Ca să scăpăm de PSD, ca să-l schimbăm, nu e nevoie de ură, ci de o muncă imensă care să schimbe felul în care este stratificată şi structurată anatomia socială, economică, politică a ţării
După retragerea trupelor sovietice am construit cel mai autentic produs politic românesc: Ceauşescu. Cu mînuţele noastre.
Ceauşescu nu a existat, ci l-am produs noi, atît cei care l-am aclamat şi adus omagii, cît şi cei care am tăcut şi ne-am supus docil. Ceauşescu este un soi de proiecţie colectivă, un fel de scriere colectivă pe care am conceput-o noi toţi.
În definitiv, Ceauşescu suntem noi toţi. El era reflectarea noastră şi noi, reflectarea lui, el era imaginea noastră şi noi eram imaginea lui. Ceauşescu nu a existat, a existat însă o hologramă cu chipul lui, proiecţie a propriului său popor, al oamenilor lui din aparat şi al intelectualilor din ţara lui. El a luat fiinţă prin voinţa noastră şi a dispărut tot prin voinţa noastră.
Responsabilitatea este însă graduală. Însă noi nu vrem să ne o asumăm şi externalizăm responabilitatea folosind acest „chip hidos” şi „ţap ispăşitor”. Ceauşescu e doar „el”/”ei” nu şi „noi”.
Ce e PSD?
PSD este cel mai important produs politic postcomunist. Şi cel mai reprezentativ. Este o realitate dincolo de gusturile şi preferinţele noastre politice.
Însă PSD nu e doar un partid, un grup de politicieni, de clanuri, de corupţi, de baroni şi mai ştiu eu ce „ciumă roşie”. PSD e un rezultat reprezentativ al unei realităţi sociale, politice şi culturale mult mai complexe.
PSD e şi scutirea de taxe şi impozite pentru marile firme şi corporaţii.
PSD e şi în tipul de contract preferenţial sau în clauzele ascunse ale contractelor bancare, elita lumii occidentale de la noi.
PSD e şi în înţelegerea şi negocierea pentru scutirile de taxe şi impozite pentru anumite bresle „alese” nu doar în pensiile speciale nesimţite.
PSD e şi atunci cînd finuţii intelectuali scot cărţile prim-miniştirlor pentru a fi scutiţi de datoriile la stat pentru proprile edituri.
PSD e şi atunci cînd faci osanale duşmanului de moarte al PSD, adică preşedintelui Băsescu.
PSD e şi atunci cînd rectori şi sefi de instituţii culturale, „elita bună a ţării”, schimbă regulie pentru a rămîne în funcţii.
PSD e şi atunci cînd facem acele proiecte POSDRU cum le facem, doar pentru a scoate bani cu duiumul.
PSD nu e doar atunci cînd plagiem ci mai ales atunci cînd dăm doctorate „pe bune” apropiaţilor care nu merită.
PSD e şi atunci cînd dăm un telefon la un prieten bine plasat să ne ajute în rezolvarea unor probleme.
PSD e şi atunci cînd ne schimbăm domiciliul pentru ca ai noştri copii să aibă acces la şcoli mai bune.
PSD e mai degrabă un rezultat al celor educaţi, bine plasaţi şi cu funcții decît al celor needucaţi, ştirbi, săraci şi care au probleme cu „mentalitatea”.
PSD, cu alte cuvinte, e rezultatul unei stratificări economice, sociale şi culturale ale acestei ţări. E un rezultat al felului în care corpul nostru social, economic, politic şi cultural este construit.
Fireşte, cu grade diferite de responsabilităţi şi obligaţii.
Iar ca să scăpăm de PSD, ca să-l schimbăm, nu e nevoie de ură ci de o muncă imensă care să schimbe felul în care este stratificată şi structurată anatomia socială, economică, politică a ţării.
„Da bă, da de unde să vină schimbarea?”
Pe cine să luăm drept lider de schimbare, pe Mihai Neamțu sau celălalt dreptaci CTP?!!!
Eu cred că în primul rând e nevoie ca voi așa zișii de stânga să faceți mai mult, să coborâți la firul ierbi, să faceți un program politic și să puneți mâna pe treabă, dar nu cu floricele precum Demos…
Am vazut cine e PSD .
Va rog sa-mi explicati :
-Cine e PNL
-Cine e USR
Începutul textului tau, Vasile, îmi aduce aminte de o fraza din scrisoarea deschisa trimisa acum patruzeci de ani, în 1977, de Paul Goma în care se solidariza cu semnatarii cehoslovaci ai Chartei 77 care protestau contra ocuparii tarii lor în 1968 de armatele statelor membre ale Tratatului de la Varsovia, cu exceptia României : « Voi (ca, de altfel, polonezii, germanii de Est, ungurii şi bulgarii), voi sunteţi sub ocupaţie rusească; noi, românii, ne aflăm sub ocupaţie românească – la urma urmei, mai dureroasă, mai eficace decât una străină. »
Cât despre obiectivele pe care le sugerezi atunci când scrii : « Ca să scăpăm de PSD, ca să-l schimbăm, nu e nevoie de ură, ci de o muncă imensă care să schimbe felul în care este stratificată şi structurată anatomia socială, economică, politică a ţării » nu vad prea bine ce întelegi prin « a scapa » de PSD si ma îndoiesc ca este reformabil. Daca tu crezi ca poate fi schimbat, ar fi bine sa precizezi în ce directie. De asemenea nu vad prea bine cine va duce « munca imensa » despre care vorbesti. Un nou partid de avangarda ?
Astea fiind zise, critica pe care o formulezi în legatura cu PSD mi se pare percutanta si binevenita. Mi-as permite o observatie, de departe, azi sunt la Lviv, nu la Bucuresti unde are loc spectacolul organizat de partidul guvernamental, practic nu traiesc în România. Pâna acum, în mediile de stânga, de extrema stânga, radicale, cum vrei sa le numesti, ma refer la CriticAtac & Co, am avut impresia ca PSD-ul era mai repede luat peste picior, considerat drept oarecum inofensiv, ba chiar un eventual partener posibil, în comparatie cu pericolul « rasismului social » atribuit sectoarelor din mica noua clasa de mijloc care manifestau contra coruptiei. Polarizarea pe acest aspect, care desigur este departe de a fi neglijabil, în pofida criticii politicii guvernamentale, întretine cred inevitabil izolarea în care se gasesc cei care se reclama de la valori cunoscute ca fiind de stânga si care vor ca aceste valori sa fie respectate.
Nicolas Trifon