Cuvintele ”oneste” ale unui patron din Prahova sunt o consecință logică a lipsei sindicalizării și a ”reformelor” Codului Muncii
O ştire a făcut vîlvă zilele acestea pe reţelele de socializare. Un patron îşi umileşte şi agresează verbal angajaţii. Aproape ca în perioada sclavagistă: stăpînul şi sclavii de pe plantaţie. De data aceasta e vorba de un patron „străin”. Dar putea fi şi unul „de-al nostru”. Nu asta e problema.
Observatorul Prahovean, cel care a dat primul ştirea, ne anunţă: „Patronul unei firme de textile din Prahova către angajații care își cereau salariile: ”F**k off, you f****ing peasants!”” . „Animalelor, țăranilor, duceți-vă naiba!” își înjură salariații patronul din Prahova care cer să le fie plătite salariile. Aveţi acolo înregistrarea.
E important faptul că un angajat a avut curajul să înregistreze şi să dea mai departe înregistrarea. Da, angajaţii şi muncitorii din România sînt pe cont propriu. Sînt oameni abandonaţi pentru că nimeni nu-i mai protejează: nici legea, nici sindicatele. Sînt buni doar de exploatat.
Sindicatele? Sindicatele din păcate au dispărut iar cele care au mai rămas nu dau semne că se interesează de soarta muncitorilor. O mare parte a liderilor sindicali au făcut casă bună cu politicienii şi au bătut palma cu interesele marelui capital. Sînt sectoare întregi în diverse domenii abandonate. Sînt domenii noi de producţie care nici nu au auzit despre sindicate şi sindicalizare. În zona privată şi mai ales în cea corporatistă sindicatele nu sînt acceptate. Sînt deja celebrele cazuri cînd tineri din corporaţii care au încercat să se sindicalizeze şi-au pierdut joburile. Da, pentru că au încercat să facă sindicat în corporaţii pe model occidental. Dar ceea ce se poate la centru, „în lumea civilizată”, nu se poate la periferia capitalului, în „lumea a 3-a”. Asta e regula.
A propos: ştiţi că singurele instituţii din care nimeni nu a plecat prin alegeri sau diverse schimbări sînt sindicatele? Acolo se pleacă de la conducere doar prin moarte fizică, cu picioarele înainte cum se spune popular. Nu vreţi să ştiţi ce salarii şi combinaţii au o mare parte a liderilor noaştri sindicali. Asta nu înseamnă că toţi sînt aşa. Avem şi lideri sindicali oneşti şi dedicaţi luptei sindicale. Am cunoscut astfel de oameni. Din păcate sînt foarte puţini. Mult prea puţini.
În aprilie 2016 încrederea în sindicate se ridica la aproximativ 20%. Încă e bine. În România oamenii cred doar în pompieri. E clar însă că sindicatele şi sindicalismul trebuie regîndite şi reorganizate urgent dacă vrem să mai păstrăm minima urmă de protecţie a angajaţilor. A te încrede în „umanismul” patronului este o utopie. Şi nu vreau să diabolizez „patronul”. Ceea ce vreau să spun e că relaţiile de putere sînt tot mai inegale şi ele trebuie echilibrate prin instituţii şi legi.
Legea muncii? Păi am uitat că ni s-a vîndut o idee măreaţă: flexibilitatea muncii în Noul Cod al Muncii. Eşti liber să pleci şi să te angajezi unde vrei. Oare? Mai ascultaţi odată cum se adresează „stăpînul de sclavi” de tip nou: „cei cu gura mare vor zbura”. Şi zboară la primul conflict.
Dar să vorbim despre lege: Noul Cod al Muncii.
Vă mai aduceţi aminte cine a comandat noul cod al muncii? Un cod al muncii ar trebui să fie rezultatul negocierii între interesele angajaţilor, adică sindicat şi patronat (interesele proprietarilor). Corect. Aşa ar fi logic: cele două părţi să ajungă la o înţelegere. La noi nici sindicatele şi nici patronatul local nu au cerut o nouă lege a muncii. Ei au fost surprinşi cînd guvernul Boc anunţa schimbarea legii.
Cine a iniţiat şi cerut schimbarea vechiului cod cu unul nou „civilizat”? Am uitat? Vă reamintesc: Consiliul Investitorilor Străini şi Camera de Comerţ Româno-Americană. Waw! Spus şi mai simplu: Guvernul Boc s-a executat şi a cedat în faţa unui lobby agresiv şi dus cu toate mijloacele de corporaţii.
În folosul cui s-a făcut noul Cod al muncii? În folosul „investitorului strategic” de tip corporaţie. Muncitorul local? Vedeţi filmuleţul. E adevărat că nu e peste tot la fel. Însă cu siguranţă drepturile angajaţilor sînt încălcate la greu peste tot şi nicio lege nu-le mai apără. Şi niciun sindicat nu mai luptă pentru drepturile lui. Oare are curajul PSD, partid declarat de stînga dar care duce politici ultraneoliberale, să schimbe acest cod al muncii? Nu. Nimeni nu are curajul în ţara asta să se pună cu marele Capital. Şi acesta e doar începutul.
Ah, şi firma era din domeniul textilelor. Întîmplător am lucrat puţin la cercetarea acestui domeniu. Vreţi nişte date? Iată ce mărturiseşte o angajată (2016): „„Muncă, muncă, muncă — dar fără plată”, se plânge ea. Teoretic, ar trebui să câștige lunar salariul minim, 975 lei, din care se scad taxe și rămân puțin peste 700. Practic, primește bani o dată la două-trei luni, de multe ori sub nivelul salariului minim.” Citiţi aceste reportaje cutremurătoare ale Laurei Ştefănuţ despre industria textilă din România: Fabricat în Europa sau Victimele modei. Nu mai am ce comenta: este un „banal” neosclavagism.
Dar să închei optimist. Dacă nu vom schimba Codul muncii cu legi de protecţie nu doar a patronatului ci şi a angajaţilor şi dacă nu vom reuşi să ne reorganizăm sindicatele care să lupte pentru drepturile muncitorilor atunci ceea ce am văzut şi auzit la fabrica de textile din Parahova va deveni o obişnuinţă. Reţineţi aceste fraze: „Sunteti niste animale! Fuck off, get out! You fucking shit work, you fucking all idiots, your fucking salaries! Shut up!”
Patronul are dreptate. Asta sîntem, dacă-i permitem.
