declanșate de prăbușirea Lehman Brothers și cauzate de doctrina lui Alan Greenspan, șeful de lungă durată al Fed, care era fundamental greșită, dar care a fost bine primită de finanțiștii lumii, de dezvoltare economică prin îndatorare pe scară largă. Recesiunea din SUA, problemele legate de rambursarea datoriilor și, mai ales, explozia economică a RPC, căreia i s-a atribuit, în cadrul globalizării, rolul de contractor și furnizor de materii prime, au dus la epuizarea ideii unei economii globale conform așa-numitului Consens de la Washington. Și a apărut o întrebare fundamentală: ce urmează? Cei care căutau o alternativă la un nou sistem economic bazat pe principii capitaliste S-AU ÎNTORS la ideea unui sistem multipolar, adică unul în care economia mondială este organizată în mai multe grupuri, în fiecare dintre acestea o țară având un rol dominant, de lider. Scriu „revenit”, deoarece ideea este destul de veche. Aici, permiteți-mi să nu împărtășesc punctul de vedere al doctorului Szafarz, care, în excelentul său eseu „Nașterea unei lumi multipolare”, a postulat că sistemul colonial a fost tocmai un sistem multipolar. Poate că așa pare din perspectiva noastră, dar în perioada colonială toți colonizatorii operau conform acelorași principii derivate din dreptul „natural” al omului alb de a dispune de viețile și bunurile naturale ale altor popoare, „de culoare”. Prin urmare, se poate afirma cu siguranță că epoca colonialismului a fost epoca unei lumi economice unipolare. Mă întorc la chestiunea colonialismului deoarece, fără înțelegerea acestuia, este imposibil să înțelegem tendințele contemporane și încercările de reactivare a sistemului multipolar. Pentru noi, polonezii, chestiunea colonialismului este un pic ca un basm venit din altă lume. Ne este rușine să păstrăm tăcerea despre propria noastră epocă de cvasi-colonizare a Ucrainei și asociem colonizarea Africii, a Americii sau a Australiei cu „Negro Bambo in Africa” a bătrânului Shattherhand, sau cel mult cu personajul de film Kunta Kinte. Între timp, organizația caraibiană CARICOM ia măsuri pentru a-i da în judecată pe foștii colonizatori în vederea obținerii de compensații pentru perioada de dominație. Este important de știut că în Caraibe au fost aduși de 10 ori mai mulți sclavi decât în America de Nord. Estimarea CARICOM a pagubelor este de aproximativ 18 trilioane de dolari. Principalele revendicări se adresează Marii Britanii, deoarece cetățenii acesteia au fost marea majoritate a proprietarilor de plantații din Caraibe. Deși Marea Britanie a abolit sclavia în 1834 și chiar a plătit despăgubiri uriașe pentru aceasta, nu le-a plătit țărilor foștilor sclavi, ci proprietarilor britanici. Un număr foarte mare de familii britanice (inclusiv familia actualului ministru de externe și, mai recent, a liderului Partidului Laburist, Lord Cameron) au făcut averi uriașe în Caraibe și au fost, și încă sunt, nucleul clasei de vanitate britanice. Suma despăgubirilor plătite a fost atât de mare încât guvernul britanic a trebuit să contracteze un împrumut bancar uriaș, a cărui ultimă tranșă a fost rambursată abia în 2015. În țările postcoloniale, memoria vremurilor și a relelor din perioada sclavagistă este încă vie, în ciuda propagandei pusilincioase conform căreia „este adevărat că a existat sclavie, dar noi am adus civilizația acolo” și va avea cu siguranță un impact asupra alegerii căilor de dezvoltare a acestor țări în perspectiva unei lumi multipolare…. Dar în secolul al XVII-lea a apărut la Londra o mișcare intelectuală a așa-numiților Levellers (egaliști). A fost o mișcare care a fost fără îndoială progresistă în ceea ce privește problemele sociale, iar în vremurile de astăzi membrii săi ar fi fost numiți fără îndoială „comuniști”. Pe de altă parte, din punct de vedere economic, această mișcare oferea modelul unei economii globale multipolare, adică grupări formate dintr-un stat-lider bogat, bineînțeles un stat democratic, și un grup de