Festivismul relaxant după plecarea oligarhului ar putea fi înlocuit rapid cu crâncena lupta politică
Carnavalul victoriei și al libertății curge deja de mai mult de o săptămână în Republica Moldova. Foștii adversari își dau acum mâna, iar comentatorii străinii în continuare explică publicului de ce Statele Unite, UE şi Moscova au decis să meargă împreună împotriva oligarhului care a condus țara în ultima decadă. Festivismul relaxant ar putea fi înlocuit rapid de crâncena lupta politică.
Actorii principali din politica moldovenească nu ascund acest fapt. Şi blocul liberal, proeuropean, acum condus de Maia Sandu, şi Andrei Năstase şi partidul pro-rus al socialiștilor (PSRM) au afirmat că coaliția lor nu este decât una temporară. Ambele partide sunt suficient de sincere (de apreciat, dat fiind standardele generale ale politicii moldovenești) ca să spună: noi am reușit să-l dăm jos pe Vladimir Plahotniuc, așa cum și-au dorit forțele internaționale puternice, şi acum vom vota un număr de legi anti-oligarhice pentru a-i înlătura pe oamenii lui Plahotniuc din curțile de justiție, procuratură şi administrația de stat. Apoi coaliția noastră va fi dizolvată şi vor avea loc noi alegeri parlamentare în toamna aceasta.
Partidele n-au reușit să adauge și că ar fi complet imposibil să-şi reconcilieze programele şi promisiunile, precum şi așteptările votanților proprii. Majoritatea electoratului ACUM este compus din cetățeni educați românofoni (moldovofoni) din Chișinău, pârților centrale şi occidentale din Republica Moldova, plus o mare pondere din diaspora din țările vest europene. Ei reprezintă partea din societatea moldovenească care încă nu şi-au pierdut complet speranțele privind integrarea europeană. Extrem de ridicate acum zece ani, speranțe s-au stins treptat, la pachet cu toleranța europeană vizavi de sistemul cleptocrat de la Chișinău – aproape nederanjat de nici o critică. Pe de altă parte, PSRM și-a apropiat populația mai puțin norocoasă din țară, rămășițele clasei muncitoare (după colapsul partidului comunist) şi posedă o autoritate de necontestat în rândurile minorităților naționale. Pentru simpatizanții ACUM, Igor Dodon şi liderii PSRM nu sunt altceva decât agenții Moscovei, în timp ce suporterii PSRM amintesc cum Maia Sandu a închis școli din țară când a fost ministrul educației şi a favorizat limba română în detrimentul limbii ruse, una care este vorbită aproape complet în sudul moldovenesc.
Mai este ceva care poate fi mai important decât programele şi ideologiile – ideologii care, așa cum au demonstrat democrații lui Plahotniuc şi socialiștii, nu trebuie luate în serios în Moldova. Şi PSRM, şi ACUM luptă pentru a lua Moldova din mâinile lui Plahotniuc pentru a deveni jucătorul dominant din țară și nu pentru a lucra la construirea sistemul democratic liberal. Astfel de intenții ar trebui să aibă fiecare dintre protagoniștii internaționali, cei care se plasează de partea unei părți. Pentru Rusia scenariul perfect ar fi acesta: Igor Dodon este considerat a fi distrugătorul oligarhului, partidul lui își fidelizează susținătorii şi câștigă la alegerile din toamnă. În această situație Dodon preia aparatul de stat şi astfel își asigură sprijinul celor care lucrează acolo (munca la stat este una dintre cele mai dorite în Republica Moldova), convingând fostele cadre cu viziune democratică să i se alăture în PSRM. Dmitriy Kozak – trimisul de la Moscova, care l-a convins pe Dodon să facă coaliție cu foștii săi adversari – a vizitat din nou Moldova, evident, cu multe sfaturi şi instrucțiuni. În sfârșit, cursul geopolitic propriu este mai mult sau mai puțin garantat. Poate că anumite reforme sociale vor fi propuse, tocmai ca popularitatea partidului să nu se contracte subit. Şi ce doresc UE şi SUA? Simplu, să înlocuiască numele Dodon cu cel al lui Năstase sau Sandu, Maia Sandu ce își planifică prima vizită din străinătate tocmai la Bruxelles. În această divizare a taberelor avem tabloul complet al politicii domestice de la Chișinău.
