Despre scrierea jurnalistică și organizarea într-un domeniu emergent
Pe 28 iunie, la ora 19:00 CEST, rețeaua platformelor media de stânga din Europa de Est ELMO (East Left Media Outlet) vă invită să participați la o masă rotundă online despre munca gig pe platforme în Europa Centrală și de Est. Evenimentul va fi transmis în direct pe paginile de Facebook ale organizatorilor.
Intenția mesei rotunde este de a aduce în prim-plan principalele caracteristici ale muncii gig pe platforme în Europa Centrală și de Est (ECE). Cercetătorii, jurnaliștii, activiștii și artiștii invitați care se ocupă de acest subiect vor schița întrebările și metodele cheie de cercetare a muncii gig pe platforme în regiunea ECE.
Platforma de muncă în Europa Centrală și de Est: scriere jurnalistică și organizare într-un domeniu emergent
În ECE, la periferia UE, precarizarea muncii și degradarea relațiilor de muncă în contextul general al recesiunii și al crizei au fost frecvente cu mult înainte de apariția companiilor de platforme, precum Uber. Pandemia Covid-19 a adâncit o criză economică deja răspândită, pe măsură ce atât șomajul, cât și inegalitățile sociale au crescut. Adițional, pandemia a evidențiat brusc semnificația pentru economie și pentru societate, deopotrivă, a muncii gig pe platformă, muncă care este în mare parte invizibilă.
Pe măsură ce munca pe platforme devine mai vizibilă, atât sub forma companiilor de platforme la fața locului, cum ar fi cele care se ocupă de livrarea de alimente, dar și a companiilor de platforme online, cum ar fi Upwork, publicul larg ajunge să cunoască din ce în ce mai multe despre starea vulnerabilă a muncitorilor în acest sector. Acestea aduc în atenția publicului efectele negative ale muncii pe platformă asupra infrastructurilor de drept al muncii și asupra bunăstării sociale a lucrătorilor, precum și asupra coeziunii sociale generale a societăților din ECE, unde țesutul social a fost deja sfâșiat de privatizarea galopantă, de șomajul indus și de emigrarea în masă.
În acest context, punctul de plecare al mesei rotunde este de a aduce în prim-plan principalele caracteristici ale muncii gig pe platforme, așa cum se desfășoară acestea în cadrul relațiilor industriale specifice, precum și în contextul instituțional și social de la periferia post-socialistă a Europei. Cercetătorii, jurnaliștii, activiștii și artiștii invitați care se ocupă de acest subiect vor participa la o conversație care va cartografia întrebările cheie și metodele de abordare a muncii gig pe platforme în regiunea Europei Centrale și de Est. Aceștia vor împărtăși metodologiile lor de cercetare, arta și activism care ar putea ajuta la explicarea discrepanței dintre promisiunile companiilor de platforme și realitățile locurilor de muncă pe care le oferă, vor analiza tehnologia care permite asta și, de multe ori, le face acceptabile din punct de vedere social (“noua normalitate”).
Vorbind despre angajamentul lor și explicând noile provocări și oportunități pentru cercetare, activitatea mediatică și politică pe care le creează munca gig pe platforme, sperăm să putem avea o discuție structurată, să împărtășim experiențe, bune practici și preocupări comune pentru condițiile de muncă și pentru organizarea muncii.
Discuția este un eveniment de închidere a seriei de articole “Gig work in CEE’s platform economy” (Munca gig în cadrul economiei de platformă în ECE) pe care platformele membre ELMO le-au realizat în luna mai, în onoarea Zilei Internaționale a Muncii, 1 mai, și a lunii mai ca o lună dedicată luptei muncitorilor. Toate articolele în limba engleză, cu un accent special pe lucrătorii croați și maghiari din domeniul livrărilor, precum și cu focus pe munca pe platforme în Serbia, sunt disponibile pe site-ul LeftEast:
https://lefteast.org/tag/gig-work/
Pentru a accesa textele în limbile locale, deschideți fiecare articol pentru a găsi linkuri suplimentare.
Pagina de facebook a evenimentului.
Baricada şi PLATZFORMA sunt parte a rețelei platformelor media de stânga din Europa de Est ELMO (East Left Media Outlet) și co-organizatori al evenimentului.
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter.