Traficul de persoane – o realitate puţin explorată din perspectiva feminismului. Interviu cu Iana Matei – Partea III
În cercurile feministe din România a început să se discute destul de mult despre diversele modele de reglementare prostituţiei. Iana Matei lucrează de 20 de ani în prima linie a luptei împotriva traficului de minore. În aceşti douăzeci de ani s-a confruntat cu situaţii dintre cele mai dure, dar a întâlnit, de asemenea, persoane adulte care îşi asumă că întreţinerea de relaţii intime pe bani ca mod de a-şi asigura traiul pentru ele şi familia lor. Iana a încercat să facă un studiu cu privire la vârsta fetelor pe care le găsea prostituându-se pe şoselele din Argeş. În ulima parte a lungii şi antrenantei noastre discuţii am abordat împreună cu Iana Matei aceste modele de reglementare şi, mai ales, atitudinea poliţiei faţă de victimele traficului şi faţă de activitatea pe care ea o desfăşoară.
Acest articol a apărut originar pe blogul Mariei Cernat de la Adevărul şi este preluat aici cu acordul autoarei.
Am văzut că ați făcut un studiu, ca o paranteză se fac studii să avem un peisaj real al tipului de persoane – minore sau majore, din rețele de trafic sau independente – care sunt implicate în acest fenomen.
Referitor la studiu n-o să ai niciodată un studiu de genul acesta pentru că niciuna dintre fetele de pe stradă n-o să spună că sunt ținute cu forța. Ele absolut toate spun același lucru. Fie pentru că sunt învățate de traficanți să spună lucrul acesta și știe că dacă nu-l spune o pățesc, fie că au fost introduse în industria sexului de la 12 ani și acum tu o intervievezi la 25 de ani. Păi ea mai mult a stat pe stradă în situația de exploatare decât a trăit. De aici ei i se pare normal, asta e viața mea, asta vreau să fac. Poți să faci un istoric, să faci o cercetare luând-o de când era copil. Din ce familie vine, ce i s-a întâmplat. Ai să constați poate că multe dintre ele au fost abuzate de rude apropiate. Știi, și atunci i-a schimbat viața. Pentru că n-a beneficiat de consiliere, de asistență și s-a dus cum era firesc să se ducă împotriva ei însăși. Copiii care sunt abuzați sexual concluzionează că ei nu au valoare. Dacă persoana care se presupune că are grijă de tine, părinte, unchi, mătușă, sunt adulții din preajma ta care trebuie să aibă grijă de tine, îți batjocoresc trupul în sensul acesta înseamnă că trupul tău nu are valoare și acesta este mesajul pe care trebuie să-l iei. Ce simți tu în sufletul tău este greșit. Și trebuie să te adaptezi, și atunci ele sunt cei mai mari dușmani ai lor. Ele sunt într-o campanie de autodistrugere ele și când vin în centru de exemplu și le facem analizele medicale și le dăm tratament, ele nu vor să ia tratamentul. Nu sunt interesate, trebuie să alergi cu tratamentul după ele. Le spui, dar ți se face rău, și ce dacă, răspund ele? Mai târziu poți să mori. Și ce dacă, mai aș muri că aș scăpa de toate. Deci ele sunt în șoc post traumatic. Or la vârsta de șapte, opt, nouă când au fost ele abuzate sexual poate nici n-au spus pentru că nu avem educație în sensul ăsta sau au spus unor părinți care și-au închis urechile sau care erau amețiți de băutură. Deci e un copil cu traumă lăsat de capul lui. Copilul acela riscă să ia cele mai proaste decizii în viața lui și va ajunge pe stradă și când o intervievezi pentru cercetarea ta ea o să-ți spună râzând, nu, nu, asta e viața mea. E mișto! Eu fac bani ușor. Așa mi-a zis o fată. Cheltui mult, că ușor vin, ușor se duc banii. Cum adică ușor vin? Pentru ea e ușor. De asta e greu să faci o cercetare în domeniu.
Dar voi în Argeș ați făcut o cercetare despre câte dintre fetele care stăteau pe stradă erau minore. POți să-mi dai detalii.