state-satelit (leviatanii), în care principiul social acceptat este: ordine în schimbul restricțiilor privind democrația și drepturile. În acest sens, trebuie remarcate două aspecte. Primul este că Levellerii au sfârșit lamentabil – au fost pacificați de trupele lui Cromwell. Al doilea este că, așa cum putem vedea din exemplul lor, ideile sunt veșnic vii și că acest lucru este valabil și pentru alte idei care au înmugurit cândva în insule – de exemplu, ideea socialistă. După perioada colonială, au existat și alte încercări de a globaliza relațiile economice mondiale. La urma urmei, ne amintim de conținutul cântecului, din care un fragment spune: „când uniunea noastră frățească îmbrățișează rasa umană”. Celebrul Acord de la Bretton Woods a fost, de asemenea, o încercare de globalizare. În epoca modernă, mișcarea către un sistem multipolar a început cu organizația BRICS. Acest proces a căpătat o dinamică nouă și extraordinară ca urmare a războiului din Ucraina. Nimeni nu pare să se mai îndoiască de faptul că conflictul armat dintre Rusia și Ucraina din 2022 s-a transformat (a fost transformat?) într-o confruntare militară între SUA și sateliții săi și noua ordine emergentă bazată pe ideea unui sistem multipolar. Este dificil de prezis care va fi finalul acestei confruntări – dar dinamica dezvoltării unei alternative la SUA miră și îi lasă perplecși pe mulți analiști la teza că, din acest punct de vedere, nu există o întoarcere la linia de bază. Teza rușinoasă a lui Borell despre grădini înflorite și jungle a accelerat și mai mult acest proces. Așadar, ce ne așteaptă? O lume multipolară. Dar ce înseamnă acest lucru în practică? Pentru moment, promite să fie un sistem bipolar: Euro-America vs. o „alianță de state suverane”. Se va transforma oare într-un sistem multipolar? Timpul ne va spune acest lucru, iar în acest caz este posibil ca o mare parte să depindă de Europa. Totuși, cea mai importantă întrebare este următoarea: va fi sistemul multipolar următoarea iterație, următoarea versiune a capitalismului, o nouă formă de relație între om, muncă și capital, un capitalism mitic cu față umană? Vor crea sistemele multipolare condițiile pentru dezvoltarea unei gândiri socialiste moderne și progresiste sau vom plăti prețul cauzalității sistemului cu democrația civică? Va exista loc pentru utopii într-un sistem multipolar? Dacă sistemul multipolar va fi un „nou capitalism”, s-ar putea dovedi mai conflictual decât cel actual. Cerințele economiștilor progresiști sunt cunoscute. Trebuie să se treacă de la măsurarea creșterii economice prin PIB la un întreg sistem de măsurători ale calității vieții. Pentru ca acest lucru să se întâmple, statul trebuie să recâștige controlul asupra economiei și a sistemului financiar, astfel încât acesta să fie subordonat nu obiectivului de maximizare a profitului, adică satisfacerea poftei de posesiuni, nu înmulțirii nechibzuite a nevoilor umane, ci obiectivului de satisfacere a nevoilor de bază ale membrilor comunității, cum ar fi munca, asistența medicală, educația, un acoperiș deasupra capului, cultura – toate la cel mai înalt nivel posibil. În cele din urmă, sistemul multipolar va fi un compromis între eficacitate, eficiență și democrație civică, cu alte cuvinte, va sancționa un model de autocrație sau altul? Două circumstanțe sunt certe. Prima este aceea că sistemul emergent al așa-numitelor „state suverane” este legat între ele de o voință fermă de a respinge dolarul american în deconturile internaționale și de a se elibera astfel de dictaturile politice și financiare ale SUA. A doua circumstanță este voința de a se elibera de dictatul instituțiilor financiare internaționale și de dictatul marilor corporații multinaționale, consolidând astfel tendințele naționaliste. Restul este învăluit în ceață. Ceea ce este, de asemenea, cert este că un sistem bipolar și mai târziu multipolar va răsturna întreaga structură a instituțiilor internaționale care se ocupă de