Interzicerea unor conturi ale naţionaliştilor albi este prea puţin, prea târziu?
Facebook anunță că va cenzura naționaliștii albi pe rețeaua de socializare printr-o nouă politică. În aprilie 2018 Mark Zuckerberg a apărut în fața Congresului American în urma scandalului legat de scurgerile de date ale utilizatorilor. Cu acest prilej, patronul Facebook a susținut că rețeaua socială pe care o conduce este o companie tehnologică și nu o companie media. O găselniță foarte inspirată care de-responsabilizează compania în privința conținutului vehiculat. Totuși, oarecum contradictoriu, Zukerberg anunța angajarea a 20.000 de oameni care să se ocupe cu verificarea conținutului vehiculat. În primul rând că a deresponsabiliza complet compania e același lucru cu a spune că patronul unei televiziuni este doar patronul unei companii tehnologice și nu are nicio responsabilitate față de ceea ce se difuzează. În al doilea rând, cei 20.000 de oameni angajați să se ocupe de monitorizarea conținutului vehiculat vin în contradicție cu pretenția că Facebook e o companie tehnologică și atât. Dacă e doar o companie IT, de ce s-au mai făcut aceste angajări?
Pornesc de la această controversă pentru a discuta despre libertate de exprimare și rasism. Amenințarea reprezentată de mutarea violenței naționaliștilor albi – o grupare care adună laolaltă diverse grupuri de extremă dreapta – s-a dovedit a fi una reală când responsabilul pentru atacurile de la moscheea din Noua Zeelandă a postat live pe Facebook filmul atacului. Responsabilii rețelei sociale l-au cenzurat, dar el a fost salvat de utilizatori și distribuit de nenumărate ori. A fost momentul în care patronul Facebook a început să asculte pledoariile activiștilor pentru drepturile omului și a luat măsuri în acest sens.
Hărțuirea online este însă bună pentru afaceri. Audiențele crescute, notorietatea, miile de comentarii sunt ceea ce fac rețeaua populară. E o afacere care se hrănește cu indignare și emoții, prin urmare, cum e foarte greu să convingi pe cineva când banii lui depind de asta, trebuie să asistăm la situații în care criminali periculoși transmit în direct pe Facebook filmul crimelor ca rețeaua să ia atitudine. O asemenea situație suscită, fără îndoială, vii dezbateri. Cea care mă interesează pe mine este legată de libertatea de exprimare și rasism. Până să ajungem acolo consider că e important să discutăm despre standarde de acceptabilitate discursivă, postadevăr, putere și bani.
Cu siguranță că grupurile de extremă dreapta care au trecut printr-o etapă de rebranding de la ”white supremacists” (supremația albilor) la ”white nationalists” (naționaliști albi) se simt persecutate și discriminate. În plus, într-un mod bizar avem chiar o parte a intelectualilor progresiști liberali care avertizează asupra pericolelor cenzurii. Totuși, există în discursul public ceea ce voi numi standarde de acceptabilitate. Dacă îmbrățișăm ideea libertății totale, de ce nu am da o voce și o platformă pe care să se exprime susținătorilor pedofiliei sau criminalilor în masă (deși se pare că, iată, aceștia chiar au beneficiat de aceste lucruri)?
Într-o lucrare recentă despre post-adevăr – termenul anului 2017 – Lee McInthyre vorbește despre faptul că pluralismul opiniilor nu înseamnă a da o voce celui care spune adevărul și celui care spune minciuni. Dar asta pentru că McInthyre operează cu o concepție relativ simplistă a adevărului corespondență, a faptelor ”pure”. Or, încă de la începutul secolului XX William James avertiza că ”adevărul e ceea ce i se întâmplă unei idei” și că ”adevărul funcționează ca un sistem de credit”. Cu alte cuvinte, o idee este acceptată la nivel social ea trece ca adevărată. Adevărul ține de bani și de putere mai mult decât ne-ar plăcea s-o credem. Cei din industria publicității și PR-ului știu asta mai bine decât oricine și se folosesc din plin de faptul că au acces la această perspectivă asupra realității. Naomi Oreskes este o cercetătoare care a investigat îndeaproape modul în care industria tutunului a folosit începând cu anii ʼ50 ideea de pluralism pentru a vinde publicului american îndoiala. Da, îndoiala a devenit cel mai vandabil produs vândut de John Hill, patronul uneia dintre cele mai mari firme de PR. Îndoiala că fumatul produce cancer. Sume enorme de bani s-au pompat în exploatarea acestei idei în discursul public pentru a face fumatul acceptabil la nivel social.
Și nu e singurul exemplu. Rasismul sau sexismul sunt susținute de la cele mai întalte forumuri academice și financiare. Jordan Peterson este doar un exemplu de profesor super star mediatic care legitimează ideea că în natură există ierarhii, că e natural ca unele specii să fie superioare altora, că feminismul și teoria critică sunt absolut periculoase pentru că se opun ordinii ”naturale” a lumii! Doar că ceea ce Peterson și diverși rasisti de prim rang, unii chiar din Partidul Republican, având drept ”adevăr” și ”fapte pure” nu sunt altceva decât construcții sociale menite să le mențină privilegiile. Cum ne dăm seama de asta? Simplu. Ne întrebăm cine are de câștigat dacă eu și comunitatea în genere acceptă aceste idei? Cine are de câștigat dacă eu cred că există o ierarhie naturală între bărbați și femei și că aceștia, de pildă, sunt mai buni la informatică. Este cazul memoriului trimis de James Damore, un inginer de la Google, care tocmai asta spunea. Că femeile sunt puține în companiile IT nu din pricina discriminării și hărțuirii sexuale, ci din pricina …. naturii. Natura este investită cu această forță de a-i face pe unii apți să lucreze în IT și pe alții să existe doar pentru a-i servi pe cei care lucrează în IT. Cine are aici de câștigat?
A identifica un dușman comun în teoria critică e ceva foarte la modă. Chiar McInthyre pretinde că știința însăși a fost întinată de deconstructiviștii cărora le trebuia o palmă de tipul celei date de fizicianul Sokal ca să le arate cât de mult greșesc. Pentru că faptele sunt pure și doar ideea greșită a pluralismului a făcut ca la televizor să apară adepții supremației albilor și negaționiști ai încălzirii globale de tipul lui Trump!
Avem deci, pe de o parte, o serie de intelectuali care vor să reimpună teoria simplistă a adevărului corespondență și a faptelor pure în care oamenii de știință să fie reinstaurați în vârful ierarhiei epistemice.
Avem, pe de altă parte, oameni de PR foarte isteți care știu bine că aceasta este o versiune simplistă asupra realității și care se folosesc tocmai de ideea de pluralism ca să își vândă propriile idei în agora publică. Sigur, avem probleme cu ambele tabere.
Cine dorește să se încreadă orbește în oamenii de știință ar trebui să știe că știința a fost folosită de nenumărate ori pentru a demonstra fără drept de apel că persoanele de culoare sunt inferioare albilor sau că femeile sunt isterice și trebuie lobotomizate. Departe de a fi o sursă de progres social, știința a fost adesea folosită pentru a legitima ierarhiile și prejudecățile.
În ce privește tabăra PR-iștilor, aceștia știu foarte bine că adevărurile în care se investește suficient, vor fi cele acceptate social. Eu nu își pun nicio clipă problema că ar exista fapte pure. Ei știu prea bine că realitatea socială e construită și că în agora publică se vor auzi ideile celor care au bani să le susțină.
Teoria critică e vitală tocmai pentru că e calea de ieșire atât din dogmatismul științific care pretinde putere absolută în numele preciziei predicțiilor științelor exacte, dar și împotriva celor care știu prea bine că adevărul e ceva ce se întâmplă unei idei. Unei idei în care se investește suficient.
Teoria critică ne ajută să deconstruim relațiile de putere și să arătăm cine are de câștigat de pe urma unui discurs rasist. Când spui că e foarte bine să aducem cameriste asiatice pentru că asiaticii au cultura servituții în genă, ghiciți cine are de câștigat? Din păcate, rasiștii proeminenți au reprezentați în rândul celor mai înstărite categorii sociale. A le da o platformă echivalează cu mișcarea prin care televiziunile au dat timp egal de emisie anti-vacciniștilor și oamenilor de știință și, mai grav, cercetătorilor și oamenilor de PR ai companiilor producătoare de tutun. În agora media nu va câștiga persoana cea mai instruită. Va câștiga persoana cu îndrăzneală și carismă. Telegenia învinge în studioul TV sau pe Facebook rigoarea cercetării așa că a da o platformă de exprimare rasiștilor reprezintă un lucru foarte riscant. Mass-media au această abilitate de a legitima prin cunoscutul efect al simplei expuneri (oamenii expuși la informații pe care nu le înțeleg de suficiente ori, ajung să le accepte) anumite mesaje. A pretinde că tu ești o companie IT care gestionează o rețea socială și că rolul tău este doar să faci profit arată cât de slabe sunt mecanismele sociale de responsabilizare a agenților economici care operează în zona informației. A trebuit ca un criminal să transmită în direct pe Facebook cum omora 50 de oameni într-o moschee ca această corporație să devină sensibilă la discursul organizațiilor pentru protecția drepturilor omului.
Dar, Facebook e încă un caz fericit. Platforma pretinde folosirea numelui real. În plus, dacă blochezi pe cineva, acea persoană nu mai poate vedea de postezi și nu mai poate scrie în cronologia ta. Twitter în schimb, nu cere numele reale, iar dacă cineva dorește să te agreseze verbal, ceilalți utilizatori vor vedea în continuare toate insultele pe care le pune la tine pe pagină. La fel funcționează și Reddit care este un rai al rasiștilor, xenofobilor și misoginilor. Jurnalista Emily Chang povetește despre un troll care îi scria lucruri abominabile pe Twitter – amenințări cu violul, cu moartea – l-a raportat și i s-a răspuns că utilizatorul nu a încălcat standardele comunității. Probabil că o soluție de ieșire de aici a fi o curte cu jurați ai comunității care să se pronunțe. Altminteri, firmele folosesc alte companii terțe cărora le trimit mesajele și acelea vor decide ce rămâne și ce e cenzurat.
Până atunci, rămâne să constatăm că, în ciuda tehnologiilor avansate, drepturile omului trebuie în continuare apărate și că libertatea de exprimare este folosită ca umbrelă de către susținătorii celor mai toxice discursuri. Mai mult, sunt chiar păreri menite să ne arate virtuțile pedagogice ale abuzului verbal. Ești catalogat drept ”snowflake” (fulg de nea) dacă nu suporți cu stoicism și putere înjurăturile și amenințările.
Interzicerea incitării la ură rasială de către naționaliștii albi este prea puțin prea târziu. După entuziasmul inițial, oamenii și-au dat seama că tehnologia prin ea însăși nu poate să ne garanteze un spațiu democratic de dezbatere. Avem nevoie de politică, de negociere și, mai ales, de transparență în această negociere a regulilor interacțiunii în mediul online. Pentru că acum, orice s-ar spune, standardele rețelelor sociale sunt intitulate abuziv ”standardele comunității”. Ele sunt, de fapt, standardele patronului. Un singur om dictează normele interacțiunii sociale virtuale pentru alte câteva miliarde de ulilizatori.