Am pus pe picioare un program ”reach out”. Ne ducem pe stradă. Le-am întrebat dacă au nevoie de mâncare. Așa mi se pare firesc. Ele stau acolo vara în căldură cu soarele în cap. Le-am oferit apă, mâncare, cafea. Le-am întrebat de ce mai au nevoie și povestea era ca să nu mă atace traficantul, că ei sunt de regulă prin preajmă, că vreau să le mediez accesul la servicii medicale, adică dacă au probleme de sănătate eu aș putea cumva fie să le duc la un medic. Voiam să le scot de pe stradă să stau cu ele să povestim. N-am ajuns niciodată în stadiul acela pentru că sunt o singură persoană nu pot să le fac pe toate. Ideea este că am mai cooptat o organizație din București, Carusel, și ei fac lucrul ăsta în București și atunci stând de vorbă cu fetele pentru că în momentul în care îi duci, apă, cafea, hrană, stai de vorbă cu ea. Ce faci? Te doare ceva, îți mai trebuie ceva? Ești bine, ai făcut suficienți bani? Ți-e foame? Le vezi, că ele chiar dacă spun că au 18 ani îi zici, eu nu cred, eu cred că ești minoră. Când capătă puțin încredere în tine și vede că zi după zi tu îi duci mancare pe urmă pleci și nu vine poliția s-o ia, deci e clar că n-ai pârât, și atunci prind puțină încredere și-ți spun. Și atunci spuneau, sau le întrebam pe cele pe care le vedeam mai empatice și spuneau da am 14 ani și am făcut un studiu împreună cu Carusel cred că erau 67% minore.
Asta e chiar tragic
Și mai înfiorător este că polițiștii îmi spuneau că ceea ce fac eu este încurajarea unei infracțiuni, prostituția fiind ilegală și s-ar putea să mă amendeze.
Aici ajungem într-o zonă sensibilă. Adică înțeleg că modelul suedez e controversat pentru că pedepsim bărbatul, solicitantul. Dar acesta este bun, în care nu pedepsim bărbatul, pedepsim aceste persoane?
Hai să-ți spun de ce cred că acest model a fost promovat excesiv. Dar nu înțeleg de ce nu vorbește nimeni despre modelul italian. Articolul 16 așa se numește legea care spune că orice persoană, fie băiat, fie fată, că sunt și băieți exploatați în industria sexului și nu vorbesc mulți despre ei, identificată sau autoidentificată ca victimă a traficului – deci nu trebuie să mi-o identifice poliția sau ong-ul că ăștia au nu știu ce expertiză – de pildă un băiat sau o fată reușește să fugă și merge acolo și spune: sunt victimă a traficului. Acea persoană primește în primul rând dreptul de ședere în Italia, fără nicio condiție intră într-un program în care beneficiază de consiliere psihologică unde i se dă hrană, i se dă acoperiș deasupra capului, dacă vrea să meargă la cursuri de calificare. Deci are toate drepturile unui cetățean italian fără nicio condiție. În momentul în care au implementat modelul ăsta în anul următor au avut o creștere de 70% pe dosare instrumentate. Deci procurorii numai pridideau pentru că în momentul în care i-ai arătat grijă și dragoste, i-ai arătat că-ți pasă de el sau de ea în primul rând, ei vor să vadă justice done, vor să vadă dreptate, vor să spună ce li s-a întâmplat. Dar în momentul în care restul Europei le condiționează, poți să mergi într-un centru de asistență, dacă cooperezi cu poliția. Și atunci nimeni nu vrea să se ducă în centrul de asistență pentru că nu știu ce înseamnă, cooperezi cu poliția și tu s-ar putea să mă dai afară din centrul ăla și vine traficantul și mă omoară. Ele au văzut tot felul de lucruri și atunci … le e teamă. Dar în momentul în care îi dai asistență necondiționat e ca și cu dragostea, i-o dai necondiționat, atunci zice, bine pentru că am încredere în tine hai să-ți spun ce mi s-a întâmplat. 70% au crescut dosarele instrumentalizate. Dar nimeni nu vorbește despre acest model.
Ție ți se pare un model de succes?
Da, acesta mi se pare cel mai bun. Ai grijă de copilul acela în primul rând și după aceea vezi. Dacă vrea să coopereze cu poliția foarte bine. Dacă nu vrea ce înseamnă că nu merită asistență?
Foarte interesant și educativ ce spui. ȘI crezi că și în România ar trebui urmat?
Eu cred că în România polițiștii ar trebui să ia ziarele alea poate nu știu să citească pentru că acolo sunt anunțurile. În toate acele apartamente sunt exploatați copiii. M-am săturat să aud că nu avem resurse ne mai trebuie polițiști. Păi fă-le pe toate, fă ceva.
Eu știu că în România sunt amendate în continuare.
