A doua clasă de mijloc: cine a venit la București la mitingul „împotriva abuzurilor”?

Se ascute o luptă fratricidă între creativii cool și emancipați vs. „oportuniștii” pragmatici și dornici de emancipare, cu victime colaterale și cu alianțe strategice cu cei din vîrful sau josul piramidei sociale

Prin vara lui 2016 am nimerit la o masă de familie, cu mai multe ramuri ale familiei strînse în jurul unui grătar și a unei mese pline cu fel de fel de bunătăți. S-a discutat, în principal, despre reușite, despre ce locuri de muncă și cît cîștigă progeniturile și nepoții. De departe, un tînăr care lucra în eșaloanele superioare ale Lidl-ului din Cluj, a stîrnit toată admirația și invidia, deși nu era prezent. Un fel de șef, mulți angajați în subordine, bani mulți (se vorbea de mai mult de 10 000 lei salariu), mașină personală, mașină de serviciu, apartament nou în bloc nou, alea, alea. Era într-atît de șef și aranjat încît o rudă foarte apropiată de el nu ezita să asigure pe alții mai puțin norocoși că băiatul îi poate rezolva, fără probleme de un loc de muncă, cît de cît.

Cînd s-a ajuns la discuții despre politică și alegerile ce stăteau să vină în toamnă, mai toate partidele aveau susținători la masă, cu argumente cît se poate de diferite, deși majoritatea preferințelor erau bazate pe antipatii sau simpatii. Părinții tînărului de succes erau cu USR-ul, deși nu le era foarte clar ce-i cu partidul ăla, dar fiul lor, simpatizant feroce al noii organizații, i-a convins că e nevoie de schimbare, de sînge proaspăt. Și cum el știe mai bine, firește că i-a înduplecat și pe ai săi. Iar ei aproape că au reușit să înduplece și pe alții de acolo, insistând că fiul lor, care a demonstrat că e capabil, știe mai bine și că cei din USR sunt tot un fel de oameni ca el, care au demonstrat că pot și care știu ce-i mai bine și pentru ceilalți. Să fie lăsați să conducă cei tineri, nepătați și care au demonstrat că se pricep să facă afaceri sau să-și facă o situație.

Cu multe alte ocazii, am dat peste tineri/e din orășele mici sau din sate, realizați fie prin ocuparea unui post în administrația locală/județeană, fie prin dezvoltarea unei afaceri cuplată cel puțin parțial la resursele publice sau susținută prin diferitele relații în privat și la stat avute de părinți sau rude. Tineri/e cu studii, ambițioși și, de multe ori, foarte interesați de viața comunității în care trăiau și de viața politică în general. Unii dintre ei/ele erau implicați în politică, adică erau membri de partid, iar discuțiile cu ei/ele relevau un anumit pragmatism și relativism, evidențiate și de opțiunea pentru formațiunile politice cu vechime și forță în Parlament și teritoriu. Nu neapărat convingerile politice îi mînau înspre un partid sau altul, nefiind susținători fanatici ai partidului din care făceau parte sau a vreunei ideologii, ci contexul local/județean/național, oportunismul sau legăturile personale cu diverși membri din eșaloanele superioare de la nivel local sau județean. Cum pînă recent majoritatea salariilor din administrație și, în general, salariile din sectorul public, erau foarte mici, orice tînăr/ă întreprinzător era nevoit să mai facă ceva pe lîngă ca să se poată descurca, ca să poată rîvni către un trai decent sau chiar niscaiva prosperitate. Postul ocupat putea aduce, pe lîngă venit, anumite conexiuni, acces la resurse publice și un anumit statut în comunitate. Antreprenoriatul ce completa sau prefața jobul din sectorul public sau, în cazul unora, vreo funcție în baza alegerilor, contribuia la construirea profilului de tînăr/ă capabil, întreprinzător și descurcăreț, un om îndreptățit să ocupe o funcție publică sau o poziție în administrația locală/județeană. Indiferent de partidul din care făceau parte, legătura lor cu zona antreprenorială și experiența acumulată, le influența masiv și viziunea asupra politicii și asupra ideii de administrație publică. Peste astea se adaugă apologia business-ului și a statului minimal ce vine dinspre majoritatea canalelor media. Inclusiv activitatea lor politică sau administrativă era gîndită, de cele mai multe ori, tot într-un registru antreprenorial. Și, deși unii ar fi tentați să-i privească/descrie ca pe niște oportuniști, profitori, care-și urmăresc interesul personal/familial, majoritatea celor cu care am avut ocazia să stau de vorbă sunt oameni realmente animați de dorința de a face ceva pentru comunitatea lor și de a contribui la dezvoltarea acestora sau cel puțin nemulțumiți/revoltați de situația actuală/anterioară. Din perspectiva unei analize de clasă, aceștia se încadrează clasei de mijloc și sunt cei mai dinamici cetățeni, atît în plan economic și politic, cît și cultural. Merg la ski, spa-uri sau pe litoral, sunt preocupați de mediu, explorează ca turiști diferite locații din regiune sau țară, fac acțiuni caritabile, sunt pasionați de curse off road și de sport, sunt conectați la festivalurile de top din țară și, indiferent de partid, sunt revoltați de corupție, anticomuniști și suporteri ai antreprenoriatului ca panaceu pentru toate bubele sociale și economice ale țării.