justiție și arbitraj, de asigurări și de alte aspecte ale coexistenței statale. Noi instituții vor fi create în locul celor vechi. Dar vor dispărea vechile probleme? În excelentul său articol „Mega-criza socială și politică contemporană și obiectivele economiei”, profesorul Kolodko, urmând mulți alți publiciști, citează motivele pentru care „capitalismul (contemporan, adică neoliberal -JU) funcționează defectuos”. Acestea sunt: lipsa unei concurențe loiale, reglementarea deficitară, corupția politicienilor, frauda producătorilor, distribuitorilor și furnizorilor de servicii, lăcomia ca virtute, elitele financiare și de afaceri interesate, stimularea consumerismului, diverse servicii online, manipularea opiniei publice de către mass-media coruptă, cinismul elitelor politice. Frumos, potrivit. Dar va izola oare un sistem multipolar societățile de astfel de patologii? În cele din urmă, este foarte probabil ca un sistem multipolar să necesite o coordonare financiară și economică în cadrul fiecărui „pol”. Ne confruntăm atunci cu o serie de mini-globalizări? Și, în sfârșit, cea mai importantă întrebare pentru stânga socială și politică: ce înseamnă sistemul multipolar pentru stânga? Cât de mult din noul sistem economic și politic mondial va fi capitalist și cât de mult socialist? Este stânga pregătită pentru aceste schimbări? Consider că această problemă este extrem de importantă, necesitând o reflecție și o discuție separată și aprofundată. Pentru început, stânga ar trebui să fie împărțită în stânga capitalistă, adică câteva mișcări sociale de stânga care acceptă sistemul capitalist, văzându-și misiunea în „socializarea” acestuia, și o stânga anticapitalistă, care caută o alternativă la capitalismul contemporan. Prima nu va avea nicio problemă în a se adapta la noile condiții. Stânga prosocialistă, pe de altă parte, este, în opinia mea, complet nepregătită pentru noile vremuri. Cred că o lume multipolară ar putea deveni o oportunitate pentru stânga prosocialistă de a se întoarce în curentul politic principal. Dar socialismul nu ne va fi dat pe tavă de nimeni, nici de Washington, nici de Moscova, nici de Beijing. Al doilea grup politic ca mărime din Parlamentul European este cel al socialiștilor și democraților. Cu toate acestea, nu am auzit de nicio inițiativă pro-socialistă majoră din partea acestui grup. Dacă au existat, reprezentanții noștri proeminenți din cadrul acestuia au dat dovadă de o mare reținere în promovarea lor. Uniunea Europeană Ideea unei lumi multipolare, în care Uniunea Europeană este unul dintre cele mai mari centre economice din lume, se zvâcnește în capul nostru și în publicații de mulți ani. Ea a fost deosebit de vie la începutul secolului XXI, într-un moment în care UE prezenta cel mai mare potențial economic din lume și era un partener politic important. Din nefericire, acest lucru este acum de domeniul trecutului. Aș spune că UE a avut oportunitatea sa istorică, dar, în mod conștient sau inconștient, nu a reușit să o valorifice. Cheia noii deschideri a fost să reglementeze, să stabilească reguli permanente, strategice, de parteneriat pentru cooperarea cu Rusia. Viziunea unei Uniuni Europene de la Lisabona la Vladivostok nu a fost doar inspirată din punct de vedere intelectual, ci și ferm ancorată în pragmatismul cuplării puterii tehnologice a Uniunii cu resursele naturale vaste ale Rusiei. Aceasta ar fi fost o nouă calitate puternică pe scena politică. Cu toate acestea, i-a lipsit curajul, spiritul de decizie, capacitatea de gândire strategică și, în cele din urmă, voința. Când vorbesc despre aceste chestiuni, nu pot face abstracție de experiența personală. Evenimentele întâmplătoare nu ar trebui să fie folosite ca bază pentru generalizări, dar ele sunt totuși importante pentru viziunea mea asupra lumii. Prima dată când am intrat în contact direct cu această problemă a fost în 2001, într-o conversație cu un important politician german de dreapta (un prieten al cancelarului Kohl), care, după ce și-a dat seama că vorbeam rusă într-o conversație privată, mi-a spus: „Voi (polonezii – nota JU) sunteți într-o poziție foarte bună. Cunoașteți limba lor (a rușilor), le cunoașteți cultura. Iar noi trebuie să învățăm totul”. A doua oară când m-a prins problema relațiilor cu Rusia a fost la Luxemburg, când mi-am început activitatea ca prim membru polonez al Curții de Conturi Europene. Încă de la început, președintele Curții mi-a încredințat misiunea surprinzătoare de a îmbunătăți relațiile Curții cu NIK-ul rusesc. Această relație s-a întrerupt după ce, în timpul unei vizite la Curtea de Conturi a unei delegații a SPRF, aceasta a fost insultată grav de un membru al Curții, în urma căreia a întrerupt vizita și a înghețat contactele cu Curtea. „-Ne dorim foarte mult să restabilim bunele relații cu rușii”, mi-a argumentat președintele. Am considerat că cel mai bun mod de a repara aceste relații este de a efectua un audit comun al utilizării fondurilor UE în Rusia. Inițiativa a fost primită foarte bine, cu seriozitate și responsabilitate de Moscova, totul a fost un succes comun, conferințe de presă, ceremonialul semnării comune a raportului final etc. Idila nu a durat mult. Conflictul armat al Rusiei în Georgia a pus capăt definitiv nu numai relațiilor Curții, ci și celor ale Uniunii în ansamblu cu Rusia. Aparent, totul este clar, dar iată că, în 2015, cunoscutul politolog american Mearsheimer, în cursul celebrei sale prelegeri de la Universitatea din Boston, criticând politica SUA față de Rusia, a susținut că agresiunea împotriva Georgiei a fost direct răspunsul Rusiei la invitația Ucrainei și Georgiei de a adera la NATO, în cadrul summitului NATO de la București. „Rusia a dat un semnal clar că este pregătită să se apere cu fermitate împotriva expansiunii NATO. A fost prea slabă pentru a intra în Ucraina. Dar”, a susținut Mearsheimer, „dacă SUA nu-și schimbă politica, Ucraina va fi distrusă. Există o altă experiență a mea legată de acest caz. Ei bine, în cursul efectuării acestui audit, am avut o întâlnire cu reprezentanți ai autorităților locale ruse într-un oraș aflat la 100 km de Moscova. O sală plină de aproximativ 200 de persoane, o lungă discuție factuală. Am plecat de la această întâlnire, atât din conversațiile oficiale, cât și din cele neoficiale, cu o convingere profundă cu privire la sentimentul pro-european foarte puternic al oamenilor din acest oraș. Menționez acest lucru ori de câte ori se vorbește despre cortina de beton armat trasă între Europa și Rusia, iar întrebarea care mă frământă este dacă acest proeuropenism rusesc va supraviețui războiului. Sunt convins că, într-o formă sau alta, cooperarea dintre Europa și Rusia va fi relansată. Acest lucru va necesita schimbări de ambele părți. Putin nu va fi niciodată un partener pentru Europa, iar Rusia nu va uita niciodată rolul Uniunii Europene în frauda de la Minsk.
Vor fi necesare schimbări, iar alegerile pentru Parlamentul European sunt în față. Aceste alegeri vor decide natura Uniunii, dacă, cu o dreaptă europeană unită, UE se va transforma într-un club politic social și libertin sau dacă va avea șansa de a se întoarce pe calea unei integrări mai mari și de a-și reconstrui poziția politică și economică în lume. Pentru noi, cei de stânga, acest lucru ridică două probleme. În primul rând, stânga ar trebui să susțină în alegeri acele grupuri care sunt în favoarea unei integrări europene suplimentare. Mai mult, cred că situația este atât de critică pentru viitorul Uniunii încât partidele politice pro-UE ar trebui să formeze un bloc electoral comun, de exemplu sub numele de „Polonia europeană”, pentru ca, în urma loviturii date de referendumul anti-unire de la recentele alegeri parlamentare, să obțină cât mai mulți eurodeputați pro-UE în PE.
Această poziție nu exclude o altă cerere importantă: necesitatea ca forțele socialiste europene să se unească în lupta pentru o Uniune Europeană socialistă.