Da primesc amenzi, dar dacă cineva o violează ea poate depune plângere. Până acum nu putea să se ducă pentru că risca să o pățescă tot ea. Dar nu asta e important. Dacă vorbim despre trafic de persoane vorbim despre crimă organizată și ar trebui să ne concentrăm pe traficanți, toată lumea se concentrează pe fete. Lasă-le pe fete. Dar începe cu traficantul. Îl prinzi pe ăla cu toată rețeaua lui, îi dai o condamnare de 100 de ani ca să fii sigur că nu mai iese de acolo și îi confiști toate bunurile. Pentru că traficul înseamnă venit mare, risc minim. Ai mai mare risc pe droguri decât pe ființe umane, paradoxal. Dacă te prinde cu trafic de droguri, doi ani, cinci ani, dacă e cantitate mică. Dacă te prinde cu 10 fete și tu spui, pe cuvânt, erau prostituate, m-au rugat să le duc în Spania să facă bani mai mulți. Reacția e, bravo, ești erou! Ce suflet bun ai! Și aici trebuie lucrat. Fă traficul o infracțiune de risc maxim și de profit zero. Ca dacă te-au prins ți-au luat și ție și mamei tale și nevestei și amantei toți banii, casele mașinile. Dacă tu nu lucrezi și nu aveai cum să faci banii ăștia. Aici trebuie să lucrăm la Constituție, articolul 7. Demonstrează-mi cum ai făcut banii ăștia. La momentul acesta noi trebuie să demonstrăm că au făcut bani iliciți. Pentru că așa spune Constituția că toate veniturile sunt considerate licite până la proba contrarie și atunci trebuie să muncească procurorul să demonstreze că ăștia sunt bani iliciti. Sau poți face altceva. Unește pedepsele. Pentru o victimă traficată, 10 ani. A avut 10 victime, 10 ori 10. Poți să lucrezi aici. Poți să ai imaginație, dacă vrei, pentru că vorbim despre persoane, ființe umane și ai tot dreptul să fi imaginativ ca legislator și, foarte important, confiscă-le averile.
Dar de ce nu s-a implementat modelul acesta?
Nimeni nu vrea modelul acesta. La nivel european polițiștii din Belgia s-au opus cel mai tare Au spus că nu pot, că e greu de demonstrat că ei au traficanți albanezi care exploatează în Belgia și că trebuie să se ducă în Albania să faci investigație cu albanezii. E greu, e foarte greu. Iar țările nordice că pușcăria nu te educă. Dar eu nu vreau să-l reeduc pe ăsta. Eu vreau să apăr societatea de el. Ei nu merg pe principiul acesta. În baza drepturilor omului ei au dreptul la educație. Noi am primit odată o sentință de doi ani în Danemarca și în momentul în care au ieșit din sală avocata fetei, care era româncă, fata, avocata fiind din Danemarca, procurorul, toți au venit să ne felicite, că vai ce bine a fost că am obținut. Și câți au luat? Doi ani și jumătate. Mi-a căzut fața. Cum adică? Pentru doi ani și jumătate eu am venit din România am pus-o pe copila asta pe drum. Și ei au spus, păi asta e o pedeapsă foarte mare. În Danemarca dacă faci o infracțiune împotriva concetățeanului tău nu iei pedepse mari. Iei o palmă peste mână și te bagă la reeducare. Dacă însă furi de la stat te duci 100 de ani în pușcărie. Și atunci te-ai învățat. Nu furi de la stat. Exploatezi niște fete și faci atâția bani cât ai fi furat de la stat fără să te duci la pușcărie că te duci numai doi ani și jumătate timp în care îți poți conduce businessul din pușcărie.
La nivel mondial a apărut o mişcare de prostest feministă intitulată ”un violator în calea ta” care tocmai această bizară complicitate dintre poliţişti, procurori şi traficanţi doreşte să o denunţe. Cred că e de luat în seamnă cred că este foarte important că există asemenea iniţiative chiar dacă ele vin uneori pe filieră universitară şi sunt făcute de femei mai degrabă privilegiate pentru că am fost, de pildă, în Bulgaria, la Sofia, şi, la universitatea unde am predat eu, nu aveau nici măcar un curs de feminism.
Asta îmi amintește de un training cu polițiști din toate țările care s-a ținut la Viena. Întrebau acolo organizatorii despre colaborarea dintre ONG-uri și poliție. Atunci a fost prima oară când m-am simțit chiar mândră că sunt din România că de regulă stăm prost cu măsurile. Noi cât de cât cooperam cu polițiștii, mai făcuserăm niște joint traininguri ne cunoșteam, mai înțeleseră ideea că trebuie să te porți frumos cu fetele și așteptau să lucrăm noi cu ele să le facem consiliere, țineam legătura cu ei și mai dădeau câte un interviu cu fetele când își mai aduceau aminte detalii și a apărut echipa din Bulgaria și a zis că da noi nu prea lucrăm cu poliția și că le pare rău organizația non-guvernamentală fiind asta și apoi a venit polițistul foarte mândru de el, bulgarul, și a spus că ei nu au nevoie de ong-uri pentru că ei intervievează fetele cu o metodă foarte simplă. Le duc la discotecă, le toarnă votcă pe gât cât vor fetele și când sunt bete criță spun tot. Și ei le iau declarație
Vai de capul meu…
Cei din Viena s-au uitat … le ieșeau ochii din orbite și s-au uitat imediat la echipa de polițiști, la echipa de ong-uri în speranța ca cineva să infirme totuși să înceapă să râdă să înțeleagă că e o glumă. Și, din păcate, cei din ONG-uri dădeau din cap că, da, așa e…
De prea multe ori organele chemate să facă ordine nu acționează suficient de prompt, se pierd vieți, copiii rămân pe drumuri. Care a fost cel mai necooperant polițist și cel mai simpatic polițist pe care l-ai cunoscut din calitatea ta de activistă anti-trafic de ființe umane.
Începem cu cel mai necooperant. A fost la training pe care l-am făcut cu politștii în 2001 unde eu vorbeam despre trafic de persoane și ei vorbeau despre ”curve”. Deci nu reușeam să ne întâlnim undeva la mijloc. Să ne apropiem măcar de o linie de mijloc. Și m-am enervat eu foarte tare, le-am făcut niște bilețele pe care am scris că toți polițiștii sunt proști, de aia sunt bancuri cu ei, le-am băgat în plicuri și le-am spus că eu am scris acolo. Și i-am rugat să-mi spună ce părere au despre mine. Cu privirile m-au omorât atunci. Au început să mă facă în toate felurile că sunt rea intenționată, că sunt proastă și nu înțeleg definiţia polițistului. Și eu scriam ce spuneau ei pe tablă și le-am explicat că ce gândiți voi despre mine gândesc victimele despre voi când le tratați așa cum mă tratați acum. Că sunt glume și cu psihologi, dar toți aparținem unui grup care poate fi discriminat și ce speranțe aveți voi că victima va coopera cu voi când voi o tratați ca pe un gunoi. Și s-a făcut liniște. Și atunci, acolo a apărut și cel mai simpatic poliţișt. Pentru că 99% aveau o atitudine agresivă și erau și femei și bărbați. Și atunci un timișorean din spatele sălii a zis, tărăgănat: no bine, doamnă, îi așa cum spuneți dumneavoastră, da-s una sau două maxim, maxim două, care-s așa cum spuneți dumneavoastră, restu-s curve. Și am zis ok, hai să vorbim acum despre alea una sau două maxim. Care e job-ul tău? Cu ce o ajuți? Și al meu care e? S-o ajut. Hai să le ajutăm pe alea una sau două maxim. Și atunci și-au deschis urechile și au ascultat ce am avut să le spun pentru că aveau în minte acele una sau două maxim! Și puteau să asimileze informația. Altminteri eu aș fi vorbit degeaba. Pentru că ei se gândeau la celelalte 98 ”curve” și nu se potriveau măsurile pe care le propuneau eu cu imaginea din mintea lor. Dar cu cele una sau două au putut să fie de acord. Și că da, trebuie să le ajutăm!
Cazul Caracal a avut totuși acest efect benefic că a pus pe tapet probleme legate de trafic.
Da, aș vrea să menționez un lucru bun după acest caz că noi am început să primim donații de români. Să știi că în 20 de ani de zile românii nu ne-au dat bani. Am avut o singură companie în Brașov care acum câțiva ani buni ne-au donat acei 2% care s-au adunat la vreo 10.000 de euro, cred, dar a fost singura firmă din România care a donat pentru victimele traficului. După cazul Caracal, nu știu, lumea a început să citească, a citit, cert este că avem plăți recurente de 50 de euro sau 3 euro și le mulțumesc foarte mult. Contează foarte mult că vin din România, că un român se gândește la o victimă, o copilă din România și îi dă trei lei. E foarte important după mine. Dar asta s-a întâmplat numai după cazul Caracal.
