Conform unei adrese a Sindicatului Veterinarilor din Administrația Centrală – ESCULAP, afiliat la Federația Sindicală a Veterinarilor din România, aceștia au recurs la acțiunea de protest, încercând să stopeze acțiunile abuzive pe care Domnul Președinte al ANSVSA le-a demarat în trecut
Astăzi, 9 iulie, între orele 10:00 – 12:00 a avut loc o acțiune de proteste a Angajaților ANSVSA – Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Timp de 4 zile, o parte din angajații instituției au fost în grevă japoneză, purtând o banderolă pe braț pentru a-și exprima dezacordul față de modul de funcționare a chestiunilor actuale.
Conform unei adrese a Sindicatului Veterinarilor din Administrația Centrală – ESCULAP, afiliat la Federația Sindicală a Veterinarilor din România, aceștia au recurs la acțiunea de protest, încercând să stopeze acțiunile abuzive pe care Domnul Președinte al ANSVSA le-a demarat în trecut.
Conform comunicatului, acțiunile de protest au fost declanșate cu următoarele obiective prioritare:
- Renunțarea la intenția asumată de diminuarea a veniturilor, prin diminuarea cuantumului sporurilor pentru o parte dintre angajații ANSVSA, în mod discriminatoriu și cu încălcarea legii.
Aceasta cu atât mai mult cu cât până acum ANSVSA a dat asigurări că nu va proceda de o asemenea manieră nelegală și că va aplica măsurile de reducere a cheltuielilor nejustificate, măsuri propuse de organizația sindicală și asumate chiar și de reprezentanții ANSVSA participanți desemnați de dvs. – aspect care de asemenea nu s-a concretizat.
În plus, această situație a fost creată tocmai prin politica de personal practicată la nivelul ANSVSA, aspect care a creat și o serie de alte prejudicii directe, parte dintre acestea fiind reprezentate de cheltuieli de judecată ce trebuie achitate de ANSVSA.
- Respectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la dialogul social și negocierile colective.
- Renunțarea la politica detașărilor/mutărilor abuzive și a practicilor de înlăturare abuzivă a specialiștilor incomozi (care promovează respectarea legii și în acest sens combaterea corupției) prin mutări/detașări, respectiv prin întocmirea de evaluări ale performanțelor funcționarilor publici neconforme cu realitatea sau prin plângeri penale având ca obiect situații subiective/nereale.
- Asigurarea unui cadru stabil managerial care să permită specialiștilor și structurilor ANSVSA rezolvarea gravelor probleme cu care se confruntă serviciile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din România.
Aceasta ținând și cont de faptul că mare parte dintre aceste probleme au apărut sau s-au agravat nepermis de mult în ultimul an și jumătate.
Legat de renunțarea politicilor detașărilor, există o Hotărâre din data de 17.06.2021, pronunțată în Dosarul nr. 15970/3/2021 de către Tribunalul București – Secția a II-A Contencios Administrativ și Fiscal, prin care instanța de judecată a cerut restituirea în funcție a Corneliei Dăncuș Bilțiu ca Director Economic al Direcției Economice din cadrul ANSVSA. Dna. Bilțiu a comunicat într-o adresă că atribuțiile acesteia în cadrul Autorității sunt exercitate în continuare de o terță persoană care nu deține atribuții specifice funcției de director economic.
Aceasta a declarat:
Vă aduc la cunoștință faptul că, prin atitudinea pe care o manifestați, în sensul obstrucționării subsemnatei de a îmi exercita funcția, precum și prin faptul că actele direcției economice sunt semnate de către o persoană care nu are calitatea de director economic, transferată de câteva luni de la o Primărie tot de la dumneavoastră, produceți un prejudiciu enorm activității ANSVSA. Toate actele încheiate și semnate în această perioadă fiind lovite de nulitate absolută, ca urmare a faptului că, acestea au fost asumate de către o persoană fără calitate și fără atribuții în acest sense
____
Situația din cadrul ANSVSA reprezintă un act de deprofesionalizare a Agenției care poate avea consecințe severe asupra creșterii animalelor în România, cât și a industriei alimentare. Am vorbit cu Romeo Manea, Președintele Sindicatului Veterinarilor din Administrația Centrală ESCULAP care s-a arătat indignat de modul în care oamenii sunt transferați de la o structură la alta, mutați, detașați iar apoi tot aceștia sunt considerați ca fiind de vină pentru lipsa de fonduri, fonduri cheltuite tocmai pentru realizarea acestor viziuni manageriale abuzive.
Puteți să ne descrieți situația de fapt din cadrul Agenției și care au fost motivele care au dus la protestul de astăzi?
Protestul este vârful icebergului. După ce am tot încercat să stăm la aceeași masă cu dl. Președinte și cu organele de conducere ale autorității, să avem consultări /tratative, să vorbim cu conducerea autorității, am recurs la acțiuni de grevă japoneză, iar mai apoi protest public.