Ambele echipe par sigure de planurile lor. Socialiștii care au câștigat alegerile parlamentare din februarie (cu pluralitate de voturi și nu cu majoritate absolută), speră că vor câștiga din nou datorită sprijinului popular. Ei așteaptă să primească cel puțin jumătate din voturile electoratului Partidului Democratic şi voturile celor care au votat cu partidul lui Shor – o întreprindere a oligarhului Ilan Shor, care a fugit din țară la scurt timp după ce Plahotniuc a plecat și el. Blocul ACUM speră că poate primi un pachet de beneficii de la Europa, ce le-ar permite să se prezinte ca cei care s-au luptat cu succes cu oligarhia şi apoi au asigurat stabilitate şi belșug pentru țară. Însă în timp ce ambele pârți subliniază cum s-au luptat cu oligarhul, ele tot căută modalități de neutralizare şi cooptare a activelor lui. În sfârșit, spre exemplu, oamenii lui Plahotniuc încă controlează media din Moldova, care va fi un actor crucial în conjunctura alegerilor. Cu siguranță, legile anti-oligarhice pot duce la o restructurare completă a sectorului acesta. Însă ei au şi experiența schimbării de macaz trecute din politica moldovenească – protestele din 2009 de la Chișinău, care au dus la prăbușirea conducerii lui Vladimir Voronin şi la crearea unui guvern proeuropean. Și atunci părea că începe o epocă fără oligarhi, dar s-a dovedit că nu a fost așa.
Îngrijorări similare însoțesc alte măsuri importante anti-oligarhice, care cu siguranță vor fi luate – curățenia sistemului judiciar de personajele cele mai corupte şi neoneste, împreună cu investigarea marilor scandaluri financiare din ultima decadă. Este evident, curățenia generală a procuraturii generale şi a justiției ar trebui să aibă loc pe baza competenței şi integrității, dar este tot evident că nimeni din Moldova nu poate garanta asta acum. Cum ar fi dacă partidele întră în lupta unul împotriva altuia şi au grijă numai să populeze instituțiile cu oameni loiali? Cât despre investigațiile privind furtul unui miliard de dolari din bănci şi altele afaceri murdare, ele sunt investigate de comisii parlamentare ce au competențe limitate, unele în care deputații Partidului Democratic şi partidului lui Shor încă sunt prezenți. Noua coaliție deja a făcut gesturi, din care reiese că unele fețe nesemnificative ale „vechiului regim” vor fi cooptate în noul acord, în loc să fie stigmatizate şi date afară din politică. Cel mai surprinzător gest în acest amalgam de decizii este cel legat de numirea unui reprezentant al partidului lui Shor ca șef al comisiei pentru drepturile omului.
Unde se plasează cetățenii moldoveni în tot acest amalgam politic? Pare că ei se ocupă de problemele lor, de luptele mundane ale vieții de zi cu zi, cu toate problemele de bază de rezolvat. În timpul marilor crize politice de la Chișinău, în 2009 şi 2015-2016, au fost demonstrații în fața parlamentului. Acum oamenii n-au vorbit deloc. Singura demonstrație care a avut loc s-a dovedit a fi un show teatral, oamenii fiind plătiți pentru a-şi exprima „indignarea” după mișcările neconstituționale ale PSRM şi ACUM. Moldovenii au ghicit că opinia lor nu contează prea mult, în timp ce puterile internaționale au ajuns deja la un consens, i.e. ce trebuie făcut cu oligarhul, care pentru toți devenea tot mai neloial şi de necontrolat personaj politic.
Mai există un mod în care moldovenii vor decide destinul statului, o dată numit „gradina Uniunii Sovietice”. Dacă elita conductoare nouă care se va ivi după alegeri se dovedește că e cu nimic mai bună decât cea a lui Plaotniuc, nicio schimbare definitivă nu poate avea loc şi nicio oportunitate nouă nu va apărea la orizont. Oamenii vor continua să emigreze. Dat fiind că Moldova a pierdut deja o mare parte din populația sa, mult mai mult decât multe țâri aflate în stare de război, atunci ea nu va supraviețui mai mult de două decenii cu trendurile demografice actuale. Oare, vreunul din partidele ce se pregătesc să lupte pentru putere ia asta în considerație? Lunile care urmează ne vor arăta ce și cum.