Mulți dintre acești tineri, în calitatea lor de consilieri locali/județeni, funcționari angajați pe filiera partidelor de guvernămînt sau simpli membri de partid, au luat calea capitalei pentru mitingul de ieri, alături de colegii de partid mai în vîrstă și de alte categorii de cetățeni, simpatizanți sau nu. Îmbrăcați la cămașă albă, după cum au recomandat organizatorii, parcă pentru a sugera apartenența la categoria gulerelor albe sau măcar dorința de apartenență, aceștia s-au dus să-și arate forța și loialitatea în Piața Victoriei. Nu am avut răbdare să privesc tot mitingul și să ascult delirul discursiv al celor urcați pe scenă, însă, dîndu-mă pe Facebook în cursul ultimelor zile, am putut vedea și delirul plin de dispreț sau condescendență al celor oripilați de „invazia” pesediștilor și a cohortelor de săraci și precari de sorginte rurală aduși „cu japca” la protest. În fond, orice socoteală decentă poate proba că grosul participanților a fost alcătuit din membri ai celor două partide, în special a celor aleși/numiți în diferite funcții la nivel local, la care se alătură o mînă de simpatizanți și susținători din categorii sociale și profesionale cît se poate de diferite. Foarte probabil, unii dintre aceștia erau săraci sau se încadrează în rîndul angajaților precari deși lucrează cu și peste normă întreagă. Desigur, chiar îmbrăcați la cămașă/tricou alb și cu haine bune, nu alea „de purtat”, mulți din cei care compun clasa de mijloc din mediul rural și din urbanul mic, le par multora din clasa de mijloc și din precariatul independent/corporatist din urbanul mare „niște țărani”, provinciali sau chiar săraci manipulați/cumpărați/corupți de PSD. Mai ales dacă au chipul un pic mai pîrgălit de soare și graiul mai buruienos, mai amprentat de vreun dialect din zonele îndepărtate și defavorizate.

Pentru unii, mai radicali, frații lor din clasa de mijloc sau care aspiră să se integreze acestei clase, nu sunt doar săraci manipulați sau sălbatici din rural, ci aduc de-a dreptul cu minerii, fiind un fel de revărsare de barbarie dinspre o Românie incultă, rudimentară și dominată de impulsuri primare, o Românie a violenței latente și a urii față de reușita celor care muncesc și duc în spate (prin plata taxelor și nu numai) restul societății.

Mitingul acesta și reacțiile stîrnite evidențiază faptul că principala falie ce s-a căscat în societatea noastră în ultimii ani, nu este cea între săraci/precari și clasa de mijloc (pe cei 1%, foarte înstăriți, nu-i introduc în schemă, pentru că-și permit să fie dincolo/deasupra de orice conflict, susținînd, după interes, tabăra care le convine), ci cea între clasa de mijloc din capitală și cele cîteva centre universitare și economice de anvergură și clasa de mijloc din urbanul mic și din rural. Deși sunt, în general, animați de același principiu, sacralitatea business-ului și a mântuirii prin antreprenoriat, îi diferențiază și chiar antagonizează atît modul în care se percep și-și percep rolul providențial în societate/comunitate, cît mai ales relația pe care o au cu statul/autoritățile locale, capitalul local și marele capital. Cultura micii/marii descurcăreli, în care relațiile și obligațiile inter-umane și intra-comunitare sunt fasonate de aspecte precum rudenia, vecinătatea, prieteniile, îndatoririle vs. cultura creativă, competitivă și profesionalizantă a mediului corporatist, în care darwinismul social beneficiază de un PR mult mai profi. Se ascute o luptă fratricidă între creativii cool și emancipați vs. „oportuniștii” pragmatici și dornici de emancipare, cu victime colaterale și cu alianțe strategice cu cei din vîrful sau josul piramidei sociale.

Nu știu cum ar trebui să ne raportăm la această confruntare aprigă, cu reverberații atît de mari asupra vieții politice și economice autohtone, nu știu ce ar putea rezulta bun sau rău din asta, însă în anul centenarului poate ar fi fost mai potrivit să lase deoparte porcăielile, invectivele și disprețul reciproc și să încingă o horă a unirii. Eventual, la umbra Raiffeissen Bank-ului și cu domnul Van Groningen sau cu vreun ambasador strategic coordonînd din mijlocul horii, într-o română cu accent occidental, brîul cu strigături, care ar fi putut începe cu o strigătură de pe Sălăuța: „Aici îi groapă, aici îi dîmb, pupa-m-ați în cur pe rând!”