Dl. Președinte nu dorește să accepte realitatea și în condiția în care lucrurile sunt evidente, continuind să ne mintă. Conducerea ia niște măsuri prin care ne spun că aceștia sunt șefi, impunându-se autoritar asupra noastră. În acest mod s-a desfășurat un proces de intimidare, mutând oameni în structurile subordonate, iar apoi permutând oamenii pe diferite niveluri și în interiorul instituții pentru a pune presiune pe ei, pentru ca eventual să nu mai comenteze în aplicarea dispozițiilor pe care domnia acestuia le dă care adesea nu sunt atât de legale, atât de bune pentru insituție. Noi am încercat să-i protejăm pe acești oameni care au fost detașați, mutați. Am înaintat în instanță, am câștigat aceste proteste.
Acesta a încercat să le taie salariile, tăind un 5% pe motivul că nu există fonduri în bugetul de personal suficient. Nu se justifică. Într-adevăr, există un deficit în ceea ce privește bugetul de personal care a fost creat prin aceste mutări. Iei oamenii dintr-o parte, în alte parte, lucru care a grevat bugetul de personal. Iar acum acesta ne spune că trebuie să facem economie. Economie poți face prin limitarea angajarilor. Nu se limitează angajările, deoarece aducem oameni care ne convin.
Care credeți că este motivul din spatele mutărilor? Există interese politice în detașarea unor persoane pe funcții subordonate pentru a face loc altora, mai plăcute conducerii?
Pot fi și aceste scopuri politice, dar nu cunosc în amănunte apartenența politică a unora sau altora. Cert este că se face loc oamenilor care sunt noi în instituție, care sunt agreati de actuala conducere. Pentru aceștia trebuie găsite posturi în care să poată activa. Aducem oameni noi pentru vremuri noi.
Lucrurile sunt atât de periculoase încât structurile se deprofesionalizează. În contextul unor astfel de mutări, au rezultat evaluări ale personalului in care rezultatul a fost “constatarea” neconformității acestuia, iar apoi instanțele de judecată au dat solutii de infirmare a destituirii acestor persoane. Nu doar se încearcă mutarea oamenilor în alte structuri, ci înlăturarea acestora. Pentru doi colegi s-a făcut o plângere la DNA, pentru ca în cadrul unui DSV, s-au oprit la o cafea cu un coleg de facultate din acea structură, și au plecat de acolo cu o sticlă de apa. S-a vehiculat că oamenii au primit foloase necuvenite, că este abuz, este coruptie, etc. DNA-ul a spus ca nu există nici o acemenea premisă, că fapta nu există și au clasat plangerea formulată de conducerea autorității. Totuși autoritatea a făcut cerere de chemare în judecată formulând plângere împotriva rezolutiei de casare, promovată de procurorul DNA .
Pe lângă efectele economice date de mutarea personalului dintr-o parte în alta, care este impactul asupra gradului de profesionalism al instituției, al activității?
Pe lângă situația descrisă în comunicat, ne-am mai confruntat și cu o situație destul delicată în cadrul Institutul pentru Diagnosticul de Sănătate Animală, unde Conducerea a uitat să-l numească un Director. Poate aceștia au uitat sau au fost dorințe ca numirea să nu se întâmple.
Impactul asupra activității a fost major. Institutul pentru Diagnosticul de Sănătate Animală, parte din Agenție, neavând Director are probleme în ceea ce privește asigurarea calității în procedurile de diagnosticare. Acest lucru înseamnă că nu se pot emite buletine de analize, căci nu poate nimeni să și le asume din punct de vedere legal. Institutul lucrează, emite buletine de analiză care nu au forță juridică. La o eventuală contestare, acestea pot fi anulate. Orice diagnostic va putea fi pus sub semnul întrebării. Atunci ce facem? E o situație destul de gravă. Noi am vrut să arătăm că există, că nu suntem de acord cu acțiunile acestea și că nu trebuie să fie pusă în spatele angajaților ineficiența sistemului veterinar.
Pe lângă greva japoneză din ultimele zile și protestul de astăzi, planificați și alte acțiuni?
Lipsa unei reacții duce la o reacție mult mai brutală din partea cealaltă. Ne dorim ca personalul de conducere al Autorității și Guvernului României să conștientizez că existăm și că există această problemă. În măsura în care constatăm că nu avem nici o speranță pe domeniul acesta, vom încerca alte măsuri. Vom realiza activitățile curente cu un exces de zel, sens în care vom semnala toate problemele fără să încercăm rezolvarea acestora, așa cum fac ei prefăcânduse ca nu cunosc legea si procedurile administrative în cazul nenumirii unui Director. Noi vom putea acționa prin a căuta tot felul de măsuri prin care să blocăm activitatea. Depinde foarte multe de ce se intampla și cum va reacționa Guvernul și factorii de decizie.
Baricada este o publicaţie independentă, care este sprijinită financiar de către cititorii săi. Dacă acest articol ţi-a plăcut, sprijină existenţa Baricadei! Vezi cum ne poţi ajuta – aici!
Baricada România dezvoltă un canal din Telegram cu conţinut inedit, axat pe luptele muncitoreşti din România şi din lume. Baricada România mai poate fi urmărită pe Twitter: şi are mai multe video interviuri pe canalul său din YouTube. Vă puteţi şi abona pentru newsletter-ul Baricadei România!